O viaţă recâştigată – o luminată reîntoarcere acasă, în familia Bisericii Noastre Ortodoxe, de la eresul baptist

0
489

O viaţă recâştigată – o luminată reîntoarcere acasă, în familia Bisericii Noastre Ortodoxe, de la eresul baptist

O reîntoarcere frumoasă la Dumnezeu după o lungă pocăinţă a avut loc în perioada Postului Mare înainte de sărbătoarea Învierii. Un moment zguduitor pentru Maria M. din comuna Voinescu (Hânceşti), care L-a regăsit pe Hristos în Biserica pe care au ajutat-o „fraţii” să o părăsească mai înainte de vreme. Părăsirea ortodoxiei a fost o rătăcire dirijată de făcătorii de versete şi de crescătorii la ghiveci a culturii lui „Jesus” şi a culturii lui „God” fără de Biserica văzută. Care „Jesus”? sau care God? Unul foarte apocaliptic şi foarte american strigat la portavoce prin Mc Church-uri de diverşi măscărici mesianici, care se încăpăţinează să-L separe pe Iisus Hristos şi de Biserica Sa, şi de creştinii din ea, şi de El Însuşi dându-i o nouă personalitate mai cool prin evanghelizările de import-export la care suntem supuşi adesea. În practică, cred că mulţi au văzut cum sunt chemaţi cei chemaţi, cum sunt aleşi cei aleşi şi cum sunt luminaţi neluminaţii ortodocşi atunci când sunt purtaţi de duhuri în microbuzele marfare spre locul făptuirii, unde li se pompează fără măsură şi fără discernământ aşa-zisa pocăinţă independentă cu spălare de creier în seratonină. Apoi li se inoculează interpretări de realitate manipulante pentru schilodirea sufletului după gustul fiecăruia, ca să ajungă de tot „râsul sfânt” în mare grabă.

Grijă mare la charismele cu care sunt serviţi ca bonus de călătorie aleşii şi chemaţii de către tot soiul de draci care mai de care mai charismatici în lucrarea lor!
La fel şi „evanghelizatorii” în cauză, care s-au dat ca fiind „ascuţiţi în înţelepciune” i-au şoptit şi surorii noastre dulce şi cu multă iubire pură din tainele gnozei şi dreptăţii eretice. Şi cum apa Iordanului are o râpă de scurgere în canalul din spatele amvonului baftist (iertată să-mi fie paralela nefericită), i-au orchestrat „fraţii” un botez-simbol ca la cartea lor – adică declarativ şi la maturitate (un fel de săpuneală cu zurgălăi şi fără săpun, fără valoare de taină ); au hrănit-o în agapa simbolică cu „simbolul trupului şi cu simbolul sângelui lui Isus” (un fel de blasfemiere a Euharistiei). Punctul culminant a fost desăvârşit atunci când au învăţat-o să creadă că erezia este adevăr revelat prin „cuvântul lui dumnezeu” propovăduit de surorile bohorodiţe, toate născătoare de dumnezăii lor în grup, scăpate la propovăduirea adevărului în turma ortodoxă. Biblistele surioare, foarte agreabile dealtfel ca şi ambalaj, tăiate şi protejate de jur – împrejurul legii ( sau tăiate şi adunate în legi noi de un fel de „hahami başi” – noii tăietori de prepuţuri masculine şi feminine după noi tăieri împrejur). Aceştia i-au citat proorochiri pe toate glasurile din cartea: „sfântului” APOST-at şi ANTI-evanghelist CORN-ilecu D.I.-după el citire”1) şi din biblia lui personală, cea de la 1921, revizuită şi completată şi cu alte distrofii spirituale. Tot ele din postura de apostoliţe ordinate pe post de paroahe în lipsa pastorului paroh (care uneori le mai temperează proorocirile) au slobozit versete strâmb-măritoare la adresa Bisericii celei Una care este Sobornicească şi Apostolică şi care nu este ruptă nici de Scriptură nici de Sinoade aşa cum sunt acestea apărute după ploaia reformatoare. În această Biserică trebuia să stea şi sora noastră ortodoxă, unde a aşezat-o Hristos şi unde ne aşează pe toţi în drum spre Înviere. Însă prin glasul păstoriţelor, duios-malitios, cu toată forţa ciripitului repetitativ şi obsedant, roabele lumii şi surorile fratelui autobotezat John Smintith2) au încercat s-o ucenicească pe nou convertita soră Maria, i-au dat gratuit best sellerul lui Cornilescu de care am amintit mai sus şi i-au explicat tehnica de citire pe diagonală din acea carte foarte inspirată de Segond3) şi asemănătoare cu Biblia. Din „Cuvântul lui Cornilescu” trebuia să capaciteze sora nou-testamentată cu toată capacitatea ei de cuprindere toate versetele necesare spre bâlbâirea cifrată a culturologiei din religia paralelă cu adevărul. S-a potenţat studierea cea mai critică a Bibliei pentru emanarea adevărurilor trâmbiţate recent şi de alţi poslanici gornişti în ton cu tonalitatea teoriei din cultul lor.


Surpriză ! S-a găsit o inflaţie de subiecte grase şi de „adevăruri despre adevăr”*( notă doar pentru cunoscătorii emisiunii cu acelaşi nume care urmăresc erorile, aberaţiile şi neadevărurile despre adevărurile pe care le propun în dezbaterea unilaterală baptiştii doar cu ei pentru ei şi cu adevărul lor), toate (foarte) exegezând de la exegeza critică din studiul biblic organizat ad-hoc în stil şezătoare (pardon adunare – nu spui unde). Şi cu mare fineţe şi înnălţime s-a extras porunca critică a criticării păcătoşilor ortodocşi, iar odată cu ei s-a trecut şi la criticarea sfinţilor ortodocşi şi a chipurilor smerite din icoane, a osemintelor lor, a bărboşilor în sutane etc. aşa după cum „poruncesc toate poruncile biblice”.
Sora Maria a fost salvată şi ea (tare de tot) de ortodoxie prin scoaterea ei din marea masă a „păcătoşilor ortodocşi” şi vârâtă instantaneu în comunitatea selectă a sfinţilor imersionaţi – religie brevetată de altfel încă de anabaptişti în secolul XVI, dar care prin „update” a trecut la un nivel de înţelegere superior. Şi astfel a luat fiinţă altă stână, care încă mai este şi azi în mare căutare de capre din care să mulgă stabil cei 10 la sută din lapte pentru închegarea şi brânzirea veniturilor pastorale. Oricum şi căprarii şi stâna sunt în mare succes de diluare a sufletelor deoarece marea stână reformată nu s-a topit în indistinţie, ci s-a valorificat prin dividere în alte căprării cu regim economic de francize. La rândul lor căprăriile, care erau un fel de copy paste remixat faţă de original, au emis şi alte adevăruri sofisticate, unul mai adevărat decăt altul şi toate inspirate pe loc de „duhul”.
Astăzi fiecare franciză, pe lângă brocherii, vizionarii şi întemeietorii de loje spirituale mai au şi directori generali şi regionali pentru fiecare turmă în parte. Ei sunt pe post de apostoli puşi prin taină mare de sus în jos şi de jos în sus prin ştergerea mâinilor de ei de către contribuabilii convertiţi. Pe lângă apostoli mai găsim şi alte ierarhii universalizate în preoţia lor universală, şi anume profeţi rugători şi ghicitori în stele pe post de Mamă Omidă, scuturători de draci inter-costali şi diverşi acrobaţi charismatici care încă n-au ajuns pe la psihiatru să fie puşi sub tratament pentru starea de glosolalie nevropatică susţinută de duhul de serviciu zonal. Viziunile apocaliptice ale păstorilor din staulul de căprării cresc direct proporţional cu cantitatea de făină albă din peşte exotic trasă pe nas sau pudră şi frunze de plante inhalate în loc de fum de tămâie. Oricum toţi vizionarii sunt copleşiţi de haşulinaţie de la prea multe haşişulogene , că altfel nu-mi pot explica imaginaţia bogată în clarviziune heremeneutico-biblică comprimată cu multiple armaghedoane şi apocalipse care au fost fixate exact cu dată fixă. *
_________________________________________________________________
Notă istorică recomandată* Unii din strămoşii direcţi ai baptiştilor, după spusa unui important frate, Iosif Ţon, sunt şi anabaptiştii, care probabil au fost inspiraţi în acest sens, descris mai sus. Deşi nu mai putem reconstitui de care făină au tras pe nas putem reconstitui în schimb mai multe armaghedoane şi eshatoane propuse de ei cu dată fixă, de ex.: anabaptistul Melchior Hofmann, care se credea şi sfântul Ilie trimis din cer pentru a pregăti calea pentru a doua venire a calculat că Isus trebuie să revină la Strasbourg în anul 1534, iar înainte de moartea sa a şi văzut cum a coborât „Noul Ierusalim” din cer în Strasbourg şi mulţi i-au crezut vedenia. Alţii o mai cred şi azi deşi nu se vede cu ochiul liber.
Altă rudă a baptiştilor şi ucenic al profetului Hofmann, a fost profetul Jan Mathijs, care se credea sfântul Enoh, cel răpit la cer şi trimis din locul de unde era de „duhul” să netezească calea şi să numească alţi 12 apostoli pentru a construi Ierusalimul piatră cu piatră, om cu om. Cei care refuzau să fie rebotezaţi cu botezul nou în nou înfiinţata adunare erau înecaţi de tot prin simbolul de taină a sfintei imersiuni, cu piatra legată de gât, cea din zidul în construcţie a „Noului Ierusalim”.
Hans Hunt, anabaptist şi profet de meserie şi el, adună cu forţa pe cei 144.000 de aleşi, pe care îi botează tot cu forţa la maturitate şi cu mărturisirea forţată a credinţei lui, dar îi pune în aşteptare pentru Duminica Rusaliilor din anul 1528, care după spusa lui trebuia să fie duminica apocalipsei. El n-a mai apucat să o vadă fiindcă a fost „înlălţat” la cer, sau mai bine zis, coborât la cele veşnice înainte de termen. Altă rudă de-a baptiştilor, David Joris, care se credea profetul David în persoană a avut şi el de spus un cuvânt greu în ale profeţiilor căci doar era şi el un „evantai în mâna domnului”.
Bineînţeles că la loc de frunte au fost şi profetesele apărute şi ele în istorie tot din cultura asta reformatoare sau neoreformatoare. Apostoliţele preotese, care fiind mântuitoare şi vizionare au atras pe mulţi pe cărările lor încurcate, descoperindu-le viziunile lor intime. Printre alesele şi aleşii domnului trebuie să amintim pe quakeii profetesei Anne Lee care au şi numit-o pe vizionara lor o nouă apariţie a lui „Isus” în variantă feminină sau pe „Mireasa Mirelui”, Joanna Southcott care se credea născătoare cu adevărat de cel mai adevărat mesia din lume, pe al II-lea Silo pe care nu l-a mai născut la data pe care i-a zis-o „arhanghelul ei vestitor” adică pe 19 octombrie 1814, şi a murit de oftigă după trei luni cu tot cu mesia ei nenăscut (cezariana ar fi fost o obţiune pentru nasterea nevătămată a lui „mesia”, dar pe atunci se practica mai rar). În zadar au aşteptat adepţii 17 ani să învieze grabnic în a treia zi marea profetesă cu profetul din ea că tot n-a reuşit nici până acum să se împlinească minunea.
O altă mare vizionară şi profetesă este şi „spiritul profetic” Hellen White. Ea face parte din aceeaşi categorie de profetese ale epocii şi are cele mai multe viziuni, peste 2000, depăşind cu succesc orice profet biblic. Trăsnită la vârsta pubertăţii cu o piatră în meclă s-a îmbolnăvit de epilepsie vizionară deoarece nu a fost tratată la timp. Deşi i s-a şifonat simţul mirosului, i s-a deschis în schimb un alt canal de comunicare, cu „duhurile” care stăteau pe post de îngeri şi îi şopeau noi adevăruri de credinţă, purtând-o insistent pe la porţile imaginare de sub cer şi de sub pământ, aşa cum ştiu numai dracii să o facă. Probabil tot de la „duhuri” a aflat tânăra profeată că biblia nu a fost complet inspirată şi mai există şi alte inspirate adevăruri ascunse de văzul lumii, care i se revelau alesei fără întârziere. Şi astfel, s-a apucat Hellen să scrie 13.351 de pagini, toate inspirate de „duhul” şi plagiate cu inspiraţie de „sus” şi de pe la alţi profeţi cu care a intrat în conflict pentru dreptul de autor asupra inspiraţiei personale şi infailibile. Lăsându-i în urmă şi pe Moise, pe Isaia şi pe Daniil sau pe Sfântul Apostol Ioan şi pe toţi scriitorii biblici luaţi la un loc, prea- inspirata profetesă a scris 17 biblii una după alta, toate noi şi toate pline de
Însă ca să nu ne îndepărtăm prea mult de cronologia timpului trebuie să facem câteva constatări istorice şi să spunem că atât Hellen White, „spiritul profetic” adventist, cât şi Charles Russel următorul „spirit profetic iehovist” au fost încornoraţi (pardon* îcoronaţi) în ale profeţiei de cel mai mare profet al timpului său, profetul Mr. William Miller. El săracul, luat de valul pietist a lui Wesley a produs cea mai mare psihoză religioasă de pe continent, a doua mare trezire spirituală după cum le place unora să o definească în laudă, încât şi îngerii cu tot cu trâmbiţe au rămas mască când l-au auzit cum trâmbiţa profetul Miller şi asociaţii lui (în anul 1840 Miller avea peste 200 de predicatori şi peste 500 de lectori care îi trâmbiţau ereziile în diverse confesiuni, iar la fiecare întrunire a fiecărui predicator în parte se strângeau chete predicatoriale în valoare de 150-500 de dolari – o sumă colosală pentru timpul ăla, numărul slujitorilor s-a mărit consecutiv până la 2000 care predicau zilnic şi primeau şi răsplata. Cu el s-a deschis Cutia Pandorei şi el este tatăl pământesc şi patriarhul viziunilor şi ideilor profetice ale neprofeţilor care s-au ciocnit cu sfârşitul lumii pe ici pe colo. Mr. Miller are un galop săltăreţ prin viaţă pe cărările întunecate ale „eshatonului”. Pentru început era baptist din convingere, dar se lasă repede şi respinge baptismul pentru a deveni deist ca să fie luat în seamă de oamenii influienţi din Poultney, şi ei iluminaţi de deism. Apoi avansează în iluminare şi intră în mişcarea dubioasă a masoneriei ca membru activ din loja „Steaua Dimineţii” şi din loja „Arcuşul Regal”, unde, după cum ne spun „hagiografii”, primeşte cel mai înalt grad de maestru din ţinutul Vermot. Războiul anglo-american din 1812 îl înduioşază psihic şi revine la baptism, pocăindu-se pentru a doua oară şi aşteaptă iluminarea desăvârşită, care nu întârzie să apară. După iluminare, coboară mai multe apocalipse succesive pe pământul american în 1843, după care, ucenicul său,evreul Samuel Snow, şi el inspirat şi iluminat coboară ultima apocalipsă finală în octombrie 1844. Aia da apocalipsă, cel mai răsunător succes în materie – toţi adventiştii au fost răpiţi la cer şi aduşi înapoi la realitate pe pământ, într-o clipă…. Unii încă nu şi-au revenit fiind închişi la minte în Sanctuarul Ceresc….
Un alt profet adventist la originea sa, Charles Taze Russel, se lansează şi el în profeţii, confundând Vestea cea Bună a Evangheliei cu armaghedonul de tip milenarist. Îşi deschide propria prăvălie religioasă care astăzi este cunoscută ca o mare organizaţie cu profit mondial sub numele conspirativ de Martorii lui Iehova. Deşi o dă în bară de la prima sa profeţie când îi fixează data de venire lui Isus în anul 1874, nu se lasă doar cu o dată sau două ci profeţeşte unul după altul şi alte armaghedoane, că doar nu-l durea pixul (sau poate îl durea în pix). Astfel de la acest profet inspirat ne-au rămas ca amintire următorii ani armaghedonici 1875, 1878, 1914 şi s-a sfârşit profetul ca o lumnare (adică, s-a săvârşit fără suflet ca un animal cu raţiune după cum a spus-o chiar el) la doi ani după ultima sa apocalipsă în anul 1916, şi a dat cu ochii de Hristos… Acum unde l-o fi pus în aşteptare până la a doua venire Dumnezeu, nu se ştie. Dar putem intui că nu se află cu profeţii cei drepţi ci stă bine ancorat lângă profeţii cei strâmbi şi rău se zbate. Duhul profeţiei nu s-a lăsat dus departe de organizaţia lui ci a intrat şi în succesorul lui, Russel, în baptistul J. F. Rutherford, şi el devenit profet după ce s-a lăsat de baptism şi s-a pocăit din nou la iehovişti (pe atunci studenţii de după biblie din împărăţia cerească de la Watch Tower din Brooklyn) unde iară şi iară a fost botezat cu botezul pocăinţei la fel de nou-testamental şi la maturitate ca şi cel baptist de care s-a lăsat. Şi el fiind profet la fel ca şi predecesorii săi, profeţeşte începerea mileniului şi viaţa veşnică pentru el şi pentru ai săi începând din anul 1925 şi Isus este aşteptat ba în anul 1925 ba în anul 1948, dar este neclară forma de apariţie că s-au epuizat toate versiunile şi versiunea venirii doar în duh şi cea cu răpirea trupească, şi venirea doar ca un fur nevăzut, şi venirea doar pe nori, şi venirea doar în ceruri. Oricum urmaşii lui Ruterford nu s-au lăsat nici ei mai prejos fiincă şi ei au fost aleşi profeţi şi au propus şi ei noi profeţii pentru anul 1975 şi alţi ani, dar apocalipsa lor aşa şi n-a venit încă… De Sfinţii din Ultimele Zile (şi să dea Dumnezeu aşa să fie – din ultimele…), de profeţii, de vedenii, şi de îngerii vorbitori de la ei nu mai zic nimic, că nu ne permite spaţiul să analizăm pe toţi cei care se cred, s-au crezut sau se vor crede mari pofeţi.
_____________________________________________________
Ai grijă Doamne să nu-i laşi liberi prea mult că doar vezi ce au făcut dacă n-au fost adunaţi toţi trăsniţii în spital la timp (din lipsă de fonduri, probabil, sau din lipsa serviciilor de ambulanţă), sau pe atunci nu erau spitale? Că prea s-au eschivat de la tratamente şi şi-au deschis biserci şi pretind că-s trimişi de Tine. Ce blasfemie imbecilizată la toată adunătura asta şi mai au şi pretenţii divine. Şi e iureş mare pe la ei pe la prăvălii. Cred că dacă diavolii ar fi avut şi trupuri şi ei s-ar fi scăpat în izmenele lor de râs, literalmente vorbind, de ceea ce au reuşit să facă proorocii şi păstorii cu „viziuni clare” şi cu înţelepciune de „sus”. Şi nu-i trăsni Doamne pe toţi că nici ei nu ştiu ce fac. S-or posedat de bunăvoie şi stau de pe acum în suferinţă şi se mai şi cred salvaţi. şi când mă gândesc ce mare va fi scrâşnirea dinţilor pentru cei care au încurcat calea dreaptă cu cea stângă mi-i mai mare mila de ei sărmanii.
Dar cum să ne rugăm Doamne pentru îndreptarea lor fiindcă pe ei îi smintesc tocmai lucrurile pe care nu le cunosc, însă le interpretează. Şi le mai şi injectează în conştiinţa oilor din turma Ta. Şi aşa toxina se molipseşte, trece de la unul la altul ca lepra şi din convingere fără convingere se începe traseismul spiritual. Se dau foarte loviţi şi răniţi în aripioarele lor angelice şi traumatizaţi de niscaiva falşi ortodocşi exact ca acum 2000 de ani, cum se dădea lovit unul pe nume Iuda, ce stătea călare pe pungă şi în nevoia lui de edificare faţă de ceilalţi Apostoli, şi ştii mai bine ce a făcut, pungaşul.
Dar să revenim la ale noastre. Pentru a atinge Nirvana exaltării spirituale i s-a recomandat politicos surorii în cauză să-şi plătească „dările de stat” în sectă, să ia pseudo-biblia lui Croni de coarne în serios şi să înceapă ca şi celelalte surori de partid, foarte religios, poluarea fonică a spaţiului ortodox, morfolind şi remodelând materia textului biblic ca să se potrivească cu iteligenţa blancului religios din bisericuţa în care a fost orânduită şi sora cu multă dragoste, foarte frăţească pe ici pe colo. Ca toţi umblătorii fără prihană şi mântuiţi la comandă, de modă nouă, şi sora Maria trebuia să primească mandatarea de sus, să judece ortodoxia şi ortodocşii, să-şi spună poezia cu studierea Bibliei (nu îi era admis să aminească potenţialilor convertiţi că dacă toată viaţa vor studia Biblia prin ochii sectei tot în erezie vor rămâne – că i se cenzura nasul la timp pentru astfel de vorbe ).
Însă i-au pregătit sloganul setat foarte duhovniceşte prin care urma să îndrume pe păgânii de ortodocşi să facă traseism curvesc din curtea lor în curtea sfântă şi salvată.
Alături de celelalte minorosiţe şi în ton cu ele trebuia să propovăduiască vestea cea mai bună în felul următor:
-Băăă! Păcătoşilor ortodocşi care sunteţi cu toţii păcătoşi, pocăiţi-vă la noi că noi deja ne-am mântuit cu toţii, chiar nu vedeţi? Am primit mântuirea şi ne-am lăsat… La noi se primeşte mântuirea înainte şi te lasă toate relele (şi zecimea se plăteşte tot înaintre – ca la centură *notă nesemnificatifă.), salvaţi-vă, şi n-o să mai fiţi păcătoşi bree-e, o să fiţi ca noi sfinţi în viaţă. Că la noi aşa se poartă în sezonul acesta de vreun secol – două, nu ca la voi care aţi făcut din multe „mortăciuni” sfinţi şi le pupaţi oasele….
Ce să facem şi noi dacă în neştiinţa noastră nu suntem aşa bogaţi în duhuri ca alţii şi am rămas săraci cu Duhul. Dar ştim că sfinţii nostri sunt prietenii noştri şi prietenii lui Hristos şi îi pupăm pe oase, iar în chipurile din icoane nu vedem prin vedeniile voastre doar viţei de aur şi alte orătănii zeificate ci vedem ceea ce reprezintă aceste chipuri pe care le cinstim. Dar sub nici o formă nu înseamnă că dacă nu urlăm în limbi, nu ne tăvălim în convulsii cu burta umplută de atâta epilepsie mântuitoare, nu mergem strâmb cu Biblia în mâna dreaptă, nu tâlcuim după cum ni se năzare cu vuiet şi inspiraţie de la Gadara, n-avem pretenţii de apostoli, de profeţi, tălmaci, şamani şi credem că părinţii care au perindat istoria creştină de la început sunt mai de încredere decât balivernele de acum 150 de ani. Chiar dacă nu vă valorizăm şi nu vă asimilăm toate simptomele descrise mai sus, să ştiţi că nu ne-am rătăcit de Hristos. Nu cred că Hristos a vrut să fie predicat prin bârfe şi prin mici aluzii obscure după Scriptură, nici nu cred că Hristos a vrut să-i facem câte o prăvălie cu taxă fixă după priceperea fiecărui vizionar şi să-i ştampilăm pe toti cu pedi-grre-ul unui botez care nici nu ia nici nu pune nimic la mântuirea omului, că oricum după scriptura voastră toţi is salvaţi anterior botezului care este o formalitate declarativă, după voi citire (de neînţeles la ce atâta grijă pentru ortopraxia unui simplu simbol dacă oricum aţi fost mântuiţi şi fără el, iar după voi botezul oricum nu are nici o calitate mântuitoare).
Chiar şi sora Maria nu a vrut să mai trăiască în moarte cu iluzia unei vieţi salvate de sectuţe. A tot asculatat pe pastorul–guru imberb şi la cravată pestriţă şi chiar şi ea şi-a dat seama că sminteala poate intra numai în cei smintiţi ca el. Apoi prin post şi rugăciune, fiindcă dracii eresurilor nu pleacă oricum, a scăpat de jocul duhurilor rele, de duhul rătăcirii care a purtat-o cu sau fără voia ei în comuniunea diavolilor. Un lucru a rămas clar pentru priceperea ei: erezia nu vine din inspiraţie, nici din înţelepciune, nici chiar din prostie. Oamenii nu emit erezii din ignoranţă ci din posedare curată. Căci mulţi s-au smintit chiar de cuvântul scripturii torcând o nouă evanghelie ruptă de Hristos, de Maica Domnului, de Apostoli, de sfinţi iar asta nu este nici lucru omenesc nici dumnezeiesc ci are un duh la mijloc, din ăla căzut de sus… iar când te pătrunde duhul ăla peste tot…semnezi contractul.
Dar rătăcitei noastre mare i-a fost luminarea fiindcă ascultând duhovnicul comunii, pe părintele Mihail Vâju, mai cu luare aminte, nu s-a mai luat după toţi radio-evangheliştii care tot dau vânturi de duh pe oriunde le beşină vocea. Mulţumim lui Dumnezeu că sora noastră ortodoxă s-a curăţat şi s-a scuturat de toate duhurile cele necurate reîntorcându-se acasă în familia Bisericii noastre Ortodoxe prin Taina Sfintei Mirungeri.
După săvârşirea acestei Taine de Mirungere si de readucere în drepta credinţă de către un sobor de preoţi în frunte cu protoiereul Ioan Pârău am îndrăznit să deschid şi eu un cuvânt de învăţătură în care i-am explicat familiei M. prezentă la această taină că nu putem judeca Biserica după etichetele pe care le primim de colo sau de dincolo, şi mai ales de la haita de lupi transexualizaţi în oi blânde care ştiu să mestece în pofta lor hulpavă mădularele rănite, mădularele bolnave, mădularele curioase şi mădularele bătrâne. Ca şi lupi ei au fost şcoliţi cum să vâneze oaia lui Hristos în haită, ştiu să o izoleze, ştiu să-i servească iluzii, ştiu să o doboare… Dar mărturisirea de credinţă dreptmăritoare, credinţa pe care am moştenit-o de la Hristos nu de la bătătorii din labe pe la cluburile conspirative cu pretenţii de biserică, ci credinţa pe care am moştenit-o şi primit-o din şi în Una Sfântă Sobornicească şi Apostolică Biserică,această credinţă nu este o jucăreală evanghelică adunată într-o mişcare populistă cu nevoi de edificare printre multe alte mişcări.
În Biserica noastră trebuie să ne învăţăm cu toţii să trăim în Hristos care este mai întâi de toate Calea spre smerenie. Numai în smerenie putem să conştientizăm cât de stricaţi suntem în realitate şi nu cât de sfinţi am devenit după o pocăinţă aparentă, sau după nu ştiu ce viziune a dracului arătat cu nu ştiu ce chip de dumnezeu eretic şi vorbitor. Bătălia sau marele război pe care trebuie să-l câştigăm este cu noi înşine, ca o adevărată pocăinţă evanghelică şi nu pocăinţe declarative cu hostropăţuri şi retorici lacrimogene care mai de care mai subietive. Abia atunci ni se deschide în faţă un drum lung pe care trebuie să mergem toată viaţa spre Hristos, să mergem cu Hristos şi în Hristos la Înviere când câştigăm războiul cu noi înşine şi nu când ne fulgeră tot felul de duhuri să ne spună că suntem salvaţi şi mântuiţi şi sfinţi. Aceasta este esenţa mărturisirii noastre ortodoxe – trăirea. Noi nu avem o religie inventată de profeţi, de vizionari, de idivizi psiho-apocaliptici cu aprehensiune şi de toţi bolnavii psihomaţi. De altfel noi ortodocşii nici nu avem o religie. Ortodoxia nu este religie ci este urcuş spre Dumnezeu prin desăvârşirea trăirii în El. Noi prin ortodoxie ne asumăm trăirea, ni-L asumăm pe Hristos şi chiar dacă nu reuşim să fim perfecţi în asumarea noastră, suntem perfectibili în drum spre Înviere. Să nu încercăm să-L vindem pe Hristos prin uşurinţa nepriceperii noastre sau din slavă deşartă. Şi sora Maria nu este singura care s-a lăsat înşelată de diverse firme cu autoritate în materie de spălare de profit cum este „Înşălăciunea fără Frontiere”, care ne tot îndeamnă creştinii ortodocşi să-L caute pe „Isus” în pachete de macaroane expirate sau în ţoale de veşminte second hand preluate de la toţi nespălaţii care se dau mari spălători de suflete. Aşa încât am îndrumat-o pe sora Maria să nu mai rătăcească pe la advento-bapticostali ca martoră, ci să ţină în mărturia pe care a primit-o prin taina Sfântului Botez. Deşi ea a primit instrucţiuni speciale ca sub paravanul scripturii lor să tot biciuiască Biserica lui Hristos şi să devalorizeze Tainele Bisericii, şi în special Taina Sfântului Botez după gargara te-oloago– bactistă.
Trebuie să înţelegem cu toţii că este un privilegiu îngăduit de Dumnezeu părintelui creştin de a-şi aduce copilul la Hristos. Argumentări cu proteste în această aducere la Dumnezeu s-au mai întâmplat în istorie. Încă de pe timpul lui Noe unii au fost salvaţi prin botezul apei cu toată familia şi cu pruncii lor iar alţii au fost înnecaţi de acelaşi botez chiar dacă gândeau cu protest şi argumente în maturitatea gândirii lor. Astăzi unii tot ca o formă de protest îşi argumentează „biblic” chiar şi dosnicia lor şi îşi întemeiază chiar şi biserici cu înclinaţie şi foarte neoprotestante în protestul lor. Toţi au dreptate în felul lor dar nu biblic. Fiindcă chiar dacă pruncii nu au conştiinţa sinelui, Dumnezeu îl tratează şi pe ei ca şi persoane. Şi în acest sens vedem cum i-a tratat însuşi Hristos pe pruncii pe care i-au adus părinţii la El. Deşi acei prunci nu-şi puteau exprima credinţa, pentru că erau prea mici pentru a înţelege învăţătura Mântuitorului anume pe ei îi dă drept exemplu adulţilor credincioşi (Matei 19.13-15).
Credinţa nu este legată doar de discernământul raţional, cum vor să ne spună unii, ci este legată şi de activitatea Duhului Sfânt deoarece este un dar de la El (I Corinteni 12.9). Pe lânga credinţa manifestată public, din care unii fac chiar un port drapel, mai trebuie să avem şi încredere în lucrarea de Taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii. Şi trebuie să înţelegem că nu numai omul face legământ cu Dumnezeu, ci Însuşi Dumnezeu face legământ cu omul prin această Taină Sfântă, iar Dumnezeu nu are nevoie ca să fii matur sau mare biblist pentru a intra în legământ cu El. Într-adevăr trebuie să acceptăm faptul că botezul este şi un semn al credinţei, dar el nu poate valida credinţa omului aşa cum lasă să se înţeleagă teologiile stufoase apărute pe toate zidurile cu chemare pe lângă alte inscripţii graffiti foarte „decente” şi cu trimitere directă.
Oare câţi sfinţi şi câţi creştini şi-au confirmat botezul primit în pruncie prin trăirea lor ulterioară? A se vedea sinaxarul Bisericii, care numără mai mulţi membri decât „mântuiţii cu zile” la care ne-am referit. Iar toate aceste milioane de sfinţi, dintre care mulţi au primit botezul în pruncie oare nu şi l-au asumat ei în totalitate prin trăirea lor? Botezul nu este o piedică în urcuşul spre Dumnezeu atât timp cât ducem o viaţă în Evanghelie. Sau ne împiedică cumva (acel) botez după cum ne spun toţi botezaţii ăştia mai noi cu multiple botezuri?
Lipsa iniţială a discernământului şi a credinţei poate fi completată prin acceptarea ulterioară, în conştiinţă de cauză, a credinţei. Ne putem asuma botezul primit şi odată cu creşterea în vârstă. Sau credeţi că se supără Dumnezeu pe noi pentru botezul primit în pruncie şi preferă să ne rebotezăm la fiecare pseudo-iluminare de la fraţi? Oare chiar Dumnezeu nu ne legitimează botezul nostru care este Taină, atunci când prin viaţa noastră trăim în Hristos până nu vin baptiştii să ne boteze cu simbolul lor de botez şi ne hrănească cu iluzia trupului şi a sângelui lui Hristos, care după ei tot simbol este? Oare de prea multe simboluri nu riscă traseiştii să primească şi o mântuire aşa pur simbolică în loc de una reală?
Şi pruncii au o credinţă personală chiar şi fără auzirea ei, deoarece păcatul nu a avut timp să altereze chipul lui Dumnezeu din ei. În aceşti copii mici găsim mult mai mult din imaginea chipului lui Dumnezeu decât putem găsi chiar şi la adulţii pocăiţi. Atunci de ce să nu fie ei vrednici de botez?
Oricum, a împiedica creştinii să-şi boteze propriii prunci pe temeiul de interdicţie biblică, care de altfel nu-l găsim clarificat aşa cum îl clarifică baptiştii prin propria lor interpretare, este o manipulare cu Biblia în mână. Iar mărturisirea de credinţă este o atitudine de viaţă mai curând în urcuşul spre Înviere decât botezul declarativ şi formal cu declaraţie publică în care ne îndeamnă să credem cei care au inventat atâtea botezuri câte căprării şi-au făcut. Se crează falsa impresie că botezându-ne cu noi botezuri în noi confesiuni ne asigurăm un loc garantat în Împărăţia lui Dumnezeu prin acest fapt. Altminteri, prin toată zarva aceasta de noi doctrine apărute ca un fel de ultim răcnet în materie de credinţă pentru a câştiga cât mai mulţi prozeliţi dijmuitori nu se face altceva decât o lucrare foarte înţeleaptă a diavolului care are ca scop descurajarea creştinilor de a mai fi creştini. Adică, după cum se întâmplă cel mai adesea, îi îndeamnă pe creştini să se îndoiască în credinţa lor. Ni se pun în faţă doar exemplele lor, toate lepădăturile din credinţă pentru a ne scoate în evidenţă starea lor de nemulţumire fiindcă au fost botezaţi fără consimţământul lor, însă uită să ne mai spună şi de marea majoritate a creştinilor care sunt mulţumiţi de starea şi lineştea pe care o au ca şi creştini ortodocşi, uită să ne spună că aceştia nu vor să schimbe nimic din mărturisirea lor dreptmăritoare şi nu vor să-şi schimbe mersul lor spre Dumnezeu.
Cât de mare este diferenţa între cei ce cred – şi se botează şi intre cei ce se botează – şi cred? Oare nu au aceeaşi valoare aceşti creştini în faţa lui Dumnezeu? Botezul şi credinţa sunt doar primii paşi spre mântuirea pe care suntem chemaţi să o desăvârşim, şi în care suntem chemaţi să ne desăvârşim toată viaţa. Dar ceea ce ar trebui să ne preocupe este cum va sta un copil botezat în Împărăţia Cerurilor faţă de unul care nu a primit botezul (aşa din îndrumare baptistă)?
Cred că răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în Biserică, cu Sfânta Scriptură în Faţă, alături de Sfânta Tradiţie a Sfinţilor Părinţi (care sunt o autoritate în interpretări) fiindcă ei au ştiut să ne dea răspunsuri mult mai satisfăcătoare decât ne pot da alte categorii de oameni cu toată presupusa lor libertate de interpretare.
N-ar trebui să ne mai lăsăm modelaţi de viziuni ale unor vizionari în duh, de tălmăcituri cu tălmaci luciferici şi să cădem în toate extremele caricaturale pe care ni le oferă aleşii din supra-lumea care doresc să facă din tot pământul o cooperativă religioasă profitabilă cu dare şi venit. Deşi de multe ori modul lor de a-şi argumenta hora evanghelică ne fură mintea în încâlcite exegeze profetice, toate acestea nu sunt decât un Babilon de valori false şi iluzii spirituale.
Note explicative
1) Într-adevăr toate slujbele şi toate rânduielile din Biserica Ortodoxă sunt formate din citiri şi citări scripturistice, din Evanghelia Sfântului Apostol si Evanghelist(N), sau din Faptele Sfinţilor Apostoli etc. adică din lecturi biblice care au fost împărţite şi fragmentate după diverse tematici zilnice sau rânduieli de trebuinţă. Cu alte cuvinte Sfânta Scriptură a fost împărţită în catisme (psalmi), parimii (lecturi biblice pe o anumită tematică, proverbe, parabole), pericope (din Evanghelii şi din Faptele Apostolilor sau Epistole). De multe ori, în practică misionarii altor culte care „sunt” şi atoateştiutori prin rânduielile cultului ortodox ne informează cu stupoare că la slujbele noastre nu se citeşte Biblia. Au dreptate! La noi nu se citeşte din biblia lui Cornilescu – fiindcă aceasta este o traducere eretică. Dar în cadrul slujbelor din Biserica noastră se citeşte din Biblie mai mult decât se citeşte prin diverse adunări din diverse case în care se fac şi rugăciuni. Chiar dacă aceştia idolatrizează Biblia aş vrea să le propun bibliolatrilor misionari şi marilor biblişti un exerciţiu de inteligenţă pentru iluminarea întunecimii lor. Să lectureze măcar în treacăt cele şapte laude şi Liturghia (din canonul zilnic de rânduieli) şi să ne spună de câte ori se citeşte Biblia la noi comparativ cu ei. Păi pe la noi prin biserici nici măcar scaune nu sunt deoarece fiecare cântare este ori biblică ori este vreo doxologie de mulţumire sau mărire adusă lui Dumnezeu care tot biblică este şi este nepotrivit să stai în poziţia şezătorului atunci când vorbeşte Dumnezeu prin Cuvântul său biblic sau să te rogi aducând vreo mărire din aceeaşi poziţie. Ba mai mult decât atât, creştinii noştri atunci când se citeşte evanghelia zilei îngenunchiază smeriţi în faţa Cuvântului în rostire, gest pe care îl fac din respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu, care nu poate fi citit oricum şi din orice poziţie. Faptul că nu respectăm făcătura lui Cornilecu supranumită pe nedrept Biblie de către toţi sectanţii care şi-au adoptat-o ca pe un instrument de propagandă prozelită este o altfel de realitate care este motivată.
Biblia lui Cornilecu Dumitru (1891-1975)- elogiat traducător al Bibliei de către toate cultele neoprotestante care îi folosesc versiunea. Deşi el este glorificat de unii cu înverşunare ca un erudit traducător din limbile în care a fost scrisă Sfânta Scriptură, în realitate Cornilescu a fost un foarte bun necunoscător de limbă ebraică, încât nu putea citi iconiţele cu puncte din hieroglifile masoretice; de atfel un bâjbâitor ca oricare altul şi prin unele cuvinte koine cu dicţionarul francez în faţă. Cert este că răspopitul din treapta de irodiacon realizează conform necunoaşterii sale o traducere eronată şi controversată a Bibliei în anul 1921 după alte traduceri protestante din limbile de circulaţie modernă, care erau la fel de eronate ca şi traducerea lui. Denaturează sensul mântuirii şi îl adaptează după protestanţi. La fel, prin traducerea sa eronată, denaturează şi taina preoţiei, identifică chipurile cioplite cu icoanele, înlătură sensul pozitiv al Sfintei Tradiţii Apostolice, scoate cărţile deuterocanonice din Biblie şi mai face multe alte „minuni”.
Deşi se spune că el ar fi fost licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxe din Bucureşti, ca să i se autentifice realizarea şi printre creştinii ortodocşi, în realitate nu poate fi confirmat acest fapt pe care il susţine Alexandru Măianu. Se ştie însă cert că nu era un mărturisitor al ortodoxiei. Încă din 1912 Cornilescu ia parte la slujbele de la Biserica „Cuibul cu Barză” din Bucureşti unde parohul acestei biserici, Tudor Popescu, cocheta cu modelul de credinţă protestant pietist, deşi era hirotonit preot ortodox. Ambii după anul 1919, adică preotul eretic împreună cu ereticul Cornilescu vor încerca să bage protestantismul în comunitatea ortodoxă, făcând prozelitism sectar cu enoriaţii Bisericii Ortodoxe în biroul particular al preotului.
Primele traduceri pe care le face Cornilescu sunt tot din cugetări şi calendare protestante. În loc de Sfinţii Părinţi ai Sfintei Biserici lecturează şi traduce fragmente din „personalităţi” ca: G. Miiller, C. H. Machintosh, J. H. M. Conkey, S.D. Gordon, F. Bettex, R.A. Torrey. Deşi este câştigat de protestantism nu se grăbeşte să părăsească Biserica Ortodoxă ci stă din interes personal în Biserică, ba mai mult decât atât pentru a scăpa de participarea la război se şi călugăreşte tot din interes şi este şi hirotonit ca irodiacon pentru a putea fi absolvit de armată, conform legilor de atunci. După călugărie nu se retrage la mănăstire pentru a se pune în ascultarea Bisericii. Nici misiunea de diacon nu-l mai preocupă după diaconie. Se retrage în schimb în castelul unei baptiste şi anume în casa prinţesei Ralu Callimachi care era soţia vice-preşedintelui camerei Conservatoare a României de atunci. De altfel ea este cea care l-a şi încurajat in traducerea unei Biblii cu accente neoprotestante. Tot ea este cea care l-a şi ajutat în ale traducerii, motiv pentru care, aceasta, nu mai pleacă în Elveţia unde locuia de fapt ci se pune la dispoziţia lui Cornilescu care începe să traducă psalmii, Noul Testament şi Vechiul Testament. Schimbă cuvintele biblice şi forţează intenţionat sensurile pentru a justifica ereziile de care a fost câştigat şi refuză în acelaşi timp orice colaborare de rectificare din partea unor specialişti ai timpului (ca arhimandritul Nicodim Munteanu, viitorul patriarh care îl putea ajuta în redactarea corectă a V.T. sau arhimandritul Iulius Scriban pentru N.T.)
Oricum făcătura de traducere a lui Cornilescu a fost binecuvântată ( cu binecuvântare în afara Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe) de o societate comercială (Societatea Biblică Britanică) de sorgintă protestantă care îi tipăreşte versiunea până astăzi pentru toate cultele neorotestante de la noi.
Prin faptul că s-a folosit de Biserică pentru a evita încorporarea în armată Cornilescu va întâmpina unele dificultăţi în Elveţia, la prelungirea actului de reşedinţă. El deţinea documentaţia necesară şi anume actul de ştergere din armată dar nu putea confirma că a slujit măcar o zi ca şi diacon la vreo Biserică Ortodoxă (probabil în afara zilei în care a fost hirotonit la Huşi). În final renunţă la cetăţenia română în favoarea celei elveţiene
2) John Smintith*- născut şi botezat în pruncia lui cu numele de John Smyth în Biserica Anglicană, pe care o părăseşte pentru alta mai bună, debarcând spiritual pe cheiul unui cult separatist, adică cel al puritanilor. După ce ajunge în Olanda şi teoretizează excesiv botezul primit în pruncie se decide să-şi formeze propria prăvălie eretică cu hibrizi neo-botezaţi din nou. Iar pentru împlinirea acestui deziderat se decide să se boteze singur pe sine. Cu alte cuvinte se autobotează în anul 1609. În Scriptură nu întâlnim vreun caz de autobotez sau de vreun botez în apă repetat sau vreo poruncă apostolică de autobotezare sau repetare a botezului. Cu alte cuvine întemeietorul istoric al baptismului John Smyth s-a smintit şi s-a botezat împotriva Bibliei. Ciudat este faptul că la început a şi crezut că acesta este botezul nou-testamental. Povestea continuă deoarece Mr. Smith, neavând el însuşi un botez valid, rebotează la rândul lui încă 36 de rătăciţi, care la rândul lor, pun bazele baptismului istoric. Omenesc practic şi fără miros divin, aşa cu de la sine putere şi autoritate. Dar toată această adunătură autobotezată se lansează mai târziu pe piaţa occidentală şi vin şi la noi să ne tâlcuiască simbolul „sfântului” lor botez după noul lor testament de la Smintith încoace. Cu alte cuvinte un autobotezat vine prin ucenicii săi prozeliţi să ne dea indicaţii nouă, care am fost botezaţi ca popor de un Apostol a lui Hristos, şi anume de Sfântul Apostol Andrei, cum trebuie să ne botezăm mai bine ca acel botez să fie valid. E la fel ca şi cum un nespălat plin de duhoare împreună cu alţi nespălaţi din grupul nespălaţilor ar da indicaţii unui om curat şi îngrijit cum trebuie să se spele ca să scape de miros neplăcut. Dar spectacolul ieftin din secta baptistă nu se termină odată cu autobotezul lui John Smyth şi organizarea sectei, ci are prelungire, prelungire de spectacol satiric deoarece nici Mr. Smyth până la urmă nu a crezut în autobotezul său şi nici în botezul pe care l-a administrat coaliţilor lui, aşa că şi-a părăsit propria sectă botezată de el şi a trecut la cultul anabaptist, şi mai exact la menoniţi. Mai mult decât atât toată viaţa lui a lucrat pentru a-şi convinge botezaţii să se lase de gruparea eretică pe care a înfiinţat-o el.
„Fratele” Iosif Ţon, (noul „paraclet” în charisme) ne propune însă în lucrările sale altă perspectivă istorică de origine a baptismului. Spune el ba că se trage din donatişti, ba că vede firul roşu între el şi pelagieni, ba gâdilă pe rebelele montaniste la coasta lipsă şi suplinită de charisme se mai scaldă la valdezi, sau anabaptişti prin râuri batisterice pentru a evidenţia fidelii creştinismului din care se trage şi dumnealui şi biserica sa. Şi aşa, sucind istoria o arde pe la pleroma pură cu înverşunare şi revelează emanaţii pentru ca să-şi înscăuneze dizidenţii baptişti (Sic! charismaţi) în toată istoria. Nu mai are mult şi o să-i dea sărutarea de cinste „fratelui” Simion Magul sau o să fie rebotezat nou-testamental cu alt botez la fel de nou pe la nicolaiţi – acum nici fraţii lui de cult nu prea vor ei să se tragă ca şi origine din toţi snobii, vor şi ei să revendice ceva genealogie în bisericile istorice pentru ceva aparenţă de apostolicitate dar de, … (nu-i de unde că) Avva are „autoritate” în materiile istorice şi eu îl cred pe cuvânt că se trage de unde spune (scrie). Mai ales că acum l-or cărat duhurile în altă gospodărie mai de duh şi i-au schimbat macazul direcţional spre mâtuirea lui. Dar dacă mâine inspirat cum este de obicei ajunge să şi-l asume şi pe Darwin cu „originea…” lui şi zice că se trage din orangutani sau babuini cu fundul roşu cu toată congregaţia lui de la străjerii adevărului la un loc eu nu-l mai citesc că mă smintesc de tot ca ortodox şi nu-mi face bine la spovedanie ( şi aşa mi-a dat canon duhovnicul ca să nu mai citesc toată noaptea numai eretici neoprotestantualizaţi ci să-mi fac timp pentru rugăciune, măcar în post).
3) Şi din nou Cornilescu cu biblia lui copiată după Luis Segond (1810-1885) – care era ebraist, teolog protestant genovez care primeşte propunerea venită din partea unei companii de pastori (1862) din aceeaşi localitate de a traduce Biblia în limba franceză, traducere pe care o realizează ( după textul masoretic al V.T. în anul 1871 şi traduce şi N.T. după ediţia lui Tischendorf în anul 1880).
Pe lângă traducerea Bibliei în limba franceză, care este un lucru apreciabil, trebuie să precizăm faptul că teologul şi profesorul în cauză a fost infestat de liberalismul teologic specific bisericilor reformato-protestante din secolului al XIX-lea. Prin prizma gândirii liberale a ajuns să tăgăduiască inspiraţia divină a Sfintei Scripturi, respingea anumite profeţii mesianice din Vechiul Testament, considera autorul Eclesiastului un impostor, ş.a.. Teologi ca el, liberali în gândirea lor, au laicizat mai apoi teologia protestantă reducându-o treptat la o disciplină etică şi socială. În post-modernismul protestant de astăzi avem multă democraţie şi interpretare hermeneutică şi socială şi foarte puţină teologie verticală anume din cauza liberalismului promovat cândva de teologi ca Segond. Până şi perversiunea a început să fie apărată ca „lege divină” prin anumite culte. În urma secularizării în creştere din societatea protestantă (care ne afectează din păcate şi pe noi ortodocşii) se va ajunge probabil foarte repede să se strige „teologic”: „trăiască libertatea lui satan!”.
Între traducerea lui Segond a Bibliei şi traducerea pe care a realizat-o Cornilescu Dumitru în limba română există o interdependenţă. Toate erorile de nuanţă protestantă ale lui Segond au fost introduse şi în ediţiile româneşti ale traducerii lui Cornilescu. Şi anume pe baza acestor erori s-a făcut prozelitism şi se mai face încă de către semibibliştii cultelor neoprotestante, care i-au acceptat pseudo-biblia elogizând stilul reformator al traducerii şi trecând sub tăcere neconcordanţa între tematicile traduse din franceză de către Cornilescu cu tot cu erorile protestante şi textul original al Bibliei. Astfel putem spune că traducătorul Cornilecu nu a făcut o traducere a Sfintei Scripturi după limbile în care aceasta a fost scrisă ci a tradus mai mult o interpretare a Bibliei după Biblia lui Segond din franceză, limba din care a tradus el.
Sincere mulţumiri trebuie să aducem şi dr. penticostal Emanuel Conţac, filolog pe care îl apreciez pentru demistificarea lui Cornilescu (în taraba lui) pentru dependenţa demonstrată pe care a avut-o acesta în traducerea sa după Biblia lui Segond; a încercat şi mai încearcă şi adventistul Dr. Florin Lăiu pe ici pe colo, sau prin predici să mai scoată în evidenţă ba că traducerea e după Segond şi nu chiar după Biblie ba că a tradus greşit marele traducător dar aşteptăm cu nerăbdare studii mai consistente că poate şi el ceva mai mult decât spune, dar dacă aţi face o echipă comună şi cu Dr.Crucescu Marius de la baptişti, că ăsta e patrolog cu grade reale şi are şi el rezerve faţă de traducerea lui Corni probabil, aţi putea să le spuneţi adevărul gol goluţ şi revelat aşa cum este el şi rătăciţilor care au ajuns din întâmplare pe la voi, adică din întâmplarea cu care s-au stăruit misionarii unor culte să le citească ortodocşilor noştri din Cornilescu. De la iehovişti vă rog din tot sufletul să nu luaţi pe nimeni în echipă că ştiţi voi mai bine că profeţii şi specialiştii lor or tradus ceva biblii inspirate de te apucă transpiratele când le citeşti. Am citit de curând o Lume Nouă revelată de vocea duhului din energia „Spiritului” şi mi-i tare teamă să nu intre duhul inspiraţiei şi pe la voi pe la cooperativă că pleacă la dracu toată lucrarea de revizuire a adevărului.

Diacon Octavian Solomon

LĂSAȚI UN MESAJ

+ 78 = 83