Aceste prețioase cuvinte ale părintelui Iustin Pârvu, au servit drept motiv de a așterne aceste gânduri pe coala de hîrtie. Trista stare morală-religioasă a societății care suferă de un scepticism religios, de o indiferență totală față de cauza credinței, dar atrași fiind de materialismul modern, care duce la perzania sufletului este cauza depărtării de biserică a creștinilor de azi. Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?(Matei 16,26) Lipsa de la slujbele bisericii și goanna după cîștig, după sursă de întreținere, după un trai mai bun ne fură tot timpul dat nou de Hristos pentru ca să ne mântuim sufletul, pentru ca să ne apropiem de El, Să-I deschidem ușa inimii noastre ca să rămânem cuprinși de EL, prin Taina Euharistiei. Dacă întrebi duminica pe numeroșii credincioși care circulă spre piață, unde merg? auzi un răspuns ferm, la piață, ce să faci? Să mai văd ce este. Întrun cuvânt să casc gura la ce mai este, la ce se mai vorbește, să am și eu sursă de judecată, să nu rămân cumva în urmă de toți ceilalți. Dacă ei, ”credincioșii” plutesc în luntre pe inerția apei la iad de ce să nu fiu și eu alături de toți. Sau mai bine cum se stabilește timpul bun, pădurile sunt îmblunzite de către așa zișii creștini care în timpul Sfintei liturgii fac frigărui, distrânduse în diferite moduri pe care diavolul numai le poate gândi și implanta în gândurile lor. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă.(Rom. XIII,13). În toate acțiunile noastre se vede foarte bine nerecunoștința față de Dumnezeu, un păcat dezgustător, o nelegiuire și o primejdie să-ți amintești de Dumnezeu numai la nevoie, dar să-L uiți la bucurie. Prin aceste acțiuni se arață nechibzuința hulitoare de Dumnezeu. Dacă, pe buna dreptate, este numit nechibzuit și vrednic de dispreț acel om care, ridicîndu-se din nimic, îl uită și îl umilește pe fostul său binefăcător, atunci ce putem spune despre cel care, în fericirea lui, uită pe Binefăcătorul lui suprem,”prin care noi suntem, trăim, și ne mișcăm” „Adu-ti aminte de ziua de odihna ca sa o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau, iar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau; sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici boul, nici asinul, nici strainul care este in casa ta„. După aceste cuvinte să ne cercetăm cu ce fel de sfințenie, sfințim noi ziua de odihnă, unde o sfințim, și care va fi răsplata Domnului pentru noi. Două, trei ore în săptămînă sunt o povară pentru a merge și a mulțumi lui Dumnezeu, după care să cerem o binecuvântare pentru săptămina viitoare. În biserică găsim hrană și băutură, încurajare și întărire, pace și bucurie, viață și fericire. Hrana și bucuria – pentru cei infometați și însetați de adevăr, încurajare și întărire – pentru cei care s-au istovit în neputințele lor, pace și bucurie – pentru cei care vor mîngiere, viață și fericire – pentru cei care vor să trăiască să fie fericiți.

Prot. Victor Mihalachi

12065989_685476854927099_7103080610220689930_n

 

LĂSAȚI UN MESAJ

27 − 18 =