În prima săptămână a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir citește tradițional Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Mitropolitană.
Slujba Pavecerniţei cu Canonul este oficiată de luni până joi, începând cu ora 17.00. Mulţime de credincioşi, lăsând toată grija și tulburarea cea lumească, aprind câte o lumânare, venind la pocăință pentru o viaţă mai îndreptată prin înălţarea acestor rugăciuni de umilinţă.
Cu această ocazie Vlădica Vladimir a vorbit enoriașilor despre importanţa primei săptămâni a Postului Mare, prin care intrăm într-o primăvară spirituală – „Numai pocăinţa sinceră, înfrânarea şi hrana duhovnicească a rugii şi faptelor celor bune întru Hristos au puterea de a ne purifica, întări și de a ne apropia de Dumnezeu”.
Tot în această săptămână, în zilele de miercuri și vineri, Întâistătătorul înconjurat de slujitorii Catedralei „Nașterea Domnului” va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: http://mitropolia.md

LĂSAȚI UN MESAJ

4 + 3 =