Duminica Sfinţilor Părinţi

0
479
Duminica Sfinților Părinți
„Părinte drepte lumea pe Tine nu Te-a cunoscut
dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia M-au cunoscut
că Tu M-ai trimis! (Ioan XVII, 25)

Fraţi creştini, în neuitata noapte dinaintea Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, El a înălţat o fierbinte rugăciune către Tatăl ceresc în grădina Ghetsimani, între măslinii cei bătrâni care şi ei se plecau în faţa Ziditorului. În acel ceas de rămas bun de la ucenicii Săi când fariseii pregăteau moartea, Iisus şi-a ridicat ochii către ceruri şi cu cuvinte arzătoare s-a rugat aşa: „Părinte Sfinte păzeşte în numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, precum una suntem şi noi”.

Mantuitorul cu stiinta Sa dumnezeiasca vedea intreg viitorul Bisericii pe care o intemeiase pe pamant. Vedea cum Evanghelia Sa se va vesti pana la marginile pamantului, cum idolii se vor prabusi, vedea cum paganii se vor converti si generatii dupa generatii vor primi credinta cea adevarata. Dar ceea ce mai vedea Mantuitorul – si aceasta-L ingrijora – era dezbinarea si zazaniile care vor aparea mai tarziu in Biserica Lui, in ogorul Sfintilor Apostoli si chiar intre ucenicii Sai. De aceea cerea de la Tatal ceresc, ca sa fie paziti si uniti asa precum Sfanta Treime este una.
Aceasta rugaciune, cea de pe urma a Domnului Hristos, este ca un testament pe care l-a lasat ucenicilor ca sa-l pastreze si sa-l respecte pana la sfarsitul veacurilor, asa cum un tata inaintea mortii isi arata ultimele dorinte copiilor lui. Asa a vorbit Iisus ucenicilor inainte de Patima Sa si i-a imbarbatat, aratandu-le bucuriile si necazurile ce aveau sa vina peste ei. S-a rugat apoi Tatalui ceresc, ca El sa aiba pe toti sub ocrotirea Sa. Sa vedem acum daca s-a pastrat unitatea credintei asa cum a fost vointa Mantuitorului si daca crestinii au respectat invatatura Lui intotdeauna.
Cercetand istoria primelor veacuri crestine, constatam ca multa vreme s-a pastrat unitatea credintei in chip desavarsit. Sfintii apostoli au ascultat porunca Mantuitorului si au raspandit adevarul Evangheliei pretutindeni incepand cu Ierusalimul, cu Iudeea, Samaria, Galileea, continuand cu toata Asia Mica, Grecia, strabatand aproape tinuturile lumii cunoscute pana atunci, propovaduind Cuvantul si Imparatia lui Dumnezeu si dovedind popoarelor prin semne si minuni ca Domnul Iisus Hristos a inviat cu adevarat din mormant si s-a inaltat la ceruri.
Asa de repede a strabatut propovaduirea lor, caci nu mult dupa Inaltarea Domnului la ceruri, Evanghelia a fost vestita pana la marginile lumii. Din Iudeea si pana la portile Gibraltarului de astazi, din Africa si pana in tinuturile aspre de la miazanoapte, toti credinciosii Bisericii erau una in cuget si adorau pe Dumnezeu in Sfanta Treime. Nu mult dupa aceste timpuri frumoase de aur, in mijlocul Bisericii s-au ivit certuri si dezbinari, ridicandu-se unii oameni rataciti care au semanat neghina in ogorul spiritual al Imparatiei lui Dumnezeu, pe pamant.
Acestia au venit cu invataturi noi impotriva adevaratei invataturi ortodoxe. Diavolul de la inceput a gasit si el oameni pe placul lui, razvratiti si dornici de certuri ca sa darame ceea ce zidisera Sfintii Apostoli si astfel sa faca pe crestinii de atunci sa se imparta in tabere, sa nu fie uniti, caci stia necuratul ca numai asa poate sa rastoarne invatatura lui Hristos. Iata de ce Sfintii Apostoli ii indeamna pe crestinii de atunci si le zicea: „Sa nu aveti dezbinari intre voi fratilor, ci sa fiti uniti in chip desavarsit intr-un gand si o simtire”.
Crestinii s-au domolit si pentru o vreme au ascultat, dar mai tarziu in unele locuri s-au ivit ereziile cele mari, arienii, nestorienii, monofizitii, iconoclastii si altii. Biserica a chemat soboare din toata lumea, iar sfintii parinti ierarhi sub calauzirea Sfantului Duh, au statornicit pentru vesnicie dogmele, regulile de credinta pe care noi crestinii trebuie sa le marturisim si sa le urmam ca sa ne mantuim. Sfintii Parinti care s-au adunat prima data in anul 325 la Niceea au fost in numar de 318. Dupa ce au fost chinuiti suferind temnite grele de la imparatii pagani pana la Constantin cel Mare care i-a eliberat, cei care au scapat, multi cu ranile deschise pe trupurile lor s-au prezentat la primul sobor ecumenic de la Niceea.
Unii dintre ei aveau cate un ochi scos, altii urechile taiate, altii fara buze, fara cate o mana si alte diferite rani trupesti. Intre ei erau si invatati si neinvatati, fara prea multa invatatura laica, de aceea nu usoara le-a fost lupta caci se izbeau de niste oameni pregatiti din punct de vedere stiintific, chiar Arie ereticul studiase mult filozofia pagana si avea pretentia sa fie ascultat.
Sfintii Parinti luminati insa de Duhul Sfant dogmatizau si combateau aratand dumnezeirea lui Iisus Hristos si ca El este una cu Tatal si cu Duhul Sfant. Altii dintre sfinti le dovedeau prin semne si minuni ca Sfanta Treime este una, un singur Dumnezeu in trei fete proslavit, Tatal, Fiul si Duhul Sfant si trebuie sa I ne inchinam. Chiar Sfantul Spiridon care nu avea carte, a luat o caramida in fata lor si le-a aratat ca una este caramida, dar in aceasta caramida se afla trei elemente, adica pamant, apa si foc. Strangand caramida in mana in fata lor, iata o minune: a inceput sa curga apa in jos, focul se ridica in sus in timp ce tinea lutul in mana.
Sfantul Spiridon le-a zis: „Iata asa este Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Treimea cea de o fiinta si nedespartita, un Dumnezeu in trei fete proslavit. Rusinati-va si credeti drept ca Fiul ca si Tatal si Duhul Sfant trebuie cinstit”. De aceea acest sfant parinte se picteaza cu o caramida in mana si pentru multele minuni pe care le-a facut i se mai zice si Sfantul Spiridon Facatorul de minuni.
Toti sfintii parinti au avut de luptat, fiecare la randul lor cu o multime de eretici printre care mai de seama au fost acestia: Simon Vrajitorul, Arie, Nestorie, Eutihie, Macedonie, Pir, Eunomiu, Dioscur, Apolinarie, Severian iar mai tarziu de tot atat de periculosi au aparut pelaghienii, iconoclastii, agarenii, calvinii, luteranii si altii. Toti acesti rataciti ai primelor veacuri au pierit, iar altii au ramas pe linia moarta fara nici un folos pentru ca nu l-au cunoscut pe Iisus Hristos, pe care L-a trimis Tatal.
Ce frumos si ce minunat inteles au cuvintele Domnului Hristos din rugaciunile Evangheliei de astazi unde zice: „Iar viata cea vesnica este aceasta, ca sa Te cunoasca pe Tine singurul adevarat Dumnezeu si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”. Intelesul acestor cuvinte este acesta, ca oamenii cunoscand pe Tatal, Fiul si Sfantul Duh, – Sfanta Treime – si cunoscand si implinind voia lui Dumnezeu vor castiga viata cea vesnica.
Biserica lui Hristos pluteste neclintita pe valurile involburate ale acestei lumi asa cum odata plutea corabia lui Noe pe deasupra muntilor ca o nava intarita de Dumnezeu. In vreme ce toate se schimba in jurul nostru, Biserica Ortodoxa este una si aceeasi, propovaduind aceeasi invatatura mantuitoare care a fost stabilita de cei 318 Sfinti Parinti la sinodul de la Niceea, pe care-i praznuim astazi. Acolo si atunci s-au stabilit primele articole din Simbolul Credintei – Crezul – pe care-l rostim in biserica: Credem Intr-unul Dumnezeu, credem in Domnul Iisus Hristos, credem in Duhul Sfant, credem in Fecioara Maria care a nascut pe Fiul lui Dumnezeu, credem in viata vesnica, credem in cele vazute si nevazute, credem in sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica, credem intr-un singur Botez, credem ca Domnul Hristos va veni iarasi sa judece viii si mortii.
Iata ce tarie de credinta, iata ce statornicie au avut primii crestini. In aceste marturisiri de credinta, sa auzim propovaduirea apostolilor, sa auzim ecoul catacombelor, sa auzim strigatul triumfator al mucenicilor, sa auzim si noi glasul marilor dascali ai Ortodoxiei. Prin acest crez se leaga capetele adevaratilor ucenici ai Domnului de peste tari si mari, fiindca toti asa trebuie sa marturisim uniti intr-un suflet si intr-un gand. Sa vedem acum daca in vremea noastra crestinii mai traiesc in adevar, unire si ascultare de Biserica.
Cu durere constatam ca s-a rupt camasa lui Hristos cea necusuta, in multe parti. Crestinii s-au impartit in tabere dupa ce s-au desprins din trupul cel binecuvantat al Ortodoxiei. Pe fata pamantului se afla o multime de religii crestine, fiecare cu invatatura sa, cu cultul sau, cu morala sa: protestantii (baptistii, penticostalii, adventistii) si multi altii care s-au despartit de Biserica Ortodoxa Apostolica. Vicleanul diavol a reusit sa semene neghina dezbinarii si a urii ca sa se implineasca ceea ce spusese Mantuitorul in pilda cu graul si neghina.
Sunt o multime de rataciri care sustin ca omul pentru a se mantui si afla adevarul n-are decat sa citeasca Sfanta Scriptura si astfel va gasi ce trebuie pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu. O mare greseala fac acesti oameni, caci Sfanta Scriptura nu cuprinde toata descoperirea lui Dumnezeu catre oameni, e prescurtata. Afara de Cartile Vechiului si Noului Testament, sunt multe adevaruri de credinta care s-au pastrat de la Mantuitorul si de la Sfintii Apostoli prin viu grai. Mantuitorul n-a scris nimic si nici unii apostoli care de altfel nu stiau carte, erau in general oameni simpli.
Prin viu grai insa cele ce au auzit ei de la Iisus de la Invatatorul, au alcatuit ceea ce numim noi Sfanta Traditie. Sfanta Scriptura – zice Apostolul Petru – are in cuprinsul ei lucruri greu de inteles pe care cei nestiutori le rastalmacesc spre pierzarea lor. Vedeti, le rastalmacesc spre pierzarea lor; iata, spune clar Duhul Sfant prin gura apostolilor. De aceea a randuit Dumnezeu autoritatea bisericeasca formata din arhierei, preoti si diaconi, iar acestia sunt urmasii apostolilor, asa ca toti crestinii trebuie sa fie supusi, ascultatori si sa se lase condusi de Duhul Sfant prin ei. Dar ei s-au despartit si s-au rupt din butucul vitei de care vorbea Iisus cand spunea ca mladita care ramane in afara de tulpina mama se usuca si se arunca in foc. Iar in alta parte zice Domnul: „Cine nu asculta de Biserica este un pagan si vames”. De aceea nu va lasati amagiti de cei ce seamana dezbinare caci este un singur trup, un singur duh, un singur Domn, o singura credinta si un singur Botez.
Cei care se leapada de Biserica, de preotie si de Sfintele Taine, acestia cad intr-un fel de vraja si nici nu mai stiu ce fac caci isi leapada botezul fara sa se gandeasca. Lepadand botezul pe care l-au primit in copilarie se leapada de credinta si de Dumnezeu asa cum spunea Sfantul Apostol Pavel ca va fi inaintea sfarsitului lumii. Sa vedem acum in timpul de fata o alta parte de oameni care au cazut intr-o ratacire destul de periculoasa ca si a celor de care am amintit mai sus.
Crestinii nostri ortodocsi – caci despre ei este vorba – au si ei o ratacire in capul lor. Unii dintre ei cred ca e de ajuns numai sa crezi in Dumnezeu, dar in schimb sa n-ai de-a face cu Biserica, cu preotia. Acestia traiesc intr-o mare ratacire si nu se mantuiesc, se pierd. Oamenii nu vor sa mai cunoasca pe Dumnezeu si pe Fiul Sau pe care L-a trimis ca sa aduca viata vesnica. O parte din oameni nu cunosc nimic si nici nu vor sa cunoasca, poti sa le spui de toate, numai de Dumnezeu, nu. O alta parte cunosc cate putin si mai mult din obisnuinta mai fac cate ceva de-ale credintei, zicand ca „asa am pomenit”.
Altii au alta parte rea, au multa indoiala de credinta si nu cred ca exista sau a existat Dumnezeu, Iisus Hristos pe pamant, fiindca asa le sopteste diavolul. Desi sunt atatea dovezi si istoria ni le prezinta de la inceput pana in zilele noastre, ei se impaca mai bine cu gandul ca Hristos nu exista si nu a existat, pentru ca altfel pot sa-si vada in pace de pacatele lor, de poftele lor fara sa fie vreodata ceruti la rascumparare.
Dar unde ar putea oamenii sa cunoasca pe Dumnezeu si voia Lui daca nu vin la Sfanta Biserica sa asculte invataturile Lui? Invata lumea limbi straine si urmeaza la fel de fel de facultati, dar nu vrea sa invete si sfanta credinta. Multi citesc fel de fel de carti, care-i pot ajuta pentru a gasi un mijloc mai usor de trai aici pe pamant. Dar cartile sfinte, cartile Bisericii nu-i intereseaza.
Iata de ce lumea se afla in momentul de fata intr-o mare nestiinta religioasa si nu cunoaste adevarata credinta ortodoxa pentru ca nu a vrut s-o primeasca si pentru ca a ingaduit Dumnezeu sa vina lucrarea de minciuna a satanei, ca toti cei indaratnici sa primeasca minciuna in locul adevarului asa cum zice Sfantul Apostol Pavel: „Ca vor veni la vremea de apoi rataciri”. Cazand in aceste rataciri lumea nu numai ca nu iubeste Sfanta Biserica, dar a ajuns sa o necinsteasca, s-o injure, s-o fure.
Pentru a ne convinge ca Domnul nostru Iisus Hristos nu era un om simplu asa cum il socotesc unii si ca invatatura Lui nu este o invatatura omeneasca ci cu adevarat dumnezeiasca si ca Domnul Hristos a existat si exista cu adevarat, trebuie sa luam cunostinta de alte multe dovezi din istoria lumii care ni-L arata si de cateva scrisori descoperite in veacul nostru la Roma, in arhivele cezarilor, unde se poate vedea cum era considerat Mantuitorul pe vremea aceea chiar de catre guvernatorul pagan Publius Lentulus care desigur fara nici un interes, iata ce scria despre Dansul imparatului Tiberiu al Romei din vremea Mantuitorului:
„Sire, am aflat ca doresti ceea ce acum iti comunic prin aceasta scrisoare. Traieste aici un om care se bucura de o mare reputatie de om virtuos, anume Iisus Hristos. Poporul il numeste profet al Adevarului, iar ucenicii sustin ca e Fiul lui Dumnezeu, adica al Aceluia care a creat cerul si pamantul si toate cele ce exista in univers. Intr-adevar imparate, in fiecare zi se aude despre minunile savarsite de acest Iisus Hristos. Prin unul si singurul Sau Cuvant, da sanatate bolnavilor si mortilor. Este de o statura mijlocie si de o frumusete uimitoare. Privirea Lui e asa de mareata incat inspira respect in toti care-L privesc si care se vad siliti ca sa-L iubeasca si sa se teama de El. Parul Lui are culoarea de aluna coapta, adica rosiatic si-I cade pana la umeri, fiind impartit in doua prin mijlocul capului dupa obiceiul nazarinenilor.
Fruntea Lui este lata exprimand inocenta si liniste. Nici o pata sau zbarcitura nu se vede pe fata Lui putin rumena. Nasul si gura Lui nu arata nici un argument pentru vreo critica logica, iar barba Lui cea deasa e asemenea parului capului Sau, este lunga si se desparte in doua prin mijloc. Privirea Lui e mareata si severa, are ochi stralucitori. Lumina ce revarsa fata Lui este ca lumina soarelui, asa ca este imposibil a o privi cineva mai indelung. Inspira spaima aceasta stralucire; cand insa povatuieste si sfatuieste plangand, atrage iubirea si respectul ascultatorilor.
Se spune ca niciodata n-a ras, iar ochii Lui vesnic lacrimeaza. Mainile Lui sunt frumoase, e foarte placut cand vorbeste, dar foarte rar iese in lume. Cat despre invatatura atrage admiratia intregului Ierusalim. Cunoaste perfect toate stiintele fara sa fi studiat vreuna. Calatoreste descult si cu capul descoperit. Se vorbeste pe aici ca asemenea om nu s-a mai vazut pana acum prin locurile acestea. Multi evrei il considera chiar ca Dumnezeu, altii il denunta ca lucreaza impotriva legilor maiestatii voastre. Ma revolt foarte mult contra acestor iudei pizmasi, pentru ca omul acesta n-a cauzat nici o nemultumire la nici un om vreodata.
Daca maiestatea voastra doreste sa-L vada precum mi-ati scris deunazi, faceti-mi cunoscut aceasta si indata il voi trimite, caci sunt gata cu smerenie si supunere a implini tot ceea ce maiestatea voastra imi va ordona”.
Facuta in Ierusalim, crugul al X-lea, luna noua. Al maiestatii voastre, prea smerit supus servitor, Publius Lentulus, Guvernatorul Iudeii.
Precum vedem din aceasta scrisoare a paganului guvernator al Iudeii, reiese in mod sigur sa Domnul nostru Iisus Hristos cunoaste perfect toate stiintele fara sa fi studiat vreuna si ca El adesea savarsea minuni dand sanatate bolnavilor si viata mortilor numai prin unul si singurul Sau Cuvant. Se mai poate indoi cineva citind aceasta scrisoare, ca Mantuitorul lumii n-a fost Fiul lui Dumnezeu cel intrupat, Cuvantul cel adevarat?
Mai cuteaza cineva dintre necredinciosi sa afirme ca Domnul nostru Iisus Hristos n-a inviat din morti, cand El avea putere dumnezeiasca de a invia pe altii din mormant? Mai poate avea cineva indoiala despre invierea mortilor, despre viata de veci care va fi dincolo de mormant? De aceea religia crestina este cea mai dreapta, de aceea religia ortodoxa este adevarata credinta, fiindca a intocmit-o insusi Dumnezeu, si a descoperit-o prin Fiul Sau care S-a intrupat din Fecioara Maria.
Iata de ce Domnul Hristos a zis Apostolului Filip: „Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal”, caci pe Dumnezeu in toata maretia puterii Sale este cu neputinta sa-L poata vedea cineva aici pe pamant in toata slava Sa, dupa cum citim in cartea Bisericii: „Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinta oamenilor, spre care nu cuteaza a cauta ostile ingeresti. Dar prin Sfanta Fecioara Maria, Dumnezeu s-a facut cunoscut oamenilor, adica prin persoana Fiului Sau Iisus Hristos”.
Fericitul Augustin, intr-una din marturisirile sale, ne prezinta un tablou foarte frumos si plin de invataturi. Inainte de a se increstina, cand nu cunostea religia cea adevarata si era departe de Dumnezeu – povesteste el – se plimba odata pe tarmul marii si era pe la apusul soarelui. De o parte se intindea marea in toata splendoarea ei, iar de alta, tarmul marii impodobit cu palmieri si diferite flori. Transportat de frumusetile naturii Fericitul Augustin zise: „O, mare, mare, tu ai in adancul tau atatea si atatea vietuitoare. Tu care in furia ta sfarami corabii si dai mortii atatea vieti omenesti, nu cumva tu esti Dumnezeul meu? Nu poti da tu liniste sufletului meu?”.
Valurile insa printr-o voce armonioasa parca ii raspundeau: „Cauta mai sus, nu suntem noi Dumnezeu”. Atunci privind spre tarmul marii zise: „Pamantule frumos, tu care rasari din sanul tau atatea fructe folositoare oamenilor si animalelor, tu care esti impodobit cu fel de fel de flori care mai de care mai frumoase si mai mirositoare, nu cumva tu esti Dumnezeul meu?” Aceeasi voce armonioasa parca-i raspunde: „Cauta mai sus”.
Atunci fericitul Augustin ridica ochii sai spre cer si intreba: „Tu soare care luminezi si incalzesti toate fiintele omenesti ce vin in lume, tu luna si voi stele care impodobiti bolta cereasca, sunteti oare voi Dumnezeul meu?” Atunci i s-a parut ca aude o armonie minunata si o voce care-i raspunde: „Nu suntem noi Dumnezeul tau, noi suntem creaturile Lui, deci nu putem da noi pace sufletului tau; cauta mai sus!”.
Dupa aceasta Fericitul Augustin cautand mai sus, privirile lui patrunse pana la duhurile care stateau inaintea lui Dumnezeu. El puse aceleasi intrebari si primeste acelasi raspuns: „Cauta mai sus, ca acolo vei afla pe Cel ce te-a facut si pe tine si pe noi! Atunci sufletul sau se inalta si mai sus, se apropie de tronul lui Dumnezeu, dar acolo el nu mai intreba nimic, ci umilindu-se, se inchina cazand in lacrimi si linistindu-se inima lui zise: „Tu esti Dumnezeul meu, numai tu poti da liniste sufletului meu si numai de la Tine este linistea si fericirea cea vesnica!.
Gasise pe Dumnezeu. Iata deci secretul gasirii lui Dumnezeu, al cunoasterii Lui; este sa ne ridicam mai sus de aceasta lume, de ce este pamantesc, sa ne dezlipim de rugina pacatelor, sa nu mai vedem pamantul, sa nu ne mai taram mintea pe pamant si sa nu ne mai punem nadejdea in lucrurile cele trecatoare, caci tara noastra eterna nu este aici, patria noastra scumpa este acolo sus unde este si Imparatul nostru Cel vesnic, bun si drept „Iisus Hristos”. El a declarat in fata judecatorilor cand a fost intrebat si a zis: „Imparatia Mea nu este din lumea aceasta”.
Iata de ce si noi, indata dupa botez am devenit ostasi ai Lui inarmati. Sa ne luptam pentru a castiga si a ajunge la Imparatia Lui cea de sus. Dar acolo sus la Dumnezeu, sa stiti ca nu se poate ajunge decat pe aripile rugaciunilor, prin Harul Sau, pe norii invataturii Bisericii Ortodoxe adevarate, prin cunoasterea temeinica a lui Dumnezeu din invataturile Fiului Sau pe care le-a lasat pe pamant in Biserica Sa. Iata de ce a zis Domnul Hristos in rugaciunea ce s-a amintit in Sfanta Evanghelie de astazi: „Si viata vesnica este aceasta, sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”.
Iarasi zice Domnul: „Eu pentru acestia ma rog Tata, nu pentru lume ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat ca sa fie ai Tai si ai Tai sunt. Dar nu numai pentru acestia ma rog ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor”.
Iata deci ca Mantuitorul Iisus insusi face o deosebire intre credinciosi si necredinciosi. El spune Tatalui ceresc ca nu se roaga pentru lume. Cine era lumea pentru care nu se ruga Domnul Hristos? Aceasta era lumea necredincioasa, lumea iubitoare de pacate, de placeri, de certuri, de zâzanii si de toate rautatile, de desfranari si de toate relele, lumea spurcata de pacate mari. Ne face atenti si pe noi sa nu ne injugam la acelasi jug cu necredinciosii si sa fugim de toti cei ce ne duc in ratacire si la pacate, caci asa putem sa tinem legatura cu Dumnezeu, asociindu-ne cu cei care sunt indreptatiti de Biserica, ca sa dea sfaturi si invataturi adevarate despre credinta cea dreapta, care este Ortodoxia.
Asa tineau legatura primii crestini, de aceea erau in stare sa scrie, sa compune si sa cante lui Dumnezeu nu numai diavolului. Fiecare cu talentul lui: pictorii, cantaretii, scriitorii si poetii, se intreceau in a-si pune talentul in slujba lui Dumnezeu mai intai si-I aduceau slava si cinste, propovaduindu-L si marturisindu-L. Iata ce versuri frumoase ne-au ramas despre Biserica de la stralucitul nostru poet roman si crestin Vasile Alecsandri: „Biserica crestina este regina intre ale lumii mari / Ea poarta-n frunte-o stea divina, lucrand prin timpii seculari. / Menirea ei e tot-nainte, maret, indreapta pasii sai. / Ea merge-n capul altor religii, varsand in urma lumina. / Biserica crestina e o regina cu farmec dulce rapitor, / Paganii-n cale i se-nchina si-n genunchi cad cu dor”.
Daca Biserica crestina va aplica intocmai si neschimbata mereu invatatura Mantuitorului Hristos, asa cum a lasat-o El, atunci cand va veni ziua de judecata si cand va sta fata in fata cu Domnul Sfant si va fi intrebata: „Tu ce ai facut pe acest pamant?” Biserica va raspunde sus si tare: „O, Doamne, eu in lume cat am stat, / In ochii tai plini de-admirare, / Pe Tine te-am reprezentat”.
Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai înălţat de pe pământ la cer, condu-ne Tu corabia vieţii noastre cu Duhul Tau cel Sfânt în portul cel minunat.
Scapă-ne pe toţi din furtuna cea întunecată care s-a abătut asupra corabiei Tale „Sfânta Biserică” de toate răutăţile care vin din afară şi dinăuntrul şi luminează cu Harul Tău cel luminos pe toţi conducătorii Bisericii Tale Ortodoxe, ca să trecem cu bine din întunericul lumii şi să ajungem şi noi acolo unde locuieşti Tu, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în veci de veci. Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

− 3 = 5