Citind această maximă am rămas pe gânduri,cum poți crede, dar numai în suflet. Și am auzit personal aceste improvizații, findcă altfel nu le pot numi de la mai mulți indivizi, că creștini nu mi se invîrte limba ai numi. Nu cred în biserică, nu cred în popi, eu cred în sufletб și mă rog lui Dumnezeu. Când te-ai rugat ultima dată? Am întrebat eu, păi nu țin minte, iată aceștea și sunt cei care cred în suflet,se roagă cînd au nevoie, de formă. ”Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea”. (Matei 7;21-23.) Credința are mai multe trepte pe care o să le dezvălui: Credința slabă sau neputincioasă – ea își arată neputința în biruirea răului, dacă el se vădește cu o deosebită putere, această neputință este de bunăvoie și se naște din încrederea prea mare în propriile puteri și din neîncrederea în ajutorul dumnezeiesc, și din nesocotirea sau folosirea în rău a mijloacelor binefăcătoare. Credința care se trezește – mărimea nenorocirilor și a primejdiilor începe să trezească credința moartă. Primele semne ale credinței care se trezește se arată în aceea că ea începe să caute ajutor la Iisus Hristos. Ea se îmtărește atunci cînd oamenii ajung la convingerea că cea mai înflăcărată credință, pentru a se întări are nevoie de ajutorul lui Iisus Hristos. Credința atotbiruitoare – pentru ea nu există nici unfel de piedici, ea poate mișca și munții din loc, se dobîndește prin folosirea cu dreptate a mijloacelor binefăcătoare și poate săvîrși fapte mari. Pentru cei care cred în suflet apostolul și evanghelistul Ioan ne spune; Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm? Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 48-54) Ce mărturie mai au astfel de credincioși împotriva cuvintelor Mîntuitorului? Cum poți crede în suflet, rugîndute acasă, fără biserică, fără popi. Deci ca să fim una cu El nu numai după duh, ci și după trup, carne din carnea Lui și os din oasele Lui, ne-a dăruit împărtășirea strânsă cu El prin această Pâine. Căci orice iubire își are desăvârșirea printr-o unire, iar începutul dintr-o asemănare. Noi însă prin împărtășirea acestei Pâini dumnezeiești nu ne lipim numai, ci ne amestecăm cu trupul lui Hristos și devenim nu numai un trup, ci un duh cu El. Vezi că măreția covârșitoare a iubirii lui Dumnezeu față de noi are loc și se arată prin dăruirea acestei Pâini și a acestui Pahar? Fiindcă potrivit Psalmistului, “jertfă și ofrandă n-ai voit, dar ne-ai întocmit un trup“ (Ps 39, 7; Evr 10, 5). Comuniune multiplă și nespusă! Hristos S-a făcut frate cu noi, intrând în comuniune cu noi atât prin trup, cât și prin sânge și prin ele asemănându-Se nouă; ne-a câștigat robi adevărați ai Lui răscumpărându-ne prin acest Sânge; ne-a făcut prieteni ai Lui dăruindu-ne arătarea acestor Taine; ne-a legat și armonizat cu Sine însuși prin împărtășirea acestui sânge făcându-Se un trup cu noi. „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-văl”, spune preotul, cea mai frumoasă şi cea mai sfântă invitaţie, ÎI primim pe Hristos cel răstignit şi înviat şi primim bucuria Cerului încă de aici, deoarece „împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru”. Ca să ajungă cineva Ia Paharul Vieţii are mai întâi nevoie de pocăinţă, de spovedanie, dar toate aceste le putem primi numai în biserică de la preot. Nici îngerii din ceruri nu au așa puteri; ”A lega, și a dezlega păcatele oamenilor” Iar preoții prin succesiune și punerea mînilor pe cap la hirotonie, primesc această putere. Din cele expuse fac concluzia că, ei,cei care cred în suflet și se roagă acasă, au nevoie de luptă sfântă împotriva tuturor acelor lucruri care sunt contra voii Iui Dumnezeu.

Prot.Victor Mihalachi

 

LĂSAȚI UN MESAJ

− 1 = 1