-Există, printre multe alte o mare problemă din ziua de azi, că tinerii ajund să fie influențați de diferite secte.

-Orice om are de ales între două căi: calea adevărului, a dreptății și a iubirii, care duce la Dumnezeu, sau o cale diferită. Or, mișcările sectare sau eretice au recurs întodeauna la jumătăți de adevăr, aici e nenorocirea. Într-o zi, cînd Iisus, după botezul Său, Se duce în pustie, ca să postească, și I se face foame, deavolul I se arată, ca să-L ispitească, cum i-a ispitit pe Adam și pe Eva. Se apropie de El și-I spune: De ești Tu Fiul lui Dimnezeu, zi ca pietrile aceste să se facă pîini… (Matei 4, 3). Hristos îi răspunde: Scris este:Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). El nu spune că omul nu trăiește cu pîine, cu hrană trupescă. Există trupul, dar există și sufletul. Sufletul are nevoie și el de hrană, adică de Cuvîntul, de învățătura dumnezeiască. Diavolul Îl duce atunci pe aripa templului din Ierusalim, punîndu-I în față a doua ispită. Îi zice: Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci scris este: ”Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mîini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău” (Matei 4, 6). Așa este scris în psalmi. Dar Hristos răspunde: Iarăși este scris: ”Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău” (Marei 4, 7). Vedem astfel că dacă diavolul ar fi spus: ”Aruncă-Te și poruncește îngerilor să te ridice pe mîini”, atunci ar fi rostit adevărul adevărat. Dar diavolul nu lucrează niciodată așa. El se folosește de jumătăți de adevăr; iar jumătățile de adevăr sunt mai rele decît minciuna. Minciuna poate fi ușor vădită. Dar cînd diavolul răstoarnă adevărul, ca să ne împiedice să avem o viziune de ansamblu, atunci se ivește primejdia. A rosti jumătăți de adevăr nu este în totdeauna foarte grav; dar dacă afirmăm că aceste jumătăți de adevăr sunt adevărul însuși, este o mare nenorocire.

Putem cita pe această temă o poveste populară sîrbă despre un boier la care oamenii vin să se plîngă că au fost nedreptățiți de unii. Boierul îi ascultă cu luare-aminte și le spune: ”După cum se vede aveți dreptate”. Oamenii pleacă, vin și ceilalți, care spun că lucrurile stau cu totul altfel și-i învinuesc pe cei dintîi. Boierul, iarăși, îi ascultă cu luare-aminte și le spune: ”După cum se vede, aveți dreptate”. Plecînd aceștia, nevasta boierului, care a auzut ce le-a spus și celor dintîi, și celor de pe urmă, îi spune supărată: ”Ce fel de om ești tu, bărbate? Unii spun una și tu le dai dreptate, ceilalți spun alta, și tu iarăși le dai dreptate. Cum se poate una ca asta?” La care boierul răspunde: ”Și tu ai dreptate. Dacă însă cei dintîi au spus adevărul, atunci au firește dreptate. Iar dacă și ce-au spus ceilalți este adevăr, atunci și ei au drepate.”

Atîta vreme cît adevărul întreg nu este cunoscut, nu putem ști cine are dreptate. Aici este nenorocirea cu toate sectele și grupările eretice care se exprimă prin jumătăți de adevăr. Căci și ei invocă Evanghelia, dar cu jumătăți de adevăr, de care se folosesc cu abilitate.

Sursa:”Un sfînt al vremilor noastre”, Jean-Claude Larchet, pag. 165-167.

LĂSAȚI UN MESAJ

− 1 = 3