Auziţi acestea şi voi, părinţilor, şi voi, mamelor, creşterea copiilor nu vă va fi fără plată. Aceasta o spune şi mai departe, zicând: „dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii” (I Timotei 5, 10), şi după celelalte multe pune şi aceasta. Căci nu este puţin lucru, copiii cei daţi de Dumnezeu să fie afierosiţi lui Dumnezeu. Dacă baza şi temeliile începutului lor vor fi bune, mare le va fi plata; iar dacă vor neglija aceasta, mare le va fi osânda. Fiindcă şi Eli s-a pierdut din cauza fiilor săi, căci trebuia a-i povăţui. Îi povăţuia el, dar nu precum trebuia, ci, nevoind a-i întrista, iată că şi pe ei, şi pe el s-a pierdut.
Auziţi acestea, voi, părinţilor. Creşteţi pe copiii voştri întru învăţătura şi certarea Domnului, cu multă băgare de seamă. Tinereţea este sălbatică, având nevoie de mulţi purtători de grijă, dascăli, pedagogi, îngrijitori, de mulţi hrănitori. Este de dorit, deci, ca după atâtea necazuri, să poată fi stăpânită. Tinereţea este ca şi un cal sălbatic, ca şi o fiară sălbatică, şi dacă de la început şi din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune nişte hotare bune, după aceasta nu vom avea nevoie de multe osteneli, ci obişnuinţa va deveni lege. Să nu-i lăsăm să facă ceva din cele plăcute şi vătămătoare, şi nici ca unor copii să le facem totdeauna pe placul lor, ci mai cu seamă să-i ţinem în întreaga înţelepciune şi cumpătare, fiindcă abuzul de acestea pierde tinereţea mai mult decât orice.
Pe lângă aceasta nouă ne trebuie multe lupte şi băgare de seamă. Iute apoi să le dăm femei, astfel ca trupurile lor să fie curate şi neatinse când vor primi pe mireasă. Aceste amoruri sunt cele mai fierbinţi. Cel ce a fost înţelept şi cumpătat şi mai înainte de nuntă, cu atât mai mult va fi şi după nuntă, pe când cel ce s-a deprins a desfrâna mai înainte de nuntă, va face aceasta şi după nuntă. „Pentru desfrânat toată pâinea este dulce, nu va înceta până în sfârşit.” (înţelepciunea lui Isus Sirah 23, 23) De aceea se pun cununi pe capul mirilor, căci sunt simbol al biruinţei, şi că ei fiind neînvinşi, se apropie în acest fel de patul de nuntă, şi că n-au fost biruiţi de plăceri. Dar dacă este robit de plăcere dându-se pe sine desfrâului, de ce la urmă mai are pe cap cunună, când el este învins?
Acestea vi le spunem, iubiţilor, acum sfătuindu-vă, înfricoşându-vă, ameninţându-vă într-un fel, altă dată în alt fel. Mare depozit avem noi în copiii noştri. Să ne îngrijim de ei, iar aceasta să o facem ca nu cumva vicleanul diavol să ne piardă chiar pe noi. Acum, însă, toate sunt contrare printre noi. Pentru ca să putem avea ţarina bună şi rodnică, toate le facem: şi ca să o încredinţăm unui bărbat credincios, şi să căutăm a avea un îngrijitor de măgari, un altul pentru catâri, un iconom, şi un logofăt deştept; iar tocmai ceea ce este mai de preţ pentru noi, adică să ne îngrijim de a încredinţa pe copilul nostru unuia care ar putea să-i păstreze neatinsă întreaga lui înţelepciune, la aceasta nu ne gândim, deşi aceasta este proprietatea noastră cea mai de preţ, iar celelalte prin el vin. Ne îngrijim de proprietăţile ce le vom da lor, şi nu ne îngrijim de ei. Ai văzut câtă lipsă de judecată?
Cercetează sufletul copilului, şi la urmă vor veni şi acelea; iar dacă acest bun nu este, nici un folos nu va avea el din averi, pe când dacă va câştiga acest bun, nici o vătămare nu va avea de la sărăcie. Voieşti a-1 lăsa pe el bogat? Învaţă-1 să fie om bun şi cinstit, fiindcă astfel va putea şi averile să şi le stăpânească, şi dacă nu va putea câştiga altele din nou, cel puţin nu va fi mai prejos de cele deja câştigate. Iar dacă copilul este rău, chiar de i-ai lăsa lui nenumărată avere, dacă nu i-ai lăsat păzitor, 1-ai făcut mai rău decât cei ce ajung la cea mai de pe urmă sărăcie. Copiilor celor care nu sunt bine crescuţi, le este mai bună sărăcia decât bogăţia. Sărăcia ţine pe cineva în virtute chiar şi fără voia lui, pe când bogăţia nici pe cei ce voiesc nu-i lasă a fi înţelepţi, ci îl scoate pe om, îl zdrobeşte şi-1 bagă în mii de rele.
Mamelor! Îngrijiţi-vă mai ales de fetele voastre, căci este uşoară pentru voi o astfel de îngrijire; luaţi seama bine, ca să se deprindă să stea în casă, iar mai cu seamă învăţaţi-le a fi evlavioase, demne, a dispreţui averile, a fi simple şi fără pretenţii în îmbrăcăminte, şi în felul acesta daţi-le în căsătorie. Cu chipul acesta nu numai pe ele, ci şi pe bărbatul pe care îl vor avea 1-aţi mântuit şi 1-aţi scăpat din neajunsuri; şi nu numai pe bărbat, ci şi pe copii, şi nu numai pe copii, ci şi pe nepoţi. Că dacă rădăcina este bună, ramurile se vor întinde tot mai bine, iar pentru toate acestea veţi lua plată. Noi facem toate astfel, încât să folosim nu numai unui suflet, ci printr-un suflet să folosim multora. Fata ta, astfel trebuie a ieşi din casa părintească la căsătorie, precum iese un luptător din locul de antrenament, având toată ştiinţa cu cea mai mare exactitate, ca şi un aluat care trebuie a dospi întreaga frământătură şi a o preface în pâine bună. Şi băieţii trebuie să fie aşa de sfioşi prin demnitatea şi întreaga înţelepciune, încât să aibă laudă şi de la oameni şi de la Dumnezeu. Să se înveţe a-şi păzi pântecele, a fugi de lux, a fi iconomi, iubitori, să înveţe a fi cumpătaţi.

ioanguradeaur.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

+ 5 = 13