Mărinimoasa milostenie a Samarineanului înfrumuseţează pilda evangheliei de astăzi. Ne aflăm întraţi în perioada de pregătire către sărbătoarea Naşterii Domnului, în postul celor şase săptămîni rînduite de Biserică, timp de pregătire pentru a întîmpina cu creştinească cuviinţă în peştera Betleemului pe cel născut Domnul Iisus Hristos. Perioadă în care vom trage o brazdă adîncă în ogorul sufletului nostru, să punem în ordine gîndurile noastre, să le facem mai curate, să stăruim în a săvîrşi binele, iar rugăciunea să ne fie ferbinte,iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, mai puternică. Sărbătoare de care ne pregătim este una a iubirii Dumnezeieşti, că prin întruparea Cuvîntului, s-a pogorît pe pămînt toată iubirea cerească, cum ne spune apostolul şi evanghelistul Ioan „Dumnezeu este iubire” (Ioan 1;8) Prima şi cea mai mare poruncă adusă în lume de Mîntuitorul este „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10;27) Acestă poruncă exemplificată de Mîntuitorul a fost rostită în Ierusalim, ca răspuns la întrebarea unui învăţător de Lege care foarte mult vroea să ştie cine este aproapele său, cui săi arate dragostea sa, pentru împlinirea celei mai de seamă porunci ai legii. Acestă poruncă se trage încă din Vechiul Testament: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Levitic,19,18).index.jpeg 1 Dar nu se face precizare cine anume este aproapele nostru. În lipsa lămurii acestei porunci au fost multe interpretări făcute, unii apropiindu-se foarte mult de adevăr, recunoscînd că aproapele nostru este cel de un sînge, de o credinţă, de o limbă. Datorită nedumeriii acest tîlcuitor al Legii sau apropiat de Mîntuitorul din curiozitate cît şi cu gînd de ispitire punîndu-i întrebarea aceasta. Explicaţia pe care a primit-o a fost pe înţelesul tuturor, cu cuvinte clare, prin pilda rostită, dar poate că a şi fost o întîmplare adevărată, punîndul pe legiuitor în faţa adevărului, dar şi pe ascultătorii care îl împrejurau cît şi pe cei din toate timpurile.Acţiunea parabolei se petrece pe drumul care şerpueşte din Ierusalim spre Ierihon, o cale de aproximativ 25 de km. Iar omul care se cobora pe calea respectivă nu i se precizează credinţa, neamul, numele nici starea lui socială, cobora pentru că Ierusalimul este la o atitudine mai inaltă ca Ierihonul. Fiind prins de tîlhari, dezbrăcat,jefuit,bătut şi lasat abea viu, plin de răni este aruncat la o margine de drum. Tot pe calea aceasta trec mai întîi un preot apoi un levit, ambii slujitori ai Legii, la templul di Ierusalim. Privindu-l nepăsător trec mai departe pe lîngî semenul lor. Însă un samarinean, om care aparţine unui neam dispreţuit şi urît de iudei încît iudeii nici nu treceau prin ţinutul samariei ci înconjurau ca să ajungă la destinaţie, i se face milă de acel biet căzut între tîlhari, cu toate că era un necunoscut pentru el, îi cercetează rănile, le spală şi le înfaşă în pînze spălate în vin şi untdelemn fiert, o reţetă folosită des în Orient. Îl pune pe asinul său şi îl duce la o casă de oaspeţi, toată noaptea vegheză lîngă el, iar a doua zi fiind silit de circumstanţe ca să plece , plăteşte gazdei şi roagă să fie îngrijit mai departe pînă la însănătoşire, iar ce a mai cheltui în plus întorcîndu-se va achita totul.Cel căzut între tîlhari pentru samarinean era un necunoscut, un străin, dar totuşi om, făptură a ziditorului ca şi el, care avea reptul la viaţă. În sfîrşit era şi firesc ca după pilda rostită Mîntuitorul să primească din gura legiuitorului un răspuns adecvat, că aproapele celui căzut între tîlhari este cel care ia fost milă de el. Mîntuitorul cu glas blînd şi dulce pronunţă veridictul „Mergi şi fă şi tu asemenea”.

Dragi creştini, ce ne pune în faţă învăţătura parabolei de azi? Cele trei scene:

1. Omul contra om; respingătoare şi necreştinească;

2. Omul pe lîngă om; indiferenţă totală pentru aproapele;

3. Omul pentru om; Ocrotire şi devotament recomandabil.

Prima scenă este cea a tîlharilor, din răutate stăpîniţi de ură, nesaţul de a agonisi cu uşurinţă averi, jefuesc şi schilodesc bietul drumeţ, om de altfel ca şi ei,semen al lor, om contra om, încăcînd cele mai elementare drepturi, cel la viaţă.

Al doilea este cel al preotului şi al celui levit care cu nepăsare totală trec pe alături, din pricina unor prescripţii a Legii iudaice, care spuneau că atingerea de morţi, iar cel jefuit era pe moarte aproape, oprea pe cel de sau atins de cel mort, de la slujire a celor sfinte pe o perioadă şi îl obliga de a se supune ritualului de curăţie. Aici vedem atitudinea omului pe lîngă om.

indexSă privim acum cea de a treia scenă Omul pentru om; Acel samarinean avea o inimă bună şi un suflet mare, care îi ajută să depăşescă bariera de întuneric şi ură, de dispreţ şi dezbinare, despărţitoare pe iudei de samarineni. Oprinduse din drum, se apropie de cel rănit, îi pipăe pulsul, ascultă răsuflarea, inima dacă bate, vede că este viu, şi imediat îi curăţă rănile de sînge, turnînd peste ele vin şi untdelemn, carei alină durerile, apoi aplicîndui bandaj îi spune cuvinte de alinare, liniştitoare , de îmbărbătare. Iar rănitul reveninduş-i, şi scăpînd de durei îşi şterge lacrimile, pătrunzînd în sufletu-i o mare bucurie, îl priveşte cu foarte mare bucurie, plin de recunoştinţă pe mare lui făcător de bine, pe salvatorul său, care îl va duce la casa de oaspeţi şi va purta grijă de el.

    Dragi creştini, este foarte greu de observat că aceste trei atitudini descrise în pilda evangheliei de azi, caracterizează oamenii şi comportamentul lor din tot parcursul istoriei pînă în zilele noastre. Există şi azi asemenea oameni tîlharilor care au atacat pe bietul om de pe drumul din Ierusalim spre Ierihon. Care batjocoresc, bat, schilodesc lăsîd răni multiple, ba chiar deposedînd de viaţă pe bieţii oameni pentru nimic. Faptele lor sunt atît de dezgustătoare, provoacă indignare, silă, oroare şi frică, au nărav de fiară. Duc o viaţă plină de răutăţi şi fărădelegi, şi au pe faţă întipărite semnele ucigaşe, găsind satisfacţia numai atunci cînd pot provoca răul şi suferinţa. Sunt slujitori a diavolului şi Dumnezeu îşi întoarce faţa de la ei. Avem momentul potrivit în duminica de azi începînd urcuşul duhovnicesc cătrfe sărbătoarea Naşterii Domnului, să ne cercetăm sufletele noastre, pentru a vedea, a înţelege corect în care dintre cele trei atitudini a personejelor evanghelice ne aflăm noi, cei care citim această predică, să vedem în care din ele putem încadra viaţa şi faptele noastre. Prin post dragii mei, prin rugăciune, ajutorare, iubire frăţească,spovedanie sinceră, împărtăşanie, să facem din făptura noastră în perioada postului, o peşteră în care să primim pe pruncul Iisus, să depăşim egoismul omenesc, să revărsăm iubirea noastră asupra tuturor oamenilor, ca prin ea, prin această iubire să ne apropiem de iubirea lui Dumnezeu, care am am văzuto prin prizma samarineanului din pilda evangheliei de azi.

Prot. Victor Mihalachi

LĂSAȚI UN MESAJ

68 − = 61