Într-o zi geroasă de iarnă, o tînără fată urma să nască, dar nu știa cînd îi va veni sorocul. Ea  locuia într-un sătuc aproape pustiu, iar pentru a ajunge acasă de la serviciu avea un lung drum de parcurs. Așa începe drama unei copile. Mergea spre casă și… tînăra născu! Pentru a o salva pe micuta fetiță de ger, și fiindcă strigătele de ajutor erau în zadar, tînăra mamă și-a dezbrăcat aproape toate hainele pentru a-și înfașura copila în ele.

Trecu  o zi și fata nu mai ajunsese acasă. Mama, îngrijorată, se duse în căutarea ei, iar la cițiva kilometri de sat și-a găsit fica cu un mic suflet – bebelușa – în brațe, dar, din păcate, prea tînăra mamă nu mai respira…era înghețată! Mama a luat-o pe micuță, o gingașă copilă cu niște frumoși ochi căprui. Și-a sărutat pentru ultima dată fiica și a dus acasă bebelușul. Mai tărziu s-a dus acolo, la capul fetei sale, a îmbrăcat trupul fetei, l-a acoperit cu o pătură pentru a-i ține de cald în drumul spre Rai, apoi a pus o cruce albă.

De-a lungul timpului, mica orfană creștea, creștea frumos! Acesta avea un loc de joacă favorit:dealul unde îi murise mama. Nu știa, dar stătea și se juca acolo ore-n șir,singură. Ea simțea că nu e singură, simțea că e cineva acolo și se juca cu ea.

Timpul trecea și trecea,” Mama” – cum îi zicea fetița bunicii sale – îmbătrînea. Într-o zi, bunica și-a luat nepoata de mînă, au mers la mormîntul mamei și i-a spus tot. Fata se porni de plîns. Apoi ”mama” căzu și ea în somnul adînc și veșnic. Locul mormîntului bunicii fu la crucea fiicei sale. Fata izbucni iar în plîns, iar pe crucea bunicii și a mamei sale se prelingeau lacrimi fierbinți. Tînăra striga spre cer:”Mamă, bunico, sper să aveți în Rai parte de căldura de care tu, mamă, nu ai avut parte cînd ai plecat în *călătorie*! Și bunico, să ai parte de atîta multă iubire cum ai avut față de mine, crescîndu-mă!”. Cerul s-a luminat. Fata a înțeles. Din acea zi, în fiecare zi, merse să își ”viziteze” cele două persoane dragi.

De fapt, fata sunt eu, iar mama și bunica au devenit îngerii mei păzitori! Inima mea e acolo sus, în mînile mamei, ale bunicii și ale lui Dumnezeu!

Adriana Morărescu

elevă în clasa a VI-a,

Școala Gimnazială ”Avram Iancu”

Baia de Cireș, Hunedoara

Din: Revista ”Familia Ortodoxă”

Februarie, Nr.2(85)/2016

Text premiat la cocursul de eseuri

al lunii ianuarie 2015

LĂSAȚI UN MESAJ

42 − 37 =