p_10leprosi
“Recunostinta este o fapta buna rara la oameni. Din nefericire, se tot aude intre noi, insotit de un hohot triumfator, urmatorul strigat de biruinta: “Am smuls cutare lucru de la cutare!” Printr-un asemenea strigat se da in vileag un suflet infricosator de stricat. Ce sa insemne acest strigat? El inseamna ca o binefacere a fost dobandita prin lingusire, prefacatorie si alte mijloace de acest soi, inseamna ca cel care a fost amagit si a facut un bine este supus batjocurii chiar pentru binefacerea aratata.
 

In unele boli trupesti se baga de seama o dispozitie capricioasa inexplicabila. La fel se intampla si in bolile sufletesti. Adeseori, binefacerile seamana in cel ce le-a primit un simtamant de ura neimpacata, inversunata, fata de cel ce le-a savarsit. Atat de des intalneste aceasta ciudatenie potrivnica firii inct de aici a luat nastere in popor o zicatoare: “N-ai hranit, n-ai adapat, vrajmas nu ti-ai capatat”. Puternica este otrava pacatului, cu care suntem otraviti: cei atinsi de ea sunt in stare sa urasca nu doar pe oamenii care le-au facut bine, ci si pe Dumnezeu, precum au si dovedit prin nenumarate fapte”.

Sfantul Ignatie Briancianinov

Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe. Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!  Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit.  Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?  Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?  Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

  “…Aşadar, zece de astfel leproşi, care trăiau izolaţi şi deznădăjduiţi, când L-au văzut de departe pe Hristos trecând pe drumul public şi mergând într-un sat, imediat, toţi împreună au început să strige şi să-I ceară ajutor. Strigau: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!” (Luca 17, 13). Strigau aceste cuvinte cu credinţă. Credeau că Hristos, aşa cum a vindecat mii de bolnavi, care pătimeau de diferite boli, doar El ar putea să-i facă şi pe ei bine. Şi Hristos i-a făcut bine doar prin cuvântul Său cel atotputernic. Într-o secundă, trupul lor s-a curăţat. N-a rămas asupra lor niciun semn al groaznicei boli. O, Hristoase, cât de mare este puterea Ta! Preoţii, care în acea vreme se îngrijeau şi de supravegherea medicală a leproşilor, au certificat că cei zece leproşi erau de-acum sănătoşi şi puteau să comunice liberi cu restul lumii. Şi iată-i. Plini de bucurie aleargă la casele lor, ca să-i vadă pe ai lor. Dar, în braţele femeilor şi copiilor lor, Hristos a fost uitat. Doar unul singur, pe care-l dispreţuiau, pentru că nu-l considerau iudeu autentic, ci fals, un samarinean, acesta, înainte de a se duce acasă, a considerat de datoria lui să meargă mai întâi la Hristos şi să-I mulţumească. A venit, deci, la Hristos, a căzut la picioarele Lui şi cu lacrimi în ochi I-a mulţumit Binefăcătorului său. Şi atunci Hristos a spus: „Nu s-au curăţit de lepră toţi zece? Unde sunt ceilalţi nouă? Doar unul a venit să-I mulţumească şi să-L slăvească pe Dumnezeu? Şi acesta nu este iudeu, ci samarinean”.

***

Ce nemulţumitori s-au arătat aceşti nouă iudei! Hristos să le facă un atât de mare bine, un bine pe care nimeni altul n-ar fi putut să li-l facă, iar aceştia să nu vină să-I spună un „Mulţumesc!”. Da, nemulţumitori au fost aceşti nouă leproşi, pe care i-a vindecat Hristos.

Dar nemulţumitori sunt şi atâţia alţii. Nemulţumitori suntem şi noi, care spunem că credem în Hristos, dar nu-I mulţumim aşa cum se cuvine. Pentru că Hristos este cel mai mare Binefăcător al nostru. Orice bine pe care-L avem, material şi spiritual, nu este al nostru. A lui Hristos este. Râurile, lacurile şi mările, copacii, ţarinile pe care le cultivăm, oile care ne dau lâna şi laptele lor, celelalte animale domestice, care ne sunt atât de folositoare, aerul pe care-l respirăm, ploaia care cade şi adapă pământul, soarele care luminează şi încălzeşte, toate acestea nu sunt ale noastre. Ale lui Hristos sunt. Hristos le-a creat şi le-a pus la dispoziţia noastră. Dacă ni le ia pentru o secundă, atunci cum vom putea să trăim? Cum să trăim fără soare, fără aer, fără apă, fără mâncare? Şi, pentru toate aceste bunuri materiale, pe care prin mâna Sa cea afectuoasă, pe care o deschide zi de zi, le împrăştie tuturor cu generozitate, pentru toate acestea s-ar fi cuvenit să fim recunoscători lui Hristos şi să-I spunem: „Hristoase, Îţi mulţumim”. Nu unul, ci mii de „mulţumesc” s-ar fi cuvenit să-I spunem zi de zi. Pentru că, aşa cum am spus, toate sunt ale Lui şi nimic nu este al nostru

Dar am uitat! Avem şi noi ceva, care nu este al lui Hristos, ci este al nostru. Al nostru? Da, al nostru. Ce este al nostru? Este păcatul. Acesta nu vine de la Hristos; departe de noi blasfemia aceasta! Păcatul, aşa cum ne învaţă Biserica noastră, este un produs al libertăţii omului. Omul, adică, a fost lăsat liber să aleagă binele sau răul. Dar în loc să aleagă binele, a ales răul, şi răul, ca o lepră, s-a lipit de el. O, nu există un alt rău mai chinuitor decât păcatul. Acesta nu-l lasă pe om să se liniştească, nici zi, nici noapte. Acesta îi otrăveşte sângele, acesta îi contaminează creierul, acesta, ca un microb invizibil, izbuteşte şi se furişează pretutindeni şi face ravagii, o mare catastrofă. Şi de păcat sunt atacaţi toţi oamenii. Toţi oamenii suntem leproşi sufleteşte. Lepră, de pildă, nu este iubirea de arginţi, care nu-l lasă pe om să se liniştească nici zi, nici noapte? Lepră nu este adulterul şi desfrânarea sau prostituţia, necurata patimă a trupului? Lepră nu este ura şi răzbunarea, gelozia şi invidia sau orice alt fel de răutate? Această lepră a sufletului Unul singur are puterea să o vindece. Şi Acesta este Hristos, „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”. Cine crede în Hristos şi-I cere ajutorul, se vindecă de patimile chinuitoare ale răutăţii.

Aşadar, Hristos este cel mai mare Binefăcător. Şi s-ar cuveni să-I fim recunoscători.

O, Hristoase al meu, mii de bunuri ne dai, de mii de ori ne ierţi pentru păcatele pe care le facem. De mii de ori ne salvezi de primejdiile trupeşti şi sufleteşti. Fără dragostea Ta, fără ajutorul Tău, cine ar putea să trăiască măcar o secundă pe această planetă păcătoasă? Cât de mult s-ar cuveni să Te iubim pentru asta? În mii de feluri s-ar cuveni să-Ţi arătăm recunoştinţa noastră.

Şi totuşi! Ce nemernici şi nemulţumitori suntem! Bat clopotele duminica, ne cheamă să mergem să I ne închinăm şi să-I spunem un „Mulţumesc!” şi, dintr-o sută, unul sau doi merg la biserică, şi-aceştia nu cu toată inima. Suntem, deci, sau nu suntem mai răi decât cei nouă leproşi nerecunoscători?

Hristoase, iartă-ne! Curăţeşte-ne de lepra nemulţumirii. Dă-ne o inimă care să Te iubească şi să-Ţi fie veşnic recunoscătoare.”

Mitropolitul Augustin de Florina

Predică la Duminica vindecării celor zece leproşi – Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania

 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

25 + = 30