Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 decembrie 1998, despre cazurile tot mai des întâlnite în ultima vreme de rea folosire de către unii duhovnici a puterii de a lega de a dezlega

0
492

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 decembrie 1998,
despre cazurile tot mai des întâlnite în ultima vreme de rea folosire de către unii duhovnici
a puterii de a lega de a dezlega

Hotărâm:

Având în vedere tot mai desele reclamaţii ale mirenilor privind acţiunile neîntemeiate canonic ale unor păstori de suflete, a aduce la cunoştinţă preoţilor care duc slujirea duhovniciei despre neacceptarea constrângerii sau convingerii păstoriţilor, împotriva voinţei lor, la următoarele acţiuni sau hotărâri:
– primirea monahismului,
– îndeplinirea unei oarecare ascultări / slujiri bisericeşti,
– acordarea unor donaţii,
– căsătoria,
– divorţul sau respingerea căsătoriei (cu excepţia cazurilor când acea persoană nu se poate căsători din motive canonice),
– respingerea relaţiilor conjugale în familie,
– neacceptarea serviciul militar,
– neacceptarea de a merge la vot sau respingerea altor obligaţii cetăţeneşti,
– neacceptarea ajutorului medical,
– neacceptarea primirii educaţiei şcolare,
– angajarea la muncă sau schimbarea locului de muncă,
– schimbarea locului de trai.

Amintim tuturor preoţilor Bisericii Ortodoxe Ruse care au slujirea duhovniciei, despre necesitatea respectării riguroase (în practica duhovniciei) a literei şi duhului Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii a Bisericii Ortodoxe, a moştenirii Sfinţilor Părinţi şi a prevederilor canonice, precum şi despre inadmisibilitatea introducerii în practica duhovniciei, de către preoţii ortodocşi, a unor cerinţe morale sau de alt gen, care depăşesc cadrul prevederilor menţionate şi, după cuvântul Mântuitorului, de a pune pe oameni sarcini cu anevoie de purtat (Luca 11:46).
Amintim tuturor preoţilor-duhovnici că ei sunt chemaţi să-i ajute pe păstoriţii lor prin sfaturi şi dragoste, neîncălcând libertatea întru har a fiecărui creştin. Sublinem faptul că ascultarea necondiţionată pe care o datorează un frate de mănăstire stareţului său, nu poate fi aplicată la fel şi în practica parohială între preot şi păstoriţii săi. Accentuăm în special inadmisibilitatea ca preotul să se amestece în probleme legate de alegerea viitorului soţ sau a viitoarei soţii, cu excepţia cazurilor când un păstorit cere sfaturi concrete în această privinţă.
Subliniem inadmisibilitatea atitudinii negative şi denigratoare la adresa căsătoriei, amintind tuturor sfinţiţilor slujitori Canonul 1 al Sinodului de la Gangra: „Dacă cineva ar defăima nunta, iar pe femeia credincioasă şi evlavioasă care se împreunează cu bărbatul ei ar defăima-o şi ar urgisi-o ca şi cum nu ar putea intra în Împărăţia Cerurilor, să fie anatema!”. Subliniem în mod deosebit că intrarea în monahism ţine de alegerea liberă a creştinului şi nu se poate face „ca ascultare” de vreun duhovnic.
Amintim monahilor despre condamnarea de către Canonul 21 de la Gangra, a celor care „iau pretextul nevoinţei spre mândrie, înălţându-se peste cei care trăiesc simplu (adică în căsătorie) şi introduc inovaţii împotriva Scripturilor şi Canoanelor bisericeşti”. Canonul 10 al aceluia Sinod spune: „Dacă cineva dintre cei ce trăiesc în feciorie pentru Domnul ar defăima pe cei căsătoriţi, să fie anatema!”.
[Cf. notei informative: Sinodul constată cu îngrijorare că unii duhovnici nu admit la împărtăşanie persoanele căsătorite, dar necununate, identificând o astfel de căsătorie cu adulterul.] Amintim preoţilor-duhovnici că, Biserica Ortodoxă, insistând pe necesitatea căsătoriei bisericeşti (Cununia – n.n.), respectă şi căsătoria civilă precum şi căsătoria în care doar unul mărturiseşte credinţa ortodoxă, în conformitate cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, iar femeia necredincioasă – prin bărbatul credincios” (I Corinteni 7:14).
[Cf. notei informative: Sinodul constată cu îngrijorare că unii duhovnici interzic fiilor duhovniceşti a doua căsătorie sub pretextul că recăsătorirea ar fi condamnată de Biserică sau interzic divorţul unor cupluri care, din anumite motive, nu pot nicidecum să continue viaţa familială.] Amintim preoţilor-duhovnici că în privinţa celei de a doua căsătorii Biserica Ortodoxă se ghidează după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Şi fecioara, de se va mărita, n-a greşit… Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul. (I Corinteni 7:27-28, 39).
Amintim preoţilor-duhovnici despre necesitatea de a da dovadă de înţelepciune şi un deosebit tact pastoral în discutarea cu păstoriţii a diferitor subiecte legate de viaţa de familie.
Interzicem categoric preoţilor-duhovnici crearea în jurul lor a unor grupări în care să aibă loc manifestări de opoziţie împotriva înaltei ierarhii bisericeşti sau împotriva altor preoţi sau comunităţi parohiale.
Subliniem inadmisibilitatea folosirii amvonului pentru susţinerea anumitor viziuni politice.
Chemăm pe chiriarhi de a atrage atenţia asupra modului în care preoţii din eparhia încredinţată lor îşi păstoresc duhovniceşte turma lor. A înăspri supravegherea preoţilor în îndeplinirea cu stricteţe a normelor Bisericii Ortodoxe privind diferitele aspecte ale practicii duhovniceşti.
Chemăm pe credincioşii Bisericii Ortodoxe de a se adresa către arhiereul locului în cazurile în care preotul duhovnic şi-a depăşit puterea dată lui de Dumnezeu de a lega şi a dezlega. A aminti turmei ortodoxe că sfaturile duhovnicului nu trebuie să vină în contradicţie cu Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, hotărârile canonice ale Bisericii Ortodoxe; iar în cazul contradicţiei, prioritate se dă celor din urmă. În legătură cu aceasta, să se ţină cont de cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog despre modul în care trebuie să se consolideze relaţia dintre fiul duhovnicesc şi duhovnic: „Cu rugăciuni şi lacrimi cere lui Dumnezeu să-ţi trimită un povăţuitor nepătimitor şi sfânt. De asemenea şi tu cercetează Dumnezeieştile Scripturi, dar mai ales scrierile practice ale Sfinţilor Părinţi şi comparând cu acestea ceea ce te învaţă învăţătorul şi superiorul tău, să cântăreşti singur… şi ceea ce este în acord cu Dumnezeieştile Scripturi să le primeşti înlăuntru şi să le ţii în minte, iar ceea ce este fals şi străin să le vădeşti şi să le arunci, pentru a nu fi înşelat. Şi să ştii că mulţi învăţători înşelaţi şi mincinoşi se arată în zilele noastre”.
Chiriarhii să aducă la cunoştinţă aceste hotărâri preoţilor, monahilor şi mirenilor Bisericii Ortodoxe Ruse.

Traducere din limba rusă, ierom. Petru Pruteanu