Pilda evanghelica de astazi constituie inceputul propovaduirii si misiunii Domnului. De la Iordan, unde a fost botezat de catre Ioan, Domnul Se desparte de inaintemergatorul Sau. Acela ramane sa propovaduiasca in continuare botezul pocaintei si sa pregateasca poporul pentru primirea invataturii celei noi, iar Hristos, potrivit textului evanghelic citit ieri la Sfanta Liturghie, S-a retras in pustie sa Se „pregateasca” pentru marea misiune mantuitoare.

Cum S-a „pregatit”? Mai intai, a postit patruzeci de zile, in muntele ce se cheama al Carantaniei, iar dupa aceea, sfarsindu-Si postirea, ca om a flamanzit. Si venind diavolul, L-a ispitit cu intreita ispitire. Intai: „De esti tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini” (Mt 4, 3). Apoi: „Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau” (v. 6) si, in final, aratandu-i bogatiile lumii acesteia, diavolul I-a cerut sa i Se supuna lui, daca voieste sa le aiba pe toate in stapanire – „Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie”(v. 9).

Iata trei ispitiri despre care ne-a vorbit evanghelia de ieri, in sambata de dupa Botez, aparent ispitiri banale pentru Hristos Domnul, dar de fapt tot atatea capcane la care, daca vom cauta mai cu luare aminte, vom vedea ca nu sunt deloc niste ispitiri oarecare. Ispita intai este pofta trupului, cea de-a doua este trufia mintii, iar cea de-a treia este dorinta de imbogatire, de putere si de stapanire. Nu erau simple ispite, caci, daca intaia privea trupul, iar cea de-a doua ratiunea, cea de-a treia tintea de-a dreptul de inima. Iata, asadar, ispite de „substanta”, de care n-a fost scutit nici Mantuitorul Hristos ca om si, de aceea, cu atat mai putin suntem scutiti noi. Ispita „carnii”, a cugetului si a simtirii… Cum vom putea, oare, infrunta aceste ispite, asa incat sa putem trai – desi pe pamant – in Imparatia Cerurilor? Pentru ca a venit Hristos, ne spune evanghelia de astazi, vestind tuturor si cerandu-ne: „Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor”. Care Imparatie, insa, de vreme ce, iata, de atunci au trecut doua mii de ani?…

Ei bine, citind evanghelia de astazi, in ceea ce ma  priveste m-a impresionat un lucru! Zice: „iar Iisus, auzind ca Ioan a fost intemnitat, a plecat in Galileea”. Ar putea spune cineva: bine, dar cum? Ioan Ii pregatise calea, invatand poporul despre El; L-a intampinat pe malul Iordanului si L-a botezat in repejuni; L-a prezentat lumii – “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (In. 1, 29) -, recomandand-L ca Mesia: „Dupa mine vine un Barbat care a fost inainte de mine, fiindca mai inainte de mine era…. Caruia eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In. 1,27). Cineva care ar judeca potrivit logicii veacului acestuia, dar fara a incerca sa intre in logica lui Dumnezeu, ar putea zice: acum cand Ioan a fost inchis si urma sa i se taie capul, Hristos a plecat in Galileea?!

Atentie insa ca Domnul a plecat in Galileea sa propovaduiasca si sa spuna: „Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor”. Avem de-a face, asadar, pe de o parte cu o logica pamanteasca, pentru care, nu de putine ori Sfanta Scriptura starneste nedumeriri, iar, pe de alta parte, cu o logica dumnezeiasca. Potrivit logicii pamantesti, acum cand Ioan a fost inchis pe nedrept in temnita, ce-ar fi trebuit sa faca Domnul? Sa Se roage pentru el? Dar… cu siguranta ca a si facut-o!… Sa organizeze o demonstratie de forta in fata palatului lui Irod, impreuna cu toti admiratorii lui Ioan, pentru a se face „dreptate”? Dar… acest lucru nu-l va face nici macar pentru Sine, atunci cand va fi arestat de iudei!… Atunci ce? Sa faca o minune, zdrobind incuietorile temnitei si eliberand de acolo triumfal pe „cel mai mare om nascut vreodata din femeie”? (Mt. 11, 11) Nu. Hristos nu face niciuna din acestea, evanghelia spunandu-ne foarte simplu si creandu-ne, pentru aceasta, o mare nedumerire: „auzind ca Ioan a fost intemnitat, a plecat in Galileea”.

Consecvent logicii si misiunii Sale dumnezeiesti, Hristos, in pofida arestarii si iminentei ucideri a lui Ioan, a mers si a facut un singur lucru – a propovaduit Impara­tia care cu adevarat „merita”: „pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor”, cerandu-le celor robiti de logica pamanteasca: „Lasati pe morti sa-si ingroape mortii lor” (Mt. 8, 22). Planurile lui Dumnezeu nu sunt ca planurile noastre (Isaia 55, 8 ). In viziunea Lui, alta trebuie sa fie atitudinea si reactia noastra la ceea ce se intampla in jurul nostru. Asa se explica faptul ca Domnul a plecat si l-a lasat pe Inaintemergator in temnita. Asa a considerat El ca va fi mai „de folos” Ioan. A plecat si a invatat despre logica aceasta a imparatiei lui Dumnezeu pe pamant, lasand pe Inaintemergator sa se duca si sa vorbeasca despre aceeasi Imparatie celor din iad. Este motivul pentru care, spun Sfintii Parinti, Hristos nu a facut nimic pentru ca Ioan sa nu treaca „dincolo”, unde a vestit si celorlalti venirea Sa.regiunea-galileea

Trebuie sa intelegem foarte clar un lucru: atunci cand, mai intai Ioan Botezatorul (Mt. 3, 2), iar apoi si Mantuitorul Hristos, propovaduiesc ca „s-a apropiat Imparatia Cerurilor”, nu se face referire numai la Imparatia cereasca de dupa Parusie, ci la Imparatia lui Dumnezeu in general, i ar inceputul imparatiei Sale se face aici pe pamant, unde aceasta se „izbeste” atat de tare de atitudinea si mentalitatea noastra pamanteasca!… Conform logicii pamantesti, ucenicii lui Iisus ar fi trebuit sa scoata sabiile si sa-L apere pe Invatatorul lor atunci cand Acesta a fost arestat in gradina Ghetsimani (Lc. 22, 49-51). Hristos insa a respins si atunci, ca si astazi si ca de fiecare data, mentalitatea pamanteasca a oamenilor!… Alta este logica dumnezeirii! Alta este logica lui Dumnezeu! Caci, potrivit logicii noastre pamantesti, cel mai de pret lucru pe care-l avem noi oamenii este, cu siguranta, viata. Stiti insa ce pretuieste Hristos cel mai mult la noi? A-ti da viata! Intelegeti acum de ce Hristos, avand de ales intre viata de aici a Sfantului Ioan Botezatorul si cealalta, a ales-o pe cea de dincolo? Pentru ca la El este mai de pret sa-ti dai viata: fie inchinandu-ti-o Lui „din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta.” (Mc. 12, 29), fie jertfindu-ti-o pentru aproapele: „mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-I puna pentru prietenii sai” (In. 15,13).

Alta diferenta de logica: daca aici pe pamant cea mai mare virtute pentru oameni pare a fi dreptatea, – ca se tot vorbeste de drepturile omului si de demnitatea sa, OMUL fiind in centrul lumii si luptand din rasputeri pentru „dreptatea personala” – la Dumnezeu o mare virtute este sa suporti crestineste nedreptatea! Iata ce prapastie s-a sapat intre logica lumii acesteia si cea dumnezeiasca! Si ne mai miram ca Mantuitorul Hristos lasa pe Ioan in temnita si merge sa vorbeasca despre Imparatia Cerurilor?…

Alta: potrivit mentalitatii pamantesti, cei mai multi dintre noi avem ca deziderat principal pe acest pamant bogatia – sa ajungem bogati, sa avem de toate, sa prosperam… – in timp ce Hristos ne vorbeste mai mult decat orice de milostivirea catre aproapele, de slujirea si ajutorarea lui, de renuntarea la tot ceea ce pare mai „de pret” si chiar de saracie: „Fericiti sunteti voi cei saraci, ca a voastra este Imparatia Cerurilor (Lc. 6, 20). Iata ce face Hristos cu logica noastra pamanteasca! Si, nu este vina Lui ca s-a cascat aceasta prapastie intre modul nostru pamantesc de a gandi si logica dumnezeiasca, pentru ca la inceput am fost impreuna in gradina Raiului! (Fc. 2, 8) De acolo am plecat! Insa societatea omeneasca s-a departat apoi, treptat, atat de mult de Dumnezeu, incat am ajuns astazi sa ne intrebam, de exemplu: „E drept sa fie Dumnezeu prezent in spatiul public?” Si, sunt intre noi persoane, care de altfel se declara „crestini”, dar care pretind ca societatea trebuie sa fie „neutra”, fara Dumnezeu, adica „atee”. Zic ei: „Nu are ce cauta Dumnezeu in spatiul public”… Auziti si va cutremurati! Nu are ce cauta Dumnezeu in lumea pe care tot El a creat-o!… In in felul acesta oamenii nu numai ca-L resping pe Dumnezeu, dar Il si poftesc de-a dreptul afara din creatia Sa, din lumea Sa, ca si cum nu ar avea libertatea sa o guverneze dupa cum doreste, de vreme ce El este Creatorul!

Am ajuns, asadar, sa traim vremuri in care creatia isi respinge Creatorul!… Oamenii se indoiesc ca Dumnezeu „are voie” sa fie prezent, spre exemplu, in scoli (prin intermediul icoanelor), sau in celelalte institutii publice pentru ca, spun unii, sunt jigniti necrestinii, sau constituie un abuz la adresa educatiei celor mici, care ar trebui sa creasca fara Dumnezeu, ca sa-L poata imbratisa mai tarziu in chip constient si voluntar! Cata „grija” ipocrita fata de „libertatea” persoanei! Ca si cum Dumnezeu ar fi „contraindicat” la varsta frageda, ori ar putea constitui un pericol pentru creatia Sa! Iata unde a ajuns societatea aceasta „plecata”, de altfel, din Paradis! Insa, tot refuzand comuniunea cu Dumnezeu incet-incet, si tot intorcand spatele fiecarei chemari a Lui, a ajuns Acesta sa nu mai fie recunoscut ca si Creator si Guvernator al lumii, ceea ce a dus la saparea acestei prapastii intre logica omeneasca si cea dumnezeiasca.

Pe aceste doua logici insa, Hristos, prin invatatura Sa, le uneste si le da un sens unitar, aratand ca sensul vietii noastre pamantesti este viata „cereasca”. Sensul vietii acesteia este cealalta. Si n-am intelege nimic daca am fi daruiti, sau „condamnati”, sa traim doar 70, 80 ori 90 de ani viata aceasta, cu bunele si relele ei, daca apoi am pieri pentru totdeauna. Abia viata de dincolo vine si da sens acesteia de aici! De aceea, viata aceasta este „scoala” pentru cealalta, iar aceea este sensul ei. Sfintii Parinti spun ca rostul vietii acesteia este dobandirea Duhului Sfant, Care ne va si invata cum sa traim „dincolo”, in Imparatia Cerurilor, pe care o si vesteste Hristos astazi, si care am spus ca se refera la comuniunea cu El inca de aici.

Hristos a adus Imparatia Cerurilor pe pamant si, de aceea, ea incepe de aici! Cine nu incepe sa traiasca in Imparatia Sa inca de pe pamant, n-o va putea face niciodata nici dincolo! Auziti ce spune El: “imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru” (Lc. 17, 21). Aduceti-va aminte, apoi, si de alt cuvant pe care 1-a spus Hristos: „sunt unii dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea pana nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu, venind intru putere” (Mc. 9,1). Care Imparatie? Aceasta de aici si din noi, pentru ca Domnul ne-a chemat sa traim in Imparatia Sa inca de pe pamant.

Asadar, daca vom invata sa pretuim jertfa mai mult decat viata; saracia, pe care o fericeste Hristos, mai mult decat bogatia; si indurarea nedreptatii in duh crestin, mai presus decat dreptatea (Mt. 5,10), Imparatia Lui deja s-a salasluit intru noi. Vedeti ca, in logica lui Dumnezeu, biruitor nu este cel ce ia arma si-si face dreptate, ci acela care se jertfeste pe sine pentru aproapele cu netarmurita dragoste. Acela este „erou” in viziunea lui Hristos! Bogat nu este cel ce constata ca-i sunt hambarele prea mici si neincapatoare, ci acela care „se imbogateste in Dumnezeu” (Lc. 12,20-21), iar nemuritor este nu cel ce-si petrece viata in desfatari (Lc. 16,19-23), ci acela care, paradoxal, „moare” pentru El (In. 15,13)! Aceasta pentru ca logica lui Dumnezeu este una a „cerului” si a spiritului, iar nu a pamantului si a trupului. Avem de-a face cu o logica spiritualizata, si, la aceasta ne cheama si pe noi Hristos! Pe aceasta a vestit-o inca de la inceputul misiunii Sale, spunand ca „s-a apropiat Imparatia Cerurilor”, si la aceasta logica si Imparatie ne cheama si pe noi inca de aici, caci nu vom putea trai „dincolo” ceea ce n-am experimentat mai intai aici.descoperirea-facuta-de-arheologi-despre-iisus-in-prima-zi-de-craciun-nimeni-nu-stia-ca-a-fost-aici-288910

Sa incercam sa ne pregatim si sa experimentam inca de aici ceea ce ne asteapta in viata de dincolo – comuniunea cu Dumnezeu – in tot ceea ce ne-a cerut El, in aceasta logica pe care de multe ori nu o intelegem, dar prin credinta si intelepciune o vom putea descifra! Pentru ca, daca vom deprinde aceste virtuti si vom incepe incet-incet sa traim in Duhul Lui, vom ajunge si la intelegerea si pretuirea vietuirii impreuna cu El. Ati vazut pe cine fericeste Hristos: pe cei saraci, pe cei ce plang, pe cei flamanzi si insetati, pe cei nedreptatiti, pe cei prigoniti pentru dreptate… (Mt. 5, 3-11) Iata, o fericire straina de logica acestui pamant, si, tocmai de aceea invatatura Lui a parut in ochii unora a fi „nebunie” (I Cor. 1,18 si 2,14), pentru ca Imparatia Sa “nu este din lumea aceasta” (In. 18, 36), iar „cetatenii” ei sunt chemati ca, desi vietuiesc pe pamant, sa fie, totusi, cetateni ai Cerului inca de aici.

Sa-L rugam pe Hristos, Invatatorul nostru, Cel care ne-a daruit Imparatia Sa inca din viata aceasta, in inimile noastre, sa faca din noi fiinte care sa-L cunoasca si sa-L slujeasca asa cum se cuvine aici pe pamant. Sa-i patrundem cu intelegere logica Sa, ca sa putem si noi trai potrivit invataturii si logicii Lui. Si asa facand, si fiind fericiti, potrivit promisiunii Sale, inca de aici de pe pamant, sa ajungem sa traim si fericirea cereasca, Amin.

(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

LĂSAȚI UN MESAJ

79 − = 78