Nașterea Mântuitorului
Postul Naşterii Domnului a fost rânduit de Biserică pentru a pregăti pe credincioşi spre cuviincioasa întâmpinare şi serbare a marelui praznic al naşterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos. El aduce aminte creştinilor de patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea şi cu nădejdea venirii lui Mesia – Izbăvitorul.

Postim de carne, oua si branza. Lunea, Miercurea si Vinerea mancam bucate fara ulei si fara vin. Martea si Joia se dezleaga la untdelemn si vin.

Daca in zilele de Luni, Miercuri si Vineri praznuim vreun sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , mancam untdelemn si bem vin; iar de va cadea hramul bisericii sau sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegam si la peste. Martea si joia mancam peste, untdelemn si bem vin, cand cade in aceste zile: vreun sfant mare, hramul sau sarbatori cu rosu.

In ziua de Ajun se mananca tocmai seara si anume: grau fiert indulcit cu miere, poame, covrig sau turte din faina, caci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au inchipuit – mai inainte – Nasterea lui Hristos. La Craciun, in orice zi ar cadea mancam de dulce.

Prin post, prin limitarea cantitatii de hrana, precum si a placerilor, credinciosul se împotriveste legii pacatului si-L introduce pe Dumnezeu în viata sa. Îsi doreste ca nimic sa nu mai fie fara voia Sa. Iar aceasta dorinta aduce adevarata odihna

Post ușor şi cu foloase duhovniceşti!
https://www.youtube.com/watch?v=jUfW5ls4iQk

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

43 + = 45