Un fizician rus a prezentat primele masuratori pe care le-a înregistrat asupra descărcărilor electrice pe timpul coborîrii Sfîntului Foc (Lumina Sfanta a Invierii).

Secţiunea „Creştinism şi ştiinţa” din cadrul întîlnirii desfăşurate marţi, la Moscova, a lăsat să se audă prima voce care prezintă rezultatele ştiinţifice ale experimentului oamenilor de ştiinţă ruşi, intreprins în Duminica Mare din 2008, în Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim.

Şeful ramurii Institutului pentru Energie Atomică Kurchatov, doctor în fizică şi matematică, Andrey Volkov, a vorbit despre propria încercare de a măsura undele lungi de joasă frecvenţă ale semnalelor radio, în Biserica din Ierusalim, atunci cînd se coboară Lumina Sfîntă a Invierii (Lumina de Paşti).

Cercetătorul ştiinţific a folosit echipamente speciale pentru a face măsurători în biserică, timp de 6 ore jumătate, cît s-a aşteptat Focul Sfînt, salvînd aceste măsurători, pentru ca în lunile următoare să încerce descifrarea acestora.

Volkov consideră „miracol absolut” diferenţa dintre parametrii (indicii) înregistraţi în ziua anterioară coborîrii Luminii Sfinte şi cei din ziua respectivă. În plus, conform acestuia, analiza fisurii din coloana aflată la intrarea în Biserică îl face să fie convins că această fisură nu putea apărea cu adevărat decît în urma unei descărcări electrice”.

Potrivit lui Volkov, omologul său, expert în fizica dezintegrării, Evgehnii Morozov, suţine şi el aceleaşi poziţii.

Deşi acesta consideră că „măsurătorile făcute doar o singură dată, nu pot fi destul de evidente strict din punct de vedere ştiinţific”, Volkov îşi susţine rezultatele cu întreaga responsabilitate şi este gata să le prezinte.

„Cu toate acestea, daca mă întrebati strict ca om de ştiinţă, dacă aici se întîmplă ceva (un miracol) sau nu, voi răspunde că eu nu pot şti”, a spus el.

Vice-Preşedintele Comisiei ce se ocupă de evenimentele miraculoase din viaţa Bisericii, de pe lîngă Patriarhia de la Moscova, lector la Universitatea Ortodoxă Sfîntul Ioan Rusul, Alexandru Moscovschii i-a spus lui Volkov „că a realizat o activitate de cercetare ştiinţifică, pentru întîia dată în istorie, la modul serios, demnă de încredere şi responsabilă, la adresa Sfintei Lumini”.

Lumina Sfîntă de la Ierusalim apare la Mormîntul Domnului, de multe secole, cu puţin înainte de Paştele Ortodox. Creştinii răsăriteni sunt convinşi că miracolul Sfintei Lumini, a Învierii, dovedeşte adevărul de credinţă ortodoxă, întrucît la fiecare sărbătoare a Paştelui, Sfînta Lumină apare la Mormîntul Domnului. Credincioşii cred în coborîrea acestui foc şi dezaprobă orice opinie ateistă.

Sursa: www.ganduridinierusalim.com

LĂSAȚI UN MESAJ

6 + 3 =