Cel puțin 70 de români mor zilnic din cauza afecțiunilor induse de fumat. Afirmația aparține președintelui Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălțan.Patima fumatului
Profesorul a fost prezent la lansarea celei de-a patra ediții a campaniei „Respiră Sănătate” derulată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). 80% din cancerele pulmonare se fac prin expunere la fumat și 20% din cauza poluării, iar 75% din cazuri sunt depistate în stadii avansate care sunt inoperabile.
„Avem problema de tardivitate. La momentul prezentării, este un stadiu avansat inoperabil și extrem de puțini sunt la limita care desparte momentul chirurgical de momentul terapeutic. Fluctuează acest moment între 16-25% după tomografia computerizată. Până la stadiul III A se poate opera. 75% sunt în stadii avansate inoperabile. (…) Cancerul pulmonar se numără printre cancerele care sunt foarte târziu diagnosticate și acest lucru se transformă într-o rată de deces la un an și la cinci ani care este inimaginabil de mare cu toate eforturile care se fac. Acest tip de cancer, spre deosebire de alte tipuri, are o durată de supraviețuire extrem de scurtă. Fumătorul activ dezvoltă până la 15% cancere, în general. Dacă vorbim de cancerele pulmonare, 80% sunt prin această expunere la fumat. (…) Și la cei nefumători cancerul pulmonar este a șaptea cauză de deces”, a spus profesorul doctor. La rândul său, președintele FABC, Cezar Irimia, a spus că anual sunt diagnosticate în România peste 11.000 de cazuri noi de cancere pulmonare, dintre care reușesc să supraviețuiască 1.000 de persoane.

pacate_fumatul ucide

LĂSAȚI UN MESAJ

56 + = 57