Tămăduirea femeii gârbove – Predici si tâlcuiri la Duminica XXVI-a după Cincizecime

0
1134

Tămăduirea femeii gârbove – Predici si tâlcuiri la Duminica XXVI-a după Cincizecime

Cand esti de fata, te priveste cu zambet placut, lingusitor, iti spune vorbe dulci, iti lauda calitati pe care poate nici nu le ai. Iar cand ai plecat de langa dansul, fatarnicul, care este si un iscusit barfitor, se intoarce catre ceilalti, scoate din visteria inimii sale cele rele, si incepe sa te picteze in cele mai posomorate culori”.

Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El (Luca 13, 10-17).

 

In aceasta pericopa evanghelica vedem marea milostivire, iubirea si puterea Domnului nostru Iisus Hristos, indreptate spre binele femeii necajite. Vedem in acelasi timp si fatarnicia brutala a mai-marelui sinagogii, auzim o acuzatie grava drept raspuns lui: “Fatarnice!”

Ce este fatarnicia? In ce privinta l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe acest mai-mare al sinagogii? Fatarnicia – este ceva caracteristic pentru multi dintre noi. Fatarnic este cel care vrea sa para ce nu este de fapt. Fatarnic este cel care poarta masca evlaviei, fiind in sufletul sau lipsit de orice evlavie. Fatarnic este cel care isi exprima dragostea si loialitatea fata de aproapele sau, ii spune cuvinte blande, bune, lingusitoare, dar in suflet simte ura fata de el, urzeste rele impotriva lui. Fatarnic este cel care ascunde de oamenii din jur toate pornirile rele, intunecate ale sufletului lui, toate gandurile intinate, si vorbeste cu aproapele sau, prefacandu-se iubitor, curat cu inima, neavand nimic rau in sufletul sau.

In ce consta fatarnicia mai-marelui sinagogii, pentru care l-a mustrat grav Domnul Iisus Hristos? In aceea ca, fiind unul dintre invatatorii poporului, conducatorul sinagogii se prezenta drept purtator al cinstei si al dreptatii, iar in sufletul sau nu era deloc asa. In sufletul sau, dupa cum a aratat cuvantul rostit in timpul vindecarii acestei femei necajite, era nemilos, aspru, neiubitor de oameni, se ingrijea numai de respectarea literei legii, iar duhul legii, de dragoste fata de aproapele, ii era strain.

Nu se cuvenea oare ca Domnul Iisus Hristos sa-l mustre? Da! Si a fost vadit de Fiul lui Dumnezeu cel fara de pacat.

In unii dintre voi, care citesc si cunosc Sfanta Scriptura, ar trezi o nedumerire faptul ca Domnul Iisus Hristos, Care noua, crestinilor, ne-a interzis sa-l numim pe aproapele nostru chiar si cu un asemenea cuvant nevinovat cum este „nepriceput”, Care a spus ca, daca il vom numi pe cineva „nebun”, suntem vrednici de gheena, Insusi a spus nu de putine ori cuvinte taioase, ca si in cazul de fata, numindu-l pe conducatorul sinagogii fatarnic. In dese randuri, i-a numit fatarnici pe carturari si pe farisei. I-a numit chiar si serpi, pui de naparca.

Odata, cand Domnul Iisus Hristos a fost in Iudeea, a fost avertizat ca Irod cauta sa-l piarda si a fost sfatuit sa plece cat mai curand de acolo. Ce le-a raspuns Domnul Iisus Hristos? El a spus calm: Duceti-va si spuneti-i acestei vulpi – astazi si maine fac si a treia zi sfarsesc. L-a numit vulpe pe Irod.

Chiar si pe iubitul sau prieten, Petru, l-a numit cu un cuvant cumplit cum este “satana”. Mergi inapoia mea, satano, ca tu cugeti pe cele ale oamenilor, nu pe cele ale lui Dumnezeu!

Voi stiti ca Domnul Iisus Hristos uneori Se mania, stiti ca El a izgonit de doua ori din Templul din Ierusalim pe cei care faceau comert, a imprastiat banii, a aruncat marfa pusa pe mese, a facut un bici dintr-o funie si i-a gonit pe cei care faceau comert din templu. Atat de groaznica era uneori mania Fiului lui Dumnezeu.

Ce vom spune? Oare poate exista vreo umbra de contradictie in Domnul Iisus Hristos? Oare a incalcat El acea porunca pe care ne-a dat-o noua si potrivit careia nu putem numi pe nimeni macar nepriceput?

Sigur ca nu! In Domnul Iisus Hristos, ce este “da-da”, nu exista niciun “nu”, nu exista nicio contradictie. Ele nu pot exista in Fiul lui Dumnezeu.

Atunci cum se poate explica ceea ce am povestit mai sus?

Explicatia este simpla: trebuie sa se faca distinctie intre ce a interzis Hristos si ceea ce El insusi a facut. Trebuie sa se faca distinctii intre cuvintele de ocara si cele de mustrare. Pentru ca atunci cand ii spunem aproapelui “prost”, “nebun”, ce-i aratam fratelui nostru? Noi ne exprimam dispretul, il injosim. Iata, o astfel de ocara, o astfel de preamarire de sine in fata aproapelui a interzis-o strict Domnul Iisus Hristos.

Dar ce inseamna aceste cuvinte taioase ale Domnului Iisus Hristos, despre care v-am vorbit adineauri? De ce i-a numit adesea pe oameni serpi, pui de naparca, vulpi? Aceasta inseamna ca El ii mustra.

Exista o mare diferenta intre ocara si mustrare. Ocara, injosirea aproapelui sunt strict oprite de legea lui Dumnezeu, dar mustrarea ne este necesara. Citim in Sfanta Scriptura: Nu va faceti partasi la faptele lipsite de roade ale intunericului, ci mustrati-le!

In Epistola catre Timotei, Sfantul Apostol Pavel porunceste:  

Pe cei ce pacatuiesc mustra-i de fata cu toti, pentru ca si ceilalti sa aiba teama. Propovaduieste cuvantul, staruie cu timp si fara timp, mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga-rabdare si intru toata invatatura (I Timotei 5, 20; II Timotei 4,2).

Vedeti ca mustrarea ne este poruncita de Sfantul Apostol Pavel? Nu trebuie doar sa nu participam la faptele cele rele, ci sa le si mustram. Si in toate acele situatii cand Domnul Iisus Hristos a vorbit cuvinte taioase, El mustra pe cineva. N-a injosit demnitatea omeneasca a celor pe care i-a numit “vulpi” si chiar “pui de naparca”. El a demascat doar minciuna lor, fiindca fatarnicia este una dintre formele minciunii, iar tatal minciunii este diavolul.

Domnul Iisus Hristos nu putea sa nu mustre minciuna si fatarnicia, ci intotdeauna mustra iute si cu manie, pentru ca exista o sfanta manie, exista mania poruncita noua de Domnul, mania cu care trebuie sa ne aprindem cand vedem batjocorirea celor sfinte, manie asemenea celei care l-a facut pe Sfantul si facatorul de minuni Nicolae al Mirelor Lichiei la primul Sinod Ecumenic de la Niceea sa-l loveasca pe Arie peste obraz.

O astfel de manie L-a determinat pe Domnul Iisus Hristos sa izgoneasca cu biciul din templu pe cei care faceau comert. Cu o manie sfanta si inflacarata S-a napustit asupra necinstitorilor. I-a numit fatarnici pe cei care meritau aceasta, pe cei care trebuiau mustrati inaintea intregului popor, pe cei de pe a caror fata trebuia sa fie scoasa masca bunei cinstiri, sa fie demascati in ochii poporului si sa li se descopere minciuna. Legitim si drept a fost pe buzele Lui cuvantul “fatarnic”, adresat conducatorului sinagogii. Legitim si drept ar fi fost pentru El sa-i numeasca pe toti carturarii si fariseii nu doar fatarnici, ci si serpi, pui de naparca. Cititi capitolul al 23-lea din Evanghelia dupa Matei si veti vedea cat de dreapta este mustrarea carturarilor si a fariseilor, cat de bine li se potrivesc numele cu care i-a numit Domnul.

Oare nu merita Irod numele de vulpe? Pentru ce este numit vulpe? Ce este caracteristic pentru o vulpe? Se cunoaste siretenia ei, se cunoaste viclenia ei, se stie cum ea ii amageste si pe vanator, si pe victima. Numindu-l pe Irod vulpe, Domnul Iisus Hristos l-a mustrat pentru viclenie, pentru inclinarea lui spre tradare – acest lucru n-a fost o ocara, ci o mustrare legitima. (…)

Si preotii Bisericii, dupa invatatura Apostolului Pavel, trebuie sa-i mustre public pe pacatosi. Aceasta intra in obligatia si in datoria noastra.

Si daca aceasta este datoria noastra, in ce privinta ar trebui sa va mustru pe voi, pastoritii mei?

In multe ar trebui sa va mustru. Dar acum va voi mustra pentru un grav pacat al nostru, nu spun al vostru, spun al nostru – pacatul judecarii apropiatilor nostri. Pentru ca cine dintre voi este liber de acest pacat? Care dintre voi nu a incalcat cuvintele lui Hristos, care interzic judecarea celor de aproape? Cine dintre voi se teme din tot sufletul de aceste cuvinte? Ascultati-le: Nu judecati si nu veti fi judecati. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, dar nu bagi de seama barna din ochiul tau? Fatarnicule, scoate-ti mai intai barna din ochiul tau!

Noi suntem mereu ocupati cu lucrurile cele mai marunte, nu doar cu paiele, dar si cu praful din ochii fratilor nostri, iar barnele din ochii nostri nu suntem in stare sa le vedem si judecam de dimineata pana in noapte si din noapte pana in dimineata. Ma judeca si pe mine, arhiepiscopul vostru: ma judecati nu doar voi, ci ma judeca tare si in Kirsanova, si in Morsansk. Ma judeca cei pe care sunt indreptatit sa-i numesc afurisiti, ma judeca calugarii pribegi, calugaritele pribege insufla poporului ca eu nu sunt un adevarat arhiereu, ca nu trebuie sa mi se supuna, ca sunt lipsit de harul lui Dumnezeu.

Dar de ce? Pentru ce? Pentru ca eu le usurez suferintele fratilor nostri, care si-au varsat sangele pentru noi, pentru ca eu mantuiesc de moarte pe multi dintre cei care stau nu cu un singur picior, ci cu ambele in groapa.

Domnul imi ajuta sa-i scot din mormant, Domnul mi-a dat priceperea in cele ale chirurgiei si multa cunoastere si, dupa porunca celor doi patriarhi raposati – Tihon si Serghie -, nu indraznesc sa pun capat activitatii mele chirurgicale.

Iar acesti afurisiti, care stiu totul mai bine decat patriarhii, spun:“Ce fel de arhiereu este acesta, care astazi slujeste in Biserica, savarseste Liturghia, iar maine merge sa verse sange omenesc?

 

Iata pana la ce limita ajunge judecata, iata de cata nedreptate sunt capabili oamenii!

Sa nu ne facem vinovati de cumplitul pacat al judecarii, fiindca este un pacat greu, de care cu mare greutate te poti debarasa. A intrat atat de adanc in inimile noastre, incat este greu sa ne mai despartim de el.

Ce sa facem atunci? Cum ne putem elibera de acest pacat cumplit? Ne invata Sfantul Apostol Pavel, spunand: „In cele din urma, fratii mei, intariti-va in Domnul si in puterea Lui”. Nu nadajduiti singuri in voi, ci intariti-va in Domnul. Numai prin puterea Lui putem scapa de cumplitul pacat al judecarii.Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolesti, pentru ca lupta noastra nu este impotriva sangelui si a trupului, nu impotriva incepatoriilor, stapaniilor si stapanitorilor acestui veac intunecat, ci impotriva duhurilor rautatii din vazduh.

 

Pe cine numeste Apostolul domnii, incepatorii, stapanitorii acestui veac?

Pe demoni, pe ingerii satanei.

Precum in treapta sfanta a ingerilor exista noua cete, tot asa si satana are domnii, incepatorii, stapanitori ai acestui veac, duhurile rautatii de sub cer.

Si lupta aceasta este lupta noastra impotriva lor. Acesta este scopul vietii noastre.

„Pentru aceasta primiti toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva in ziua cea rea, astfel incat, toate trecandu-le, sa stati tari”.

 

Ca niste ostasi care merg la razboi, imbracati-va in toate armele lui Dumnezeu. 

Asadar ridicati-va, incingand mijloacele voastre cu adevarul, si imbracati-va in armura dreptatii.

 

Numai cu aceasta armura va veti apara de sagetile celui viclean si de judecarea apropiatilor vostri. 

Si incaltati picioarele voastre pregatite pentru a binevesti lumii, dar mai ales luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile aprinse ale vicleanului.

 

Cu scutul credintei fierbinti si inflacarate veti putea stinge aceste sageti ale vicleanului. 

Luati si coiful mantuirii, si sabia duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu.

 

Cu aceasta sabie veti secera toate duhurile cele rele de sub cer.

Si daca veti fi intotdeauna inarmati asa dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel, daca veti fi ostasi ai lui Hristos, aparatori inflacarati ai credintei, atunci sagetile aprinse ale celui viclean se vor departa de la voi. Asadar, ostasi ai lui Hristos, inainte, inainte la lupta cu cel viclean, cu uneltirile diavolesti, cu duhurile de sub cer! Amin.

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Sfântului Nicolae Velimirovici la pericopa vindecării femeii gârbove (Luca 13, 10-17)

Europa o reprezinta pe femeia garbova

“Omul garbovit nu priveste la cer, ci la pamant. Asa era in vremea aceea o femeie garbova. De optsprezece ani impliniti, capul ei era impreunat cu genunchii, incat putea privi doar praful pamantului si viermii din praf, si respira praf si toate duhorile pamantului. Dar Hristos s’a milostivit de ea, si i-a strigat: Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta. Si si-au pus pre dansa mainile; si indata s’a indreptat, si slavea pre Dumnezeu. (Lc. 13:12-13)

 

Talcuirea moderna: din toate continentele acestei lumi, Europa o reprezinta pe femeia garbova. De cand intai-statatorii duhovnicesti ai Europei, fara stiinta si voia popoarelor Europene, s’au rupt de adevarata Biserica a lui Hristos, din Rasarit, de atunci omenirea Europeana a inceput din ce in ce mai mult sa se garboveasca si sa-si aplece capul spre pamant. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din viata omenirii Europene, caci in acest veac capul omenirii s’a aplecat atat de jos, incat s’a impreunat cu genunchii, iar de aici nu mai poate vedea decat pamantul si viermii pamantului, si nu mai poate respira decat duhorile pamantului. Sa-i vorbesti despre cer inseamna sa-i vorbeste despre ceea ce nu poate vedea, caci intreaga ei fiinta e atat de garbovita incat, cu simturile ei, nu poate percepe decat ceea ce e jos, ce e din pamant, ce e mai prejos de om.

 

Din aceasta perspectiva a femeii garbove trebuie privita si pretuita intreaga viata a Europei din veacurile trecute. Din aceasta perspectiva a lumii, cea a unei femei garbove ce priveste in pamant, s’a dezvoltat stiinta, arta, economia, politica si intreaga viata omeneasca, individuala si sociala – indeosebi viata omeneasca. Privind numai la pamant, s’a explicat totul prin pamant. Vazand numai pamantul, s’a luptat doar pentru pamant. Auzind numai pamantul, toata stiinta omeneasca s’a lasat purtata de freamatul pamantului umed. Simtind numai miasma putreziciunii pamantesti, acel miros a covarsit toate bine-placutele miresme ceresti. Mintea omeneasca s’a preocupat doar cu cercetarea celor pe care le poate vedea cu ochiul, auzi cu urechea si mirosi cu nasul, s’a incredintat adica pamantului si numai pamantului – aceasta era intelegerea femeii garbove. Sute de aparate a nascocit mintea femeii garbove, ca sa cerceteze pamantul si cele din pamant. A cercetat toate plantele si radacinile, viermii mari si mici, si pe cei foarte mici, pe cei vazuti si pe cei nevazuti. Femeia garbova si-a inarmat ochii cu microscoape si cu ochelari fini, ca sa vada cu de-amaruntul tot musuroiul de viermi. Pe toate le-a vazut, pe toate le-a aflat, si a vestit cerului si pamantului ca nu exista nimic afara de viermi, mari si mici, vazuti si nevazuti, ganditori si neganditori, ca omul este numai un vierme intre viermi, iar deasupra viermilor, un supra-vierme.[1]

 

Atat a putut vedea femeia garbova, si nimic mai mult. Ca sa vada mai mult, ar fi trebuit sa fie dreapta, cu capul ridicat spre cer si cu mintea deschisa catre lumea de sus. Iar acea lume de sus nu este un musuroi de viermi, ci Ierusalimul cel de sus, oastea Domnului cea luminata si stralucitoare, alcatuita din minunata ierarhie cereasca a Serafimilor, Heruvimilor, a Scaunelor, Domniilor, Puterilor, Stapaniilor si Incepatoriilor, a Arhanghelilor si Ingerilor, si din multime nenumarata de Drepti si Placuti ai lui Dumnezeu. Femeia garbova nu poate vedea intregul Ierusalim de sus, intreaga lume duhovniceasca de deasupra omului. Ea vede doar ce-i mai jos de ea, nicidecum ce-i mai presus. De aceea, tot ce-a cugetat si a faurit de-a lungul ultimelor catorva veacuri a cugetat si a faurit pe nisip, pe praf, pe pamant si pe noroi, pe cele pe care le putea vedea si simti sub ea. Cine va intelege privind in aceasta lumina evolutia omenirii Europene de la ruperea de Biserica, acela va intelege tot. Asa cum pescarul de pe raul malos miroase a mal, asa si intreaga cultura Europeana, cu stiinta si filosofia ei, cu arta si religia, si cu intreaga ei cultura, miroase toata a mal, a pamant, a praf – singurele lucruri pe care o femeie garbova le poate vedea. Hristos este singurul tamaduitor al garbovirii.

Pricina garbovirii Europei sta in calcarea legii lui Dumnezeu, si mai cu seama in necinstirea parintilor sai.

Predica IPS Bartolomeu Anania

http://www.youtube.com/watch?v=5ChyfXZitSo