Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din satul Lucăşeuca raionul Orhei

0
2215
image002

Istoricul Localităţii şi a bisericii din Lucaşeuca

Cândva satul Lucaşeuca era înconjurat de Codri. Cu cît satul creştea, cu atît mai mulţi copaci se tăiau, oferind locul caselor şi grădinilor. Şi astăzi în mahalalele învecinate cu pădurea poţi vedea stejari seculari, lăsaţi de foştii locuitori drept amintire despre vremurile demult apuse.Săpăturile arheologice în împrejurimile satului Lucaşeuca au arătat că aceste locuri din cele mai străvechi timpuri erau alese ca loc de trai.

Aici au fost descoperite un şir de monumente din diferite epoci: o staţiune neolitică (sfîrşitul mileniului 5 î.e.n.), două aşezări ale triburilor tracilor timpurii: lîngă Lucaşeuca (sec.X-IX î.e.n.) o aşezare getică (sec.IV-III î.e.n.), aşezări aparţinînd culturii Cerneahov (sec.II-IV) şi culturii slave timpurii (sec.VI-IX), o sălişte slavă (sec.XI-XII), o aşezare moldovenească (sec.XIV-XVI), o necropolă halistatiană (sec.VII-VI î.e.n.) şi o necropolă a sarmaţilor tîrzii (sec.I-III e.n.) etc. În timpul cercetării locuinţelor, acareturilor şi necropolelor au fost găsite lame de cuţit, răzuitori şi cuţitoaie, bucăţi de săpălige, ceramică, podoabe din fier şi bronz, spirale de aur, diferite unelte de muncă, arme. N-au rămas dezamăgiţi şi numismaţii: în săliştea Lucaşeuca a fost găsită o comoară din 42 monede romane de bronz din a doua jumătate a secolului IV. După cum vedeţi, istoria satului are rădăcini adînci, de mai multe milenii.

Pentru prima oară s. Lucăşeuca este atestat documentar la 28 iunie 1576 în cartea domnească de întăritură de la Petru Şchiopu voievod logofătului Ion Golia pentru săliştea Stojişce cumpărată de el de la domnitor cu 4 cai buni şi 400 zloţi tătăreşti („Moldova în epoca feudalismului”, vol.I, Chişinău, 1961, doc.nr.36). Unele ştiri despre sat se pot culege şi din cartea domnească de judecată din 1662, mai 20, image004de la Eustratie Dabija voievod mănăstirii Golia pentru satele Golăieşti, (viitorul sat Trebujeni), Mihalaşi şi Tohoceni, în ţinutul Orhei, la care pretindea fostul mare clucer Gheorghe Catargiu. Veniţi la Iaşi cu întreg soborul, călugării s-au plîns domnitorului că Gheorghe Catargiu îi strîmtorează, ocupînd acea parte de pămînt, ce-i către săliştea sa Peştera, numită Movilova, construind moară pe pămîntul mănăstirii, în care el se amestecă. Pentru a pune capăt acestui litigiu, voievodul trimite la faţa locului pe Vasile Beldia, fost vornic, poruncindu-i să hotărnicească acel pămînt.

image006Conform obiceiului de pe atunci, la acest lucru au fost atraşi „mejieşi buni de prinprejur, printre care era Creţul din Furceni şi Cazacul, şi Simeon, şi Balan de acolo, şi Ştefan, vătăman din Cameina” (posibil, s.Piatra), şi Iscor Pîrhaci din Peştera. „Hotarul acelor ocine, se spune în hrisov, se începe de la gura Lucaciovcăi, pînă la gura Ivancei, şi pe Ivancea în sus, spre apus, pe sub pădure, unde vine drumul mare, ce duce de la Orhei şi ajunge în Ivancea…” („Moldova în epoca feudalismului”, vol.V. Chişinău, 1987, doc.nr.21). Satul Lucaşeuca figurează sub numele de Locacevcea şi în zapisul de hotărnicire din 1668, februarie 20, de la pîrcălabii de Orhei, Gligore şi Constantin pentru seliştea Golăieşti, în ţinutul Orhei, care aparţinea lui Gheorghe Catargiu. Ca şi în anul 1662, călugării de la mănăstirea Golia din nou au fost oprimaţi de către Gheorghe Catargiu. Părcălabii au stabilit că „seliştea Golăieşti se află peste Răut, despre răsărit, alăture cu Stojişte, iar gura Locacevcii iaste despre răsărit, pe cum scrie în zapis de la Petru vodă…”. Certăreţii aşa şi n-au putut găsi limbă comună, deaceea călugării au hotărît iarăşi să plece la Iaşi în căutarea dreptăţii („Moldova în epoca feudalismului”, vol.V. Chişinău, 1987, doc.nr.85)image008
Pînă în anii 70 ai sec. XVII Lucăşeuca este un sat domnesc, ascultător de ocolul tîrgului Orheiului. La 1673, iunie 12, satul cu tot venitul şi cu hotarul cît este ales şi cu vad de moară în apa Vaticiului este miluit de Ştefan Petriceicu Vodă lui Chiriac Sturza, fost jitnicer. Pecte 36 de ani Lucaşeuca trece la moştenitorul acestuia, marele păharnic Ioan Sturza, căruia la rîndul său şi Mihai Racoviţă voievod la 1709, iunie 25, îi întăreşte stăpînirea. Majoritatea covîrşitoare a ţăranilor (în 1875 în s. Lucăşeuca erau 421 locuitori) din zori pînă în noapte lucrau pe pămînturile moşierilor, primind pentru munca silnică o nimica toată. Cu fiece an în inimile lor se întărea năzuinţa de a scutura jugul greu. În decursul anului 1904 ţăranii din satele Lucaşeuca şi Selişte în repetate rînduri, în pofida intervenţiei străjerilor din sat, tăiau pădurea moşierului Manuc-Bei. Tăierea pădurii în masă a continuat şi în 1905. sokolovski, ispravnicul judetului Orhei, îi scria guvernatorului Basarabiei într-un raport din 4 decembrie 1905 că administratorii economiilor lui Manuc-Bei şi consilierului Cristea au comunicat lor precum că ţăranii din satele din împrejurimi – Peresecina, Slobozia, Lucaşeuca şi Selişte se năpustesc asupra pădurilor economice din jurul acestor sate, taie copacii şi duc lemnele pe la casele lor.
Toate măsurile întreprinse de straja silvică pentru a pune capăt incursiunilor în pădurile păzite de ea rămîn fără rezultat… eu, scria Sokolovschi, imediat am trimis în aceste păduri pe pristavul Cegudari, candidatul la post în poliţie Smericinski şi uriadnicul Artînov pentru arestarea copacilor tăiaţi de ţărani, căutarea lemnului de construcţie ascuns de ei în gospodăriile proprii şi restituirea lui economiilor susnumite (Krestianskoie dvijenie v Moldavii ăpohi imperialisma. Documentî i materialî (1902-1914), Kişiniov, 1961, doc.nr.73).
image010Astăzi în satul Lucăşeuca sunt 793 de gospodării în care locuiesc în jurul la 1600 de creştini. În ceea ce priveşte confesiunea, majoritatea acestora sunt creştini ortodocşi doar 13 fiind membri ai altei confesiuni neoprotestante.

Istoricul Bisericii. La poalele codrului cu un dulce freamăt secular, mai există şi astăzi în Republica Moldova un sat în care nu a fost nicodată Biserică Ortodoxă. Este vorba de satul Lucăşeuca, despre care am şi vorbit mai sus. Cu toate că din cele menţionate mai sus avem dovezi clare despre o bogată istorie a satului, aflat în apopierea unuia dintre cele mai vechi oraşe basarabene – Orhei, a fost nevoie de secole, ca aici, cu ajutorul Bunului Dumnezeu să se înceapă construcţia unui sfânt lăcaş. Cu toate că e un sat majoritar ortodox, Lucaşeuca abia după trecerea a peste 1900 ani de la naşterea creştinismului a hotărât pentru prima dată să-şi construiască o biserică, un lăcaş de resemnare în faţa mărinimiei Bunului Dumnezeu.

Prima încercare, făcută la 1905, de a construi o biserică a eşuat din lipsă de finanţe. Sa pus doar temelia ei. O a doua încercare a fost făcută la 1934, dar şi aceasta a eşuat fiind furaţi toţi banii adunaţi în acest scop. Abia la anul 1997, sa hotărât ridicarea unei noi Biserici, în acelaşi loc, stabilit încă la anul 1905 de către străbunii noştri, fiind ales hramul Bisericii în cinstea „Preasfintei şi de viaţă dătătoarei Treimi”. Fundamentul făcut de ei, din păcate a fost completamente dărâmat, luându-se decizia de a schimba şi proiectul vechiului lăcaş de cult. Zic din păcate pentru că acesta avea o tărie deosebită după mărturisirile celor care au participat la dărâmarea ei. Era făcută cu câlţi, după o tehnologie deosebită. image012
Până la momentul de faţă, prin contribuţia mai multor persoane de bună credinţă din localitate, în acest context ţin să menţionez meritul deosebit al domnului Ion Straşnic care a plecat deja de câţiva ani la cele sfinte, s-a reuşit ridicarea pereţilor Bisericii mai sus de ferestre.
Mai mult de doi ani construcţia bisericii a fost stopată din lipsă de materiale şi de finanţare. Începând cu luna mai a anului 2006, lucrările de construcţie a Bisericii s-au reluat datorită mărinimiei mai multor oameni de bună credinţă. Anume în acest an sa făcut o mare parte a lucrărilor de finisare. Sa finisat construcţia clopotniţei, în care cu o deosebită bucurie au fost instalate 3 clopote, care bucură creştinii cu dangătele lor în fiecare duminică şi sărbătoare. Sa finisat construcţia cupolei centrale, lucrările de tencuire în interior şi exterior, instalarea ferestrelor şi a uşilor, acoperirea cu lemn şi tablă, construcţia gardului în jurul bisericii.
2007 a fost marcat de aşa evenimente ca procurarea a mai multor obiecte de cult, punerea teracotei, punerea Crucilor pe Biserică, deschiderea Sfântului Lăcaş în ajunul Postului Mare la care cu o deosebită solemnitate au fost aduse spre închinare Iconiţele Mântuitorului sângerândă, a Maicii Domnului şi a Sfântului Ierarh Nicolae, făcătoare de minuni care au fost expuse câteva zile spre închinare creştinilor.
Pentru 2008 se preconizează finisarea lucrărilor din exterior a ogrăzii şi construcţia casei parohiale. Cu ajutorul bunului nostru Dumnezeu, după aproape 2 ani ne putem bucura de succesele realizate. Inima şi sufletul acestor lucrări a fost Doamna Ecaterina Păscărel, sora regretatului Ion Straşnic, căreia cu adâncă plecăciune îi mulţumim. Domnul nostru să vă răsplătească truda!.
Dea lungul secolelor comunitatea a fost deservită şi hrănită duhovniceşte de obicei de preoţii din localităţile vecine ca Selişte, Orhei sau Isacova. Începând cu anii 90 ai secolului trecut satul a avut parte de mai mulţi preoţi, de care enoriaşii îşi aduc astăzi aminte cu o deosebită stimă şi respect. Menţionăm numele părintelui Ioan Topală, care a şi pus piatra de temelie a noii Biserici. Mai apoi părintele Gheorghe Moraru, care mai mulţi ani a fost preot paroh şi care are un merit deosebit la edificarea noului lăcaş de cult. Actualul paroh, preotul Iulian (Lilian) Raţă slujeşte aici din primăvara anului 2006.
image014În perioada construcţiei Bisericii, Serviciul Divin şi trebuinţele creştinilor sau făcut în paraclisul care sa înălţat la începutul anilor 90 cu sprijinul financiar al creştinilor din localitate şi cu stăruinţa deosebită a mai multor creştini printre care aducem aminte de Feodor Voicu şi Iacob Vatan. Paraclisul a fost sfinţit în cinstea Sfântului Ierarh Mitrofan, fiind construit la intrarea în cimitirul localităţii, fiind preconizat din start pentru săvârşirea înmormântărilor. Totuşi aici sa săvârşit Sfânta Liturghie peste 10 ani fiind loc de întâlnire cu Dumnezeu pentru sute, poate şi mii de creştini.
Astăzi Serviciul Divin se săvârşeşte în noua biserică, care deşi nefinisată în exterior, cu iconostas provizoriu şi cu multe alte lipsuri, îi primeşte şi îi găzduieşte pe toţi cei care ard cu inima după mântuirea sufletelor şi după Dumnezeu. Suntem conştienţi de faptul că încă foarte multe sunt de făcut, dar suntem conştienţi şi de faptul că cu noi este Dumnezeu. De fiecare dată, la începutul fiecărui lucru din viaţa noastră unica speranţă a noastră trebuie să fie îndreptată către bunul nostru Dumnezeu, către Tatăl nostru Ceresc, cât şi către Fiul Său iubitor. Ceea ce îşi doreşte fiecare păstor este ca să aibă o comunitate sănătoasă atât cu sufletul cât şi cu trupul, iată de ce lucrul principal al preotului în această comunitate rămâne a fi totuşi nu lucrul cu pietrele ci cu sufletele oamenilor. Din această cauză se predă şi religia în şcoală, se fac mai multe pelerinaje pe la locurile sfinte din Republică, se organizează asistenţă socială, în care este antrenată în special tânăra generaţie, viitorul ţării.
Doar astfel, doar printr-o credinţă fermă în Dumnezeu avem toate şansele de a scoate la capăt lucrul început, cât şi speranţa că tot ceea ce facem o facem pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor noastre, doar, până la urmă acesta ar fi scopul final al fiecăruia dintre noi, mântuirea…

 

acheter les masturbateurs en ligneкупити сайткупить land rover