Sfantul Vasile cel Mare: Urmareste atat de mult smerenia, ca si cum ai fi indragostit de ea!

0
269
Sfântul Vasile cel Mare: Urmăreşte atât de mult smerenia, ca şi cum ai fi îndrăgostit de ea!
 

Astazi, cand praznuim Taierea Imprejur a Domnului, o pilda a neasemuitei Sale smerenii, ne-am gandit sa il lasam pe Sfantul Ierarh Vasile cel Mare, ale carui rugaciuni pentru alungarea dracilor poate ca ne-au ramas in auz, sa conglasuiasca prin cuvantul sau despre cel mai bun mijloc pe care il are omul de a se mantui. In toata istoria de doua mii de ani a crestinilor, nu credem sa fi fost o alta persoana care sa fi avut parte de mai multe laude si faima, inca din tineretea sa, decat Vasile. Noi, cei care nu avem nici povara insusirilor sale exceptionale, recunoscute de catre toti, nici curatia, nici puterea neobisnuita a nevointei sale ascetice si nici noianul faptelor sale bune – toate fiindu-i piatra de incercare si prilej de lupta impotriva inaltarii -, sa luam aminte la invataturile sfantului pentru a ne calauzi in razboiul impotriva mandriei, pe care fiecare il avem de purtat.

„Daca omul ar fi ramas in slava ce i-a fost randuita de Dumnezeu, n-ar fi avut o falsa maretie, ci una adevarata. Ar fi fost inaltat de puterea lui Dumnezeu, ar fi fost luminat de intelepciunea dumnezeiasca si s-ar fi bucurat de viata vesnica si de vesnicele bunatati. Dar pentru ca si-a mutat in alta parte dorinta de slava dumnezeiasca, pentru ca nadajduia sa fie mai mare si pentru ca se grabea sa ia ceea ce nu putea lua, a pierdut si ceea ce putea avea. De aceea, cel mai bun mijloc pentru mantuirea lui, pentru vindecarea de boala si pentru intoarcerea spre starea de la inceput este smerenia, adica a nu-si inchipui ca se poate impodobi prin propriile lui puteri cu vreo slava oarecare, ci sa o ceara de la Dumnezeu. Asa isi va indrepta greseala, asa isi va vindeca boala, asa se va intoarce la sfanta porunca pe care a parasit-o. Dar diavolul, care a doborat pe om cu nadejdea unei false slave, nu inceteaza a-l momi cu aceleasi ispite si de a nascoci pentru asta nenumarate uneltiri.
Ii infatiseaza ca mare lucru strangerea de avutii, ca sa-l faca sa se mandreasca cu ele si sa se straduiasca pentru ele. Si, totusi, bogatia nu-i spre slava, ci spre mare primejduire. Strangerea de avutii este temei de lacomie, iar stapanirea lor nu ajuta cu nimic la dobandirea unui nume bun, ci ingamfa in zadar, mandreste in desert, pricinuieste sufletului o boala asemanatoare umflaturii. Umflatura trupurilor nu este nici sanatoasa, nici folositoare, ci semn de boala, vatamare a sanatatii, inceput de primejduire a vietii si prile de pieire. Asa-i si mandria pentru suflet. (…)
Il mai semeteste pe om si puterea mainilor, iuteala picioarelor, frumusetea trupului, toate nimicite de boli si vestejite de vreme. Omul nu simte ca „tot trupul este iarba si toata slava omului, ca floarea ierbii. Uscatus-a iarba si floarea a cazut” (Isaia 40, 7-8).
Chiar intelepciunea si priceperea, care par cele mai mari si mai trainice bunuri pe care le au oamenii, sunt si ele zadarnice, ca ingamfa si dau omului o inaltime neadevarata; sunt o nimica daca le lipseste intelepciunea data de Dumnezeu. (…)
Asa ca nici un om cu dreapta judecata nu se va mandri nici cu intelepciunea lui si nici cu cele de care am vorbit mai inainte, ci va da crezare sfatului foarte bun al fericitei Ana si al profetului Ieremia: „Sa nu se laude inteleptul cu intelepciunea lui; sa nu se laude puternicul cu puterea lui; sa nu se laude bogatul cu bogatia lui!” (Ier. 9,22)
– Dar care este lauda cea adevarata? Prin ce este mare omul?
– „In aceasta sa se laude cel ce se lauda, spune Dumnezeu, in a intelege si a cunoaste ca Eu sunt Domnul!” (Ier. 9, 23). Aceasta-i inaltimea omului; aceasta-i slava si maretia lui: sa cunoasca ce-i cu adevarat mare, sa se lipeasca strans de Dumnezeu si sa caute slava lui in slava care vine de la Domnul. Apostolul spune: „Cel ce se lauda, in Domnul sa se laude” (I Cor. 1,31), atunci cand a spus: „Hristos S-a facut pentru noi intelepciune de la Dumnezeu, indreptatire, sfintire si rascumparare, pentru ca precum este scris: <>” (I Cor. 1, 30-31). Atunci este lauda desavarsita si completa in Dumnezeu, cand omul nu se lauda nici cu indreptatirea lui proprie, ci cunoaste ca este lipsit de orice indreptatire adevarata si ca indreptatirea lui se savarseste numai prin credinta in Hristos. Si Pavel se lauda cu aceea ca nu tinea seama de faptele de dreptate savarsite de el, ci cauta indreptatirea in Hristos, dobandita de la Dumnezeu pe temeiul credintei: o cauta in cunoasterea lui Hristos, in puterea Invierii Lui, in participarea la patimile Lui, in asemanarea cu moartea Lui, ca sa ajunga la invierea din morti (Filip. 3, 9-11). Cu astfel de ganduri Pavel a doborat orice inaltare a mandriei.
Nu-ti mai ramane deci nimic cu ce sa te mandresti, o, omule! Ca lauda si nadejdea ta stau in a-ti omori toate ale tale si in a cauta viata viitoare in Hristos, a carei parga o avem chiar acum, cand suntem in viata aceasta pamanteasca, pentru ca traim in intregime prin harul si darul lui Dumnezeu. (…)
Spune-mi, deci, pentru ce te mandresti cu faptele tale bune ca de propriile tale fapte, in loc sa multumesti pentru aceste daruri Celui ce ti le-a dat? „Ce fapta buna ai, pe care sa n-o fi primit? Iar daca ai primit-o, pentru ce te lauzi, ca si cum n-ai primit-o?” (I Cor. 4,7) Nu datorita faptelor tale de dreptate ai cunoscut pe Dumnezeu, ci Dumnezeu te-a cunoscut datorita bunatatii Lui. Pavel a spus: „Cunoscand pe Dumnezeu, dar, mai bine spus, fiind cunoscuti de Dumnezeu” (Gal. 4,9). Nu prin virtutea ta ai prins pe Hristos, ci Hristos te-a prins pe tine prin venirea Lui. Pavel spune: „Urmaresc, doar voi prinde aceea pentru care si eu am fost prins de Hristos” (Filip. 3, 12). (…) Scrptura spune: „Prin credinta stai; nu te ingamfa, ci teme-te!” (Rom. 11,20). Dupa har urmeaza judecata; iar Judecatorul va cerceta cum ai intrebuintat cele daruite tie.
Cauta deci si fereste-te de pilda cumplitei pagube aduse de mandrie! (…) Nu te mandri, dar, niciodata fata de nimeni, nici fata de cel mai mare pacatos! Adeseori smerenia mantuieste pe cel cu multe si mari pacate. Nu socoti niciodata ca tu esti mantuit, iar celalalt pierdut. Niciodata! Daca tu cu gura ta hotarasti ca esti mantuit, vei fi osandit de hotararea lui Dumnezeu. „Nu ma judec pe mine insumi, a spus Pavel, ca nu ma stiu vinovat cu nimic; dar nu cu aceasta m-am mantuit; insa Cel care ma judeca este Domnul” (I Cor. 4, 3-4).
Socotesti ca ai savarsit vreo fapta buna? Multumeste lui Dumnezeu! Nu te mandri cu ea fata de semenul tau! „Fiecare, spune Pavel, sa-si cerceteze fapta lui, si atunci va avea lauda fata de sine numai, si nu fata de altul” (Gal. 6,4). Cu ce ai folosit pe semenul tau, daca-ti trambitezi credinta, daca spui ca ai suferit prigoniri pentru numele lui Hristos sau daca spui ca ai indurat ostenelile postului? De pe urma acestora tu castigi si nu altul. Teme-te sa nu ai aceeasi cadere ca si diavolul, care s-a mandrit fata de om, dar a cazut mai jos decat omul si a ajuns calcat in picioare de cel pe care avea de gand sa-l calce in piioare. (…)
Sa ne spunem neincetat aceste cuvinte si unele ca acestea, pentru a indeparta de la noi mandria; sa ne coboram pe noi insine, ca sa ne inaltam, fiind urmatori Domnului, Care S-a pogorat din cer la ca mai mare umilinta, ca de la umilinta sa ne urcam la o minunata inaltime. Toate faptele Domnului ne invata smerenia. Cand era prunc, era in pestera, si nu in pat, ci in iesle; in casa unui teslar si a unei simple mame, supunadu-Se mamei Lui si logodnicului ei; a fost invatat si a auzit lucruri pe care nu avea nevoie sa le invete si sa le auda; punea intrebari si prin intrebarile puse minuna pe toti cu intelepciunea Lui. S-a supus lui Ioan si Stapanul a primit de la rob botezul. Nu S-a impotrivit niciunuia dintre dusmanii Sai si nici nu S-a folosit de nespusa putere pe care o avea, ci Se supunea lor ca unora care ar fi fost mai puternici decat El, ingaduind puterii acesteia trecatoare sa-si arate toata taria ei. A stat inaintea arhiereilor cum sta un acuzat, a fost dus inaintea guvernatorului si a indurat judecata si, cu toate ca putea sa vadeasca pe hulitori, suferea in tacere hulele; a fost scuipat de slugi si de cei mai josnici robi, a fost dat mortii, ba chiar la moartea cea mai rusinoasa printre oameni. Astfel, Domnul nostru a strabatut de la nastere pana la sfarsitul Sau pe toate cele omenesti. Dar dupa o atat de mare smerenie, Isi arata in urma slava Sa, slavind impreuna cu El pe cei care au trait impreuna cu El fara de slava. Dintre acestia, cei dintai au fost fericitii ucenici, oameni sarmani si goi, care au cutreierat lumea nu cu intelepciunea cuvantului, nu cu mulimea insotitorilor, ci singuri, mergand din loc in loc, singuratici, calatorind cand pe uscat, cand pe mare, biciuiti, loviti cu pietre, prigoniti si, in sfarsit, ucisi.
Acestea sunt pentru noi invataturile parintesti si dumnezeiesti! Sa imitam pilda lor, ca prin smerenie sa rasara si pentru noi slava vesnica, darul desavarsit si adevarat al lui Hristos!
Cum vom dobandi, dar, smerenia cea mantuitoare si om indeparta buboiul pierzator al mandriei?
Daca in toate imprejurarile vietii vom pune in practica smerenia si daca vom face totul ca sa nu ne vatame mandria. Ca sufletul ia chipul ocupatiilor noastre, ia infatisarea celor ce facem si se aseamana cu ele. Sa-ti fie dar deprinse cu smerenia si infatisarea, si haina, si mersul, si statul, si hrana, si asternutul, si casa, si toate lucrurile din casa. Cuvantul, cantecul si vorba cu vecinii sa fie mai degraba masurate decat ingamfate. Nu intrebuinta vorbe umflate si mestesugite, nici nu folosi glas afectat in cantecele tale. Nu fi mandru si grav in vorbirile tale, ci indeparteaza orice laudarosenie. Fii indatoritor cu prietenii, bland cu slugile, rabdator cu cei care te supara, milostii cu cei de jos. Mangaie pe cei napastuiti, cerceteaza pe cei bolnavi; nu privi de sus pe nimeni; vorbeste cu blandete, raspunde cu bucurie celui ce te intreaba; fii binevoitor cu toata lumea; cand vorbesti, nu te lauda si nici nu pune pe altii sa te laude; nu primi cuvinte necuviincioase; ascunde, pe cat poti, insusirile si faptele tale bune; cand pacatuiesti, invinoateste-te si nu astepta mustrrile altora, ca sa te asemeni omului celui drept, care, el cel dintai, se invinovateste, ca sa fii ca Iov, care nu s-a rusinat de multimea locuitorilor cetatii spre a marturisii tuturor greseala lui (Iov 31,34). Nu fi aspru cand dojenesti, nici grabnic si patimas cand mustri, ca si aceasta este tot mandrie. Nu osandi pe altii pentru toate fleacurile, ca si cand tu ai fi cu desavarsire drept. Priveste cu ochi intelegatori pe cei ce gresesc si ridica-i duhovniceste din pacatul lor, asa cum indeamna apostolul, „luand seama la tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita” (Gal 6,1). Si pui atata ravna in a nu fi slavit de oameni cata ravna pun altii in a fi slaviti, de-ti amintesti de Hristos, Care a spus ca cel care cauta de buna sa voie lauda de la oameni si face binele pentru a fi vazut de oameni pierde rasplata de la Dumnezeu. „Isi iau plata lor” (Matei 6,2), a spus Domnul. Sa nu-ti pierzi, deci, plata de la Dumnezeu vrand sa fii vazut de oameni. Dumnezeu este marele privitor al faptelor noastre. Sa iubesti slava pe care ti-o da Dumnezeu! El da stralucita rasplata! Ai fost numit intr-o slujba inalta si te cinstesc si te slavesc oamenii? Poarta-te cu cei de sub stapanirea ta ca si cum ai fi egal cu ei, „nu ca stapan al pastoritilor” (I Petru 5,3). Domnul a poruncit: „Cel care vrea sa fie intre voi intaiul sa fie sluga tuturor” (Marcu 10, 44).
Pe scurt, urmareste atat de mult smerenia, ca si cum ai fi indragostit de ea. Indrageste-o, si te va slavi. Asa vei merge pe calea care duce cu bine la slava cea adevarata, slava ingerilor, slava de la Dumnezeu. Hristos te va marturisi inaintea ingerilor ca esti ucenic al Lui (Luca 12,8) si te va slavi, daca vei fi urmator smereniei Lui, a Celui care a spus: „Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre” (Matei 11,29), Caruia slava si stapanirea, in vecii vecilor. Amin.”