CUVÂNT LA ÎNCEPUTUL POSTULUI

0
356

CUVÂNT LA ÎNCEPUTUL POSTULUI

Omul este o fiinta compusa din trup vazut si din suflet rational si imaterial, destinat sa fie ceea ce este. Natura si vrednicia acestor doua parti constitutive amintite mai sus ale omului nu sunt de aceeasi valoare; corpul a fost creat ca un organ ce se misca pentru a sluji sufletul stapanitor; sufletul a fost randuit ca sa conduca si sa imparateasca, ca unul ce este superior trupului. Sufletul a primit de la minte si ratiune puterea de discernamant si, prin cercetarea deosebirii dintre cele bune si cele rele, cunoaste pe Dumnezeu, facatorul si creatorul celor prezente si al celor ce le percepem prin simturi, dar si al celor nevazute, pe care mintea incorporala le sesizeaza prin cu­getare si intuitie.

Sufletul, ca un prieten al lui Dumnezeu, prin practicarea dreptatii si a virtutii, are dragoste de filosofie, se supune legilor si po­runcilor ei, se indeparteaza pe sine cat mai mult posibil de poftele trupesti, se apropie de Dum­nezeu si se straduieste pe cat poate sa-si improprieze binele; se ocupa apoi cat mai mult indeo­sebi cu insasi filosofla cea sfanta, numita infranare. Prin ea, mintea ramane netulburata, nu pri­meste amestecul necuratiilor ce-i vin de la pan­tece sau din oarecare alta parte, asa ca are deplina libertate si putere de a gandi si contempla pe cele ceresti si pe cele inrudite mintii.

Prin urmare, toti cati sunteti scolari ai filosofiei, iubitori de cele inalte si ucenici ai Cuvantulul, iubiti tot timpul ce ne sta in fata, primiti cu bucurie sfantul post de patruzeci de zile ca pe uni dascal al castitatii, mama a virtutii, ingrijitor al fiilor lui Dumnezeu, pedagog al celor fara oranduiala in viata, ca pe o linistire a sufletelor, ca pe un echilibru al vietii si ca pe o pace bine incheiata si netulburata. Asprimea si sfintenia postu­lui adorm patimile, sting iuteala si mania, racoresc si potolesc furtuna ce clocoteste din pricina prea multei mancari. Si, dupa cum in timpul verii, cand razele fierbinti ale soarelui ard pamantul, face bine celor infierbantati si nadusiti vantul de la nord, alungand inabuseala cu adierile sale placute, tot asa si postul daruieste aceeasi usurare, alungand infierbantarea prici­nuita in trup de prea multe mancaruri.

24_anachoretesPostul face atat de mult bine sufletului, dar nu mai putin foloseste si trupului. Imputineaza materiile grase din corp, scade greutatea trupului, imbunatateste starea vinelor pe cale de a se rupe din pricina prea multului sange, le mai lar­geste putin, ca sa nu se intample cu ele ceea ce se intampla cu canalele; caci acestea, daca primesc mai multa apa decat capacitatea lor, se sparg, nemairezistand din pricina prea multei cantitati de apa varata cu sila pe ele. Prin post, capul se bucura de o stare pasnica si linistita; nu i se zbat arterele si nici creierul nu se intuneca prin ridicarea in sus a aburilor. Infranarea este libertatea stomacului. In post, scapa si stomacul de silnica robie de a fierbe ca un cazan in vederea mistuirii. Ochii vad limpede si neintunecati; este indepartata ceata pe care satiul obisnuia s-o in­tinda peste ochi. Picioarele calca sanatos, iar pu­terea mainilor e nezdruncinata. Respiratia, regulata si masurata, nesilita de niciunul din duhu­rile tulburatoare dinlauntrul trupului. Gandirea celui ce posteste este clara si deslusita, mintea curata; si, intr-adevar, in post sufletul are chipul lui Dumnezeu, cand isi indeplineste nesuparat si netulburat propriile lui functiuni, ca si cum n-ar fi in trup, desi este in trup. Somnul este linistit si fara naluciri. Si, ca sa trec sub tacere pe cele mai multe, spun ca postul este pace si a sufletului si a trupului, viata netulburata, trai echilibrat, vie­tuire ce veseleste pe Dumnezeu si intristeaza pe diavol. Dupa cum dusmanul cand vede ca vrajmasul sau privegheaza, ca este vesnic atent, ca se inarmeaza cu grija, ca face exercitii de lupta, socoteste pregatirea lui osarduitoare drept propria sa infrangere, tot astfel si vrajmasul mantuirii noastre uraste grija amanuntita ce-o avem de virtute si o socoteste drept propria sa nenorocire.

Pentru aceasta afla, omule, ca ingerii sunt pazitori si paznici apropiati ai casei celui ce pos­teste; iar ai casei celui ce petrece in desfatari in postul acesta de patruzeci de zile pazitori sunt dracii, prietenii mirosului de carne fripta, indra­gostitii de sange, tovarasii de betie. Pentru ca si duhurile, atat cele ale sfintilor, cat si cele necu­rate se apropie de cei cu care se potrivesc si de prieteni. Lucrul acesta se poate vedea si la pa­sari. Porumbeilor le place sa stea in locuri curate si sa umble prin holde, culegand boabe pentru ei si puii lor. Turtureaua sta cu placere pe ramurile copacilor, cantand subtire. Corbul cel lacom, insa, sta langa macelarii si croncaneste gros si neplacut impotriva celor ce vand carne.

Astfel sa iubim infranarea ca sa fim iubiti de ingeri; sa uram desfatarea cea nestapanita, pentru ca nu cumva odata cu ea sa atragem asupra noastra si tovarasia dracilor. Niciun om care traieste in desfatari nu ajunge virtuos; niciun om care-si petrece vremea in ospete nu este ucenic al virtutii; niciun om iubitor de placeri nu este sfant; niciun om care traieste pentru trup nu e partas al Imparatiei cerurilor.

dome_adamDu-te cu mintea la inceputul neamului omenesc si vei gasi ca experienta este martora a ceea ce blamam noi. N-am fi primit porunca de a posti daca n-ar fi fost calcata legea primei infranari. Pantecele n-ar fi fost numit vrajmas daca n-ar fi introdus pacatul sub pretextul placerii. N-ar fost nevoie de plug, de boi care ara, de brazda, de seminte, de apa de udat, de schimbarea anotimpurilor, de iarna care ingheata totul si de vara care evapora si le usuca pe toate, si de toate greutatile anului daca din pricina desfatarii de o clipa a stramosilor nostri n-am fi fost osanditi la aceste munci. Dimpotriva, am fi dus o alta viata decat aceasta ce-o vedem, pe care nadajduim sa o dobandim iarasi, cand, prin inviere, ne vom dezbraca de aceasta viata plina de patimi. In aceasta consta binefacerea pogorarii lui Dum­nezeu catre noi, in a ne readuce la vrednicia de altadata; Dumnezeu, prin marea Sa iubire de oa­meni, ne-a impartasit cu ea, dar noi, prin usuratatea noastra, n-am pazit harul. Postul este icoana a vietii viitoare, imitare a unei vietuiri nestricacioase. Acolo nu sunt nici bauturi, nici desfatari.

Lasa pe cel dintai om, mergi mai departe si numara pe cei de dupa el! Cine l-a facut pe drep­tul Noe sa aiba urate purtari, sa-si dezgoleasca madularele, pe care legea porunceste sa le aco­perim, fara sa-si dea seama?

Cine a facut pe obraznicul Ham sa rada de betia tatalui sau, ca sa se nasca doua pacate dintr-un singur pacat? O singura betie a lipsit si pe tata de acoperaman­tul cel cuviincios si pe fiu de libertate.

Dar, iarasi, cand ma uit la copiii lui Eli preo­tul si ma gandesc la acea istorie, gasesc o gra­mada de nenorociri, legate unele de altele prin aceeasi cauza: pantecele si nesaturarea. Fiii lui Eli, folosindu-se de preotia tatalui lor pentru pla­ceri si desfatari, au pangarit jertfele si au oferit parga jertfelor pantecelui in locul lui Dumnezeu. A urmat apoi desfranarea, sora buna a desfatarii cu mancari. Peste toate acestea a venit judecata lui Dumnezeu, care a adus o osanda aspra si cumplita. Din pricina fiilor lui Eli un popor vrajmas a pornit cu razboi impotriva Ierusalimului. Si, ca sa scurtez povestirea multimii de nenoro­ciri, tinerii desfranati au murit in lupta, patria im­preuna cu cei ce pacatuisera s-a primejduit, chi­votul lui Dumnezeu a fost luat in robie de vraj­masi, iar batranul preot, tatal lor, a murit la auzul atator nenorociri. A fost adus un roi atat de mare de nenorociri peste oras de dragul gatlejului.

Sa postim deci cu totii, dar mai cu seama posteasca familiile preotilor, ca unii ce au in casa un dascal al infranarii si au in camin poruncile cele intelepte. Ar fi intr-adevar absurd ca fiii bancherilor sa se priceapa la socoteli si sa cunoasca valoarea metalelor pretioase, fiii fierarilor sa stie sa umble cu focul si cu nicovala, iar fiii preotilor, rudele sau alti oameni apropiati lor, sa se impo­triveasca scopului pentru care a fost destinat sa traiasca conducatorul si stapanul casei.

S-a vatamat din pricina panteJacobAndEsau_DSC_0091celui si Isav, fiul mai mare al Iui Isaac. Isav, de meserie, era vanator. Odata, intors acasa, dupa ce facuse cale lunga dupa vanat, a fost cuprins de nestapanita foame fata de mancarea ce a vazut-o la fratele sau si pentru un blid cu linte a vandut fratelui sau dreptul de intai-nascut. Din pricina aceasta i s-a furat si binecuvantarea parinteasca. Astfel, putin cate putin, s-a instrainat de virtute si de Dumnezeu si a pierdut slava patriarhilor. S-a despartit de inrudirea cu Israel, a ajuns barbar si strain, si s-a nascut din el un astfel de popor.

Aceasta boala a adus si pe poporul Vechiului Testament la calcarea sfintelor si dumnezeiestilor legi. In timp ce Moise era in munte pentru a primi legea fagaduita, iudeii s-au indepartat de felul lor de viata, s-au dedat la imbuibari cu mancare si bautura si la jocuri; pe nesimtite, alunecand si calcand in picioare viata cea ordonata, au fost atrasi de diavol la necredinta. De aici deci facerea vitelului de aur, inchinarea la diavol, participarea lui Aaron la intinaciune, stricarea legii, sfara­marea placilor legii, suirea lui Moise a doua oara pe munte. Intr-un cuvant, toate acelea pe care le deplange istoria isi au inceput si pricina in man­carea nemasurata.

Vreau sa va mai dau si un alt exemplu, petre­cut in timpurile de mai tarziu, dar de aceeasi pu­tere in ce priveste fapta. Imparatul Saul era pe campul de lupta si conducea batalia cu multa grija. Saul a oprit pe popor ca sa manance vreun fel de mancare in acea zi si a pecetluit cu jura­mant hotararea lui; pedeapsa neascultarii porun­cii era moartea. Toata ostirea a primit cu supu­nere porunca lui; numai fiul imparatului, Iona­tan, trecand pe langa o stupina, biruit de pofta de miere, si-a infipt varful sceptrului in faguri si a gustat din miere. Era aproape sa fie omorat daca tot poporul nu s-ar fi impotrivit pornirii tatalui lui si imparatului, care era hotarat sa prefaca amenintarea in fapta.

Pe langa exemplele spuse mai sus se mai pot aduna din Scriptura nenumarate altele, din care sa se vada lamurit ce bunatati savarseste infranarea, si dimpotriva, cate nenorociri aduce im­buibarea nestapanita cu bauturi si mancari.

Postul este tovarasul sfintilor; postul este in­ceputul oricarei fapte bune. Si, dupa cum mes­terii nu pot fara unelte sa-si indeplineasca mese­ria lor, tot asa si sfintii, chiar daca sunt ajutati de haruri duhovnicesti, nu pot fara post sa savar­seasca minuni si semne. Prin post Elisei a inviat un mort si l-a insufletit; prin post Moise a vazut pe Dumnezeu; prin post Daniel a biruit insela­ciunea si ratacirea asirienilor; prin post chiar si Domnul a infrant ispitele diavolului; prin post si apostolii savarseau cererile facute pentru lucrurile mari; prin post ninivitenii au indepartat amenintarea cu moartea. Si, ca sa spunem pe scurt, postul este rugator catre Dumnezeu, vred­nic de cinstit, mijlocitor vrednic de credinta; pos­tul dobandeste indata lucrurile pentru care aduce rugaciune lui Dumnezeu. Prin urmare, toti cei care sunteti barbati credinciosi si iubitori mai mult de Dumnezeu decat de placeri, cu bucurie si cu veselie apropiati-va de zilele infranarii! Cel care-i trist la inceputul luptelor nu-i luptator viteaz. Nu te intrista ca un copil dus la scoala! Nu murmura impotriva curatiei acestor zile! Nu as­tepta cu nerabdare sfarsitul saptamanii, cum astepti sosirea primaverii dupa iarna cea amara! Nu dori sambata ca sa te imbeti, ca un iudeu! Nu numara zilele postului mare, ca un naimit trandav, care asteapta sfarsitul angajamentului ca sa ia simbria. Nu te intrista ca din cel dintai ceas cosul casei tale nu mai scoate fum si nici bu­catareasa nu mai sta langa foc.

Daruieste ceva sufletului, nu totul trupului. Sufletul este hranit prin departarea de mancari, iar trupul, prin saturarea cu mancari. Dar pentru ca sufletul este unit cu trupul si pentru ca acestea doua, cu totul despartite potrivit firii lor, au fost unite prin purtarea de grija si arta Creatorului, sa ne gandim cum ar putea trai si sufle­tul si trupul impreuna, fara ca sa lipsim pe vre­unul dintre ele de trebuintele corespunzatoare.

Esti alcatuit, omule, din doua parti. Nu mai spun ca sufletul este mai de pret si ca se cuvine ca lui sa-i dai cea mai multa atentie si buna­vointa. Judeca si pe unul si pe altul ca un om rational si un judecator drept. Ingaduie putin si, daca vrei, voi lua apararea sufletului, intocmai ca apararea unei femei cinstite impotriva acelora care o nedreptatesc si o calomniaza. Sufletul este sfant si necorporal; nemuritor si nepieritor; nu se inrudeste cu pamantul si cu cele de pe pamant, ci cu Dumnezeu. Fiind curat, se bucura de cei curati; fiind de origine imateriala, evita pe cele materiale. Dar cand a primit porunca sa chiverniseasca vasul cel facut din pamant, sta langa lut ca o roaba supusa stapanului, il pazeste, se in­grijeste de el, pana ce-i va veni porunca ce-i in­gaduie sa se desparta de el. Infranarea de la man­care este deci folositoare sufletului care insufle­teste trupul, iar folosirea de alimente este nece­sara organului pamantesc. Nu se cauta multul, ci bunul. Imparteste-mi timpul anului! Da sase luni celui condus, trupului, iar pe celelalte, conducatorului, sufletului. Cererea e dreapta! Niciun judecator nu va fi atat de iubitor de trup si atat de partinitor ca sa nu dea dreptate celor spuse! Eu insa voi merge si mai departe! Nu sustin ca anul sa fie impartit in doua parti. Dimpotriva, las trupului zece luni si ceva. Sa mi se dea patruzeci de zile de cumpatare, ca sa ma eliberez putin de intinaciune, racind prin infranare lutul.

Acestea, crestini, sunt drepte si de necon­trazis, fie ca le judeca Dumnezeu, fie ca le judeca omul. Iar tu, judecatorule, ai venit la timp si ho­taraste in procesul dintre suflet si trup. Ucide asadar, crestine, viata molesitoare ca una ce este tinereasca! Esti barbat, nu gandi cum gandesc copiii. Copilul plange daca nu capata miere. Daca nu le vei da carne sau vin se arunca la pamant si tremura si plang atat de mult incat supara pe toata lumea.

Mi-e rusine de intristarea ce o au cei lacomi cu pantecele, cand se hotarasc la post. Mereu casca, se culca putin, se scoala si iarasi sunt siliti sa se culce. Se silesc sa-si petreaca ziua in nesimtire si se supara ca soarele intarzie atat de mult pana sa apuna. Spun ca zilele sunt mai lungi ca de obicei. Isi inchipuie ca au dureri in stomac, ca li s-a tulburat sufletul, ca-i doare capul, ca li s-a schimbat dispozitia sufleteasca cu toate ca acestea sunt simptomele imbuibarii, si nu ale postului. Vin cu neplacere la masa aceas­ta frugala, murmura impotriva verdeturilor, bat­jocoresc legumele, ca si cum ar fi fost create fara niciun rost; caci cei carora le plac mancarurile grase si imbelsugate incep sa si filozofeze impo­triva mancarurilor ce aduc cumpatarea. Beau apa tinandu-si respiratia ca si cum ar bea o doc­torie data de doctori. Multi oameni, din pricina ca in post nu pot bea vin, inventeaza alt fel de vin ca sa-si mangaie pofta de vin prin aceste false nas­cociri. Altii fac mancaruri gustoase din legume si ajung dibaci nascocitori ai desfatarii. Dar asta e o naivitate si o prostie. Caracterul infranarii sta in libertatea de vointa si de gandire, nu intr-o josnica viclenie care cauta sa dea aparenta de infranare. Cere plata pentru faptele savarsite potrivit legii virtutii; iar plata si recompensa sunt fagaduite lucratorilor nevicleni, nu celor vicleni. Nu falsifica postul ca sa nu patesti ce patesc carciumarii. Daca ei sunt pedepsiti cand pun apa in vin, cum vei scapa oare nepedepsit tu, care fal­sifici asprimea postului prin mancaruri de post pregatite cu multa grija si arta? Nu pretexta boli inchipuite! Nu huli postul, spunand ca te imbol­naveste! Dimpotriva, postul iti da sanatate! Nu aduce pretexte de pacat impreuna cu oamenii ce umbla, dupa placeri! Din pricina obiceiului tau rau infranarea ti se pare dusman. Nimic din ceea ce este natural nu-i cu neputinta de suportat. Iar dovada a celor spuse sunt toate popoarele bar­bare care nu cultiva vie, si nici nu beau vin, ci au ca bautura apa ce izvoraste de la sine din pa­mant, si n-are nevoie sa fie cultivata. Cu toate ca beau apa, totusi sunt recunoscuti de toti ca oa­meni viteji si foarte buni luptatori; si, dupa cum se vede, cei cumpatati biruiesc pe cei ce beau mult vin si pe betivi. Trupurile lor sunt mai usoa­re si rezistente, se urca cu usurinta pe cai; sunt iscusiti, indrazneti si buni ochitori cu arcul. Au siguranta in miscarile lor si indrazneala, si stiu sa gaseasca solutii fericite in incurcaturi. Nu huli deci apa, spunand ca te imbolnaveste, te slabeste si vatama pe cei care o beau. Viata de toate zilele iti da pe fata calomnia.

Pentru ce vorbesc despre vin? Scitii nomazi, locuitorii Bosforului si cei care stau pe raul Rin n-au casa si nici camin. Vietuiesc in corturi si-si fac corturile din lana si pieile oilor si din alte acoperaminte intamplatoare. Din pricina asta nu fac paine, nu cunosc plugul, nici nu ara paman­tul. Cum au sa cunoasca acestea ei, care n-au invatat sa cultive graul si alte seminte ale pa­mantului? Cu toate acestea traiesc fara paine si fara vin, sunt viteji si luptatori vrednici in luptele impotriva tuturor popoarelor, dintre care pe multe le-au biruit. Nu i-a vatamat deloc faptul ca n-au mancat paine si n-au baut vin. Obiceiul mostenit de la parinti a ajuns pentru ei o a doua natura.

Pentru care motiv am amintit de acestea? Ca sa aratam ca educatia si exercitiul il formeaza pe om asa cum voim si intentionam. Obisnuieste-te cu infranarea si, cu timpul, infranarea iti va fi un tovaras usor de suportat. Dimpotriva, daca vei avea ca tovarasi si prieteni desfatarile si ospetele, nu vei iubi niciodata postul, ci ti se va parea im­povarator, strain si neobisnuit. Traiul infranat si cumpatat este icoana a vietii viitoare nestricacioase. Atunci cand ne vom dezbraca de acest trup patimas, vom trai liberi, nu vom mai fi siliti sa slujim pantecelui si sa fim robi celorlalte pa­timi; tot asa si acum, daca vom indeparta multa silnicie ce ne-o face stomacul si poftele, vom fi aproape de viata nfetricacioasa ce o asteptam. Ca sa spunem pe scurt, sa fugim cat putem de a umbla dupa placeri. Este cu neputinta ca aceeasi persoana sa fie si iubitor de placeri si iubitor de Dumnezeu. Cel care iubeste trupul va iubi vrand nevrand si bogatiile, iar cel care iubeste bogatiile este un om nedrept; iar cel care va fi nedrept, va trece cu usurinta si peste poruncile credintei si va calca legile inteleptilor; cu usurinta va savarsi faptele ce-i sunt oprite, iar prin asta isi va aduna in jurul sau toate bogatiile ce pot sa-i ingaduie orice desfatare si va darui placerii, ca unei sta­pane, toate jafurile facute cu nedreptate.

Nu fugi de greutatile infranarii; dimpotriva, pune in fata greutatii infranarii nadejdile ce le ai si vei trece cu usurinta peste indepartarea de mancaruri gustoase. Spune-ti tie insuti cuvintele bunei-credinte:

„Amar este postul, dar dulce e raiul! Impovaratoare este setea de vin, dar aproa­pe este izvorul din care cel care bea nu va inseta in veci. Nestapanit este corpul, dar mai puter­nic sufletul cel necorporal. Moarta este puterea, dar aproape invierea”.

Spune si tu pantecelui ce te sileste cuvintele Domnului:

„Nu numai cu pai­ne va trai omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu”.

Postul nu inseamna foamete, ci o mica amanare. Postul nu-i o pedeapsa ce ti se impune din afara, ci o indepartare de bunavoie de mancaruri; nu o silnicie primita in chip de rob, ci o fapta savarsita si cugetata in mod cu totul liber. Roaga-te, si vei avea putere sa duci la bun sfarsit postul; cheama-L pe Dumnezeu, si indata vei capata ajutor.

Du-te cu mintea la vechea istorie a neamului omenesc si vei vedea ca cei care si-au infranat trupul pentru credinta n-au fost nici mai slabi in ce priveste puterea, nici mai tristi la infatisare, nici mai putin frumosi la chip decat cei care tra­iau in desfatari, care mancau tot felul de buna­tati si care beau vin curat si neamestecat. Acel imparat al asirienilor, care traia numai pentru trup, care era legat de un trai desfatat si imbelsugat ca de o iesle, a poruncit ca paharnicii si oamenii lui de servit la masa, si in general toti cei ce slujeau traiului lui imbelsugat si desfatat sa fie alesi cu grija; sa aiba trupul sanatos, sa fie frumosi la chip, pentru ca si ochiul sa se desfateze de cele ce vede in jurul sau, nu numai gura si gustul. Printre slugile alese pentru a sluji imparatului erau trei tineri din poporul robit al lui Israel. Acestia se hraneau nicoana-sfantul-post-2umai cu seminte, caci n-au vrut sa manance din mancarurile ce se serveau la masa imparateasca, din pricina ca erau pangarite prin amestecul cu jertfele idolesti. Trebuiau sa evite si vinul din pricina libatiei, ca si orice fel de carne pentru motivul aratat mai sus. Seful slugilor ii silea sa manance ceea ce le punea inainte pentru ca nu cumva din pricina infranarii sa-si piarda frumusetea chipului lor si sa-i gaseasca imparatul vina si sa-l pedepseasca pentru ca tinerii n-au fost bine hraniti si ingrijiti. Dar ei i-au spus:

„Lasa si ingaduie-ne! Nu vom parea imparatului mai putin frumosi decat cei care se ospateaza cu mancaruri alese si gustoase si nici nu se vor ofili fetele noastre. Nu te teme ca ii vei duce imparatului niste slugi urate la chip. Mesterul care ne-a facut ne va da frumusete si vei afla prin experienta ca postul este cel care ingrijeste de frumusetea noastra”.

Si asa s-a si intamplat. Cei trei tineri infloreau si i-a intrecut in frumusete pe toti ceilalti ce se hraneau cu carne.

Dar cu Samson ce-a fost? N-a fost invatat sa posteasca inca de cand sugea la pieptul mamei lui? Ingerul Domnului i-a poruncit maicii sale ca trebuie sa pazeasca pe copil de vin si de orice mancare aleasa si gustoasa. Si cine era asa de puternic ca Samson? Care luptator a fost asa de vestit? Singur era in stare sa se bata, si a biruit o armata intreaga de dusmani si o multime ne­numarata. Odata, fara sabie si fara sulita, a luat o falca de magar si a doborat la pamant o mie de dusmani, folosindu-se numai de osul acela.

Ai si tu astfel de nadejdi si vei putea sa pos­testi. Sarguieste-te, si te vei imputernici. Da-ti auzul spre cunoasterea invataturilor celor tainice si vei uita de mancare, ca si poporul care il urma pe Iisus cand invata cu fapta si cu cuvantul. Sa ne rusinam noi, neinfranatii si iubitorii de pla­ceri, de elinii si iudeii care postesc in zadar si fara niciun tel; caci ei se pagubesc degeaba prin fap­tul ca nu mananca. Totusi, ei postesc ca sa ser­veasca de exemplu si imbold celor virtuosi. Cres­tinilor li se cuvine sa aiba o viata curata si o gan­dire plina de evlavie si cuviosie. Crestinilor care au credinta cea curata si adevarata. Cei care duc o viata morala, fara sa aiba o credinta curata si adevarata, mi se pare ca se aseamana cu aceia care zidesc o casa fara temelie sau cu cei care incheie o corabie fara carena […]”.

 Sursa cuvantul-ortodox.ro