Eu sunt diavolul desfrâului, al luxului și al sulemenirii. Pe toate drumurile mă plimb vesel, zâmbesc la toate răspântiile, mă odihnesc şi mă răsfăț cel mai mult la petreceri, îndulcesc ochii tinerilor, sparg vasele cele mai cinstite, înşel minţile cele mai lăudate.

Stau neizgonit chiar în casele căsătoriţilor, nu sunt departe nici de casele văduvelor, umblu peste tot şi intru nepoftit dacă omul nu are uşile şi ferestrele zăvorâte şi încuiate cu cheile credinţei şi ale sfinţeniilor din Biserică.

Aşa îmi bat joc de trupurile cele mai tinere, pătez obrajii cei mai curaţi, amăgesc pe mamele cele mai tinere, iar uneori umplu de necinste şi pe cele mai în vârstă.

Eu, duhul desfrânării, bat la poarta fiecărui muritor, deschid uşa multor case şi fereastra multor inimi, înmoi cugetele cele mai tari şi şoptesc tuturor la ureche.

Eu le învăț pe femei cum să se împodobească mai frumos, să stea cât mai mult în fața oglinzii, ca să atragă pe bărbați în păcatul desfrânării.

Eu le învăț să-și cumpere haine luxoase, să umble cât mai dezgolite, să se machieze și să se sluțească.

Ele sunt cele mai bune unelte ale noastre prin care câștigăm cele mai multe suflete pentru iad.

Eu le învăț pe femei cum să-și omoare pruncii în pântece.

Eu aprind trupurile și înfierbânt mințile.
Pe cei tineri îi învăț să trăiască necununați.

Pe cei căsătoriți îi învăț să se spurce în zilele cele mai sfinte, în posturi și sărbători. Îi învăț să se uite după femeile altora.

Nici cei bătrâni nu sunt scutiți de gândurile cele spurcate, căci deși nu mai trăiesc cu femeile lor, mă au în casă prin televizor, le joc pe masă cum vreau, iar ei privesc cu plăcere filme pornografice și tot ce le ofer eu.

Alții mă au expus la vedere, căci și-au lipit pe pereți nuduri cu femei și mă văd ori de câte ori trec prin camere.

Eu sunt icoana curvarilor și sunt mulțumit că oamenii mă iubesc, mă încălzesc, mă primesc în casele și în inimile lor, căci nici nu trebuie să mă lupt cu ei prea mult. Eu mai mult stau deoparte și îi învăț pe oameni cum să-și întindă curse unii altora și să-i atragă pe alții în desfrâu.

O mică parte de oameni mi-a rămas, dar mă lupt din răsputeri s-o câștig și pe aceasta.

De acești oameni nu am reușit să mă ating deloc până acum și oricât m-aș lupta, nu am putere asupra lor. Când le săgetez un gând spurcat în minte, aceștia nu-l primesc, căci au mintea ocupată cu rugăciunea, fredonând neîncetat numele Hristosului lor.

Se împărtășesc, iau anaforă și agheasmă, se ung cu miruri date de popii lor și poartă la gât lemnul Celui răstignit. De aceștia nu mă pot atinge.

Sursa: http://www.ganduridinierusalim.com

2 COMENTARII

  1. Chipul hidos din imagine este de fapt interiorul Raului si putini il cunosc pentru ca putini citesc Scriptura.
    Exteriorul lui este de Inger frumos, desi cazut.
    Trebuie sa recunoastem ca in aparenta pacatul e frumos.
    Tot ce e arta/artificial (vine de la om) are trasatura firii umane pacatoase, spre deosebire de creatia Domnului.
    Astfel, majoritatea operelor din patrimoniul cultural al omenirii (care e considerat argument in favoarea civilizatiei si e un motiv de mindrie) sunt sau dovezi ale pacatului sau instigatoare la el.
    Frumosul in intelesul Domnului si cel definit de oameni sunt lucruri foarte diferite. Cei ce spun „Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place” de fapt habar n-au ce-i place Lui.
    Printre altle, multi din cei cu cruce la git o poarta ca bijuterie sau doar respectind o taditie si ea nu-i impiedica sa pacatuiasca.
    Mai mult decit atit, cunosc persoane cu chip si port evlavios, la care zelul religios si cel de a face rele tin acelasi ritm. Sunt copia fariseilor cu cenusa pe cap si fatarnicie totala. Merg in lume cu hainele pe care le-au purtat in biserica, dar se comporta absolut diferit. Au si argumentul „La serviciu sunt alte reguli”. La ce bun vestimentatia crestina daca faptele urmeaza alte reguli? Nu fac altceva decit sa-i indeparteze de Biserica pe cei mai firavi spiritual.

LĂSAȚI UN MESAJ

15 + = 23