Erezia hirotonisirii femeii. Biserica Anglicană va avea episcopi femei Biserica Anglicană a votat în favoarea hirotonisirii femeilor ca episcopi

0
395
alt

Erezia hirotonisirii femeii. Biserica Anglicană va avea episcopi femei
Biserica Anglicană a votat în favoarea hirotonisirii femeilor ca episcopi

Sinodul General al Bisericii Anglicane a votat pe 14 iulie 2014 în favoarea hirotonisirii femeilor ca episcopi, o reformă istorică în cadrul unei Biserici profund divizate de decenii în legătură cu acest subiect, relatează AFP şi Reuters. După aproape cinci ore de dezbateri, delegaţii reuniţi la York, în nordul Angliei, în cadrul Sinodului General, organismul de conducere al Bisericii Anglicane, au aprobat propunerea de a le permite femeilor să devină episcopi.

Reforma a fost promovată de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şi ar putea duce la hirotonisirea primei femei ca episcop la începutul anului viitor. (Sursa: Agerpres)
Înainte de a fi Arhiepiscop de Canterbury, Justin Welby a lucrat timp de 11 ani în industria petrolieră, la Paris şi Londra. Fostul petrolist are 56 de ani, este căsătorit şi tată a cinci copii. Nominalizarea lui Welby a fost aprobată de premierul britanic David Cameron şi a primit şi girul Reginei, în calitatea sa de „Guvernator Suprem al Bisericii Anglicane”. La alegerea ca arhiepisop el a afirmat: „Ştiu că ne confruntăm cu probleme grele. În următoarele zece zile, Sinodul general va vota hirotonisirea femeilor ca episcopi. Voi vota „pentru” şi mă voi alătura astfel vocilor numeroase care cer Sinodului să consfinţească această schimbare. (…) Avem, de asemenea, o dispută pe tema sexualităţii. Este foarte just ca statul să definească drepturile şi statutul oamenilor care coabitează în diverse forme de relaţii, inclusiv parteneriate civile. Nu trebuie să avem nimic de-a face cu nicio formă de homofobie în cadrul Bisericii noastre.”
Scandalul femeilor episcop, în Anglia: 250 de credincioşi şi preoţi trec la catolicism
În săptămâna de dinaintea Paștelui aproximativ 250 de credincioși și preoți anglicani au decis să treacă la catolicism, nemulțumiți de decizia Bisericii Anglicane de a le permite femeilor să devina episcopi. Unul dintre argumentele lor este că în Biblie nu scrie nimic despre eventualitatea numirii unei femei într-o astfel de demnitate. În plus, ei mai spun ca Iisus Hristos a fost bărbat și ca nu a avut apostoli decât bărbați. Prin urmare, o femeie nu ar avea autoritatea de a conduce o parohie. De partea cealaltă, susținătorii femeilor episcop invocă tot Biblia, în care nu ar exista nici măcar un paragraf care să se opună acestei ipostaze. În Marea Britanie sunt peste 4.000 de femei preot care oficiază slujbe în biserici și care cer drepturi egale cu cele ale bărbaților… Exodul către Biserica Catolică a început încă din 2013, când alte peste 200 de persoane s-au alăturat congregației catolice. (Sursa: Rador)
Nota redacției: Hirotonia femeilor este o erezie a timpurilor noastre, o invenție a mișcării ecumenice, a celei feministe și a egalității în drepturi între bărbați și femei, extinse în mod forțat și în sfera religioasă. Cu atât mai mult, hirotonia femeilor ca episcop întrece erezia cea dintâi, din cauza menirii speciale a episcopilor, aceea de a putea hirotoni la rândul lor diaconi, preoți și alți episcopi. Din păcate, singura reacție clară și fermă cu privire la decizia Bisericii Anglicane aparține Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) și o redăm mai jos. BORu subliniază prăpastia creată în dialogul dintre cele două Biserici și imposibilitatea recunoașterii succesiunii apostolice la anglicani. Biserica Catolică mărșăluiește în continuare pe calea ecumenismului și compromisurilor, arătând că s-a creat o piedică în calea dialogului catolico-anglina, dar că se vor face eforturi pentru continuarea cooperării între cele două Biserici. Este potrivit să ne însușim și să medităm la învățătura Pr. Mitropolit Ieremia, al Gortinei și Megalopolisului – Grecia:

De ce femeia nu poate deveni preot al Bisericii noastre ortodoxe
„Vorbim, iubiţi fraţi, despre egalitatea dintre cele două sexe, că, adică, bărbatul şi femeia sunt egali şi nu este unul mai presus de celălalt. Dar dacă femeia este egală cu bărbatul, atunci de ce Apostolul Pavel spune «femeia să se teamă de bărbat»? La această întrebare am răspuns în predica noastră anterioară. Dar se iveşte şi o a doua întrebare legată de aceasta: De ce femeia nu poate deveni preot precum bărbatul, de vreme ce ea este egală cu el? Acestei întrebări îi voi dedica predica de azi, fraţilor, şi vă rog mult să fiţi atenţi. De la început vă spun că tema aceasta este profundă, e nevoie de mult studiu şi vă mărturisesc că eu nu am întreprins acest studiu. Doar două-trei lucruri voi spune despre acest subiect, lucruri pe care le socotesc eu importante.

1. Primul argument legat de întrebarea «de ce femeia nu poate deveni preot?» îl preiau din Tradiţia Bisericii noastre. Nicăieri, nici în Sfânta Scriptură, nici în cărţile Sfinţilor Părinţi sau în sfintele Sinaxare, nicăieri, spun, nu o vedem pe femeie slujind ca preot. Doar în lumea idolatră apare femeia ca preot.

2. Al doilea argument: Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat în pântecele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Arhiereul Hristos, a luat firea bărbătească, de aceea a şi fost tăiat împrejur. Să nu spună însă cineva că s-au mântuit doar bărbaţii, nu şi femeile, pentru faptul că Hristos a luat fire bărbătească. Nu, pentru că firea bărbătească exprimă întreaga fire omenească. Amintiţi-vă ce vă spuneam altădată că cele două genuri, bărbătesc şi femeiesc, au fost create unite, însă în fire bărbătească, adică în Adam. Şi când, aşadar, bărbatul ca preot Îi slujeşte lui Dumnezeu, Îi slujeşte întreaga fire omenească, nu doar bărbatul…

3. Al treilea argument. Preotul este mai presus de toţi, este conducătorul, pentru că preoţia este cu adevărat mai presus de toate. Preotul conduce în Biserica lui Hristos, ca unul ce este părtaş la vrednicia arhierească, prorocească şi împărătească a lui Hristos. Acest lucru însă nu este valabil şi pentru femeie ca preot, pentru că femeia se află sub canonul de a fi stăpânită de bărbat şi nu de a avea ea autoritate asupra lui (vezi Facere 3, 16; I Timotei 2, 12). Şi (…) femeia nu trebuie să uite de canonul ei, că «atrasă vei fi de bărbatul tău şi el te va stăpâni», pentru că, în fapt, ne aflăm încă în starea de cădere. De aceea şi Apostolul spune «iar femeia să se teamă de bărbat», folosind conjuncţia adversativă «iar». Adică: «Da, e adevărat că femeia este egală cu bărbatul, da, e adevărat, relaţia ei cu bărbatul în căsătorie este apropiată şi sfântă, precum relaţia dintre Hristos şi Biserica Sa, dar femeia nu trebuie să uite de supunerea ei faţă de bărbat». Femeia, aşadar, prin canonul pe care l-a primit prin cădere, nu poate să devină preot, pentru că nu poate să conducă în Biserica lui Hristos.

4. Al patrulea argument. În sfârşit, spunem că femeia nu poate să devină preot, pentru că, după firea ei, exprimă mai mult starea de cădere a omului. Astfel, citim în Pidalion că Părinţii au oprit femeia să intre în Sfântul Altar şi să slujească la Tainele Bisericii din pricina „indispoziţiei ei lunare”. În trecut, femeia era hirotonită diaconiţă, dar slujirea ei nu era precum aceea a diaconului bărbat, în Sfântul Altar, ci în afara acestuia. Diaconiţa ajuta la botezarea femeilor sau la alte slujiri, în care era nepotrivit să slujească bărbatul, însă totdeauna în afara Sfântului Altar.
5.Al cincilea argument. Aşadar, femeia să nu ceară să devină preot, lucru care nu s-a făcut niciodată în Biserica noastră. Să nu uite femeia că, mamă fiind, poate să îşi facă fiul preot şi ea însăşi, dacă doreşti, poate purta cinstita rasă şi să devină monahie. De o asemenea fecioară afierosită lui Hristos se minunează Sfântul Ioan Gură de Aur şi spune: „O, [iat-o pe] cea sfinţită!”.

Cu multe urări de bine,
+ Mitropolitul Gortinei şi Megalopolisului, Ieremia

(Sursa: http://graiulortodox.wordpress.com – Traducere Mihail Ilie)