În capitală s-a desfășurat Marșul Familiei

0
172
IMG 6185

În capitală s-a desfășurat Marșul Familiei

Mii de slujitori și de credincioși din toate colțurile țării au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și au participat la un marș al tăcerii dedicat valorilor familiei tradiționale. Având în frunte arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova, participanții la procesiune au pornit de la Mănăstirea Ciuflea, parcurgând în mod organizat bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt către scuarul Catedralei Mitropolitane.

Pe parcursul drumului, preoții și credincioșii – copii, tineri și vârstnici – s-au rugat Bunului Dumnezeu și Preacuratei Maicii Sale și au purtat lozinci pro-familie și împotriva păcatului homosexualității. În scuarul Catedralei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a adresat tuturor celor prezenți mulțumind participanților la marș pentru mobilizare și unitate în numele unor valori sfinte, precum sunt cele ale familiei. În continuare Mitropolitul a îndemnat creștinii să nu se rușineze să mărturisească credința lor întru Hristos, mai ales prin exemplul pe care îl dau societății personal, dar și împreună cu familiile lor. Mai apoi a fost dată citirii o adresare a arhiereiilor Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, către conducerea Republicii Moldova, prin care, din numele poporului și a clerului BOM se cere încetarea susținerii și promovării homosexualității și ale altor tendințe distructive la nivel social și incompatibile cu credința și datinile poporului nostru. Spre final, în prezența credincioșilor, Întâistătătorul și arhiereii au depus flori la monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.


www.mitropolia.md

Un reportaj amplu Foto de la eveniment, aveți aici 

LĂSAȚI UN MESAJ

14 + = 21