Am participat la un moment dat la oîntâlnire dedicată martilor și eroilor din temnițele comuniste la Liceul „Sfânta Maria” din Galați. La acest seminar au participat, elevi, profesori, unul din preoții parohiei din care făcea parte liceul și un fost deținut politic. Au trecut trei ani de zile de atunci, și din păcate nu-i mai rețin numele, dar tot ce mi-amintesc este că acest om a făcut închisoare politică timp de 6 ani, și când l-am întâlnit era destul de îmbătrânit, probabil trecut de 70 de ani.

După ce s-au prezentat câteva referate în power-point pe diferite teme legate de arestarea și viața în temniță a unor mari români, la sfârșit a luat cuvântul și acest domn, fost deținut politic, ca unul ce cunoscuse pe propria piele „binefacerile” comunismului și putea cel mai bine să ne explice ce a trăit.

Spre surprinderea noastră, discursul domniei sale începe cu o observație în lacrimi. Voi reformula cuvintele sale din amintiri: Nu-mi vine să cred ce am auzit aici. De unde aveți dumneavoastră atâtea informații despre ce s-a întâmplat în temnițele comuniste?

Acest om cunoscuse prea bine puterea de cenzură și manipulare a unui sistem totalitar care părea de ne-răsturnat, având în mână toate frâiele instituționale ale României, și susținerea, cel puțin ideologică, a celei mai puternice forțe militare din Asia. Distrugerea „dușmanilor poporului” de către comuniști, mai precis eliminarea întregii elite morale a neamului românesc avusese loc „în secret”, prin multă minciună și manipulare. În public se vorbea de beneficiile „democrației populare” asupra întregii țări, despre bunăstare, despre muncitorii eroi la locurile lor de muncă, despre buna reputație a României între țările lumii și așa mai departe.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România vorbește astăzi de o cifră de 2 miloane de români care au fost victime directe ale comunismului, fiind arestați, deportați, anchetați, persecutați, exilați, sau în altă formă eliminați din viața socială. Gândiți-vă că această cifră vizează doar victimele directe, indirect având de suferit familiile și prietenii, deci aproape o țară întreagă, afară de nomenclatură și colaboratorii regimului. De exemplu familia unui partizan plecat într-un grup de rezistență anti-comunistă din munți, era puternic chinuită de securitate, încercând astfel prin presiunile asupra familiei să-i întoarcă pe cei dragi care luptau împotriva regimului. Soția era dată afară de la servici, oligată să divorțeze, batjocorită, copiii nu mai erau primiți la facultate, iar întreaga familie purta stigmatul de „dușman al poporului”.Erau anchetate persoanele care erau rude de gradul 3 sau 4 pentru a-i descuraja pe partizani să colaboreze cu cineva apropiat. Pe lângă cei 2 milioane de oameni, au mai suferit în ascuns alte milioane de români… O țară sângerândă… un neam îngenuncheat pentru Adevăr.

Comuniștii s-au lăudat în fața “dușmanilor poporuluică ei fac istoria și cei care vor veni după ei, vor afla doar ceea ce li se va transmite de către aceștia. Iată un fragment din memoriile lui Octavian Voinea, Masacrarea studenţimii române” în care se înțelege mai clar acest aspect:

Dintr-odată anchetatorul s-a oprit din cuvântarea sa degajată, schimbându-şi atitudinea. S-a încruntat la mine, devenind crâncen:

– Trebuie să-ți intre în cap – Voinea – că viu din mâinile noastre nu vei scăpa, mai ales tu pe care te considerăm şef. Vom face din voi cea ce vrem noi, nu ceea ce doriţi voi.

Nu veţi fi eroi aşa cum vă sunt principiile. Veţi fi nişte ticăloşi mascaţi, departe de orice virtute. Nu veţi muri decât atunci când vrem noi. Întâi vă vom transforma în monştri… Apoi vă vom obliga – prin metodele noastre – să declaraţi numai ce vrem noi. Aceste declaraţii smulse cu cleştele roşit în foc le vom păstra ca mărturii, ca acte pentru arhivă, după care se va scrie istoria.

Vom păstra dosarele până ce voi veţi pieri. Vom muri şi noi. Istoria se va scrie pentru generaţiile viitoare după aceste documente.

Astfel cercetătorii vor scrie cum vrem noi. Nu cum este realitatea. Noi creem istoria aşa cum ne place. Aşa cum ne convine.

Proştii de azi – care sunteţi voi – o veţi scrie cu mâinile voastre aşa cum vrem noi. Tâmpii de mâine o vor confirma aşa cum noi am imaginat-o in dosarele ticluite de noi. Avem experienţa Piteştiului pe care noi l-am imaginat cu mult înainte de arestarea voastră şi a ieşit exact cum noi am dorit. Ca la comandă şi fără retuşuri. Am avut noi grijă să ne asigurăm cu mult înainte de conspirativitatea descoperirii acestei acţiuni.

Acum punem la punct regizarea ultimului act al acestei piese. Ce-ţi închipui că va ieşi altfel de cum dorim noi ? …

Clasa muncitoare are puterea în mână. Aşa că noi facem istoria aşa cum ne convine.”

Paradoxal pentru comuniști dar providențial pentru România, Dumnezeu a lucrat cu totul altfel în istoria noastră.

Au murit mii de oameni în temnițele comuniste, dar au fost și multe alte zeci de mii care au ieșit cu sănătatea șubredă și psihicul distrus, dar cu întregul fir al desfășurării evenimentelor în inimă. A dat Dumnezeu putere foștilor deținuți politici să-și scrie memoriile și să-și reamintească uneori cu lux de amănunte ceea ce au trăit, oamenii pe care i-au întâlnit și relațiile cu ei, situația istorică și politică a vremurilor.

Așa se face că astăzi, neamul românesc are o moștenire istoriografică de peste 500 de titluri de carte din literatura de detenție comunistă. Dacă facem un scurt calcul și punem în medie 200 de pagini pe fiecare titlu, avem în jur de 100.000 de file de carte despre ce s-a întâmplat în regimul comunist, care înseamnă enorm, mai ales pentru viața într-un regim ai cărui artizani se lăudau că nimeni și nimic nu-i scapă și nu-i vor putea sta împotrivă.

Mii de pagini de memorii ale deținuților politici care se completează și se confirmă reciproc în mod extraordinar, în așa fel încât ele restaurează adevărul îngropat de dosarele Securității.

Gândiți-vă că aceste cărți s-au răspândit între români în zeci de mii de exemplare și până astăzi, la 26 de ani de la căderea comunismului, românii își află adevărata istorie. Și paradoxal, arhivele fostei Securități, au devenit documente istorice în mâinile noastre, pentru a confirma și cu date exacte memoria deținuților, și ceea ce ei nu-și mai aminteau foarte bine. Ceea ce regimul comunist a consemnat cu multă acribie, pentru a avea documente detaliate de încriminare a „dușmanilor”, astăzi a devenit o sursă extraordinară de cercetare pentru istorici și un izvor de stabilire a adevărului prin interpretarea documentelor în oglindă, adică în sensul invers ticluit de anchetatori.

Dumnezeu le-a dat foștilor deținuți politici râvna de a nota și reține în scris toate detaliile, care astăzi formează tabloul real al istoriei neamului, văduvit prea mult timp de Adevăr.

Comuniștii s-au lăudat că ei vor scrie istoria, dar tocmai că ideologia lor a ajuns la groapa de gunoi a istoriei, așa cum au fost toate ideologiile care au stat împotriva lui Dumnezeu și a legilor lui în lume.

Martirii din temnițele comuniste, acei oameni aruncați cu miile în beciurile comuniste, în fundul pământului… acei oameni batjocoriți că nu vor fi eroi și nu vor muri ca martiri și mucenici ai Bisericii, astăzi revin în istoria României în mod neașteptat, devenind modele de viață creștină și de comportament demn.

Ei, cei care au fost luați brutal din propriile familii, arestați la sute de kilometri de casă, neștiuți de nimeni pentru ani de zile, morți și îngropați în gropi comune, fără rugăciune, fără lumânarea învierii aprinsă la creștetul lor, fără cruce și mormânt propriu… ei au astăzi închinate monumente în marile orașe, capele, biserici, icoane, imne de laudă, cărți dedicate lor, documentare… Ei se-ntorc astăzi așa cum aveau convingerea, încă în temnițe fiind:

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

(Radu Gyr)

Dragilor, eu personal, dau slavă lui Dumnezeu pentru nemaipomenita lui înțelepciune… Dumnezeu a întors acest mare rău pentru neamul românesc într-un bine și mai mare. România, are astăzi în față o generație extraordinară de oameni care pot da mărturie TARE pentru toate valorile neamului nostru: Credința în Dumnezeu, Familia, Iubirea de țară și neam, Iubirea de frumos și Ospitalitatea.

De ce? Pentru că ei au împlinit / întrupat aceste valori în faptele vieților lor.

Ce ne-am fi făcut fără ei? Încotro mergeau copiii și tinerii români fără Gafencu, Ianolide, Pr. Calciu, Radu Gyr, Petre Țuțea, George Manu, Pr. Arsenie Boca, Vulcănescu, Constantin Oprișan, Traian Dorz, Marin Naidim, Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Asenie Papacioc, Elisabeta Rizei, Virgil Maxim, Steinhardt, Dumitru Bordeianu, Pr. Ioan Iovan, Pr. Dumitru Stăniloae, Ernest Bernea, Gheorghe Hașu, Ogoranu, Pr. Gherasim Iscu și mulți mulți alții?

Ce Dumnezeu bun avem! Nu a cerut răzbunare pentru rău-făcători, ci i-a lăsat să iasă din viață ușor-ușor, încercând să câștige și sufletele lor (cine știe ce a răspuns fiecare acestei chemări?), iertându-i probabil pe cei ce s-au pocăit, iar nouă celorlalți ne-a adus înainte mulțime de mucenici și martiri, pe care noi astăzi îi numim: „Sfinții Închisorilor”.

Jertfa lor este nu numai mântuitoare pentru ei înșiși ci și răscumpărătoare pentru întreg neamul românesc. Pe sângele vărsat de ei ne vom câștiga și noi mântuirea.

Și ca să închei nedumerirea acelui domn care era surprins despre cât de multe lucruri se știu astăzi zic: Nici deținuților politici nu le vine să creadă astăzi, poate, ce mare lucrare a făcut Dumnezeu prin ei pentru România.

Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

63 + = 70