ortodoxiaMerg prea departe spunând asta? La prima vedere poate.. Însă de-a lungul vieții am avut experiențe care m-au marcat, schimbat și, eventual, călăuzit spre punctul de pornire. Am crescut ortodox, prin asta vorbind de acel ortodoxism ”pasiv” care ne caracterizează pe mulți în România. A fi botezat ortodox, a merge la biserica uneori, a pretinde că există o relație cu Dumnezeu, a-I mulțumi câteodată pentru anumite lucruri, din decentă creștină și nu din SUFLET. Sună familiar? Ei bine, în acest fel era falsul meu ortodoxism. Până la vârsta de treisprezece ani eram evlavios, colecționam icoane, citeam scripturi, mă rugăm, chiar îmi făcusem un mic altar de rugăciune în camera mea. Însă, dintr-un motiv sau altul, tot ce era acolo în inima mea începuse să între într-un somn letargic. Pot învinui intrarea mea în adolescență, contactul cu lumea exterioară a celor mai mari, dorința de a crește peste noapte…sau pot spune că ușor, dar sigur, începusem să cad în tentațiile pierzaniei. La paisprezece ani deja fumam și beam cu cei de două ori mai în vârstă ca mine. Asta e ceva care m-a marcat pe restul vieții, alcoolismul și tabagismul m-au urmat peste tot. Am emigrat la optsprezece ani, și de atunci pot spune că tot între străini sunt. Dacă aș înșirui toate experiențele avute de-a lungul acestor ani, v-aș provoca imaginația spre incredibil, spre ficțiune. Dar ce face mai incredibilă și tragică încă Untitled-3experiența mea este faptul că nu este ficțiune, nu este vreun roman de aventură, ci propria aventură a vieții mele. Am trecut prin aproape tot, de la droguri, la închisori, muncă cinstită, lume interlopă.(Într-o zi, cu voia Bunului Dumnezeu voi împărți această experiență cu alți frați pierduți sau rătăciți dintr-un motiv sau altul) Mă îndepărtam pe zi ce trecea din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Căutam ceva să-mi umple viața să-mi dea satisfacție și nu găseam. Auzeam vorbind de la alții de împlinire cu Dumnezeu, dar eram prea puțin convins de ce auzeam sau vedeam. Pot spune însă ceva. Eu renunțasem la Dumnezeu, nu pentru că așa îmi dorisem, ci pentru că îmi făcusem viața în așa fel încât să nu las loc pentru EL. Eu renunțasem la EL, dar EL nu a renunțat niciodată la mine. Adevărul este că simțeam că Dumnezeu există, simțeam că era în inima mea, însă ce nu reușeam era să întru în dialog, în armonie cu EL. După zece ani petrecuți în Peninsula Iberică m-am întors acasă, frustrat, dezamăgit și singur. Mama mă privea tristă și-mi cerea încontinuu să mă rog. „Roagă-te mamă,spunea,că doar Bunul Dumnezeu te mai poate ajuta”.O.K. „Dacă exiști, ajută-mă, spuneam. Dar nu știam că EL avea cevaicoana_bucurie_neasteptata pentru mine, nu știam că, deși mă rugam fără convingere, fără să cred că EL m-ar auzi, dar EL m-a auzit, mi-a călăuzit pașii ușor, politicos, subtil, dar sigur spre ceva ce nu mai simțeam de la treisprezece ani. După șase luni în România am plecat din nou, de data aceasta spre Anglia. Cineva trebuia să mă aștepte în Londra, dar nu s-a întâmplat cum am vrut eu. Fără bani, fără prieteni, am ajuns foarte repede să dorm pe străzi, în frig, în ploaie. Aș fi putut fura, cum făcusem de multe ori înainte, dar dintr-un oarecare motiv, pe care Dumnezeu îl știe, de data asta totul îmi ieșea pe dos, pur și simplu nu mai reușeam să fiu ce am fost, acel eu plin de sine atotsuficient… Pentru cine nu știe, ‘a dormi ‘ pe străzi nu este un termen corect care să explice odihnă. Corpul nostru nu este făcut pentru a suporta temperaturi scăzute, nu când este slab nutriționat, epuizat fizic și mental. Faptul că putem intra în hipotermie în timpul somnului se caracterizează prin reacția corpului de vigilență atunci când, din fericire, ne trezim de frig. Spun din fericire, pentru că dacă nu ne-am trezi de frig, știți ce s-ar întâmpla…După multe săptămâni pe străzi, săptămâni marcate de foame, oboseală, frig, violență extremă fizică și verbală, uz și abuz de alcool, disprețul semenilor (în fine, cine se scaldă în mocirlă e mâncat de porci, deși eu nu cerusem să fiu în mocirlă), mai mult am alunecat în ea decât să spun că am fost împins sau am sărit de bună voie, treaba este că ajunsesem la limită. Dar scrie în Scripturi că Bunul Dumnezeu nu ne lasă să îndurăm mai mult decât putem suporta. Atunci, în genunchi, cu lacrimi în ochi, în fața statuii lui Hristos i-am cerut ajutorul.

altNu statuii, ci Lui, Iisus. Plângând și căit, disperat și obosit AM CREZUT pentru prima dată cu adevărat în EL și i-am cerut să nu mă lase, să mă primească înapoi, pentru că nu mai aveam resurse interioare, eram la limita limitelor. Iar EL m-a auzit. Lucrurile bune au început să se întâmple în viața mea după acea zi. Miracole!! Da, supe calde și hamburgueri giganți, băi fiebinți și un pat ADEVĂRAT pe care să dorm. Cum? Nu știu și nici nu vreau să explic decât prin acel „Nebănuite sunt căile Domnului”;Bunul Dumnezeu topește inimi și folosește oamenii Săi pentru salvarea altora. În puțin timp aveam deja un loc de dormit și o slujbă. Căutam însă altceva…căutam o biserică, locul în care să mă simt că fac parte din el. În care să-l slăvesc pe Dumnezeu, o biserică și încă ceva: cineva cu care să mă simt confortabil să-mi destăinuesc gândurile, să ascult și să fiu ascultat. L-am rugat din nou pe EL și din nou mi-a dat ce am cerut. Prietena nu s-a lăsat așteptată, o fată bună creștină, foarte credinciosă. Însă cu biserica a fost altă poveste, Dumnezeu m-a lăsat să văd, să simt și să aleg, chiar dacă știu că El avea și asta rezolvată pentru mine, totuși nu a intervenit radical, ci m-a lăsat să văd prin propriile mele simțuri. Astfel am ‘sărit’ din biserică în biserică, de la adventiști la penticostali, de la catolici până la acele mici autonumite biserici, în depozite cu spații închiriate (acele așa- numite de unii ortodocși ca secte). Am văzut diferite feluri de adorare, multe puțin ortodoxe sau convenționale. Am văzut extaz religios, am văzut isterie religioasă, vorbit în limbi, transe religioase. Dar nu reușeam să mă încadrez în ele, să mă identific…ei vorbeau în limbi, nu eu, ei simțeau Duhul Sfânt, nu eu, Dumnezeu avea un plan pentru ei, dar nu același pentru mine…Era experiența altora, nu a mea. Astfel, după luni de căutare ajunsesem ceea ce extrem protestanții numesc un „vizitator”. Căutam, dar nu mă regăseam duminica sfinilor prininicăieri. Şi în timp ce alții plecau de la biserici umpluți până la refuz cu ‘Holy Spirit’, eu mă simțeam frustrat, înșelat, mințit. Prietena mea era la curent cu ce se întâmpla și la rândul ei se simțea neliniștită, pentru că își dorea un bărbat cu temelii solide în creștinism, și nu un ‘vizitator’. Când eram aproape să renunț a căuta în schimbul acelei relații strict personale cu Dumnezeu, iată că răspunsul meu a venit sub forma unei biserici ortodoxe de limba engleză. Ca să fiu mai exact, prietena mea, care este penticostală, a găsit această biserică pe Internet când am rugat-o să caute o biserică aproape de zona în care locuiesc. Nu specificasem biserica ortodoxă, ci doar biserică. Când mi-a spus de această biserică mi-a stârnit curiozitatea: „Biserică ortodoxă în limba engleză? Există așa ceva?”, mi-am spus incredul. Şi în prima duminică iată-mă la slujbă, ca de obicei sceptic și obosit de căutări. Dar așa cum Slujba a început, lacrimi de bucurie mi-au dat în ochi; iată-mă din nou acasă, am simțit. În casa ta Doamne, casa ta pe care nu o mai vizitasem de la vârsta de treisprezece ani. Am regăsit vechea iubire și mă simt fericit. În casa ta Doamne, cu sfintele icoane, cu mirosul ‘evlavios’ de tămâie și lumânări. Atunci, pe loc am avut răpunsul la rugăciunea mea de a găsi Biserica corectă. Atunci, văzând toți acei ortodocși credicioși englezi, frământați de ortodoxie cu acea dorință și foame primară de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin ortodoxie. Niciunul dintre ei nu s-a născut ortodox, eu eram unicul, deși nu faptul că eram născut a contat, ci faptul că eram Re-născut ortodox, că și ei, toți, vin din alte diviziuni: protestanți, catolici, penticostali, metodiști. Şi iată-i Ca niște copii în căutarea de a-L face fericit pe Tatăl. Atunci am înțeles cât suntem de binecuvântați noi românii, prin a ne naște ortodocși, și chiar așa fiind, pe mulți dintre noi nu ne doare nicăieri de chemarea adevărată a lui Dumnezeu. Nu doar biserica de lemn și piatră, ci biserica din suflet, aceea în care sufletul se simte bine cu Dumnezeu. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Că e cea din Londra, din Bacău, sau cea din Toronto, e aceeași Biserica Noastră Ortodoxă. Cum știu eu că vine de la Dumnezeu? Nu știu, ci simt, și de fapt de ce aș vrea să știu când Dumnezeu ne spune clar: „Să credem prin credință, nu prin văz”. Iar a crede prin credință înseamnă a simți cu inima și sufletul ceea ce Dumnezeu are de bine pentru noi copiii Săi. Amin și Lui Dumnezeu Laudă.

C. R.

http://ro.orthodoxwiki.org/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

60 − 53 =