Iată, şi eu am ieşit să semăn cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre fiindcă şi voi sunteţi ogor al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, iar pe mine m-a trimis Dumnezeu lucrător în ogorul Lui. Dar eu sunt un semănător sărac şi necăjit! „De ce eşti sărac şi necăjit?” – veţi întreba voi. Oare nu este sărac şi necăjit agricultorul care are doar opt desetine de pământ? Oare nu pot să raportez şi la mine cuvintele lui Dumnezeu spuse Prorocului Isaia, când l-a trimis să propovăduiască: Şi El a zis: Du-te şi spune poporului acestuia: cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia, şi cu urechile lor greu aud şi ochii lor s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, ca Eu să-i vindec (Isaia 6, 9-10)? Zeci de mii de credincioşi ortodocşi, care locuiesc în ţinutul Tambovului mi-au fost rânduiţi să-i duc la Hristos, dar s-a înăsprit inima poporului aces­tuia şi îşi întorc urechile de la poruncile lui Hristos, şi ochii şi i-au închis ca să nu vadă sfinţenia şi să nu priceapă cu inima, şi să nu se întoarcă, ca Domnul să-i vindece pe dânşii. videos_semanatorul

Şi doar voi, apropiaţii mei, iubiţii mei, mică turmă a lui Hristos, vă deschideţi inimile voastre spre primirea cuvântului lui Dumnezeu. Dar printre voi sunt unii la care se referă cuvântul lui Dumnezeu adresat Sfântului Proroc Iezechiel: Iar despre tine, fiul omului: fiii poporului tău vorbesc pe la ziduri şi pe la uşile caselor. Şi zice unul către altul şi frate către frate: mergeţi de vedeţi ce cuvânt a ieşit de la Domnul. Şi ei vin la tine ca la o adunare de petrecere şi se aşază poporul Meu înaintea ta şi ascultă cuvintele tale, dar nu le împlineşte; căci ei cu gura lor fac din aceasta o petrecere, iar inima lor e târâtă după poftele lor. Iată că tu eşti pen­tru ei un cântăreţ plăcut, cu glas frumos şi care cântă bine din instrumentul său; ei ascultă cuvintele tale, dar nimeni nu le împlineşte (Iezechiel 33, 30-32). Oare nu este amărât şi necăjit agricultorul care seamănă sămânţa sa în pământ nearat? Dar şi eu mă aflu în aceeaşi situaţie, deoarece pentru mulţi ani a fost lepădat ogorul lui Dumnezeu şi puţini l-au prelucrat. Şi s-a întărit pământul inimilor omeneşti, si n-au crescut în el seminţele sfinte ale cuvântului lui Dumnezeu.

De ce mă plâng eu? De ce tulbur inimile voastre?

Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, ca-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu (Psalmul 41, 6).

Oare nu este puternic Domnul? Înmulţind va înmulţi păstorirea mea. Oa­re eu nu ştiu acele cuvinte minunate pe care le-a spus Apostolul Pavel despre cuvântul lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu este viu si acţionează si este mai ascuţit decât orice sabie ascuţită; el pătrunde până la despărţitura dintre su­flet şi duh, dintre încheieturi şi creier. Eu ştiu aceasta, de aceea nu mă tulbur că mult timp a stat nearat ogorul lui Dumnezeu, că s-a întărit pământul inimilor omeneşti, şi cu curaj voi arunca seminţele cuvântului lui Dumnezeu chiar şi în pământul nearat, fiindcă ştiu că cuvântul lui Dumnezeu este atât de puter­nic, încât singur ară pământul inimilor noastre.

Aşadar voi, cei tari în credinţă, şi voi, iarbă proaspătă a lui Dumnezeu, vlăstare tinere, ascultaţi:

Iată, a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.

Dacă seamănă ţăranul lângă un drum şi cad pe el seminţe, vor fi călcate în pi­cioare şi mâncate de păsările cerului. Despre un alt drum ne vorbeşte nouă Dom­nul Iisus Hristos: despre calea largă, care duce la pieire, pe care merg, împingându-se şi întrecându-se unul pe altul, majoritatea oamenilor – oameni însetaţi să-şi trăiască viaţa în deplină bunăstare, în îndestulare materială, însetaţi de bogăţie şi slavă, care dispreţuiesc poruncile lui Hristos, care vor să-şi construiască după mintea lor viaţa… Ei fug pe acest drum spinos, şi inimile le sunt ocupate nu cu cuvintele lui Dumnezeu, ci cu grijile pentru bunăstarea şi îndestularea lor…

Dar se întâmplă uneori ca şi de aceşti oameni să se atingă cuvântul lui Dum­nezeu – când din curiozitate intră în bisericile noastre sau, prin discuţiile cu cre­dincioşii pe care îi întâlnesc în cale, sunt semănate seminţele lui Hristos în ini­mile lor. Şi se tulbură inima acestor oameni ocupaţi cu goana după bunăstare, slavă şi bogăţie. Şi se opresc din fuga lor, cad pe gânduri dacă să meargă sau nu pe acest drum îngust, dacă să se gândească şi la sufletul lor, nu doar la bunăstarea trupului lor, a familiei lor, la prosperitatea lor. Dar pe acest drum îngust zboa­ră numeroase păsări nevăzute, duşmanii neamului omenesc, puterile întunecate ale iadului, în stăpânirea cărora se află aceşti oameni. Ei privesc cu atenţie ca ni­meni să nu împiedice faptele rele ale acelora. Şi cum vor vedea că omul s-a oprit şi a căzut pe gânduri, că se gândeşte la sufletul său, atunci ca nişte păsări răpitoa­re îl atacă si fură cuvântul lui Dumnezeu semănat în inima lui.

Iată ce înseamnă sămânţa căzută pe drum. Ea este călcată în picioare, mân­cată de păsările cerului.

Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, şi au răsărit de îndată, pentru că n-aveau pământ adânc.

Cât de mulţi sunt printre oameni cei care pot fi asemănaţi cu acest loc pietros, acoperit cu un strat subţire de pământ! Cât de mulţi sunt oamenii cu intenţii bune, dar care n-au o profunzime a simţurilor şi a gândurilor, profunzimea inimii, care nu dispun de o comoară deosebită a sufletului! Ei sunt instabili, sunt pasionaţi când de una, când de alta, se apucă cu pasiune de fap­te bune, măreţe, se încredinţează slujirii ştiinţei, artei, filosofiei, dar în scurt timp renunţă la ele, fiindcă în locul unei pasiuni vine alta care îi cuprinde. Nu există rădăcini adânci pentru cuvintele dreptăţii lui Dumnezeu în sufletele lor. Domnul a spus despre astfel de oameni că, atunci când le vine necazul sau ispitirea, când vine timpul să sufere pentru Hristos, uşor şi repede se leapădă de El. Cum se atinge de astfel de oameni mâna lui Dumnezeu care îi înţelepţeşte, care îi învaţă calea cea dreaptă şi dureroasă, atunci încep să cârtească, nevrând să suporte durerea, îl hulesc pe Dumnezeu şi pleacă de la El. Şi se sfârşeşte lu­crarea lui Dumnezeu, care numai ce începuse în inimile lor…

Foarte des se întâmplă cu asemenea oameni că imediat ce aud ironii la adresa credinţei lor, îndată şovăiala şi ruşinea falsă le stăpânesc inima, astu­pând seminţele credinţei lui Hristos.

Iată ce înseamnă cuvântul lui Hristos despre sămânţa căzută pe loc pietros.

Altele au căzut între spini şi spinii au crescut şi le-au înăbuşit.

Deseori se întâmplă aceasta cu grăunţele de grâu, care cad în buruieni, în urzici, între spini. Aşa se întâmplă şi cu cei ale căror suflete şi inimi sunt ase­mănătoare unui câmp năpădit de ierburi rele şi de buruieni, urzică şi spini de tot felul. „Ce fel de buruieni şi spini?” – veţi întreba voi. Eu cred că este des­tul de clar. Buruienile şi ierburile rele – sunt acelea care nu dau seminţe bune. Sunt cele ce dau seminţe otrăvite, nefolositoare – seminţe cu care nu se hrăneşte nimeni. Sunt răutatea omului, tendinţa de a îndeplini poftele proprii, sunt patimile care distrug tot ce este bun în inimile noastre.

Cum poate să crească sămânţa lui Dumnezeu în mijlocul acestor buruieni? Se înţelege că va fi curând înăbuşit şi nu va aduce roadă.

Altele au căzut pe pământ bun. Şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.

Iată ce se întâmplă când seminţele de grâu cad în pământ bun, arat şi în­grăşat! Iată ce se va întâmpla când pământul va fi udat de ploi timpurii şi târ­zii, când seminţele vor fi încălzite de razele soarelui! Aşa trebuie să fie şi în ini­mile noastre. Trebuie ca ele să fie larg deschise şi să tresalte în faţa lui Dumne­zeu, trebuie ca voi să vă deschideţi ochii şi urechile duhovniceşti şi să primiţi cuvântul lui Dumnezeu, pe care noi, păstorii voştri, cu osârdie îl semănăm în inimile voastre.

Să plecaţi din biserică cu mare atenţie, păstrând acest cuvânt al lui Dum­nezeu, să-l duceţi acasă ca pe un potir de preţ, plin până la vârf, temându-vă să vărsaţi din el vreo picătură.

Trebuie cu inimă curată, neatinsă, să ducem acest har al lui Dumnezeu în casele voastre. Aceasta este posibil doar pentru cei care au inimile asemănă­toare pământului bun, arat şi îngrăşat. Ştiu că mulţi dintre voi au asemenea inimi bune şi curate. Dar nu numai de bunătatea pământului depinde încolţirea seminţelor. Trebuie să fie udate de ploile timpurii şi târzii. Trebuie să fie încălzite de soare si luminate de lumina lui.

Iată, de aceasta trebuie să avem grijă! Veţi întreba: „Dar cum să udăm se­minţele lui Dumnezeu?” Cu lacrimi. Cu lacrimi de pocăinţă pentru păcatele voastre udaţi-le. Luminaţi-le asemenea razelor soarelui, cu lumina dragostei. Incălziţi-le cu căldura faptelor bune, de milostenie şi de compătimire pentru apropiaţii voştri.

Şi vor creşte în inimile voastre seminţele semănate de mine, slujitorul nevrednic al lui Dumnezeu.

Şi când voi încheia munca mea, munca de semănător, când voi merge la odihna cea veşnică, atunci cu îndrăznire voi sta în faţa Scaunului Celui Preaînalt şi voi spune: Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat mie Dumnezeu! Amin!

LĂSAȚI UN MESAJ

21 − 11 =