Trăim într-o lume în care schimbul de culturii, religii atinge cote neîntâlnite de a lungul istorie, o societate în care ne confrutăm din ce în ce mai mult cu oamenii de alte religii. Se caută ca omul să fie deplin globalizat și toată viața umană să fie axată pe economic sau pe producție și consum. Omul să fie golit de orice conștiință, sens, religie sau trascendență. Și totuși suntem „invadați” de o cultură religioasă fundamentalistă, în care atașamentul pentru propria credință este extrem de mare. Vorbim de islam. Cum ar trebui să acționăm noi creștinii față de acest fenomen? Fără ca să cădem în sincretism și să ne păstrăm propria indentitate religioasă. Ei, bine la această întrebare voi încerca să răspund în următoarele rânduri.

De ce ar trebui să ne intereseze acest lucru? Păi în primul rând datorită poruncii iubirii aproapelui care e fundamentală pentru creștinism. „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). Și în al doilea rând, acest lucru ridică probleme asupra indentități lui Dumnezeu care i-a așezat pe acei oamenii în propria lor religie.

Ca să înțelegem ce înseamnă aceste două ideii enunțate mai sus trebuie să privim lucurile de la începutul începuturilor. Astfel, Dumnezeu crează lumea, crează pe Adam pe care îl așează în Eden îi dă în stăpânire natura și mai presus de atât, din coasta sa o crează pe Eva, ceea ce arată egalitatea, că niciun un om nu este superior ceiluilalt. În toate aceste lucruri Adam și Eva îl văd perfect transparent pe Dumnezeu, totul în jurul lor era recunoscut ca provenind de la Dumnezeu. Dar omul nu ascultă de Dumnezeu și are loc ceea ce generic se numește căderea în păcat a protopărinților.

Astfel toate acele lucruri care îl făceau trasparent pe Dumnezeu acum Îl ecranează. Dar după această neasculatare, Dumnezeu nu-l distruge pe om ci îi crează alte condiții de viețuire, cu alte cuvinte legitimizează o nouă ambianță în care omul trăiește, acest lucru este prezentat în Facere 3, 14-19. Această legitimizare are loc în perspectiva veniri Răscumpărătorului Hristos, care va restaura toată creația: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul ” (Facere 3, 15). Deci această perspectivă se referă la toți oamenii care au urmat după Adam, Hristos a venit pentru tot neamul omenesc.

Din ce am văzut mai sus rezultă că Dumnezeu a creat totul, ceea ce însemnă că fiecare moleculă se află în comuniune (comunicare) directă sau indirectă cu Dumnezeu fără de care ar încetat să existe. Acest lucru se numește revelație naturală și noi suntem chemați să-L descoperim pe Dumnezeu prin intermediul acestei revelații. Nu numai că suntem chemați să-L descoperim ci chiar să-L slăvim pentru că în caz contrar omul ar deveni judecător al creație, implicit judecător asupra lui Dumnezeu, care a creat toate acestea. Astfel fiecare om se află în comuniune conștientă sau inconștientă cu Dumnezeu, așadar atunci când un om întâlnește un alt om, el nu se întâlnește cu un ins singular, izolat ci cu o presoană care se află permanent în această comuniune cu Creatorul său. Concluzia ar fi că atunci când un creștin întâlnește un om de altă religie, el e chemat să experieze această comuniune cu Dumnezeu care l-a creat și pe celălalt, să-L slavească pentru ceea ce a oferit aproapelui său creștin sau necreștin. Această cunoaștere a apropelui de altă religie are menirea să ne smerească pentru că există riscul de a cădea în mândria că noi ne-am născut creștini și suntem favorizați și că acest lucru se datorează meritelor noastre spirituale. Dar ar trebui să înțelegem că suntem aici, în acest context religios, datorită lui Dumnezeu. Dar dacă spațiul religios respectiv periclitează propriul meu spațiu religios sunt obligat să mă îndepărtez așa cum a îndemnat Mântuitorul pe Apostoli, atunci când nu le este ascultată propovăduirea, dar am și obligația să mă rog lui Dumnezeu să îndepărteze aceste diferențe pentru că Dumnezeu nu se află doar în propietatea mea ci e al tuturor și El vrea ca toți să trăim în comuniune.

Cum mă pot numi creștin dacă nu ma interesează soarta aproapelui meu indiferent de religia pe care o are. Sfântul Ioan Gură de Aur afirma că dacă toți am fi creștini adevărați nu ar mai exista păgâni sau diferențe religioase.

(Cătălin Dimiter)

ortodoxiatinerilor.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

61 − = 53