La nivel european, relaţia dintre State şi culte este marcată de specificul istoric, religios şi socio-cultural al fiecărei ţări. Astfel, sprijinirea cultelor în realizarea obiectivelor lor este apreciată diferit de la o ţară la alta, în funcţie de modul în care Statul şi opinia publică percep rolul şi locul cultelor în societate.

În cadrul politicilor Uniunii Europene, domeniul relaţiilor Biserică-Stat este de competenţa Statelor membre, fiind respectat modul în care această problematică este rezolvată la nivel naţional. Declaraţia a 11-a adoptată de către Conferinţa Europeană de la Amsterdam, din 1997, preciza deja faptul că „Uniunea Europeană nu prejudiciază statutul de care beneficiază, în virtutea dreptului naţional, Bisericile, asociaţiile sau comunităţile religioase din Statele membre” (Cf.Jurnalul Oficial, C 340, din 10/11/1997). Această atitudine a fost preluată, prin Tratatul de la Lisabona, în Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), art. 17, care afirmă că „(1) Uniunea respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, Bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase din Statele membre” (Cf. Jurnalul Oficial, C 326, 26/10/2012).Astfel, în formularea TFUE, domeniul relaţiilor dintre State şi Biserici sau alte organizaţii prevăzute în art. 17 cade sub incidenţa principiului subsidiarităţii, precizat de art. 5 (3) al Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE), care afirmă: „În temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de Statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii” (Cf. Jurnalul Oficial, C 326, 26/10/2012).

 

Chiar dacă nu există un regim european al cultelor, şi nici o perspectivă uniformă în domeniul finanţării acestora, putem observa că, la nivelul Uniunii Europene, sunt conturate câteva exigenţe comune, care sunt în raport cu domeniul finanţării directe sau indirecte a cultelor:

 

1. Garantarea activă a libertăţii religioase şi de cult;

2. Recunoaşterea autonomiei interne a cultelor, în cadrul sistemului juridic specific;

3. Recunoaşterea de drept sau de fapt a caracterului de interes public sau de utilitate publică a activităţii cultelor;

4. Nediscriminarea.

 

1. Garantarea activă a libertăţii religioase se referă în primul rând la faptul că nu este suficient ca o libertate fundamentală să fie explicit formulată într-un text constituţional sau legislativ. Statul trebuie să asigure condiţiile pentru ca această libertate să fie exercitată. Acolo unde lipsesc condiţiile de manifestare în circumstanţe obişnuite a libertăţii religioase datorită unor condiţii speciale reglementate de Stat, acesta are datoria de a crea condiţii pentru ca persoanele în cauză să poată să-şi exercite libertatea religioasă şi de cult. Punerea la dispoziţia persoanei aflate în circumstanţe speciale a acestor mijloace este o consecinţă a garantării libertăţilor fundamentale. Astfel, finanţarea asistenţei religioase în instituţiile publice – structuri militarizate, spitale, penitenciare şi instituţii cu statut special – este în general înţeleasă ca o obligaţie constituţională.

 

2. Afirmarea autonomiei cultelor în cadrul suveranităţii Statului ridică şi probleme în raport cu finanţarea cultelor. Autonomia cultelor este afectată şi de nevoile financiare. În mai multe rânduri, Statul a diminuat direct sau indirect patrimoniul Bisericilor şi, chiar dacă au fost întreprinse măsuri compensatorii, în timp, s-a pierdut din vedere că finanţarea asumată de Stat este, în acele cazuri, o justă despăgubire pentru exproprieri făcute în interes public. Diminuarea, prin exproprieri, a patrimoniul unei instituţii care nu are un scop lucrativ şi reducerea sprijinului direct sau indirect acordat Bisericii, afectează însăşi autonomia acesteia.

 

3. Recunoaşterea de drept sau de fapt a caracterului de interes public sau de utilitate publică a activităţii cultelor este o consecinţă a recunoaşterii faptului că activitatea acestora răspunde unei nevoi sociale. Implicarea Bisericilor în activităţile sociale şi educative este recunoscută, în general, ca fiind o activitate de interes public. În ultimii ani, chiar State care au adoptat un regim de separare radicală, precum Franţa, Olanda sau Irlanda, consideră că inclusiv activităţile de construire a spaţiilor de cult şi de reparare sau întreţinere a acestora ar trebui să fie considerate de domeniul interesului public, Statele fiind şi garante ale constituirii şi conservării patrimoniului cultural.

 

4. Principiul nediscriminării este cel care face ca fiecare cult să poată beneficia de toate avantajele de care se bucură cultul sau cultele predominante din societate. Chiar dacă acest principiu are vocaţia de a asigura o egalitate de tratament, în toate ţările Uniunii Europene se poate constata faptul că există o discriminare pozitivă în favoarea cultelor majoritare, fundamentată nu pe privilegii, ci pe impactul cultelor respective în societate şi pe contribuţia lor la realizarea interesului public.

 

Dincolo de aceste principii, problematica finanţării cultelor trebuie să fie privită în toată complexitatea ei, atât în ceea ce înseamnă finanţarea directă, cât şi finanţarea indirectă.

 

Finanţarea directă se referă la salarizarea personalului de cult, acordarea unor subvenţii pentru funcţionarea entităţilor cultuale, finanţarea construirii, restaurării, întreţinerii şi administrării lăcaşurilor de cult.

 

Finanţarea indirectă se referă la acordarea de către Stat a unor facilităţi şi exonerări de impozite şi taxe.

 

În cele ce urmează, se vor prezenta succint principiile generale ale finanţării cultelor în Statele Uniunii Europene, şi mai ales modul de concretizare a finanţării indirecte. Analiza urmăreşte în primul rând înţelegerea mecanismelor care stau la baza acestei problematici şi perspectivele care se întrevăd.

 

AUSTRIA

 

Finanţarea cultelor este fundamentată pe interesul public şi pe obligaţia Statului de a repara prejudiciul creat de politica naţional-socialistă (cf. art. 26 al Tratatului de la Viena). Fondurile atribuite celor 14 Biserici şi comunităţi religioase recunoscute legal provin dintr-o „taxă pentru Biserică” (aprox. 1% din venituri), percepută de către Stat, laolaltă cu celelalte impozite. Orice cetăţean poate cere încetarea plăţii acestei taxe, caz în care suma respectivă continuă să fie colectată, dar este direcţionată de către Stat către alte entităţi de interes public.

 

Paragraful §34 şi s. din Regulamentul fiscal din anul 1961 prevede posibilitatea acordării unor facilităţi fiscale (reduceri de taxe şi exonerări) pentru entităţi care desfăşoară şi activităţi cu obiectiv religios.

Donaţiile între vii şi pentru cauză de moarte sunt scutite integral de taxe, dacă sunt destinate păstrării memoriei celui decedat sau sunt pentru mântuirea sufletului celui decedat sau a familiei sale. La fel, sunt scutite de taxe donaţiile între vii sau pentru cauză de moarte sau creanţele destinate instituţiilor naţionale ale cultelor recunoscute şi altor persoane juridice, care au scop bisericesc (§ 15, al. 1, 13 et 14a şi 14b din Legea impozitelor şi donaţiilor [ErbStG]).

Pentru cele 14 culte recunoscute, Statul finanţează, de asemenea, organizarea orelor de Religie în toate şcolile publice şi asistenţa spirituală a persoanelor private de libertate.

În aprilie 2013, toate aceste privilegii au făcut subiectul unui referendum naţional, iniţiat de un grup de asociaţii umaniste. Scrutinul nu a atins pragul minim necesar validării (100.000 voturi), iar prevederile legale au rămas neschimbate.

 

BELGIA

 

Statul Belgian recunoaşte personalitatea juridică a şase culte: Biserica Romano-Catolică şi cea Protestantă (din 1802), Biserica Anglicană şi Cultul Mozaic (din 1870), Comunitatea Islamică (din 1974), şi Biserica Ortodoxă (din 1985). Pentru toate acestea, art. 181 din Constituţie prevede plata integrală a salariilor şi a pensiilor pentru personalul de cult din bugetul de Stat, precum şi o serie de subvenţii pentru acoperirea utilităţilor legate de spaţiile de cult. De asemenea, comuna (autoritatea locală) poate pune la dispoziţia personalului de cult o locuinţă de serviciu şi participă la acoperirea deficitului entităţii juridice destinate să gestioneze patrimoniul material al comunităţii parohiale. Cultele pot solicita, de asemenea, ajutor material pentru construcţia şi renovarea clădirilor proprii.

În ceea ce priveşte proprietăţile imobiliare ale cultelor recunoscute, nu se percepe impozit pe venitul provenit din exploatarea lor. Nu se plăteşte impozit nici pe imobilele (sau părţile din imobil) destinate celebrării cultului. Restul reglementărilor fiscale sunt identice celor aplicate asociaţiilor fără scop lucrativ (ASBL – ONG).

BULGARIA

Cultele îşi asigură finanţarea din fonduri proprii şi din subvenţii care pot fi acordate de către Stat în baza articolului 13 din Legea Cultelor (2002). Statul sprijină activitatea în domeniul asistenţei religioase şi a asistenţei sociale a cultelor înregistrate, acestea fiind asimilate entităţilor non-profit. Pot fi acordate subvenţii pentru construirea şi restaurarea spaţiilor de cult. Donaţiile sunt scutite de impozite, iar imobilele care sunt utilizate pentru oficierea cultului liturgic sunt scutite de taxe şi impozite.

CEHIA

Cultele se autofinanţează, dar Statul participă, cu aprox. 80%, la constituirea venitului personalului de cult. Cultele înregistrate sunt exonerate de taxele funciare, de impozitul pe venitul realizat din chete şi de taxele vamale pentru obiectele de cult. În Cehia, 33 de Biserici şi comunităţi religioase sunt recunoscute de către Stat în două nivele. 16 dintre acestea, înregistrate la primul nivel (inferior) beneficiază doar de o serie de beneficii fiscale. Celelalte 17 primesc însă şi asistenţă materială directă din partea Statului.

Nouă din cele 17 culte recunoscute la nivelul superior au şi dreptul de a organiza ore de educaţie religioasă în şcolile publice, Statul asigurând plata parţială a profesorilor. Tot parţial este asigurată şi plata capelanilor din închisori, în vreme ce capelanii militari primesc salariu integral de la Stat. Autorităţile centrale şi locale participă, de asemenea, la acoperirea cheltuielilor de construire sau restaurare a lăcaşurilor de cult, mai ales când e vorba de obiective ce fac parte din patrimoniul cultural al ţării.

Toate aceste fonduri sunt considerate măsuri compensatorii în urma naţionalizării, atât în timpul ocupaţiei naziste, cât şi de-a lungul deceniilor de dictatură comunistă, a numeroase proprietăţi aparţinând cultelor. O parte însemnată a acestor proprietăţi fusese deja retrocedată în anii 1990, iar în noiembrie 2012, Parlamentul ceh a votat o lege pentru retrocedarea treptată şi integrală a tuturor proprietăţilor ori despăgubirea în bani acolo unde înapoierea proprietăţii înseşi nu este posibilă. Potrivit acesteia, de-a lungul următorilor 17 ani, Statul se obligă să retrocedeze proprietăţi în valoare de 2,7 miliarde euro şi să plătească despăgubiri în valoare de 2,15 miliarde euro. Aproape 80% din proprietăţi şi despăgubiri vor reveni Bisericii Romano-Catolice. La sfârşitul acestor 17 ani, Statul va înceta acordarea de asistenţă materială directă către cultele religioase.

CIPRU

În schimbul patrimoniului pe care Biserica Ortodoxă l-a cedat Statului în urma unui acord semnat în anul 1973, acesta s-a angajat să plătească parțial salariile personalului de cult al Bisericii Ortodoxe. Clericii celorlalte trei entităţi cultuale recunoscute prin Constituţia Republicii – maroniţii, armenii şi romano-catolicii – sunt plătiți de către Stat, fără a avea vreo obligație față de acesta. Liderii religioși ai comunității musulmane sunt plătiți de EVKAF, o entitate responsabilă de administrarea proprietăților imobiliare ale acestei comunități.

Toate instituţiile religioase sunt exonerate de impozitul pe venitul obţinut din activităţi religioase, cel provenit din activităţi economice nefăcând obiectul vreunei reglementări speciale. (art. 8, al. 13  din Legea 118 (1)/2002).

Lăcaşurile de cult sunt scutite de taxe funciare, iar donaţiile între vii şi pentru cauză de moarte în favoarea cultelor sunt, de asemenea, scutite de taxe.

Celelalte comunităţi religioase se pot înregistra ca organizaţii non-profit, beneficiind de regimul fiscal aplicat acestora.

CROAŢIA

Biserica este separată de Stat, dar acesta din urmă sprijină, atât direct, cât şi indirect, activitatea cultelor care încheie un acord cu Guvernul croat. 17 din cele 44 comunități religioase înregistrate legal au încheiat astfel de acorduri. Sprijnul poate consta în plata salariilor şi pensiilor pentru clerici, construirea ori restaurarea de lăcaşuri de cult ori subvenţionarea activităţilor în domeniul asistenţei religioase şi al asistenţei sociale.

În plus, pentru toate cultele recunoscute, veniturile nelucrative sunt scutite de impozit, precum şi imobilele care sunt utilizate pentru oficierea cultului.

DANEMARCA

Biserica Evanghelică Luterană (BEL) este Folkekirke (Biserică naţională sau Biserică a poporului).

Constituţia Daneză (din 1849) prevede ca Statul să-i ofere sprijin material, BEL fiind, de altfel, singurul cult care primeşte finanţare directă de la Stat. Astfel, aprox. 12 % din bugetul Bisericii, provine direct de la Bugetul de Stat. În schimbul acestei sume, BEL se ocupă şi de administrarea cimitirelor, de registrul evidenţei populaţiei, prin înregistrarea naşterilor, căsătoriilor, decesurilor etc. Statul poate acorda şi alte ajutoare şi subvenţii. Ajutorul public pentru BEL este considerat a fi o măsură compensatorie pentru naţionalizarea proprietăţilor bisericeşti în două rânduri – în sec. XVI şi la începutul sec. XIX.

Cealaltă parte, mult mai consistentă, provine dintr-o taxă (impozit bisericesc) plătită numai de membrii BEL (colectată însă tot de către Stat, laolaltă cu celelalte taxe).

BEL este exonerată de impozitul funciar şi de impozitul pe imobilele bisericeşti.

În afară de BEL, Statul danez mai recunoaşte juridic alte 133 de comunităţi religioase, dintre care 11 au un statut aparte, recunoscându-li-se, între altele, dreptul de a oficia căsătorii, care au şi efect civil. Toate acestea beneficiază de o serie de ajutoare indirecte – donaţiile făcute către ele pot fi deduse din impozitul anual, TVA-ul este deductibil – care nu sunt prevăzute pentru BEL majoritară.

Dezbaterile actuale din sânul societăţii daneze nu pun în discuţie atât sprijinul material oferit BEL, cât mai ales necesitatea ca un sprijin asemănător să fie acordat şi celorlalte culte recunoscute. O decizie judecătorească în acest sens, foarte mediatizată la vremea ei, datează din 2008 şi arată că discriminarea pozitivă a BEL nu încalcă principiul libertăţii religioase a cetăţenilor danezi, sprijinul direct oferit de Stat fiind justificat prin naţionalizările succesive ale proprietăţilor Bisericii.

ESTONIA

Structura confesională a societăţii estoniene este foarte fărâmiţată, cele mai mari două culte prezente (Biserica Luterană şi Biserica Ortodoxă, cea din urmă cu două jurisdicții) reprezentând fiecare câte nu mai mult de 15% din populaţie. Pe lângă acestea, Statul estonian recunoaşte juridic alte aprox. 500 de organizaţii religioase, termen ce poate acoperi o gamă destul de largă de realităţi, de la o Biserică până la o simplă asociaţie a minim 12 cetăţeni ori rezidenţi.

Cultele se finanțează în principal din venituri proprii și din contribuții ale credincioșilor. Statul participă însă la întreţinerea şi conservarea lăcaşurilor de cult acolo unde acestea au o valoare istorică şi/sau culturală. Organizaţiile religioase sunt scutite de impozitul pe venit (Art. 11 al. 2, din Legea privind impozitul pe venit) şi de cel pentru terenul ocupat de clădiri destinate cultului, iar TVA-ul este redus considerabil pentru multe produse şi servicii (de ex., 5%, în loc de 18%, pentru electricitate). La fel, Statul acordă un ajutor pentru editarea ziarului Bisericii Luterane a Estoniei.

Consiliul Bisericesc estonian, organizat în 1990 şi alcătuit din 10 Biserici creştine, este susţinut financiar de către Stat şi decide după propriile sale reguli dacă acceptă în cadrul lui o altă confesiune. Statul nu intervine în administrarea bugetului acordat acestei entităţi. Clericii aparţinând acestor 10 Biserici pot fi angajaţi pe posturi de capelani în unităţile militare şi penitenciare, salariile fiindu-le plătite integral de către Stat.

FINLANDA

În Finlanda, Biserica Luterană şi Biserica Ortodoxă au un raport privilegiat cu Statul, comparativ cu celelalte aprox. 80 de comunităţi religioase.

Modul de finanţare al acestor două Biserici este reglementat prin lege. În conformitate cu Legea 1003/2003, Biserica Luterană primeşte 1,79856 %, iar Biserica Ortodoxă 0,0014 % din impozitul plătit de persoanele juridice înregistrate în Finlanda. De asemenea, persoanele fizice afiliate uneia dintre cele două Biserici plătesc un anumit procent (1-2 %) din venituri către aceasta, banii fiind colectaţi de către Stat, laolaltă cu celelalte impozite. Sprijin direct poate veni şi din partea administraţiei locale, pentru acoperirea costurilor de operare ale unităţilor de cult. Statul plăteşte, de asemenea, salariile profesorilor de religie, capelanilor militari şi ai celor din penitenciare, capelanii din spitale fiind plătiţi direct de culte.

Celelalte culte recunoscute pot, la rândul lor, primi un sprijin financiar direct din partea Statului, în urma depunerii unei cereri formale în acest sens şi direct proporţional cu numărul de membri.

În privinţa finanţării indirecte, cultele sunt scutite de impozitul pe venit (Legea 1343/1999 §21 al. 2), iar cimitirele şi imobilele cu destinaţie cultuală sunt scutite de impozitul funciar (Legea n°654/1992 §3 al. 2).

FRANŢA

În conformitate cu Legea Separaţiei dintre Biserică şi Stat, din 9 decembrie 1905, Statul nu recunoaşte şi nu finanţează cultele. Cu toate acestea, există în Franţa un ajutor indirect care se manifestă sub mai multe forme:

– Statul poate să acorde garanţie de Stat pentru împrumuturile pe care le fac asociaţiile cultuale sau asociaţiile eparhiale (asociations diocésaines) pentru construirea edificiilor de cult (legea din 29 iulie 1961, art. 11).

– Statul poate da în chirie spaţii destinate cultului, la un nivel simbolic (un euro pe an).

– Statul sau colectivităţile publice, devenind proprietare ale spaţiilor de cult construite înainte de 1905, trebuie să asigure toate reparaţiile şi întreţinerea care incumbă proprietarului.

– Nu se plăteşte impozit pe clădirile destinate cultului.

– Articolul 238bis din Codul General al Impozitelor autorizează întreprinderile şi particularii să deducă, din beneficiul lor şi din venitul impozabil, donaţiile în favoarea asociaţiilor cultuale.

Această prevedere a devenit şi mai favorabilă asociaţiilor cultuale prin legea din 23 iulie 1987, numită şi Legea Mecenatului. Articolul 19 al Legii Separaţiei dintre Biserică şi Stat arată că nu sunt considerate subvenţii ilicite sumele acordate de către Stat pentru repararea edificiilor destinate cultului public, chiar dacă acele edificii nu sunt clasate ca monumente istorice.

– În conformitatea cu Legea Viatte, no 50-22 din 19 februarie 1950, exercitarea unei activități de deservent de cult catolic nu este considerată ca o activitate profesională, dacă se limitează la sfera exclusiv religioasă. Articolul 2 precizează că se radiază din lista profesiilor liberale, prevăzută de art. 6 din Legea din 17 ianuarie 1948, cea de deservent al cultului catolic. Pornind de la această abordare, s-a ajuns ca în dreptul fiscal francez venitul obținut de clericii catolici să fie socotit ca fiind repartizat de Biserică din donațiile directe, neimpozabile, ca participare la cheltuielile de viață, un venit neimpozabil. Pentru a-l distinge de veniturile impozabile, venitul clericilor este numit „revenu nonsalariel”.

Potrivit legii din 1 iulie 1901, o entitate în legătură cu Biserica se poate constitui în asociaţie, care poate cere subvenţii de la Stat, de la colectivităţile locale sau de la alte organisme publice. Aceste asociaţii pot să fie recunoscute de utilitate publică şi să beneficieze de exoneraţii fiscale.

Excepţie de la toate aceste prevederi fac departamentele Alsacia şi Moselle, din Estul Franţei, unde, din motive istorice, este în vigoare dreptul local al cultelor recunoscute, finanţate de către Stat, neaplicându-se Legea Separaţiei, din 1905. În această regiune, cultele sunt exonerate de taxa funciară şi de taxele pe profit, iar personalul cultelor recunoscute, precum şi profesorii de Religie, sunt plătiţi de către Stat.

GERMANIA

Germania, foloseşte un sistem de recunoaştere a cultelor religioase în două trepte. Decizia în privinţa încadrării pe una dintre cele două trepte o iau autorităţile fiecărui land, dar orice organizaţie religioasă este liberă să funcţioneze, în limitele legii, chiar şi fără o astfel de recunoaştere juridică.

Recunoaşterea la primul nivel atrage după sine numai o serie de exonerări fiscale (ex.: impozitul pe profit, impozitul funciar pentru imobilele bisericeşti, deducerea donaţiilor din impozitul anual).

Apoi, într-o a doua fază, o organizaţie religioasă poate aplica pentru obţinerea unei recunoaşteri ca persoană juridică de drept public. Odată conferită această recunoaştere, cultul respectiv poate numi capelani în spitale, penitenciare şi unităţi militare şi, mult mai însemnat, are dreptul de a colecta o „taxă pentru Biserică” (impozitul bisericesc), ce echivalează cu aprox. 8-9% din impozitul pe venit al fiecărui membru al cultului respectiv. În practică, numai câteva (cele mai mari) dintre cele peste 180 de culte recunoscute fac uz de acest drept. Taxa este colectată de către Stat, împreună cu restul impozitelor, în schimbul unui comision (3-5%). Oricare cetăţean poate solicita încetarea plăţii acestei taxe, caz în care încetează a mai fi considerat membru al cultului respectiv. Impozitul bisericesc și donațiile făcute Bisericilor pot să fie deduse din impozitul pe salarii și pe venit.

Alte fonduri pot fi acordate de Stat cultelor recunoscute pentru întreţinerea unor clădiri cu valoare arhitectonică/culturală deosebită sau ca măsuri compensatorii în urma anumitor evenimente istorice (ex: comunitatea evreiască primeşte anual sume însemnate ca reparaţie istorică în urma Holocaustului).

GRECIA

Biserica Ortodoxă este majoritară în Grecia, fiind finanţată în mare parte din fonduri publice. Statul asigură salarizarea şi pensiile preoţilor şi episcopilor Bisericii Ortodoxe, precum şi formarea personalului de cult, ca și compensație în urma confiscării, de-a lungul timpului, a proprietăților imobiliare ale Bisericii. Ocazional, Statul subvenţionează, de asemenea, instituţiile administrative ale Bisericii Ortodoxe.

Lăcașurile de cult sunt scutite de taxe. Transferurile de proprietăți imobiliare, precum și donaţiile şi succesiunile în favoarea Bisericii sunt, de asemenea, neimpozabile. Cultele recunoscute sunt exonerate de taxa de timbru. Biserica Ortodoxă este exonerată de taxele vamale pentru produsele destinate cultului. Cultul israelit beneficiază de o exonerare parţială.

Odată cu criza economic-financiară care a lovit Grecia în ultimii ani, situaţia regimului fiscal a suferit şi unele modificări.

– Astfel, printr-o lege din 2010, la fel ca toate celelalte asociaţii fără scop lucrativ, Biserica este taxată cu 20% din veniturile brute. Totuşi, Biserica a fost scutită de taxa imobiliară instaurată de guvernul grec în anul 2011.

– Legea 4146/2013 acordă Bisericii autoritate deplină în administrarea proprietăţilor ei, iar prin Legea 4182/2013 a fost creată Societatea pentru administrarea bunurilor Bisericii, al cărei capital este împărţit egal între Statul grec şi Biserică, şi al cărui consiliu director este format din doi reprezentanţi ai Guvernului şi trei ai Arhiepiscopului de Atena. În mod concret, bunurile imobiliare ale Bisericii (aprox. 3-4 % din proprietățile inițiale ale Bisericii) vor fi transferate pentru o perioadă de 99 de ani către această societate, care va putea să le închirieze, dar nu să le vândă. Veniturile provenite vor fi împărţite în mod egal între Stat şi Biserică.

IRLANDA

Constituţia Irlandeză prevede o separaţie rigidă între Stat şi culte şi interzice orice formă de subvenţie directă pentru un cult din Irlanda (art. 44, alin. 2, par. 2). În consecinţă, cultele se autofinanţează, majoritatea fondurilor provenind din contribuţii ale credincioşilor, donaţii şi exploatarea proprietăţilor imobiliare.

Totuşi, Statul acordă subvenţii însemnate pentru activităţile considerate de utilitate publică: învăţământ (marea majoritate a şcolilor primare şi secundare sunt confesionale), asistenţă medicală şi asistenţă socială. Statul asigură, de asemenea, plata salariilor pentru capelanii din şcoli, unităţi militare şi penitenciare, capelani ce aparţin, cel mai des, Bisericii Romano-Catolice, majoritare.

În privinţa regimului fiscal, cultele sunt asimilate entităţilor caritabile şi astfel sunt exonerate de taxele funciare şi de impozitul pe capital.

ITALIA     

Deşi secular, Statul italian nu este indiferent faţă de viaţa religioasă a cetăţenilor săi şi sprijină desfăşurarea acesteia în bune condiţii. Locul predominant al Bisericii Romano-Catolice în societatea italiană se reflectă limpede în distribuirea acestui sprijin. Astfel, există subvenţii publice pentru lăcaşurile de cult, iar 0,8% din impozitul pe venit plătit de membri este transferat de Stat Bisericii. Statul asigură şi plata integrală a salariilor pentru capelanii din instituţiile publice (unităţi militare, penitenciare).

Aceleaşi privilegii sunt accesibile şi altor câteva culte care au semnat acorduri cu Statul. Donaţiile către cultele admise ca fiind beneficiare ale unei finanţări indirecte sunt parţial deductibile din impozitul pe venit. Imobilele care au destinaţie cultuală sunt exceptate de la impozitare. Persoanele juridice ale Bisericii Romano-Catolice şi ale cultelor care au prevăzut acest lucru în acordul semnat cu Statul Italian beneficiază de o reducere cu 50% a impozitului asupra persoanelor juridice.

De remarcat că prevederile acestor acorduri nu sunt standard, ci diferă de la un cult la altul. Între privilegiile ce pot fi prevăzute în aceste acorduri se numără şi o serie de avantaje fiscale (scutire de la plata impozitului pe donaţii şi succesiuni, precum şi a taxei comunale asupra transferului de proprietate).

LETONIA

Cu o populaţie puţin peste două milioane de locuitori, Letonia prezintă un peisaj confesional foarte fragmentat, lucru explicabil, însă, în lumina evoluţiei istorice de-a lungul ultimului mileniu.

Înregistrarea legală a unui grup religios nu este obligatorie, dar atrage după sine o serie de beneficii, mai ales de natură fiscală. Ulterior recunoaşterii formale ca grup religios, se poate începe procesul în vederea recunoaşterii ca asociaţie religioasă, statut deţinut în prezent de 8 culte.

Constituţia letonă prevede separarea rigidă a Bisericii de Stat, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea oferirii unui sprijin material direct. În consecinţă, cultele se finanţează, în principal, din fonduri proprii şi din donaţii ale membrilor. Există, totuşi, şi excepţii de la regulă. Astfel, Statul acordă subvenţii celor opt culte recunoscute legal, pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor de cult, susţinerea activităţii religioase şi a diferitelor activităţi de interes public. Aceleaşi culte pot desemna profesori de Religie care să activeze în şcolile publice, precum şi capelani în unităţi militare, penitenciare şi spitale, salariile tuturor acestora fiind plătite de către Stat.

Între beneficiile de care se bucură comunităţile religioase înregistrate la Biroul pentru Afaceri Religioase din cadrul Ministerului Justiţiei se numără: scutirea de la plata impozitului pe terenuri şi pe clădiri (art. 4 și 2, al. 1 ale Legii asupra Impozitului pe Proprietatea Imobiliară și Regulamentul 131/7 din 4 aprilie 2000), precum şi a impozitului pe venit, neplata TVA-ului pentru contribuţii şi donaţii, precum şi posibilitatea deducerii acestora, în anumite limite, din impozitul pe venit, atât de către persoanele juridice, cât şi de cele fizice. Legea prevede, de asemenea, scutirea de la plata taxelor vamale şi a TVA-ului pentru ajutoarele umanitare sau asistenţa tehnică primită din afara ţării.

LITUANIA

Statul lituanian a optat pentru o recunoaştere juridică a cultelor în trei trepte: grupuri religioase tradiţionale, grupuri religioase netradiţionale şi alte grupuri religioase. Încadrarea pe fiecare dintre acestea categorii atrage după sine un anumit nivel de sprijin din partea Statului.

Grupurile religioase tradiţionale, în număr de 9, sunt singurele care primesc anual un sprijin financiar direct din partea Statului, iar acest sprijin poate fi completat de către administraţia locală. Această asistenţă este considerată a fi o măsură reparatorie pentru pierderile suferite de aceste culte în timpul ocupaţiilor nazistă şi sovietică. Într-o situaţie aparte, în această privinţă, se regăseşte comunitatea evreiască: în anul 2012, Guvernul lituanian a înfiinţat un fond de despăgubire a acestei comunităţi în urma Holocaustului, fond în care urmează a fi vărsaţi 35 milioane de euro în următorii 10 ani. De asemenea, Grupurile religioase tradiţionale pot desemna profesori de Religie în şcolile publice, precum şi capelani în unităţi militare, penitenciare şi spitale, plata salariilor fiind asigurată de către Stat. În practică, însă, numai Biserica Romano-Catolică are capelani, iar aceştia numai în unităţile militare. La fel, cele nouă culte tradiţionale sunt scutite de la plata asigurărilor sociale şi de sănătate pentru personalul clerical şi monastic. Acordul cu Biserica Romano-Catolică o exonerează pe aceasta de impozitul funciar și de impozitul general.

Grupurile religioase netradiţionale sunt numai 2 – Uniunea Evanghelică Baptistă şi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Acestea nu primesc un ajutor financiar regulat din partea statului, dar pot primi subvenţii pentru activităţile culturale ori sociale pe care le desfăşoară. Nici ele nu plătesc asigurările sociale şi de sănătate şi au dreptul de a desemna profesori de Religie în şcolile publice, Statul plătind salariile.

Statul finanţează, de asemenea, funcţionarea şcolilor confesionale (aprox. 30 la număr), în cazul celor Romano-Catolice plătind atât costurile de funcţionare, cât şi pe cele de capital.

În fine, celelalte grupuri religioase înregistrate beneficiază numai de o serie de avantaje fiscale, ce sunt aplicate, de asemenea, cultelor din cele două categorii precedente. Astfel, contribuţiile şi donaţiile sunt scutite de la impozitare, ca şi salariile personalului clerical şi neclerical, articolele religioase importate sunt scutite de taxe vamale şi TVA, iar imobilele folosite exclusiv pentru oficierea cultului ori pentru producerea de articole religioase sunt scutite de la impozitul pe clădiri.

LUXEMBURG

Biserica Romano-Catolică, ce reprezintă 70% din populaţie, şi alte cinci culte religioase recunoscute juridic (Ortodox, Anglican, Reformat, Protestant şi Mozaic) sunt finanţate integral de către Statul luxemburghez, fără ca acesta să colecteze vreo „taxă pentru Biserică”. Aceasta înseamnă plata salariilor şi a asigurărilor sociale şi de sănătate pentru personalul clerical şi o bună parte din cel neclerical (administraţie, cateheţi etc.), întreţinerea şi construirea de noi lăcaşuri de cult, finanţarea organizării educaţiei religioase în şcolile publice şi a asistenţei religioase în instituţii publice, finanţarea şcolilor confesionale, precum şi a unui seminar teologic romano-catolic.

În privinţa regimului fiscal, cele şase culte recunoscute, ca şi toate celelalte asociaţii religioase înregistrate, au un statut similar fundaţiilor şi organizaţiilor non-profit, care implică neimpozitarea veniturilor din activităţi nelucrative, neimpozitarea lăcaşurilor de cult etc.

În anul 2012, răspunzând unor critici din partea mai multor grupuri agnostice, Guvernul luxemburghez a format o comisie de experţi care să analizeze modul de funcţionare al mecanismului care reglementează relaţia Stat-culte, inclusiv sistemul de finanţare al acestora din urmă. Raportul acestei comisii a arătat că actualul mecanism funcţionează în mod satisfăcător, singura observaţie negativă vizând o uşoară discriminare pozitivă a Bisericii Romano-Catolice, mai ales în privinţa asistenţei financiare primite.

MALTA

În Malta, deşi Biserica Romano-Catolică este, potrivit Constituţiei, Biserică de Stat, principalul venit al Bisericii Romano-Catolice îl reprezintă cel obţinut din titlurile de stat cu care a fost despăgubită pentru patrimoniul naţionalizat. O altă sursă sunt donaţiile între vii şi pentru cauză de deces. De asemenea, se pot obţine subvenţii din partea Statului pentru activităţile de interes public. Statul finanţează organizarea educaţiei religioase în şcolile publice, subvenţionează şcolile confesionale şi asigură asistenţa religioasă în instituţiile publice.

Nu există un regim fiscal special pentru cultele religioase, ele fiind asimilate, din acest punct de vedere organizaţiilor non-profit. Totuşi, Biserica Romano-Catolică poate beneficia de unele exonerări, parţiale sau integrale, de la plata anumitor impozite (nu plătește impozit pe beneficiu sau pe imobilele destinate cultului etc.).

OLANDA

În Olanda funcţionează un sistem de separaţie rigidă între Stat şi culte, fără a exista vreo prevedere constituțională în acest sen. Astfel, este exclusă finanţarea directă a vreunui cult religios, lăsând, totuşi, posibilitatea acordării de asistenţă indirectă şi chiar a unor subvenţii ocazionale către cultele recunoscute juridic.

Astfel, autorităţile centrale şi locale contribuie la întreţinerea lăcaşurilor de cult cu valoare istorică. În plus, legea prevede posibilitatea alocării de fonduri pentru construirea a noi lăcaşuri de cult pentru cultele minoritare, în baza principiului garantării active a libertăţii religioase. Acelaşi principiu permite Statului finanţarea în diferite grade a asistenţei religioase în instituţii publice (penitenciare, unităţi militare, spitale, aziluri pentru bătrâni). Statul subvenţionează, de asemenea, şcolile şi unităţile medicale confesionale.

Cultele sunt exonerate total sau parţial de taxele pe donaţii cu scop religios şi beneficiază de o reducere a taxelor pentru electricitate şi a celor pentru transferul de proprietate.

POLONIA

Peisajul confesional polonez este dominat de Biserica Romano-Catolică, ce reprezintă aproape 90% din populaţie şi ale cărei raporturi cu Statul sunt reglementate printr-un Concordat. Acorduri asemănătoare au fost încheiate de Statul polonez cu alte 14 culte, alte 158 de comunităţi religioase fiind înregistrate la Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţiei (MAIA). Toate beneficiază de o serie de avantaje fiscale neaccesibile grupurilor religioase neînregistrate: sunt exonerate de impozitul pe profitul reinvestit în activităţile cu caracter religios, social-cultural, educativ, ştiinţific sau pentru construirea de imobile destinate activităţii religioase. De asemenea, nu plătesc taxe funciare pentru lăcaşurile de cult, taxe pentru înregistrarea contractelor civile şi taxe vamale pentru produsele destinate activităţilor religioase, sociale sau educative.

În plus, cele 15 culte recunoscute legal beneficiază şi de o serie de mijloace de asistenţă financiară directă. Cel mai consistent este ajutorul venit prin Fondul Bisericesc. Acesta a fost creat în 1950 de către autorităţile comuniste, ca măsură compensatorie pentru numeroasele proprietăţi ale cultelor religioase confiscate de Stat. Fondul este alimentat anual de la bugetul de Stat, fiind administrat prin MAIA. Banii revin celor 15 culte recunoscute, în funcţie de numărul de membri, marea majoritate fiind folosiţi pentru plata asigurărilor sociale şi de sănătate ale personalului clerical, iar restul pentru susţinerea unor proiecte caritabile şi educaţionale desfăşurate de culte, precum şi pentru renovarea şi consolidarea imobilelor cu valoare istorică. În acest ultim scop, cultele pot accesa o serie de fonduri şi prin intermediul Ministerului Culturii.

Cele 15 culte au, de asemenea, dreptul de a organiza educaţia religioasă în şcolile publice, precum şi asistenţa religioasă în instituţii publice, costurile fiind acoperite de către Stat.

O lege din anul 2003 prevede că fiecare cetăţean are dreptul de a redirecţiona 1% din impozitul pe profit către o fundaţie ori organizaţie de utilitate publică. Deşi nu au acest statut, cultele şi grupurile religioase pot înfiinţa astfel de fundaţii, dând apoi posibilitatea credincioşilor lor să le sprijine activităţile şi pe această cale.

PORTUGALIA

În Portugalia se face distincţie între comunităţile religioase în sens general, comunităţile înregistrate şi comunităţile statornicite sau înrădăcinate în societate. Această ultimă categorie beneficiază de toate avantajele fiscale obţinute de Biserica Romano-Catolică prin Concordatul din 2004. Chiar dacă, în virtutea principiului neutralităţii şi al nediscriminării, Statul portughez se prezintă ca fiind echidistant în relaţiile cu cultele, el subvenţionează persoanele juridice ale Bisericii Romano-Catolice, poate sprijini şi alte culte, participă la construirea noilor lăcaşuri de cult ale acestora, iar comunităţile locale pot ceda teren pentru construcţii cu caracter religios.

Statul subvenţionează pensiile misionarilor catolici din vechile colonii şi plăteşte realizarea emisiunilor religioase ale radioului şi televiziunii publice, iar activităţile cu caracter religios, inclusiv cele de formare, nu sunt impozabile.

Cultele statornicite beneficiază de scutire de impozitul pe lăcaşul de cult şi pe imobilele destinate activităţilor religioase. Este scutită, de asemenea, de taxe achiziţionarea de imobile pentru scop religios. Donaţiile făcute entităţilor de cult înregistrate pot fi deduse din venitul impozabil până la nivelul de 15% din acesta, iar legea prevede o reducere a contribuţiilor sociale pentru salariaţii Bisericii, atât pentru angajator (8% în loc de 23,75%), cât şi pentru salariat (4% în loc de 11%). Cultele statornicite au de ales în fiecare an între a le fi returnat TVA-ul sau a percepe 0,5% din impozitul pe venit al cetăţenilor care îşi dau acordul scris în această privinţă. În lipsa acestui acord, banii rămân Statului, care îi distribuie fundaţiilor şi organizaţiilor de utilitate publică.

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD

În Regatul Unit există două Biserici de Stat – Biserica Angliei (Anglicană) şi Biserica Scoţiei (Prezbiteriană) – în vreme ce în Irlanda de Nord, Biserica Romano-Catolică este cea mai numeroasă comunitate religioasă. Cu toate acestea, Statul nu intervine foarte mult în domeniul finanţării comunităţilor religioase. Principala sursă de finanţare a Bisericilor majoritare sunt veniturile obţinute din exploatarea patrimoniului imobiliar, în vreme ce comunităţile religioase minoritare se bazează, în principal, pe contribuţiile şi donaţiile primite din partea credincioşilor.

În privinţa regimului fiscal, cultele beneficiază de toate scutirile de care beneficiază asociaţiile caritabile, fiind scutite de taxele funciare, de impozitul pe venit şi de impozitul pe venitul de capital.

O excepţie importantă o reprezintă fondurile consistente primite mai ales de Biserica Angliei pentru conservarea patrimoniului arhitectonic, un Fond de Conservare a Bisericilor fiind alimentat în mod constant din fonduri publice. O parte importantă din finanţare este susţinută din veniturile realizate de Loteria Naţională.

ROMÂNIA

În România fiecare cult are propriul sistem de finanțare. Nu există impozit de cult, dar Statul prevede în bugetul său linii de credit prin care sunt susținute cultele în lucrarea lor considerată ca fiind de utilitate publică. Toate cele 18 culte recunoscute sunt egale în privința drepturilor de finanțare din partea Statului sau a autorităților publice centrale și locale, cu respectarea principiului proporționalității.

Legea 489/2006 prevede că, în general, cheltuielile pentru întreținerea cultelor și desfășurarea activităților lor se vor acoperi din veniturile proprii dobândite și utilizate în conformitate cu statutele lor. Cultele pot stabili contribuții benevole din partea credincioșilor pentru susținerea activităților pe care le desfășoară.

Ajutorul financiar pe care Statul îl acordă la cerere este stabilit în raport cu numărul de credincioși ai cultului respectiv și cu nevoile reale de subzistență și activitate și poate fi folosit în principal pentru cheltuieli de funcționare, pentru activități sociale, culturale și educative.

Susținerea financiară a cultelor se realizează în primul rând prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Statul participă și la salarizarea personalului de cult cu un procentaj, privilegiind unitățile de cult care sunt în dificultăți financiare.

Autoritățile locale, la cererea cultelor, pot participa financiar pentru susținerea activităților cultelor.

Ca ajutor financiar indirect, Statul acordă cultelor facilități fiscale și avantaje în natură. Legea permite ca 2% din impozitul pe venit să fie atribuit asociațiilor non-profit sau cultelor.

Codul fiscal prevede o exonerare de impozit pentru activitățile lucrative ale cultelor prin care sunt finanțate construcțiile destinate activităților cu caracter religios, activități de conservare și restaurare a imobilelor, activități religioase sau educative. Sunt scutite de impozit clădirile aparținând cultelor recunoscute, cu excepția celor care sunt folosite pentru activități economice.

SLOVACIA

Statul slovac îşi structurează relaţiile cu cultele ţinând cont de principiul neutralităţii confesionale, afirmat de Constituţie, în cadrul unui sistem de recunoaştere a cultelor. În prezent, există 18 culte recunoscute formal de Statul slovac, în afara lor funcţionând şi altele, cu mai puţin de 20.000 de membri, a căror formulă de recunoaştere juridică rămâne neclară (majoritatea sunt înregistrate ca asociaţii civile, deşi legea exclude explicit grupurile religioase de la această formă de asociere).

În baza Legii 218/1949, amendată prin Legea 522/1992, Statul asigură salarizarea personalului de cult al cultelor recunoscute, inclusiv în privinţa asigurărilor sociale. De asemenea, Statul subvenţionează administraţia cultelor şi sprijină construcţia, restaurarea şi întreţinerea lăcaşurilor de cult, mai ales acolo unde este vorba de obiective cu valoare patrimonială. În plus, Statul slovac acordă un însemnat sprijin financiar organizaţiilor de asistenţă socială catolică şi protestantă (Diakonia). Fundaţii aparţinând cultelor recunoscute pot primi şi 1% din impozitul pe venit al cetăţenilor care îşi exprimă formal această dorinţă.

Cultele recunoscute sunt exonerate de impozitul pe donaţii, de impozitul pe terenurile şi clădirile destinate cultului şi formării personalului de cult şi de taxele pentru transfer de proprietate. Valoarea donaţiilor făcute cultelor poate fi dedusă din venitul impozabil. În același timp, cultele beneficiază de o reducere a cotizațiilor sociale pentru salariații lor.

De câţiva ani, are loc o dezbatere asupra modelului de finanţare al cultelor, dar nu se întrevede o modificare substanţială atâta timp cât numai 35% din proprietăţile cultelor confiscate în ultimul secol au fost retrocedate, multe dintre ele aflându-se într-o avansată stare de degradare.

SLOVENIA

În Slovenia, relaţiile dintre Biserică şi Stat sunt bazate pe principiile constituţionale ale separaţiei dintre Stat şi culte, egalităţii între culte şi libertăţii de exercitare a activităţilor de cult în cadrul ordinii juridice, enunţate de articolul 7 din Constituţie.

Comunităţile religioase nu sunt obligate să se înregistreze juridic, iar această procedură atrage după sine o serie de ajutoare directe şi indirecte din partea Statului. La începutul anului 2013 erau înregistrate 44 de grupuri religioase. Legea prevede că Biserica și cultele înregistrate își asigură finanțarea în principal din donațiile credincioșilor și din venituri proprii.

În mod direct, Statul oferă sprijin cultelor înregistrate prin plata asigurărilor sociale şi medicale pentru personalul clerical. Statul poate oferi cultelor subvenţii punctuale pentru repararea şi întreţinerea clădirilor de patrimoniu sau pentru desfăşurarea de programe sociale, culturale ori educaţionale. Restul veniturilor cultelor provin din exploatarea proprietăţilor imobiliare. Subliniem, în această privinţă, că proprietăţile confiscate de Stat după cel de-al Doilea Război Mondial au fost retrocedate în proporţie de peste 95%.

În mod indirect, cultele sunt finanţate prin scutirea de impozitul pe venitul obţinut din activităţile nonlucrative, exonerarea de impozitul pe imobilele afectate cultului şi de taxele vamale pentru produsele importate pentru un scop de cult. Donaţiile făcute cultelor pot fi deduse din venitul impozabil, iar venitul cultelor afectat activităţilor religioase şi caritabile nu este impozitat. Personalul de cult plăteşte impozit pe venit, dar poate deduce 40% din cheltuieli, ca şi cheltuieli de administrare a activităţii de cult. Cultele nu plătesc impozit pe imobilele primite ca donaţie între vii sau pentru cauză de moarte, dacă acestea sunt folosite în interes public.

SPANIA

Deşi Constituţia (adoptată în 1978) prevede că în Spania nu există o religie de Stat, poziţia Bisericii Romano-Catolice continuă să fie dominantă, inclusiv în privinţa mecanismului de finanţare actual. Acest mecanism poate fi înţeles în lumina prevederilor Concordatului din 1979. Potrivit acestuia, subvenţiile de Stat pentru Biserica Romano-Catolică erau înlocuite cu o contribuţie din partea credincioşilor, care puteau alege să direcţioneze 10% din impozitul pe profit către Biserică. În 1987, acest procent a fost coborât drastic, la numai 0,52%, cu condiţia ca Statul să compenseze diferenţa cu o subvenţie directă, în următorii trei ani. Subvenţia a continuat să fie acordată, însă, şi după acei trei ani, până în 2006, când, în urma unei noi înţelegeri cu guvernul socialist, procentul din impozitul pe venit a fost ridicat la 0,7%, în schimbul unei reduceri semnificative a subvenţiei directe.

Şapte alte culte religioase deţin statutul de cult înrădăcinat în societate, iar trei dintre acestea au încheiate acorduri cu Statul (comunitatea protestantă, evreiască și musulmană), care le conferă o serie de beneficii fiscale (asimilabile entităţilor non-profit), dreptul de a numi profesori de Religie în şcolile publice şi capelani în unele instituţii publice, precum şi acces la unele subvenţii financiare directe pentru proiecte culturale, educaţionale și sociale. Autorităţile regionale şi cele locale pot, la rându-le, să suplimenteze acest sprijin oferit de organismele federale.

Între beneficiile fiscale acordate acestor culte se numără scutirea de la plata impozitului pe venit, dacă scopul în care sunt folosite veniturile sunt cele declarate ca obiective statutare, neimpozitarea activităţilor de producere a publicaţiilor şi obiectelor religioase, precum şi neimpozitarea lăcaşurile de cult. În cazul Bisericii Romano-Catolice, nici o clădire – nici chiar cele folosite în scop comercial – nu este impozitată, deşi această prevedere este foarte des contestată, pe fondul crizei economice actuale. O modificare radicală nu se întrevede, dat fiind că prevederile actuale sunt cuprinse în Concordatul cu Vaticanul. În plus, actualul guvern este mult mai favorabil Bisericii decât cel precedent, socialist (în cursul anului 2013, Guvernul spaniol a consolidat locul orei de Religie în şcolile publice, iar premierul s-a exprimat public în favoarea menţinerii privilegiilor financiare ale Bisericii, dat fiind rolul extrem de important jucat de aceasta în susţinerea categoriilor sociale cel mai grav afectate de criza economică).

SUEDIA

În anul 2000, urmând unui proces complex ce a durat peste patru decenii, în Suedia s-a trecut de la sistemul Bisericii de Stat (Evanghelică Luterană) la un sistem de separaţie moderată, în care principiul autonomiei cultelor este însoţit de un sprijin consistent din partea Statului.

Biserica Luterană Suedeză are dreptul de a percepe de la membrii săi o cotizaţie anuală, prin intermediul sistemului public de colectare a impozitelor. Banii astfel strânşi sunt completaţi de Stat cu fonduri destinate întreţinerii şi restaurării patrimoniului arhitectonic.

Alte 22 de culte pot colecta contribuţii similare din partea membrilor şi primi o subvenţie directă din partea Statului. În situaţia în care aleg să colecteze contribuţiile, subvenţia de la Stat este diminuată. Aceste culte pot solicita Statului şi asistenţă financiară pentru desfăşurarea unor proiecte punctuale.

După reforma relaţiilor dintre Biserică şi Stat, Fondul Bisericesc, din care era finanțată Biserica de Stat, a fost transferat Bisericii Luterane a Suediei. El are în continuare vocaţia de a asigura finanţarea integrală a acestei Biserici.

Cultele sunt scutite de taxe pentru veniturile din activităţi non-profit, iar Biserica suedeză şi cultele recunoscute nu plătesc impozit pentru lăcaşurile de cult.

UNGARIA   

Constituţia ungară, intrată în vigoare pe 1 ianuarie 2012, care recunoaşte rolul deosebit al creştinismul în crearea naţiunii, garantează autonomia cultelor faţă de Stat, prevăzând totodată că Statul va coopera cu acestea în chestiuni ce ţin de interesul public.

La aceeaşi dată a intrat în vigoare şi o nouă Lege a Cultelor, care a înlocuit un sistem de recunoaştere juridică într-o singură treaptă cu unul în două trepte, asemănător majorităţii ţărilor europene. Noua lege oferea iniţial recunoaştere la nivelul superior pentru 14 comunităţi religioase, cerând însă altor aprox. 350 de comunităţi recunoscute anterior să treacă printr-un proces de re-înregistrare. Numai 18 dintre ele au reuşit să încheie acest proces cu succes, în vreme ce alte 177 (dieceze, ordine monastice etc.) erau deja afiliate unei comunităţi recunoscute. Din restul, 114 au trecut la nivelul inferior de recunoaştere, ca asociaţii religioase, iar altora 11 le-a fost refuzată re-înregistrarea chiar şi la acest nivel. Noua lege a fost destul de intens dezbătută, atât în Ungaria, cât şi în afara ei, cel mai des întâlnit reproş vizând politizarea procesului de recunoaştere a cultelor, prin transferul acestei proceduri din responsabilitatea curţilor de justiţie în cea a Parlamentului. Un eventual refuz al Parlamentului de a recunoaşte juridic (pe treapta superioară) o comunitate religioasă nu poate fi contestat, nici chiar în condiţiile îndeplinirii de către cultul respectiv a tuturor condiţiilor formale necesare recunoaşterii. Aceste două aspecte au fost sesizate, în prima parte a anului 2013, şi de Curtea Constituţională de la Budapesta. Guvernul ungar a motivat, însă, această reformă prin faptul că vechiul cadru legislativ permitea unor entităţi ne-religioase să fiinţeze ca entitate religioasă doar pentru a beneficia de subvenţii din partea Statului şi de exonerări fiscale.

Cetăţenii pot direcţiona 1% din impozitul pe venit către comunitatea sau asociaţia religioasă din care fac parte, iar în cazul comunităţilor Statul contribuie cu finanţare directă egală celei astfel obţinute de la credincioşi. Asociaţiile religioase pot şi ele primi finanţare directă, dar nu în mod constant, ci mai degrabă pe baza unor proiecte sau pentru nevoi punctuale. O altă diferenţă constă în faptul că numai comunităţile religioase au dreptul de a folosi aceşti bani pentru plata salariilor personalului (clerical şi neclerical). În plus, personalul clerical este scutit de la plata impozitului pe venit.

 

Atât comunităţile, cât şi asociaţiile religioase pot administra şcoli confesionale, Statul subvenţionându-le la acelaşi nivel cu şcolile publice. Totuşi, şcolile administrate de comunităţi religioase pot beneficia şi de o subvenţie suplimentară, neaccesibilă, în principiu, şcolilor operate de asociaţiile religioase.

Guvernul alocă, de asemenea, o serie de fonduri comunităţilor religioase pentru întreţinerea clădirilor de patrimoniu, sprijinirea clericilor din satele mici, activităţi culturale şi oferirea de asistenţă religioasă în unităţi militare şi penitenciare. Mare parte din aceste fonduri (peste 90%) sunt încasate de cele patru „religii istorice” ale Ungariei: Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată, Biserica Luterană şi comunitatea mozaică.

Principala sursă de finanţare a cultelor este, totuşi, venitul din exploatarea proprietăţilor imobiliare, mare parte din ele fiind retrocedate, iar pentru cele încă neretrocedate Statul plătind o despăgubire anuală către foştii proprietari, până la soluţionarea definitivă.

Finanţarea indirectă este realizată în principal prin exonerarea de taxele pe transferul de proprietate a bunurilor imobile, exonerarea pentru impozitul funciar şi exonerarea de taxe de timbru pentru proceduri administrative.

CONCLUZII:

Din cele prezentate, reiese faptul că finanţarea cultelor este asumată de toate Statele Uniunii Europene în mod neuniform, însă fără excepţie. Chiar şi Statele care au un sistem de separaţie rigidă între Biserică şi Stat au adoptat căi de finanţare directă sau indirectă compatibile cu sistemul de separaţie.

Se poate observa, de asemenea, că:

– în toate ţările Uniunii Europene, cultele asumate de Stat (recunoscute sau înregistrate) beneficiază cel puţin de toate avantajele acordate organizaţiilor non-profit, Statele nu percep impozit pe lăcaşurile de cult, donaţiile făcute cultelor nu sunt taxate, iar personalul de cult beneficiază fie de un sprijin direct, fie de scutiri de taxe şi impozite, pentru facilitarea misiunii. Asistenţa religioasă în instituţiile publice este finanţată de Stat, ca o consecinţă a garantării libertăţii religioase şi de cult.

– în majoritatea ţărilor Uniunii Europene venitul realizat de culte din activităţi lucrative este scutit de impozit, dacă este reinvestit în activităţi de interes public, printre care sunt incluse şi activităţile cultuale.

– în toate țările, donațiile directe: chetele, colectele, participările financiare cu ocazia serviciilor religioase nu sunt impozitate, iar sumele primite de personalul de cult din aceste fonduri, ca participare la cheltuielile de viață curentă, nu sunt nici ele impozabile.

– în numeroase ţări ale Uniunii Europene personalul de cult beneficiază de reduceri ale contribuţiilor sociale, iar producerea şi comercializarea obiectelor de cult sunt exonerate, parțial sau total, de taxe şi impozite.

Bibliografie orientativă:

1. Gerhard Robbers, ed. Etat et Eglises dans l’Union européenne.Baden-Baden: Nomos, 22010.

2. Brigitte Basdevant-Gaudemet, Salvatore Berlingò, eds. The Financing of Religious Communities in the European Union. Le financement des religions dans les pays de l’Union européenne. Leuven: Peeters, 2009.

3. Niels Valdemar Vinding, Lisbet Christoffersen, eds. Danish Regulation of Religion, State of Affairs and Qualitative Reflections. Copenhaga: University of Copenhaga, 2012.

4. Mark Hill Qc., Religion and Discrimination Law in the European Union. Trier: University of Trier, 2012.

5. www.churchstate.eu (European Consortium for Church and State Research).

6. US Department of State, International Religious Freedom Report 2012, la http://www.state.gov/j/drl/rls/irf/religiousfreedom/index.htm#wrapper (8 ianuarie 2014).

7. www.eurel.info

Text oferit de Reprezentanţa Patriarhiei Române la Bruxelles.

Preluat din pagina: http://basilica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

46 + = 55