Cele două calendare – două timpuri deosebit măsurate

Două calendare – liturgic şi mamonic: două slujiri – lui Dumnezeu şi lui mamona. Mai că majoritatea celor care îşi dau cu părerea despre aşa-numita „problemă a calendarului” – atît cei care sprijină păzirea calendarului ortodox, cît şi cei care îndreptăţesc lepădarea acestuia în favoarea celui apusean – pun într-o oală măsurători diferite: unii zic că metrul este mai exact decît kilogramul, ceilalţi se zbat să demonstreze contrariul – kilogramul este mult mai exact decît metrul şi chiar decît litrul.
Ce vreau să afirm prin aceasta ? Că cele două calendare – ortodox şi apusean – măsoară fenomene şi procese cu totul deosebite între ele care, practic, nu vin deloc în atingere unul cu celălalt. Faptul că termometrul are unitatea de măsură „grade”, iar tăria băuturii alcoolice se măsoară în unităţi numite şi ele „grade”, precum şi unghiurile se măsoară cu un măsurător numit raportor care de asemenea este divizat în unităţi numite şi ele „grade” nu rezultă nicidecum că toate aceste instrumente – termometrul, alcoolmetrul şi raportorul – măsoară acelaşi obiect cu aceleaşi unităţi de măsură.

Ce am putea crede despre un cineva care ar pune un termometru într-un pahar cu vodcă şi ar declara triumfător şi sigur de „corectitudinea” şi „exactitatea” măsurării sale: „Vodca are 22 de grade ! Iar pe etichetă e scris că are 40 de grade! Deci, e contrafăcută !” ?
Faptul că atît un calendar, cît şi celălalt folosesc, formal, aceleaşi unităţi de măsură ca ore-zile-săptămîni-luni-an nu înseamnă că ele, ca şi situaţia cu gradele, măsoară acelaşi obiect. Astfel, calendarul apusean măsoară ritmicitatea rotaţiei aparente a Pămîntului în jurul axei sale raportată la părelnica rotaţie a Pămîntului în jurul Soarelui. Adică, calendarul apusean măsoară „timpul astronomic” care este folosit pentru organizarea activităţilor bancare – calcularea exactă a zilelor scadenţei, a profitului îndatorat, a dobînzilor acumulate etc. Pe cînd calendarul ortodox măsoară timpul liturgic, dar unităţile lui de măsură sînt altele, deşi, aparent, coincid cu cele ale calendarului apusean. Să vedem, totuşi, care sînt deosebirile.

Unităţile de măsură ale timpului liturgicCal.perete rom:verstka.qxd.qxd

Timpul liturgic se măsoară cu asemenea unităţi de măsură ca ziua (crugul zilei), săptămîna (crugul săptămînii), luna (crugul mineic/mineal) şi anul (crugul anului).
Ziua liturgică se împarte în patru slujbe ale ceasurilor (orelor) şi în slujbele de Vecernie, Utrenie şi Liturghie. Între aceste slujbe, potrivit unor reguli precise – în funcţie de crugurile celelalte – se pot adăuga slujba pavecerniţei (mari sau mici) şi cea a miezonopticii. Ziua liturgică începe, spre deosebire de ziua astronomică, nu la ora 12 noaptea (ora 00), ci la apusul soarelui.
Ziua liturgică se împarte în 4 străji de noapte (de la apusul soarelui pînă la răsăritul lui) şi în 4 străji de zi (de la răsăritul soarelui pînă la apusul lui). De aceea, lungimea străjilor se schimbă simţitor în funcţie de anotimp – vara străjile de zi sînt mai lungi decît cele de noapte, iar iarna dimpotrivă. Străjile sînt corelate cu slujbele numite „ceasuri” – Ceasul Întîi, Ceasul al Treilea, Ceasul al Şaselea şi Ceasul al Nouălea. La fel, în întreaga lume ortodoxă, orele de începere a Vecerniei şi a Utreniei sînt diferite în funcţie de anotimp. Cînd calendarul apusean a introdus pentru comodităţi comerciale (tehnico-financiare) noţiunea de „ora de vară” şi „ora de iarnă”, Biserica Ortodoxă folosea demult – de la începuturile sale – potrivirea începerii slujbelor sale la anotimp – la ora concretă a apusului soarelui: indiferent de ora concretă a zilei apusul soarelui arăta momentul începerii slujbelor din crugul zilei respective.
Şi nu este deloc întîmplător de ce slujbele îşi încep măsurătoarea cu seara, dar nu cu ora 12 noaptea sau cu dimineaţa: seara simbolizează în Ortodoxie existenţa lumii de la facerea sa pînă la Întruparea Mîntuitorului, pe cînd Utrenia (slujba de dimineaţă) şi Liturghia vestesc tocmai Întruparea, Răstignirea şi Învierea Lui.
După cum ziua liturgică începe la apusul soarelui, tot aşa săptămîna liturgică începe nu cu ziua de luni cum sîntem obişnuiţi cu munca noastră pentru pîinea cea de toate zilele (cea spre fiinţă), ci cu ziua de Duminică – Ziua Domnului Iisus Hristos, căci „nu numai cu pâine trăieşte omul, ci […] şi cu tot Cuvântul ce iese din gura Domnului.” (Deut. 8:3)
Chiar şi etimologic cuvîntul duminică provine în limba română din latinescul dies domenica – ziua domnească, adică ziua Domnului. În slavonă şi în rusă ziua aceasta se numeşte Voskresenie – adică Învierea, ziua Învierii, deşi în limbile slave (catolice sau greco-catolice) ea se numea nedelea.calendar_mold_2015_icona_new_14743700
Ca şi orice zi liturgică, ziua de duminică începe în seara din ajun care, potrivit calendarului apusean se numeşte „sîmbătă seara”, iar la noi, la ortodocşi, se numeşte începutul zilei de Duminică. Săptămîna liturgică se împarte în 7 zile liturgice, fiecare avînd semnificaţia sa, ceea ce imprimă fiecărei zile un specific deosebit de slujire. Astfel, bunăoară, ziua liturgică de luni este consacrată puterilor cereşti – îngerilor din toate cele nouă cete, acelor fiinţe cugetătoare care au fost zidite de Dumnezeu pînă la zidirea oamenilor. Ziua de miercuri comemorează îndurerat înţelegerea făcută de membrii Sinderionului întru pierzarea Mîntuitorului şi faptul vînzării de către Iuda Iscarioteanul a Mîntuitorului pentru cei treizeci de arginţi. Ziua de vineri este închinată cinstirii patimilor pe Cruce ale Mîntuitorului şi morţii Sale trupeşti. De aceea miercurea şi vinerea toţi creştinii, spre deosebire de necreştini, postesc, adică (1) se abţin de la mîncatul pe săturate şi gustos, ceea ce implică reducerea diversităţii alimentare doar la bucate de origine vegetală, (2) soţii se înfrînează de la apropieri trupeşti şi (3) se concentrează mai mult asupra rugăciunii şi gîndurilor legate de aceste evenimente pline de durere.
Suprapunerea acestor două cruguri – a celui al zilei cu cel al săptămînii – imprimă slujbelor zilnice – ceasurile, Vecernia, Utrenia şi Liturghia – un speicific datorat zilei săptămînale respective. Astfel, suprapunerea zilei de Duminică (Duminica face parte din crugul săptămînal) cu Vecernia, Utrenia sau cu Liturghia (care sînt slujbe din crugul zilei) transformă aceste slujbe în slujbe deosebite – în Vecernia Mare, Liturghia conţine deosebite pericope (fragmente din Evanghelie citite în timpul slujbelor) evanghelice, precum şi fragmente speciale din epistolele apostoleşti.
Crugul anului se împarte în trei perioade inegale (spre deosebire de calendarul apusean care se împarte în 4 trimestre sau două semestre, toate avînd aceeaşi durată exprimată în luni, nu şi în zile). Perioada întîi este numită a Triodului şi începe cu trei duminici pînă la începutul Postului Paştelui şi se încheie în sîmbăta Paştelui. Cea de a doua perioadă a anului liturgic se numeşte a Penticostarului şi începe cu Duminica Paştelui şi se încheie cu Pogorîrea Duhului Sfînt (durează 50 de zile, după cum arată şi denumirea sa în limba grecească). A treia perioadă a anului liturgic se numeşte a Octoihului care începe a doua zi după Sărbătoarea Pogorîrii Duhului Sfînt şi se încheie în sîmbăta dinainte de Duminica Vameşului (cu care începe Triodul).
Dat fiind că ziua Paştelui se schimbă de la un an la altul, la fel se schimbă şi toate datele de începere şi de încheiere a acestor trei perioade din care este alcătuit anul liturgic. Mai mult chiar, dacă într-un an Paştele se sărbătoreşte mai tîrziu, iar în anul următor mai devreme, atunci perioada Octoihului este mai scurtă. Iar dacă Paştele cade într-un an mai devreme primăvara, iar anul următor el cade mai tîrziu, atunci perioada Octoihului este mai lungă. Astfel, pe cînd cele două perioade ale anului liturgic – Triodul şi Penticostarul – au durate fixe, perioada Octoihului poate să dureze de la 26 de săptămîni la 34 de săptămîni.
Aceste împărţiri ale anului liturgic nu pot fi nicidecum exprimate, interpetate în limbaj de trimestre, semestre, anotimpuri sau „oră de vara”/”oră de iarnă”.
La fel ca şi în cazul celor două cruguri mai mici – al zilei şi al săptămînii – crugul anului se suprapune peste acelea, conferind fiecărei slujbe semnificaţii în plus faţă de cele pe care ele le capătă în funcţie de perioada zilei (ceasurile, Vecernia, Utrenia sau Liturghia) sau a săptămînii (luni-marţi-…sîmbătă-duminică). Astfel, fiecare slujbă bisericească este corelată (1) cu perioada zilei liturgice respective (sau Ceasurile, sau Vecernia, sau Utrenia, sau Liturghia), (2) cu perioada săptămînii liturgice în care se află ziua respectivă (lunea, sau marţea, sau … sau sîmbăta, sau duminica), (3) cu perioada anului liturgic (a Triodului, sau a Penticostarului, sau a Octoihului).
În afară de aceasta, anul mai conţine şi încă o subdiviziune care nu formează un ciclu: este vorba de lunile mineale adică de lunile Mineiurilor. Fiecare zi a anului este atribuită unui Mineu lunar – Mineiul lui Decembrie, sau Mineiul lui August etc. Mineiurile conţin slujbe închinate sfinţilor, precum şi Maicii Domnului, Mîntuitorului, Arhanghelilor. Astfel, Mineiurile conţin sărbătorile cu dată neschimbătoare, adică acele sărbători care în fiecare an cad în aceeaşi zi a lunii: Naşterea Domnului se serbează în fiecare an pe data de 25 decembrie a calendarului ortodox (ceea ce corespunde zilei de 7 ianurie a calendarului apusean), iar Schimbarea la Faţă a Mîntuitorului se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 6 august (adică pe 19 august după calendarul apusean), Bunavestirea se sărbătoreşte la 25 martie (7 aprilie după calendarul european).Sărbători speciale datorate suprapunerii crugului anual cu cel mineal

Ca şi în cazul tuturor celorlalte cruguri, şi ciclul mineal se suprapune peste crugurile anului, săptămînii, zilei, generînd sărbători speciale care nu se întîmplă în fiecare an. De asemenea, suprapunerea ciclului mineal cu crugul anului conduce nu numai la sărbători speciale, dar şi schimbă durata unui post – a postului Apostolic, numit şi Postul Sfinţilor Petru şi Pavel.

Bunăoară, atunci cînd sărbătoarea de dată neschimbătoare Bunavestire coincide cu sărbătoarea (cu dată schimbătoare) Învierii Domnului (Paştele) se produce o sărbătoare specială numită Kiriopasha – Paştele Domnesc. La fel avem sărbătoare specială cînd Bunavestirea coincide cu Intrarea Domnului în Ierusalim. Aceste sărbători au un tipic special, cu tropare speciale prin care se slăveşte Dumnezeu, Maica Domnului.

Sărbătoarea cu dată fixă „Cei 40 de mucenici din Sevastia” cade mereu exclusiv în perioada postului Paştelui, ceea ce consemnează şi cîntările acestei slujbe mineale:
„Ceata cea de patruzeci de ori strălucitoare, oştirea cea aleasă de Dumnezeu, a strălucit cu cinstitele ei pătimiri asupra Postului, sfinţind şi luminînd sufletele noastre.” [Stihiră la Laude, glasul 1.] „Purtătorilor de biruinţă ai lui Hristos, cu pomenirea măritei voastre pătimiri aţi făcut cinstitul Post şi mai luminat. Că patruzeci fiind la număr, sfinţiţi Postul cel de patruzeci de zile, urmând cu pătimirea voastră pentru Hristos, patimei Lui celei mîntuitoare. Pentru aceasta, avînd îndrăzneală, rugaţi-vă, să ajungem cu pace şi la Învierea cea de a treia zi a Dumnezeului şi Mîntuitorului sufletelor noastre.” [Stihiră la Laude, glasul 5.] „Astăzi este luminata pomenirea voastră cea de peste an, preafericiţilor, care luminează cu lumină Postul care a început; pe care prăznuindu-l cu credinţă, împreună cu voi strigăm: Bine eşti cuvîntat, Dumnezeul părinţilor noştri.” [Cîntarea a 7-a, Canonul al 2-lea, Stihul 1.]

Această rînduială a timpului liturgic a fost aşezată la Soborul Intîi a toată lumea şi adăugită la alte soboare. Această rînduială de slujire liturgică lui Dumnezeu nu a fost schimbată niciodată pînă la eliminarea din unele Biserici Locale a calendarului ortodox şi înlocuirea lui cu calendarul apusean (european). Dat fiind că eurocalendarul nu este conceput pentru măsurarea timpului liturgic, ci doar a acelui astronomic, în Bisericile Locale care şi l-au însuşit în locul celui rînduit de Sfinţii Părinţi au început tot soiul de abateri.

Abaterile în slujbele bsericeşti datorate înlocuirii calendarului liturgic cu cel astronomic (bancar)

Introducerea calendarului apusean total nepotrivit pentru măsurarea crugurilor liturgice (căci el nici nu a fost prevăzut pentru aceasta spre deosebire de calendarul ortodox) a deplasat cu 13 zile sărbătorile cu dată fixă faţă de aceleaşi sărbători din calendarul ortodox. Doar că în calendarul ortodox sărbătorile cu dată fixă sînt corelate cu sărbătorile cu dată schimbătoare (vezi exemplele ilustrative de mai sus), pe cînd în calendarul apusean o asemenea corelare nu există şi, în principiu, nu poate exista.

Astfel, o dată la fiecare 4-5 ani în Bisericile care au eliminat calendarul liturgic şi au introdus calendarul comercial-astronomic nu are loc Postul Sfinţilor Apostoli, deoarece începutul acestui post este determinat de o sărbătoare cu dată schimbătoare – Paştele, iar sfîrşitul lui de o sărbătoare cu dată neschimbătoare – 30 iunie (12 iulie după calendarul apusean) – Ziua Sfinţilor Apostoli. Atunci cînd data începerii postului cade pe 30 iunie sau după această zi (conform calendarului apusean), postul nu mai poate avea loc, deoarece canoanele prescriu ieşirea din post începînd cu Sărbătoarea Apostolilor.

Un şir întreg de sărbători ca Kiriopasha, Bunavestirea suprapusă cu Intrarea Domnului în Ierusalim şi altele niciodată nu pot fi sărbătorite de către creştinii din Bisericile care au trecut la calendarul european şi nici nu se sărbătoresc.

Sărbătorirea celor 40 de mucenici din Sevastia deseori nu se sărbătoreşte în Post după cum prescriu canoanele bisericeşti şi conţinutul însuşi al comemorării care aminteşte de Post, ci în cîşlegi, spre deosebire de creştinii din Bisericile care păzesc calendarul aşezat de Sfinţii Părinţi. Întreaga slujbă mineală vorbeşte despre aceşti sfinţi cu referire la Postul Paştelui, iar creştinii din Bisericile eurocalendaristice se înfruptă şi se veselesc fără înfrînarea cuvenită, necinstind, astfel, mucenicia celor 40 de sfinţi.

Mai mult chiar, pînă la hotărîrea congresului panortodox din anul 1948 de la Moscova, Bisericile care s-au lepădat de calendarul liturgic în favoarea celui comercial-astronomic, sărbătoreau chiar şi Paştele în zile deosebite de ceilalţi creştini care continuau să păzească calendarul Sfinţilor Părinţi, deşi Soborul Întîi a toată lumea din anul 325 a oprit sub certare de anatemă sărbătorirea răzleaţă de către creştini a Paştelui. Astfel, Biserica Constantinopolului din anul 1918, iar Biserica Română din anul 1925 şi pînă în anul 1948 au sărbătorit de cîteva ori Paştele separat de ceilalţi ortodocşi, căzînd singure, prin voia ierarhilor, clericilor şi creştinilor lor sub anatema Sfinţilor Părinţi, a Bisericii Biruitoare din Ceruri, chiar dacă această anatemă nu s-a formulat în vreun document.

Toţi creştinii cunosc fenomenul Pogorîrii Luminii Sfinte în sîmbăta Paştelui în Biserica Mormîntului Domnului din Ierusalim. Această pogorîre se produce potrivit calendarului Sfinţilor Părinţi, adică calendarului ortodox. Bisericile Locale care s-au lepădat de acest calendar au fost constrînse ca cel puţin această sărbătoare centrală a Creştinismului să o serbeze împreună cu ortodocşii care cinstesc hotărîrile Sfinţilor Părinţi prin care hotărîri a grăit Duhul Sfînt.

Mai puţini sînt cei care ştiu despre fenomenul înnourării Muntelui Taborului din Israel (Palestina) în ziua Schimbării la Faţă a Mîntuitorului, fenomen care se produce în zorii zilei de 19 august (calendar european), ceea ce coincide cu data de 6 august a calendarului ortodox.

De ce oare aceste fenomene nefăcute de mîna omului – Pogorîrea Luminii Sfinte la Mormîntul Domnului în sîmbăta Paştelui, Înnourarea Muntelui Taborului în ziua Schimbării la Faţă – se produc în potrivire cu calendarul liturgic, dar nu pe potriva calendarului astronomic-comercial ? Şi aceasta se produce în FIECARE an de cînd Biserica a început să sărbătorească aceste evenimente din lucrarea mîntuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Oare nu e şi aceasta o dovadă că lui Dumnezeu Îi este bineplăcută slăvirea lucrării Sale tocmai în acele zile pe care El le-a rînduit prin slujitorii Săi credincioşi – Sfinţii Părinţi ai Bisericii, dar nu în zilele pe care oamenii şi le-au ales după placul lor?

În scurta expunere de mai sus am încercat să arătăm că cele două calendare – cel liturgic şi cel astronomic – măsoară, de fapt, obiecte diferite şi au, în consecinţă, utilităţi diferite, deşi, folosesc, aparent, unităţi de măsură denumite „identic” – zile-săptămîni-luni-an. De fapt, una e ziua liturgică şi alte e ziua astronomică: ziua liturgică este alcătuită din slujbe bisericeşti, pe cînd ziua astronomică este alcătuită din ore, minute şi secunde – de muncă, de odihnă, de somn etc. Săptămîna liturgică este alcătuită din cîntări şi rugăciuni corelate cu cinstirea unor evenimente din lucrarea lui Dumnezeu, pe cînd săptămîna lumească, profană este alcătuită din 5 zile de lucru şi două zile de odihnă. Anul liturgic este alcătuit din trei perioade – a Triodului, a Penticostarului şi a Octoihului, iar anul astronomic profan este alcătuit din 4 trimestre (sau 2 semestre sau 12 luni sau 365/366 de zile).

Calendarul apusean măsoară curgerea vieţii lumeşti, a obligaţiilor financiar-bancare dintre oameni, iar calendarul liturgic măsoară timpul liturgic ca timp în care uneşte în împreună-slujire Biserica Biruitoare formată din cei care se află deja în Ceruri, în Împărăţia lui Dumnezeu, cu Biserica Luptătoare alcătuită din cei care încă luptă împotriva duhurilor văzdului, a patimilor, întru cucerirea porţilor Raiului.

Noi, oamenii, „simţim” timpul numai prin compararea unor evenimente cu mişcarea ritmică a unor obiecte sau a unor sisteme de obiecte – mişcarea astrelor, mişcarea pendulului, rotirea acelor ceasornicelor etc.Cu cît mai mic este numărul de „bătăi” ale unui ritm anume între două evenimente consecutive cu atît mai „scurt” este „timpul” scurs între evenimente.

Biserica este Trupul lui Hristos, iar inima Ortodoxiei, potrivit Sfinţilor Părinţi, este Taina Împărtăşaniei – Taina Creştinătăţii, acea Taină care se săvîrşeşte în miezul Liturghiei, acea Taină pentru Care se săvîrşeşte Liturghia însăşi, acea Taină Care rînduieşte întreaga slujire dumnezeiască, numită slujire liturgică. Astfel, inima Bisericii, inima Trupului lui Hristos este Liturghia.

Iar timpul liturgic ne este dat să-l simţim prin bătăile inimii Trupului lui Hristos, bătăi care statornicesc ritmicitatea slujbelor bisericeşti, a slujirii liturgice. Calendarul care notează acest ritm al inimii Trupului lui Hristos este calendarul bisericesc, calendarul ortodox, calendarul Sfinţilor Părinţi.

De aceea este absurdă polemica în jurul „problemei calendarului” de pe poziţiile „care calendar este mai corect, mai exact ?” Pentru Biserică doar un singur calendar este corect – cel liturgic, cel bisericesc, iar pentru activitatea bancară, pentru orice activitate subordonată băncilor (fiscul, comerţul, economia, investiţiile, cursul valutar etc.) unicul calendar potrivit este cel european/apusean.

După cum este absurd să măsori distanţa în kilograme sau volumul în metri liniari tot aşa este absurd să organizezi slujirea bisericească după calendarul european (numit cu emfază „stil nou”, calendar „îndreptat”). Aşa numitul „calendar îndreptat” pe care, chipurile, îl folosesc Bisericile Locale care s-au lepădat de calendarul Sfinţilor Părinţi este „îndreptat” doar în raport cu calendarul apusean, fiind exact pe următoarele 40 de mii de ani, pe cînd calendarul catolic ar fi exact pentru următorii 4000 de ani. Dar nici unul dintre aceste „două” calendare – catolic sau cel „îndreptat” – nu măsoară timpul liturgic: cel „îndreptat” măsoară timpul astronomic, iar cel catolic, devenit pan-european, al întregii lumi a Apusului, măsoară timpul economico-financiar.

Pentru un creştin este absurdă această distanţă de-a dreptul astronomică de ani (reîntemeierea omenirii prin familia lui Noe s-a produs cu mai puţin de 6000 de ani în urmă), deoarece fiecare creştin ştie că Omenirea se află acum în ultima perioadă a fiinţării sale fizice numită de Dumnezeu „vremurile de pe urmă”. Nimeni nu ştie cît va dura această perioadă – depinde de pocăinţa oamenilor, de întoarcerea lor la Dumnezeu, de revenirea lor la Biserică Lui, la viaţa întru Hristos: cu cît mai mulţi oameni apucă calea îngustă a Mîntuirii, a luptei împotriva patimilor, a duhurilor văzduhului, cu atît mai mult timp va acorda Dumnezeu acestor oameni ca ei să se mîntuiască, căci „Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi!”. (Iezechiel 18:32) Tot din nedorinţa morţii păcătosului Dumnezeu se îndură de creştinii acelor Biserici Locale care s-au lepădat de timpul slujirii Lui în favoarea timpului slujirii mamonei (timpul bancar – timpul apusean/european) şi îi primeşte aşa cum sînt ei cu calendarul lor neliturgic, doar în cazul în care aceştia nu caută să-şi îndreptăţească greşeala trecerii la calendarul mamonic cum fac neo-iudeii (jidovii în limbaj liturgic) care îşi îndreptăţesc hotărîrea de a-L răstigni pe Mesia Cel Adevărat şi Unic. La fel şi în cazul în care nu caută să-i smintească pe creştinii păzitori ai timpului liturgic prin chemarea acestora la repetarea gravei greşeli săvîrşite între anii 1918-1924 de Biserica din Constantinopol şi de Biserica Autocefală Română, şi în 1968 de Biserica Bulgariei.

Fiecare religie are calendarul său, deoarece fiecare religie există prin slujirea ei, iar slujirea se desfăşoară în ritmul esenţei acelei religii. Iar esenţa fiecărei religii îl alcătuieşte rostul pe care ea îl oferă vieţii slujitorilor săi. Religia mahomedană are calendarul său numit „al Hegirei”, la fel şi religia Dao are calendarul cunoscut de noi drept chinezesc, iudaismul rabinic are şi el calendarul său numit „iudaic”.calendar 2014 it

Calendarul religiei lui mamona, al slujirii banului (al demonului banului, al idolului banului) ca sens al vieţii slujitorilor săi are şi el calendarul său cunoscut de noi drept calendar gregorian, calendar european, calendar al stilului nou, calendar îndreptat.

Fiecare religie a generat o lume proprie sieşi prin faptul că oamenii care au primit să urmeze rostul vieţii propuse lor de acea religie au tocmit aşezăminte de vieţuire care să le apere şi să le înlesnească înfăptuirea rostului vieţii lor. Aşa au apărut civilizaţiile – iudaică, islamică, chinezească, hindusă, latino-americană, africană, europeană şi ortodoxă.

Astfel, civilizaţia apuseană (europeană împreună cu cea nord-americană), civilizaţia Apusului şi-a întocmit aşezămintele cele mai potrivite (băncile, sistemul financiar-comercial-investiţional) pentru apărarea şi înlesnirea înfăptuirii rostului vieţii europene – cîştigarea banului ca unic mijloc de procurare a bucuriilor rîvnite de homo europaeus, bucurii ancoarate toate în această lume, în lumea de dincoace. Fără urmarea banului, fără consacrarea timpului, adică a vieţii, cîştigării banului, slujirii lui, nu poţi să supravieţuieşti în civilizaţia mamonică.

Iar cei ce caută Împărăţia Cerurilor îşi întocmesc alte aşezăminte în această lume, alcătuind cu toţii o singură civilizaţie ortodoxă cu mai multe chipuri de-a lungul veacurilor, chipuri mai mult sau mai puţin limpezi – Împărăţia creştină a Răsăritului (numită de savanţi „Imperiul Bizantin”), Ţaratul Bulgar, Serbia Niemanilor, Gruzia-Iviria, Rusia Kieveană, Ţările Româneşti, Imperiul Rus, fiecare dintre ele transmiţînd, prin voia lui Dumnezeu, ştafeta geopolitică de la o alcătuire geopolitică la alta.

A-ţi însuşi pentru viaţa ta, pentru împlinirea rostului vieţii tale un măsurător al timpului menit să slujească unui cu totul alt rost al vieţii este fie o nesăbuinţă, fie o trădare (trădarea se numeşte în limbajul civilizaţiei europene „libertatea opiniei”, „libertatea expresiei”). Şi nu poate să genereze decît cădere deplină sau dezbinare.

Introducerea calendarului mamonei a dezbinat unitatea Bisericii lui Hristos în ceea ce priveşte slujirea de obşte, slujirea bisericească, slujirea liturgică, dezbinarea fiind lucrarea eminamente a diavolului, căci verbul românesc a dezbina se traduce în greacă prin verbul dhiavollo, iar numele de diavol înseamnă dezbinătorul. „După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Matei 7:16). Or, dezbinarea este unica roadă a introducerii calendarului mamonei în Biserica lui Hristos.

Mulţi dintre cei care vor să îndreptăţească „schimbarea” calendarului, „îndreptarea” lui califică calendarul liturgic ca fiind ceva tehnic, puţin important, ceva care nu merită atîta înverşunare, vervă polemică, căci „calendarul nu este dogmă” şi, prin urmare, „cei ce se ţin cu atîta încrîncenare de calendarul vechi sînt fanatici care se închină calendarului ca unei sfinţenii – „Sfinte calendarule, miluieşte-mă pe mine!”.

Iar Domnul nostru Iisus Hristos pe Care noi, creştinii, pretindem că Îl urmăm, ne zice: „Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult e credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.” (Luca 16:10)

Pe cine oare îl slujim fiind în Biserica lui Hristos, dar urmînd calendarul lui mamona ? Hristos Însuşi ne dă răspunsul: „Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpîni. Fiindcă sau pe unul va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Luca 16:13)

Nu poate calendarul mamonei (al slujirii banului) să fie mai „corect”, mai „exact” decît calendarul Paştelui, al Învierii Domnului Hristos, al slujirii sărbătoreşti a lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi.

Slujirea este prin excelenţă jertfă şi Jertfă: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte Sfînta Jertfă cu Pace a o aduce!” Iar omul nimic nu are al său, decît sufletul ca să aducă drept jertfă lui Dumnezeu: „Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie Ţi-aducem de toate şi pentru toate!” Iar sufletul I se poate aduce lui Dumnezeu doar prin pocăinţă: „Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit …” Altceva omul nu are al său, dar şi sufletul său, această viaţă îi este dăruită de Dumnezeu.

Iar slujirea întru Domnul se poate face şi se face împreună cu toţi laolaltă – cu cei deja în Ceruri şi cu cei care vor să ajungă acolo. Iar slujirea împreună (cuvîntul grecesc Lit-urghie înseamnă împreună-lucrare) se face după timpul liturgic, al slujirii împreună a Bisericii Luptătoare împreună şi sub îndrumarea Bisericii Biruitoare a Sfinţilor Părinţi care şi astăzi ne călăuzesc prin canoanele lor …

Benedict Moldoveanu

http://www.mdn.md         

1 COMENTARIU

  1. De ce oare aceste fenomene nefăcute de mîna omului – Pogorîrea Luminii Sfinte la Mormîntul Domnului în sîmbăta Paştelui, Înnourarea Muntelui Taborului în ziua Schimbării la Faţă – se produc în potrivire cu calendarul liturgic, dar nu pe potriva calendarului astronomic-comercial ?

    Aceste fenomene se produc in conformitate cu fazele lunii si nu sunt 13 zile diferenta intre ele si calendarul gregorian. Pina la urma, daca nu era revolutia lui Lenin si Biserica Rusa nu simtea necesitatea de a se deosebi de stat macar prin calendar, atunci nu mai exista demult „stilul vechi”. Nasterea Mintuitorului tot dupa stea a fost constatata si data Nasterii Domnului tot asa a fost calculata. Sper ca nu sustineti neroada care la o conferinta de presa vre-o 2 ani in urma trimitea lepra pentru cei ce sarbatoresc Nasterea Domnului pe 25 decembrie. Ea tot pe 25 sarbatoreste doar ca dupa calendarul iulian. Iar stelele si luna la astronomie se refera.
    N-are Mamona nimic cu stelele ci cu paralele, inclusiv cele cheltuite de Craciun si Pasti care tot mai mult devin evenimente comerciale si putini stiu de semnificatia lor spirituala. Copiii sunt invatati sa-l astepte pe Mos Craciun si rareori li se vorbeste de Iisus. Nici nu inteleg textul colindelor pe care le cinta. Si daca in Occident acesta e Santa Claus adica Sf. Nicolae facatorul de minuni atunci la noi ori Gerila ori Craciun n-are nimic comun cu credinta crestina. Aceasta ar trebui sa-i preocupe pe preoti si nu datele. Dumnezeu e in afara timpului si cu siguranta il intristeaza aceasta disputa intre frati.
    Iar Dumnezeu ne trimite lumina cind ne adunam si o asteptam. El inverzeste crinii de sub sticla la biserica de linga Cetatea Alba si ii vindeca pe cei ce sincer cred ca atingerea de o icoana e salvatoare. Pentru fiecare din noi Domnul are minuni individuale daca vede ca sincer credem, el ne citeste in inima nu in calendarul de pe perete.

LĂSAȚI UN MESAJ

35 + = 43