Făcătorul de pace este cel care dă pacea altuia, însă n-ar putea-o împărtăşi cineva altuia dacă n-ar avea-o el însuşi. (Sfântul Grigore de Nyssa)

Dragi compatrioți, iubiți credincioși ai Bisericii noastre Ortodoxe,

     Am sărbătorit de curând Nașterea și Botezul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, intrând în noul an calendaristic cu nădejdea într-un viitor mai bun, în pace și înțelegere. Tocmai de aceea, ne-a întristat peste măsură să vedem în ultimele zile, că societatea noastră este zbuciumată de instigări la ură și violențe.

      Aceste lucruri dezbină poporul nostru, ne împiedică să fim alături unii de alții, așa cum ar fi corect și creștinește. Orice neînțelegeri care apar în societate, trebuie rezolvate în mod pașnic. Or, creștinii noștri, indiferent de naționalitate și orientare politică trebuie să conlucreze împreună în duhul păcii și al dragostei. Eu fac apel la înțelepciune și la înțelegere către toți credincioșii noștri.

      Nu vă vindeți sufletele în schimbul unor iluzii false, nu permiteți instalarea haosului și a urii în societatea noastră! Să ne protejăm copiii, viitorul familiilor noastre, să păstrăm Moldova în liniște și în armonie.

     Să avem speranță și încredere în Bunul Dumnezeu, care ne va face tuturor dreptate, o dreptate care nu o vom obține nicidecum prin instigare la violență și la dezbinare. Să ne rugăm cu toții pentru o bună înțelegere în Țară și să ne ferească Dumnezeu de tulburări! Cu arhierești binecuvântări,

+ VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

LĂSAȚI UN MESAJ

9 + 1 =