Specialiştii avertizează: Ce se întâmplă cu copiii care petrec mult timp în faţa gadgeturilor

0
344

Specialiştii avertizează: Ce se întâmplă cu copiii care petrec mult timp în faţa gadgeturilor

Au apus vremurile când principala atracţie pentru copii erau jucăriile de plus. Mai nou, acestea au fost înlocuite de dispozitivele electronice. Înainte să facă primii paşi, bebeluşii sunt deja înconjuraţi de gadgeturi, aşa că oamenii de ştiinta trag un semnal de alarmă. Ei îi avertizează pe părinţi de exisţa riscul ca odraslele lor să devină dependente de tehnologie, potrivit stirileprotv.ro.

Mama unui bebelus este foarte fericită când vede cum copilul ei, la doar câteva luni, desluşeşte tainele unui smartphone. Ar trebui să ştie însă şi care sunt riscurile dependenţei de tehnologie dezvoltate la vârste fragede.
Dr. Graham Music, consultant in psihoterapie infantila, Clinica Tavistock: „Unele aptitudini foarte importante sunt dezvoltate în acest fel, altele însă printre care posibil şi capacitatea de a se concentra, una foarte importantă, pot râmâne nedezvoltate petrecând mult timp în faţa acestor lucruri.”
Studiul iniţiat de o clinică din Marea Britanie vrea să arate că exista o legatură între folosirea aparatelor electronice de la vârste fragede, şi dependenţa de tehnologie dezvoltată ulterior.
Dr. Graham Music, consultant în psihoterapie infantilă, Clinica Tavistock: „La un an te-ai aştepta ca personalitatea copilului să fi prins rădăcini. Ar trebui să aibă capacitatea de a îşi da seama de latura emoţionala a lumii şi să îşi creeze propria latura emoţională. Dacă petrec prea mult timp conectaţi la tehnologie, nu se vor dezvolta la fel.”
O alta ipoteză ce urmează a fi testata este predispoziţia mai mare a băieţilor de a dezvolta o astfel de dependenţă, în comparaţie cu fetele. Anul acesta Institutul Naţional Britanic pentru Sănătatea Copilului va lansa cel mai amplu studiu privitor la folosirea gadgeturilor, în care vor fi intervievaţi şi analizaţi mii de părinţi şi copii.

www.publika.md