Predică la Duminica Ortodoxiei

0
514
Predică la Duminica Ortodoxiei
 

Frati creştini,
Astăzi praznuim Duminica Ortodoxiei, adică ziua în care ne aducem aminte de toate luptele şi de toate biruinţele Bisericii din trecut. La acest popas duhovnicesc ne vom întoarce privirile şi, de sus, de pe culmea celor aproape 2000 de ani de istorie glorioasă, vom trece pe dinaintea ochilor noştri sufletesti începuturile Bisericii, întărirea ei şi faptele de glorie duse împotriva duşmanilor săi de totdeauna şi de pretutindeni.

Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a coborat în lume din înălţimea cerului, de la Dumnezeu Tatăl. El a propovăduit o învăţătură cum nu s-a mai auzit şi a arătat un chip de viaţă cum nu s-a mai văzut. A adus jertfa de care îngerii s-au cutremurat, jertfa Sângelui Său. Dupa ce a facut toata lucrarea de mântuire a lumii, s-a înălţat de pe pământ întorcându-se la dreapta Tatălui din ceruri. Dar lucrarea Sa mântuitoare trebuia continuată şi s-a gândit să încredinţeze grija lucrului Său, oamenilor. Să vedem pe cine a ales Mântuitorul să-i vestească numele pe pământ, să ducă mai departe sfanta Sa învăţătură şi să adune pe oameni sub steagul Crucii împărăţiei Sale, al noii credinţe! Oare a ales vreun împărat ca să cucerească lumea cu puterea armelor sale? A procedat oare ca un mare şi vestit filozof, s-o atragă prin vorbele lui meşteşugite? A pus oare oameni ca s-o câştige cu puterea banilor lor? Nu, dimpotrivă, Dumnezeu Iisus Hristos a ales lucrurile cele simple, cele nebune, ca să ruşineze pe cele înţelepte; a ales pe cele slabe ca să ruşineze pe cele tari, a ales lucrurile dispreţuite, ca să nimicească pe cele ce sunt. Să privim cu toţii la foişorul din Ierusalim. De acolo s-au coborat 12 barbaţi şi din vorbele lor, din mişcările lor, se vede ca aceşti oameni sunt săraci şi nu au un ban asupra lor, nici sabie, nici traistă, nici două rânduri de haine.

 
Unul singur dintre ei e un vameş, ceilalţi nişte pescari, oameni simpli din popor. Vorbirea lor e cu totul neiscusită; şi iată că această ceată umilă şi săracă iese in cale patru laturi ale lumii sa faca un lucru atat de maret si urias. Acesti 12 galileeni cu indrazneala si graiurile lor, au facut sa rasune pana la marginile pamantului Cuvantul lui Dumnezeu. In curand, Crucea Mantuitorului a patruns mantuitoare pana in palatul imparatului roman. Vedem in Atena templele idolesti daramandu-se si in locul lor ridicandu-se altarele Dumnezeului Cel viu – Biserica. Vedem Evanghelia imbratisata peste tot si neamurile botezandu-se in noua credinta. Este inceputul Bisericii lui Hristos, este aratarea puterii dumnezeiesti, la sadirea micului graunte de mustar. Intr-un loc din Evanghelia de la Matei, Mantuitorul ne vorbeste despre o casa zidita de un om intelept, peste care au venit ploile s-au revarsat raurile, au suflat vanturile, dar casa a ramas tare si neclintita, fiind zidita pe temelie de piatra. Casa acesta este Sfanta Biserica, cea zidita pe piatra din capul unghiului, Hristos Dumnezeu. Puterile potrivnice amintite in pilda Mantuitorului (ploile, revarsarea raurilor, vanturile puternice) sunt cele trei feluri de dusmani care s-au ridicat impotriva Bisericii in cursul vremurilor.
Ploaia insemna ura si rautatea poporului evreu care se dezlantuia ca un potop de furie asupra ucenicilor Domnului. Cine ar putea spune cate ponegriri si lovituri a avut de suferit Biserica din partea evreilor la inceput?! Tot felul de calomnii si paraciuni la maimarii dregatori si imparatii acelei vremi. Dar precum potopul cel de 40 de zile, n-a facut nici o stricaciune corabiei lui Noe, asa prigoana evreilor care au rastignit pe Domnul Hristos n-a avut nici o putere fata de aceasta corabie sfanta Biserica ca s-o nimiceasca. Dupa ploaie sau revarsat raurile si au amenintat casa lui Hristos; rauri de sange nu de apa. Acestea sunt prigoanele venite din partea imparatilor pagani. Ce nu s-a folosit impotriva inchinatorilor Crucii? Tot felul de cruzimi si de chinuri pe care le poate nascoci mintea omeneasca. Sabia si rugul, smoala topita, dintii fiarelor, uciderea cu pietre, rasina topita, arderea cu faclii, taierea cu fierastraul, inchisorile cele imputite si pline de taratoare veninoase; aruncarea in ape inghetate, in mari si oceane, punerea sfintilor pe roate, chinuirea prin foame si sete, taiere cate putin din madularele lor, taierea capetelor si fel de fel de chinuri, care mai de care mai ingrozitoare. Mii si milioane de crestini au cazut prada acestor cruzimi si cu sangele lor s-ar fi facut o alta Mare Rosie, dar si raurile s-au potolit, tiranii au pierit, tronurile s-au daramat si, la sfarsitul celor trei veacuri de prigoana, Biserica se inalta mai frumoasa, mai puternica, mai stralucitoare.
Dar deodata au inceput sa sufle vanturile, adica s-au pornit impotriva ei vanturile turbate ale ereziilor. Aceste vanturi au fost loviturile cele mai crunte pe care le-a primit Biserica, fiindca veneau din partea crestinilor rataciti. Ereticii, cata frunza si iarba au inceput sa otraveasca cu veninul limbii lor invatatura sanatoasa despre Dumnezeu, despre Fiul, despre Nascatoarea de Dumnezeu, Sfintele Taine, despre sfinti, Sfintele Icoane. Dar nici de acesti vrajmasi Biserica n-a fost invinsa.
Impotriva ereticilor Biserica a chemat soboare, a ridicat barbati puternici in cuvant si in fapta care au vorbit si au aparat sfantul tezaur al invataturii Mantuitorului. Din coroana cea de pietre scumpe a bisericii nu s-a pierdut nimic.
Dintre toate prigoanele pornite Impotriva Sfintei Biserici cele mai groaznice au fost cele impotriva Sfintelor icoane care au tinut mai mult de o suta de ani. Diavolul racnea ca un leu si prin uneltele lui chinuia pe sfinti, tarandu-i pe ulite, taindu-le limbile si mainile, bagandu-i apoi in temnite intunecoase. Dupa moartea imparatului Teofil, caci el era prigonitorul, imparateasa Teodora, sotia lui, a intarit dreapta credinta la sfatul sfantului patriarh Metodie si al celorlalti marturisitori si pustnici care au rugat-o sa repuna sfintele icoane in cinstea cuvenita lor. Sfanta imparateasa a primit cu toata dragostea sfatul sfintilor parinti, a adunat sobor si de la inceput dansa a luat o icoana mare cu chipul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, s-a inchinat si a sarutat-o.
Imparateasa a strigat inaintea tuturor aceste cuvinte: ,,Cine nu se inchina si nu saruta sfintele icoane cinstindu-le, nu ca pe dumnezei, ci ca pe niste chipuri ale persoanelor sfinte care sunt pe ele pictate, toti aceia sa fie anatema, blestemati.
Impreuna apoi cu toata ceata preotilor si sfintilor marturisitori, cu tot poporul au postit si au privegheat toata saptamana cea dintai a sfantului post, si a cerut imparateasa ca toti crestinii sa se roage pentru iertarea barbatului ei, Teofil imparatul. Dumnezeu i-a descoperit ca pentru credinta si lacrimile ei, fapta ei cea mare, precum si rugaciunile facute de sfintii parinti, a primit iertare de la Dumnezeu si el, imparatul. Apoi cu totii, tinand in maini Sfanta Cruce, sfintele icoane si sfintele evanghelii, au strigat : ,,Doamne, miluieste-ne!”.
Bisericile lui Hristos au fost impodobite din nou cu sfinte icoane si de atunci, in fiecare an, in prima duminica din postul mare, se face pomenirea pentru acest praznic sfant, ca sa nu mai amageasca satana pe cineva si sa-l razvrateasca impotriva sfintelor icoane; deci aceasta slavita pomenire de bucurie si de mantuire praznuim noi astazi iubiti crestini.
Astazi Biserica Ortodoxa fericeste si binecuvanteaza pe cei ce cu credinta se inchina sfintelor icoane; si tot astazi Biserica afuriseste si-i leapada pe cei ce nu le cinstesc, caci acestia se aseamana cu evreii care au rastignit pe Domnul Hristos. Cum sa nu cinstim noi sfintele icoane ce reprezinta chipul Mantuitorului, al Maicii Sale si al sfintilor care sunt prietenii lui Dumnezeu, deoarece stim ca insusi Mantuitorul ne-a lasat chipul sau imprimat cu minune dumnezeiasca in trei randuri.
Despre aceasta aminteste Sfanta noastra Biserica Ortodoxa atunci cand pentru prima data Domnul Hristos a dat chipul Sau domnitorului Avgar din Edesa. Acesta fiind bolnav, il chema printr-o scrisoare pe Mantuitorul sa vina sa-l tamaduiasca si apoi sa imparateasca cu el in tara lui. Dar Mantuitorul s-a spalat pe fata, a cerut o panza ca o mahrama, s-a sters cu ea si acolo si-a lasat chipul imprimat pe acea mahrama. A dat-o celui trimis de imparat si i-a spus ca se va tamadui, dar nu de tot, ci mai tarziu, dupa ce va primi un ucenic al Lui ca sa asculte invatatura. Acest chip de pe mahrama infatiseaza numai capul cu ochii deschisi si se afla pictat in multe biserici pe catapeteasma deasupra sfintelor usi. Cine vrea sa se convinga despre aceasta convorbire a Mantuitorului cu domnitorul Avgar, pe care a avut-o prin trimisul acestuia, sa citeasca pe larg in mineiul Bisericii din luna august ziua 16.
A doua oara a dat chipul sau unei tinere numita Veronica tot pe mahrama. Aceasta tanara a fost vindecata de Domnul Hristos de curgerea sangelui pe care o avea de multi ani si ca drept recunostinta cand L-a vazut urcand cu Crucea in spate pe dealul Golgotei, s-a inrolat si ea in convoiul sfintelor mironosite; vazand ca Domnul a cazut sub greutatea Crucii si este transpirat si plin de sange de la coroana de spini pe care o avea pe cap, s-a dus repede cu o mahrama pe care o avea, dand-o Mantuitorului. Domnul Iisus s-a sters pe fata si i-a dat-o inapoi, iar ea a pastrat-o si se afla pana in zilele noastre intr-una din bisericile crestine din Franta.
A treia oara a lasat chipul Sau pe giulgiul care ii acoperea fata si trupul atunci cand a fost ingropat cu miresme. Pe acest giulgiu era imprimat capul Mantuitorului si picaturile de sange care curgeau pe fata Lui. Despre acest lucru se vorbeste in Sfanta Evanghelie la Ioan XX, 7 unde se spune asa: ,,… iar mahrama care fusese pe capul lui Iisus nu era cu fasiile de panza la un loc, ci facuta sul si pusa intr-un loc singura”. Aceasta mahrama se pastreaza pana in zilele noastre la Torino.
Tot din acele timpuri, sfantul evanghelist Luca, care era doctor si pictor, a pictat chipul Maicii Domnului pe lemn. Din traditie se stie ca avem si noi in tara una din icoanele pictate de el. De asemeni stim si din istoria crestinismului ca in catacombele de la Roma, s-au gasit icoane pictate pe pereti, din primele veacuri crestine. Avem apoi la Sfantul Munte Athos o multime de icoane facatoare de minuni, cu chipul Maicii Domnului; chiar la manastirea romaneasca Prodromul este o icoana cu Maica Domnului numita ,,Prodromita”. Aceasta icoana a fost pictata in tara noastra la Iasi in casa unui pictor crestin printr-o minune dumnezeiasca. Acesta nu putea sa faca fata Domnului si a Maicii Domnului. Rugandu-se cu credinta intr-o noapte, cand s-a trezit dimineata din somn, le-a gasit terminate, asa cum se afla acum pe icoana. Minunea terminarii acestei icoane se afla, de asemeni, scrisa in mineiul Bisericii.
Exista apoi icoana Maicii Domnului, numita ,,Axionita”, unde sfantul arhanghel Gavriil a invatat pe un ucenic simplu de manastire cantarea numita axionul; tot in sfantul munte se afla icoana Maicii Domnului, numita ,,Portarita”. Aceasta a fost gasita venind pe mare de calugarii din manastirea Ivirului; in timpul unei nopti se vedea un stalp de lumina, iar ei cand s-au dus sa vada ce este, au gasit icoana aceasta pe care au adus-o cu mare cinste in manastirea Ivirului.
De aici a disparut si a fost gasita pe zidul portii la intrarea in manastire; cand au gasit-o calugarii acolo se minunau si nu stiau ce poate sa fie aceasta. Pe cand se gandeau s-o aduca din nou in biserica de frica sa nu o fure cineva au auzit un glas deasupra lor zicandu-le: ,,Nu voi ma paziti pe mine, ci eu va pazesc pe voi, de aceea am venit aici ca sa va pazesc pe voi. Credeti, faceti rugaciuni, aveti incredere in ajutorul Fiului meu si in mine caci mi s-a dat acest loc de liniste, printre slujitorii Fiului meu”. De atunci calugarii au zis acestei sfinte icoane ,,Portarita”, fiindca se afla la poarta manastirii, fiind pazitoarea cea mare a acelei manastiri. De altfel aceasta icoana se afla si astazi la poarta manastirii Ivirului, care este una din cele mai bogate manastiri din sfantul munte ATHOS.
Alta icoana este numita ,,Miluitoarea”, alta ,,Grabnica Ajutatoare”, alta ,,Dulcea Sarutare”, alta ,,Sfanta Hranitoare”, toate fiind icoane facatoare de minuni folositoare tuturor scarbitilor; si asa sunt foarte multe facatoare de minuni care sunt pe tot pamantul imprastiate de pictori sfinti cu viata curata. Trebuie sa stim ca toate icoanele sunt facatoare de minuni si ne pot ajuta, dar depinde de credinta noastra cat este de fierbinte. Sa ne aducem aminte ca insusi Mantuitorul care era Dumnezeu de fata, cand facea cate o minune, spunea: ,,Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace!”
Dar cine poate spune cate minuni s-au facut prin sfintele icoane pana in zilele noastre! Daca cititi cartea Minunile Maicii Domnului, veti gasi acolo multe minuni facute de Maica Domnului chiar din icoana cu chipul sau. Asa se povesteste de catre un pictor foarte evlavios care era iscusit in lucrul lui si se silea cu multa dragoste si credinta sa picteze icoana Nascatoarei de Dumnezeu cat mai frumoasa, mai frumoasa chiar ca a celorlalti sfinti pictori. Pe diavolul insa il picta asa de urat, incat nu putea cineva sa vada chipul lui si sa nu se infricoseze. Deci acest evlavios pictor facand asa mereu, diavolul il ura de moarte si cauta vreme nimerita ca sa-l omoare. Iata ca odata cand se afla sus pe scara si picta la icoana Maicii Domnului intr-o biserica, deodata apare diavolul langa el si-i zice: ,,De acum nu mai poti scapa tu de mine; de ce pe mine ma faci urat si pe Maria o faci frumoasa? Acum te arunc jos de aici!”. Luand deci necuratul lemnele pe care sta sprijinita scara, pictorul era gata sa cada, dar si-a intins mana sa se sprijine de perete si Maica Domnului din icoana i-a intins mana dreapta si nu l-a lasat sa cada. Sta pictorul acolo in vazduh tinut de mana Maicii Domnului din icoana pana cand i-au adus oamenii scara si a fost salvat, multumind apoi cu lacrimi Prea Sfintei Fecioare, dimpreuna cu toti cei ce au vazut minunea si au propovaduit-o pretutindeni.
Sa vedem acum ce folos au crestinii daca cinstesc sfintele icoane.
Sfantul Vasile cel Mare zice ca cei care se inchina sfintelor icoane, inchinaciunea lor este primita de Dumnezeu ca si cand ar fi fata catre fata; caci cinstea pe care o dam icoanei se muta la chipul pe care-l reprezinta. Sfintele icoane au puterea de a inalta pe om cu mintea si cu sufletul mai presus de cele pamantesti si a-l transforma intr-un inchinator adevarat al dumnezeirei; aceasta pentru ca icoanele, fiind sfinte, ii inspira omului curatie, sfintenie, pace, mila, dreptate si il sustrage pe om de la desertaciunile lumii, ii sfinteste mintea.
Cei ce nu cinstesc sfintele icoane nu se numesc crestini adevarati; caci crestinii ortodocsi trebuie sa aiba in casa sfintele icoane, precum si sfanta cruce si sa faca cruci pe fetele lor ca o pecetluire cu semnul lui Hristos. Prin cinstirea sfintelor icoane si semnul sfintei Cruci, ne deosebim de toti necredinciosii. Cine ar putea sa spuna ca sfintele icoane ar cauza un rau cuiva sau l-ar impinge la vreo nelegiuire? Cum ar putea sa se supere Dumnezeu pe noi ca le cinstim, ca le veneram, ca le admiram, cand ele ca o carte ne arata evanghelia in culori?!
Cand privesti pe Iisus rastignit pe Cruce, imediat te gandesti la suferintele Lui, la jertfa Lui, pentru mantuirea noastra. Cand privesti nasterea Lui, Bethleemul, vezi si-ti imaginezi umilinta, smerenia Lui, vezi pe Fecioara cu dragostea ei de mama. In alta parte vedem Invierea din mormant, in alta parte Cina cea de Taina, Botezul lui Iisus, vindecarile si minunile cele mai presus de fire care sunt imagini colorate dupa Sfanta Scriptura si care au fost folositoare intotdeauna crestinilor pana in zilele noastre; pe drept cuvant au fost numite Biblia nestiutorilor de carte.
Iata de ce nimeni sa nu se lipseasca de acest dar mare, si fiecare crestin sa aiba in casa sfinte icoane si sa le cinsteasca cum se cuvine. Fiecare sa se roage cu frica si cu credinta, sa aprinda candela in fata icoanelor, sa le tamaieze, caci chipurile care sunt pictate, fiind sfintite, sunt vii prin lucrarea Sfantului Duh. Crestinii care nu au icoane sa nu astepte sa le dea altii de pomana, ca poate nu vor mai primi niciodata. A mai scos diavolul o vorba prin lume ca nu e bine sa cumperi icoana; dimpotriva, sa aveti ambitie sa va cumparati fiecare icoana cea mai frumoasa si mai scumpa si s-o asezati la loc de cinste in partea de rasarit a camerei, in locul cel mai curat.
Sa faceti metanii inaintea lor, sa le sarutati cu drag, caci cu ce cinste va cinsti omul sfintele icoane, sfanta Biserica, Sfanta Cruce si persoanele bisericesti, cu aceeasi cinste va fi primit la iesirea sufletului de Dreptul Judecator. Cu cinste sa purtati medalioane la gat, cruciulite; sa nu le duceti in locuri spurcate unde este batjocorit numele lui Dumnezeu. Pentru ca sa vedeti cata ura are diavolul pe sfintele icoane, sa va spun din Pateric ce i s-a intamplat unui sfant parinte:
Acest cuvios parinte era bantuit zi si noapte de duhul cel necurat al desfranarii. Desi era in pustie, totusi necuratul nu inceta a-i aduce ganduri urate si a-l ispiti in diferite feluri. Dupa o vreme indelungata se prezinta diavolul la el si-i spune: ,,Vrei sa nu mai fi ispitit, sa nu mai ai ganduri urate, sa te las in pace? Vreau un lucru de la tine sa faci: ia icoana aceea de pe perete si arunc-o afara”.
Pustnicul a fost pus Intr-o mare incurcatura, caci avea pe perete icoana Maicii Domnului la care se ruga si pe care o cinstea dupa cuviinta. El n-a vrut sa dea icoana, dar s-a dus la un parinte duhovnic si i-a spus cele ce i-a zis diavolul. Duhovnicul l-a povatuit zicandu-i sa nu dea icoana afara din chilie chiar daca ar cadea in pacatul desfranarii, ca mai mare pacat este sa se lepede de sfintele icoane, ca pacatul desfranarii. El a inteles si n-a dat icoana afara, din contra, s-a rugat cu mai multa credinta, iar Maica Domnului l-a izbavit de ispita.
Iata deci ca acei care s-au lepadat de icoane, de sfanta Cruce, cei care s-au lepadat de credinta sunt mai ticalosi decat desfranatii. Dar si crestinii care au in casa icoane si nu le cinstesc cum trebuie fac, si ei, un pacat. Vai de crestinii care isi aseaza televizorul in partea de rasarit, in fata sfintelor icoane; caci acolo, in televizor, apar fel de fel de imagini cu continut imoral, care strica sufletul si mintea pana si celor mai mici copii. Sa fiti atenti ca mare pacat este sa distrugeti sufletul copiilor.
Tot asa de mare pacat fac si acei care tin in casa tablouri ce reprezinta nuduri, precum si reviste pornografice; caci acestia sunt idolii moderni ai veacului de pe urma. Sa se stie clar, ca in casa unde se afla astfel de tablouri si reviste pornografice acolo locuieste diavolul; caci acestea sunt icoanele desfranatilor.
In multe case sunt plini peretii cu fel de fel de chipuri de prin reviste, care intuneca mintea ispitindu-i pe tineri la desfrau. Din astfel de case a fugit Darul lui Dumnezeu. Sa nu va mirati de ce duhurile necurate va fac fel de fel de neplaceri, de ce sunt atatea boli si suferinte in copii, in oameni mari, de ce sunt certuri, de ce se lipesc vrajile, de ce e atata rautate, cearta si neascultare de parinti. Mamele sa ia seama la copiii lor, sa le controleze bine dulapurile si unde gasesc astfel de reviste, pe foc cu ele, distrugeti idolii, luati otrava de la ochii si gura copiilor, caci mare rau le fac aceste lucruri. Din ele au invatat sa faca niste pacate urate si mari si au cazut in boli mintale.
De aceea sunt nervosi, s-au inrait si indobitocit cu totul. Iata idolii de care vorbeste Sfanta Carte; acestia sunt idolii, nu sfintele icoane cum zic sectantii, care reprezinta chipul Domnului Hristos, al Maicii Sale si ale sfintilor. Am vazut deci care sunt icoanele cele rele, icoanele desfranatilor.
Sa vedem acum care sunt icoanele betivilor si tutunarilor. Nu stiu daca dumneavoastra ati vazut, dar mie mi s-a intamplat sa vad in unele case cate o vitrina cu sticle de tot felul, unele pline, altele goale, numai de frumusete, cu etichete pe ele, unele straine, altele romanesti. Toate acestea reprezinta icoanele betivilor.
In alte case am vazut cate o vitrina cu fel de fel de cartoane de etichete ce reprezinta emblema diferitelor tigari scumpe. Tabachera, luleaua si foitele, brichetele, scrumierele, toate acestea sunt icoanele tutunarilor. Iata idolii pe care trebuie sa-i sfarame si sa-i arunce crestinul din casa, din viata lui, ca sa devina un ucenic al lui Iisus si un fiu al imparatiei cerului; caci nimic spurcat si necurat nu va intra in imparatia lui Dumnezeu. Pe acestea toate sa stiti, iubiti crestini, le condamna Sfanta Biserica, Sfintii Apostoli si toti sfintii nostri parinti.
Le condamna si le canonisesc, pentru ca sunt idoli ai veacului de pe urma si prin acesti idoli se pierd si se smintesc o multime de suflete. Cine a vazut vreodata pictat un sfant cu tigara in gura sau cu vreo sticla de alcool in mana? Dar toate aceste rataciri au fost inventate de diavoli, propovaduite si inmultite de oameni vicleni si rataciti care fara frica hulesc si amesteca si sfintele icoane aici, zicand ca sunt chipuri cioplite.
Ba mai mult, puzderia sectelor a ajuns sa insele lumea si cu Biblia, caci au tiparit Biblii dupa planul lor, sucind intelesul unor versete ca sa sune in urechile nestiutorilor gresit si ca sa-i poata amagi si in acest fel. Sa luam de exemplu versetul 7 din psalmul 97, unde se spune asa: ,,Sunt rusinati toti cei ce slujesc chipurilor cioplite si care se falesc cu idolii”. Sectantii au scris in Bibliile lor astfel: ,,Sa se rusineze toti cei ce se inchina icoanelor”. Este lesne de vazut ca e o deosebire mare, ca de la cer la pamant, intre icoane si idoli; pentru ca idolii si cele cioplite erau tot una si acestia erau zeii paganilor pe care Biserica i-a daramat si de care s-a lepadat.
Asa se lauda o familie ratacita, ca in satul lor nu dupa mult timp se va strica biserica si nu va mai avea nimeni icoane prin case, ii vor convinge ei pe toti sa arunce icoanele si sa le puna pe foc. Nu dupa mult timp insa, dupa aceste vorbe de hula la adresa icoanelor, au murit amandoi sotii, unul cate unul, in chinuri grele, iar casa lor a fost vanduta de singurul copil pe care l-au avut unei persoane, care la randul ei a inchiriat-o unui pictor de icoane. A ajuns astfel casa hulitorilor acestora asa de bogata in icoane ca toti peretii erau plini numai cu icoane, umpland si satul acela cu aceste binecuvantate icoane.
Sa nu va inselati, de aceea, ca Dumnezeu nu se lasa batjocorit, El ii lasa pe nebuni sa se urce cu indrazneala lor cat mai sus si cand ii tranteste nu se mai alege nimic de ei. Un lucru sa stiti, ca sectantii, care au lepadat Biserica, Sfintele Taine si sfintele icoane, au o moarte foarte grea. Nu le iese sufletul usor, caci in acele momente apar demonii la capataiul lor, iar ei, ingrozindu-se, tipa, cautand ajutor la cei din jur. Predicatorii lor insa si fratii lor de credinta, dimpreuna cu rudele, le pun o perna pe gura ca sa nu mai vorbeasca si sa sperie si pe ceilalti, ci ca sa moara mai repede. Acestea mi le-a spus un crestin care a fost mai intai sectant, iar mai pe urma s-a intors la credinta cea adevarata.
Deci, frati crestini, fugiti de inselaciune, fugiti de oamenii vicleni care se strecoara cu vorbe magulitoare sa va duca in ratacire. Feriti-va de toti sectantii care fug de icoane, de Biserica, de preot, precum diavolii de tamaie.
Sfintele canoane interzic cu desavarsire sa stam de vorba cu sectantii. Ati auzit atatea adevaruri de credinta pe care scrieti-le pe tablita inimii si nu le uitati niciodata, caci e timpul de pe urma, timpul lepadarii de credinta, asa cum spunea sfantul apostol Pavel. In aceasta cursa vor cadea multi si, dupa cum spune Domnul Hristos, vor insela si pe cei alesi, adica vor cadea multi si dintre cei mai credinciosi ca sa se-mplineasca Sfanta Scriptura.
Rugati-va ca sa nu cadeti in ispita, caci ispititorul este pe pamant si umbla printre noi in diferite chipuri. Sa nu traim in nepasare, caci vremea este aproape; sa nu dispretuim ceea ce ne-a lasat in Biserica noastra ortodoxa sfintii apostoli, sfintii parinti, mosii si stramosii nostri care s-au nascut crestini. Sa nu fim, ca unii, putin credinciosi, avand indoiala in credinta si nici ca altii, rau credinciosi, care cred gresit sau nu cred nimic, ci sa fim asa cum zice Domnul Hristos, buni, drept-credinciosi; caci pentru aceia se roaga si Biserica si zice :
,,Doamne mantuieste pe cei bine-credinciosi!” Ca Natanail cel fara de viclesug din Evanghelia de astazi, sa zicem si noi impreuna cu el :
Rugaciune

Rabi, – Invatatorule -, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul lui Israel. Invatatorule al poporului celui credincios, Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, trimite ingerii Tai sa ne calauzeasca, sa ne indemne la fapte bune, sa ne pazeasca de toate ratacirile si de duhul cel viclean, ca si noi, smeritii si cu dreapta credinta, sa ne inchinam Tie in toate zilele vietii noastre si in vecii vecilor. Amin.

Părintele Visarion Iugulescu

car cover 997

LĂSAȚI UN MESAJ

8 + = 10