Sfantul Vasile cel Mare este sarbatorit astazi

0
4039
Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit astăzi

Biserica noastră îl sărbătoreşte astăzi, 14 ianuarie, pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscop în Cezareea Capadociei. Acest sfânt este sărbătorit şi împreună cu Sfântul Ioan Hrisostom şi Sfântul Grigorie Teologul.

În 329-330 se nastea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare’. Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei învataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramâne în permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.
Parintii sai, Vasile si Emilia, se nevoiau pentru curatia sufletului, pentru primirea celor straini, pentru îngrijirea celor bolnavi, pentru îngrijirea slujitorilor Bisericii. Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea ca i-au uimit pe locuitorii Pontului si ai Capadociei pentru dragostea ce o aratau celor saraci. Însa darul de mare pret pe care familia capadociana îl aducea Bisericii erau copiii lor, noua sau zece vlastare. Dintre toti au ramas cunoscuti cu numele doar cinci: Macrina, Vasile, Navcratie, Grigorie si Petru. Macrina s-a nascut pe la 328-329, a adormit întru Domnul într-o sihastrie si este cinstita ca Sfânta. Navcratie s-a nascut în 332, a ajuns judecator si a murit calugar în 358-359. Grigorie s-a nascut la 334-335, s-a casatorit, a ajuns episcop de Nyssa si mare teolog, a adormit în 394 si este cinstit ca Sfânt. Petru, cel din urma dintre cei cinci, s-a nascut probabil pe la 345-347, a ajuns episcop al Sevastiei si a murit în 392.
Venirea pe lume a Marelui Vasile a fost însoţită de o minune, asa cum ne încredinţează fratele sau mai tânar, Grigorie, episcopul Nyssei. El a fost rodul rugăciunii fierbinti a tatalui sau, Vasile. Imediat dupa naştere, pruncul a fost încredinţat unei doici din satul Annisa, la câţiva km de Neocezareea.
A crescut sub înrâurirea bunicii sale, Macrina (cea Batrâna), care fusese ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul. Ea a stat în permanenta lânga Vasile si Macrina (cea Tânara) împărtăşindu-le acestora învăţătura duhovnicească izvorâtă din bogata sa experienţă de viata. Bunica va ramâne în amintirea celor doi copii ca un avva, ca un părinte al începutului lor de viaţa. Sfânta Macrina a reuşit sa deştepte în sufletul copilului începutul fricii de Dumnezeu, care de altfel a prins rădacini adânci.
Viaţa Sfintei Macrina si a Sfântului Vasile cel Mare reprezentau masura si etalonul pentru copiii mai mici ai familiei, rod al educatiei alese primite de la bunica lor Macrina cea Batrâna. Primele lectii de retorica le-a primit de la tatal sau Vasile, el însuşi retor în Cezareea Capadociei. Tatal, cu ajutorul Emiliei si al batrânei Macrina, l-a îndru¬mat pe tânarul Vasile spre doua cai: educatia si nevointa pentru virtute.
Un rol esential în educatia sa l-a avut si unchiul sau Grigorie de care s-a legat sufleteste. Grigorie va ajunge mai târziu episcop, el fiind acela care a calauzit primii pasi ai tânarului Vasile spre scoala din Cezareea Palestinei. Aici va ajunge în anul 342 sa învete alaturi de Sfântul Grigorie Teologul, cel care mai târziu îi va fi prieten apropiat. Imaginea Marelui Capadocian este pusa în lumina de catre Sfântul Grigorie; „El a fost retor între retori înainte de a primi catedra de sofist, filosof între filosofi înainte de a asculta lectii de filosofie, iar ceea ce este mai de seama, el a fost preot pentru crestini înainte de hirotonie’. Vasile era considerat un geniu, căci cum altfel s-ar explica cuvintele colegului sau Grigorie? În afara de Grigorie, Sfântul Vasile cel Mare s-a apropiat şi de alţi doi colegi, Eusebiu si Ilarion, şi aceştia copii cu aleasa educatie crestina. Cu Eusebiu a legat o prietenie foarte strânsa. Mai târziu, în timpul scolii din Constantinopol, vor împarti aceeasi camera. Tot în Cezareea, Vasile îl va întâlni pe Sofronie, capadocian si el, care a urcat treptele ierarhiei de stat ajungând eparhul Constantinopolului. În cea de-a 272 epistola a sa, Vasile îi aminteste de prietenia pe care o legasera în anii de scoala din Cezareea, prietenie care, spune Vasile, a început „la vârsta dintâi’ si a continuat pâna la batrânete.

Dupa terminarea studiile din Cezareea în anul 347, Vasile a fost trimis, datorita bogatele cunostinte pe care le avea pre¬cum si istetimii sale, sa studieze la cele mai alese scoli ale timpu¬lui din Constantinopol si Atena, unde a avut dascali renumiti, precum învatatul Libaniu. Sufletul îi era ca un pamânt însetat. Avea în caracterul sau ceva din logica Sfântului Iustin Martirul si Filosoful, care, tânar fiind, încercase toate sistemele filosofice, audiind profesori pitagoreici, peripatetici, stoici si platonici, fara ca acestea sa-l departeze de adevar. Acest lucru îl va sublinia si Marele Vasile în omilia sa Catre tineri, atunci când îi îndeamna pe acestia sa fie asemenea albinelor care alearga la toate florile dar culeg doar polenul.

Ajuns în marea cetate a Constantinopolului, Vasile s-a grabit sa-l întâlneasca pe Libaniu. El era cel mai mare dascal al vremii, cel mai mare dintre retori. Conducerea scolii din Constantinopol îl silise sa paraseasca cetatea si sa-si deschida o scoala în Nicomidia, cetate bogata de pe malul Bosforului. Se pare ca Vasile mergea deseori în Nicomidia pentru a-l audia pe marele Libaniu. El va pastra mai târziu o bogata corespondenta cu acesta, aproape 25 de epistole, dintre care 13 sunt considerate autentice. Despre perioada petrecuta la Constantinopol nu exista foarte multe informatii istorice, se stie doar ca aici sfântul a ramas doar o scurta perioada de timp, si aceasta deoarece sofismul si oratoria, stiinte bazate pe filosofia enciclopedica nu l-au putut satisface pe tânarul cautator de adevar.

Din Constantinopol, Sfântul Vasile cel Mare a plecat la Atena (351) unde a devenit bun prieten cu Sfântul Grigorie Teologul pe care-l cunoscuse la scoala din Cezareea Palestinei. Sfântul Grigorie vorbeste despre anii petrecuti împreuna la Atena: „Ne-am descoperit unul altuia dorintele, a caror tinta comuna era iubirea de întelepciune, viata cea lepadata de lume, si am fost unul pentru altul toate: si prieteni, si comeseni, si rudenii. Cu asemenea sentimente unul fata de altul tindeam noi înainte, neavând ca ajutor decât pe Dumnezeu si iubirea noastra’.

Drumul pe care mergeau cei doi tineri zi de zi cunostea doar doua directii, biserica si scoala: „Doua cai ne erau cunoscute: cea dintâi desavârsita ne ducea la sfintele noastre biserici si spre învatatorii de acolo, cealalta, care nu era de aceeasi vrednicie ca cea dintâi ne ducea la învatatorii stiintelor lumesti’, marturiseste Sfântul Grigorie Teologul.

În anul 355, Sfântul Vasile cel Mare paraseste Atena si se întoarce în patria natala, nemaigasindu-l în viata pe tatal sau. La rugamintea capadocienilor el suplineste catedra de retorica a tatalui sau. Totusi, Sfântul Vasile cel Mare nu se simtea împlinit, el stia ca adevarata viata, „singurul mijloc de a ajunge la desavârsire este aceasta; sa-ti vinzi averea, sa o împarti fratilor saraci si, mai ales sa nu te îngrijesti de cele ale vietii acesteia si sa nu fii legat cu sufletul de nimic din cele de aici’. Sfântul Vasile cel Mare considera ca viata evanghelica autentica este lapadarea de lume, fie în mijlocul multimii oamenilor, fie în pustie. Pentru a lua pulsul vietii monahale din vremea sa, Sfântul Vasile cel Mare a facut dese incursiuni în Mesopotamia, Siria, Palestina si Egipt. „Si, într-adevar, spune el, pe multi am gasit în foame si în sete, în frig si în lipsa de haine, necrutându-si trupul si nevoind sa poarte câtusi de putin grija de el. Mirându-ma de aceasta si fericind viata unor asemenea barbati care arata în fapte ca poarta în trupul lor moartea lui Iisus, am dorit si eu sa ma fac, dupa cât îmi va fi cu putinta, urmator lor’. Sfântul Vasile cel Mare, întorcându-se din calatorie, a vazut cum calugarii care vietuiau în singuratate, în pustiul Cezareei, erau mai de graba singurateci decât retrasi. El a fost cel care i-a adunat pe acestia în locuri organizate, stabilind astfel o oarecare rânduiala. Nu dupa mult timp, în jurul sau s-au adunat multime de ucenici, punându-se astfel temeliile primei comunitati cenobitice în 358, pe malul râului Isis, lânga Neocezareea. Aici este vizitat de bunul sa prieten Sfântul Grigorie si împreuna redacteaza Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum sfântul concepe Regulile monahale mari si mici. Sfântul Vasile cel Mare a fost si ramâne unul dintre marii parinti ai monahismului de tip chinovial. În anul 364, Sfântul Vasile cel Mare a primit harul preotiei, fiind hirotonit de episcopul Eusebiu de Cezareea. A fost ales episcop al comunitatii din Cezareea Capadociei si exarh al Pontului, pastorind noua ani: din 370 si pâna în 379, când trece la Domnul pe data de 1 ianuarie.

De la Sfântul Vasile cel Mare, Biserica a mostenit un bogat tezaur: opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii si cuvântari, panegirice, Regulile monahale mari si mici, canoane si Liturghia ce-i poarta numele. În Cezareea Capadociei a înfiintat institutii de asistenta sociala cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospatarii, case pentru reeducarea fetelor decazute, scoli tehnice si spitale pentru leprosi.

Sfântul Vasile cel Mare este un mare aparator al adevarului, aparând dreapta credinta înaintea ereticilor care tagaduiau dumne¬zeirea Fiului condusi de Eunomiu (arieni) sau dumnezeirea Sfân¬tului Duh (pnevmatomahii sau adeptii lui Macedonie). Activitatea sa apologetica nu a fost privita cu ochi buni de toata lumea, iar în unele cazuri a fost pe nedrept acuzat de erezie. El a fost acuzat ca ar fi adus inovatii în învatatura Bisericii. Ca raspuns la aceste acuzatii, Sfântul Vasile a scris tratatul Despre Duhul Sfânt, în care arata dumnezeirea si cinstirea Duhului cu Tatal si cu Fiul, adica egalitatea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Pentru a stabili învatatura despre Duhul Sfânt, s-a întrunit sinodul de la Rimini, unde s-a semnat si o marturisire de credinta. În anul 364, împaratul Valens a urcat pe tronul Bizantului. Acesta era simpatizant al arianismului si i-a excomunicat pe toti episcopii ce semnasera mar¬turisirea de la Rimini, însa Sfântul Vasile cel Mare a reusit sa se mentina în scaun. Sfântul Vasile cel Mare este praznuit pe data de 1 ianuarie a fiecaruia an, iar Liturghia care-i poarta numele se savârseste de zece ori pe an: în primele cinci Duminici ale Postului Mare, în Joia si Sâmbata Mare, în Ajunul Craciunului si al Bobotezei si pe 1 ianuarie, ziua de praznuire a Sfântului. Sfântul Vasile cel Mare a avut rude pe teritoriul României de azi (Dacia carpato-danubiano-pontica) între care pe episcopul Bretanion al Tomisului si pe Sfântul Mucenic Sava de la Buzau.