Fraților și părinților, bun este postul, numai de va avea și pe însoțitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sune: pacea, buna voire, buna ascultare, blîndețea, milostivirea și toate celelalte, cîte sunt în îndreptările bunătații. Ci diavolul, ca un vrajmaș și tulburător al mîntuirii noastre ce este, ce meșteșugește și ce iscodește? Toate cele potrivnice pune în postitori și îi face pe ei să fie obraznici și să întoarcă vorba, aspri, manioși, iuți, măreți în zadar, pizmuitori, grăitori de cele urîte. Și în ce chip? Pricinuindu-le celor ce postesc, mai multă vătămare și pagubă din patimile acestea, decît folosința prin postirea lor. Ci noi să cunoaștem înțelegerile și meșteșugirile lui și să petrecem aceste cuvinte si, totdeauna, cu pace, cu blîndețe și cu liniște, suferind fiecare pe cei mulți, cu dragoste, cunoscînd ca, o postire ca aceasta, este plăcută și bine primită la Dumnezeu. Iar dacă ne vor lipsi acestea, orișicîtă osteneală vom face, că va fi zadarnică și ne alegem numai cu greaua patimire a postului.

De trebuință este, dar, să postim, pentru ca postul vestejește trupul, iar sufletul îl împuternicește, îl înnoiește. Că pe cît omul nostru, cel din afară, slabește, pe atît cel dinlăuntru, se înnoiește, din zi în zi precum grăiește Apostolul. Și ușurința cea de un ceas a necazului, ne pregătește nouă multă multime a slavei celei veșnice, în ceruri. Deci, socotind și aducîndu-ne aminte de răsplatirea cea viitoare, să răbdăm ostenelile bunătății, cu îndelungă-răbdare, mulțumind lui Dumnezeu, Tatăl, că ne-a învrednicit pe noi să avem parte cu Sfinții, întru lumina, și ne-a izbăvit pe noi din stăpînirea întunericului și ne-a mutat întru împărăție.
Au nu ne împărtășim în toate zilele din preacuratul Său Trup și Sînge? Și ce altceva ar fi mai dulce decît Sfînta Împărtășire, care dăruiește viatî veșnică, celor ce se impărtășesc cu conștiința curată? Au nu vorbim în toate zilele și nopțile împreună cu dumnezeiescul David și cu ceilalți Sfinți Părinți și luminători ai Sfintei noastre Biserici? Ce altă mîngîiere a sufletului, mai mare decît aceasta, este? Au nu ne-am despărțit și am ieșit din prieteșugul lumii celei mincinoase și din rudeniile noastre cele după trup, pentru Domnul? Ce altă viață, iarăși, ar fi mai fericită sau mai înaltă decît aceasta, că viețuirea noastră este în ceruri, de unde așteptăm Mîntuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Care va schimba trupul smereniei noastre, spre a se face el asemenea cu Trupul maririi Lui, prin lucrarea care I-a supus Lui toate? Deci, fraților, să avem bucurie și veselie, defăimînd și călcînd tot felul de pofte rele ale trupului. Pentru ca tot trupul este ca iarba și toată slava omului, ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba și floarea ei a căzut, iar lucrul bunătății ramîne în veac.

De pătimește rău cineva dintre noi, să se roage, precum graiește Scriptura. Dacă, altul este voios, să cînte. Altul este ispitit de patima cea rea a păcatului, de vreme ce și diavolul nu contenește niciodată lupta cu noi, să rabde, auzind pe cela ce grăiește: „Fericit este acela care rabdă ispita, că, iscusit facîndu-se, va lua cununa vieții, pe care a fagăduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El.” Dacă pe acestea le cunoasteți, a zis Domnul, fericiți sunteți de le veți face.

Sursa: ”Proloagele”, VOL. II, pag. 584-585.

LĂSAȚI UN MESAJ

+ 14 = 23