Tanti Florica şi televizorul

0
434
Tanti Florica şi televizorul
 

Un creştin care se respectă, nu mai slujeşte la „doi domni”. Cum a cunoscut credinţa cea adevărată, a rupt-o cu păcatul. Nu mai stă cu ochii în toate mizeriile, în toate deşertăciunile lumeşti. Nu-l mai interesează toate scandalurile, modele, violenţele şi indecenţele care se transmit pe unele posturi de televiziune. Ba chiar renunţă la televizor, din dorinţa de a avea cât mai mult timp pentru rugăciune, fapte bune, biserică, familie, căci se gândeşte la veşnicie. Unii spun că televizorul e „dracu” şi nu trebuie să-l ţinem în casă. Eu, în tinereţile mele, am reparat multe televizoare, dar nu am văzut prin ele nicio „codiţă”. Nu, televizorul nu e „dracu”. E un aparat care poate fi folosit şi în bine şi în rău. E ca o moară; ce-i dai, aia macină. Dar spuneţi-mi dumneavoastră, dacă aţi auzit de vreun post de televiziune, care să nu îndemne la păcat sau la manifestări neortodoxe, de dragul ecumenismului. De aceea, cei mai mulţi părinţi duhovniceşti nu sunt de acord cu privitul la televizor, din cauza programelor păcătoase, care se amestecă subtil cu unele programe documentare. Aş aminti aici pe Părintele Cleopa Ilie, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Visarion Iugulescu, Părintele Iustin Pârvu şi mulţi alţii. Unii părinţi duhovnici, chiar nu-i primesc la spovedit pe cei care privesc la televizor.
Îmi aduc aminte de o întâmplare adevărată, puţin hazlie.
Tanti Florica, o creştină din zona noastră, care s-a întors cu toată fiinţa la Dumnezeu, care, acum, face şi misionarism, s-a dus odată la Mânăstirea Sihăstria, la Părintele Varsanufie (dacă nu mă-nşel), să se spovedească. Acolo, printre altele, Părintele a întrebat-o: „Priveşti la televizor?”, la care ea a răspuns: „Ei, numai la ştiri, părinte…”. Şi-mi zice: „Măi, frate Radule, când mi-a tras o cruce-n cap… Şi mi-a zis: Nu ţi-e ruşine, femeie bătrână să stai cu ochii în toate mizeriile…”. Şi de-atunci, tanti Florica s-a lecuit de năravul ei. Şi mai spune şi altora, ca să le fie de folos.
Unii se înşală, spunând că privesc la televizor selectiv, adică privesc numai programele, emisiunile utile, folositoare. Ce păcăleală! Păi ca să-ţi dai seama că un program, un film este bun, nu trebuie mai întâi să-l vezi. Şi dacă-l vezi, şi nu era bun, nu te-ai întinat!? E ca şi cum ai spune: vreau să gust din apa aceasta, ca să-mi dau seama dacă este otrăvită. Nu e riscant?
Sunt creştini care spun că ei pot discerne; pe ei nu-i smintesc imaginile imorale văzute la televizor. Asta e mândrie, să mă iertaţi!
Alţii, într-adevăr, au renunţat la televizor, ascultând de sfaturile părinţilor duhovniceşti, şi mulţi ani au trăit aşa, „neinformaţi”, dar de când cu internetul, treaba s-a schimbat. Pe internet pot vedea acum orice emisiune TV. Şi se înşală crezând că sunt în ascultare de părintele duhovnicesc. Dar scopul pentru care părintele a recomandat renunţarea la televizor, era programul şi nu aparatul.
Unii spun că trăim într-o epocă în care nimic nu se mai poate fără a te informa. Trebuie să ne informăm, dar scopul televiziunilor şi al internetului este altul. Oare copiii care stau ore în şir la televizor sau calculator sunt, astăzi, mai dotaţi, mai informaţi? Cum trec prin şcoală? Nu cu referate luate de pe internet, fără ca ei să muncească.
Să ne informăm, dar să nu uităm că mai există şi cărţi.
Desigur ne putem informa şi de pe internet în domenii utile, dar prea repede alunecă mouse-ul spre reclame şi alte informaţii tentante.
Părintele Porfirie din Grecia, n-avea televizor, dar, citeam undeva, că vedea ce se întâmplă în România, la Revoluţia din 1989. Avea altfel de „televizor”, dăruit de Dumnezeu. Era văzător cu duhul. La fel şi Sf. Maria Egipteanca, nu citise Biblia, dar o ştia pe deasupra.
Cine nu e creştin practicant, sau e doar „căldicel”, nu va înţelege mai nimic din cele prezentate mai sus, ba chiar va zice că sunt habotnic, dar nu e aşa. Cele ce am scris mai sus, sunt valabile numai pentru cei ce vor să se mântuiască, căci nu e glumă cu mântuirea.
Dacă sfinţii, care trăiau într-o aspră nevoinţă, în rugăciune, în post, se temeau de judecata lui Dumnezeu, dar noi cei de astăzi, cu atâta confort şi nepăsare…
În Patericul Egiptean, se povesteşte pentru avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: avvo Agathoane, unde eşti? Şi le-a răspuns lor: înaintea judecăţii stau. I-au zis lui: şi tu te temi, părinte? Le-a zis lor: cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu! Şi i-au zis lui: dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu? Zis-a bătrânul: nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor.

www.popasduhovnicesc.ro