O întrebare filosofică propunea un exercițiu de localizare a identității: presupunând că tehnologia ar permite un transfer psiho-emoțional de la un om la altul, ce și cât ar trebui transferat, spunea exercițiul respectiv, de la actrița Joan Rivers la altcineva, pentru ca acea persoană să nu mai fie ea însăși, ci actrița Joan Rivers? Întrebarea descoperea astfel faptul că identitatea nu rezidă într-un anumit număr de celule, nici într-un anumit număr de gânduri, ci este ceva extrem de dificil de conturat și stabilit în niște parametri. Un studiu recent vine însă cu o fațetă nouă la acest subiect dilematic, susținând că identitatea noastră este dată de moralitatea noastră.

Studiul, care comportă implicații profunde mai ales pentru cei care suferă de boli care le afectează memoria, susține că identitatea unui om nu este concentrată în amintirile lui, ci în comportamentul lui moral. Iată, de pildă, spun autorii, de ce pierderile de memorie suferite de bolnavii de Alzheimer par să nu aibă niciun efect substanțial asupra modului în care îi percep ceilalți.

Rădăcinile ideii că identitatea ar rezida în amintiri pot fi reperate în secolul al XVII-lea, epocă în care erau promovate de empiristul britanic John Locke. Potrivit teoriei acestuia, identitatea unei persoane mergea doar până acolo unde putea merge memoria sa. Prin urmare, o identitate puternică era măsurată în funcție de numărul de răspunsuri unice pe care pacientul le putea oferi la întrebarea „cine sunt eu?”. O identitate puternică și vizibilă pentru ceilalți ar fi, așadar, generată de firul narativ despre sine însuși pe care îl poate compune o persoană.

Alți oameni de știință nu s-au lăsat convinși de această teorie, susținând că perspectiva lui Locke ignoră o variabilă semnificativă: aceea că impresiile pe care ni le formăm despre ceilalți sunt, în cea mai mare parte, dependente de modul în care percepem moralitatea acelui om. Cu alte cuvinte, felul în care ne raportăm la oamenii din jur este mai puțin influențat de modul în care le percepem inteligența, bagajul de cunoștințe sau trăsăturile de personalitate, ci de dimensiunea morală a omului respectiv. Dacă teoria lui Locke viza identitatea ca amintire, această teorie mai nouă vizează identitatea ca un sine esențialmente moral.

O echipă de cercetători de la universitățile Arizona și Yale au vrut să verifice această teorie și au alcătuit un eșantion format din 248 de subiecți bolnavi de boli neurodegenerative (care afectează diverse regiuni ale creierului) și familiile lor. Astfel, ceretătorii au urmărit cum se raportează membrii familiilor unor bolnavi de Alzheimer, demență frontotemporală și scleroză amiotrofică laterală la cei care suferă de aceste boli. Important însă, cele trei boli au efecte diferite asupra funcționării indivizilor: Alzheimer afectează amintirile și IQ-ul, demența frontotemporală generează modificări ale trăsăturilor morale (sinceritatea, compasiunea, decența, integritatea), iar scleroza amiotrofică afectează capacitatea motorie, fără să perturbe capacitățile cognitive.

Cei mai mulți dintre subiecții bolnavi erau căsătoriți sau implicați într-o relație romantică, iar studiul a cuprins întrebări adresate partenerilor lor. „Ți se pare că pacientul este acum un străin față de tine? Simți că încă îl mai cunoști/mai știi cine este?” au fost două dintre întrebările adresate. Cincisprezece întrebări vizau trăsăturile morale, iar alte 15 vizau trăsăturile de personalitate ale partenerului bolnav. Analiza rezultatelor a arătat că cele mai insignifiante schimbări au fost percepute de partenerii pacienților bolnavi de scleroză, relata Scientific American, asta deși deteriorarea lor fizică și motorie este extrem de vizibilă. Deficitele cognitive asociate amneziei, din nou, nu au avut nici ele efecte semnificative asupra mdului în care partenerii îi percepeau pe cei care sufereau de amnezie (precum pacienții cu Alzheimer). În schimb, cele mai mari schimbări erau observabile la pacienții care manifestau transformări ale trăsăturilor morale (cei cu demență frontotemporală).

Aceste descoperiri sugerează că eforturile depuse pentru sprijinirea psihologică a pacienților cu boli neurodegenerative ar trebui să vizeze mai ales identitatea lor morală, caracteristici precum altruismul, mila, generozitatea. A susține un pacient să se înțeleagă pe sine însuși prin lentila moralității îl va ajuta să își recupereze sentimentul identității și al controlului, chiar și atunci când memoria nu îi mai funcționează ca altădată.

www.semneletimpului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

− 5 = 1