„Bandiți nenorociți! Văd că iubiți durerea! „

0
413

„Bandiți nenorociți! Văd că iubiți durerea! „

Prin pleoapele plecate privesc spre cerul vechi și-n inimă-mi sădit și văd și nori și fulgi și stele, le simt, la pieptu-mi le cuprind, le adulmec, în ființă-mi le cobor și acolo jos-năuntru doresc să le păstrez.
E-o iarnă grea, un lung decembrie trist, o, și de-aș păstra și nori și fulgi și stele…
A mei ochii mi-i deschid, e-atâta-ntuneric și mari și lungi zăbrele la geamuri pus-au ei și totuși… miroase a fulgi de nea.
În colț, întru a mea celulă e-atâta mucegai și atâta gheață-n jur, m-așez, mă tot ridic, o, Doamne și ce frig e-n trupu-mi și-ntru sânge de parcă înghețat, i-o pătură zvârlită, miros de moarte grea se simte dintru ea dar nu-mi mai pasă, pe umeri o petrec, doar, doar să-mi încălzească a mele oase seci.
Îs plin de răni și sânge, puroi și lovituri, arăt ca o nălucă ce întru groapa șed. Nu știu de-i zi sau noapte, nici cât timp a trecut, i-o gloată de-ntuneric și lângă trupu-mi slab, aproape pământiu, simt calde umbre vii ce vor să se hrănească din mine-mi amorțit. Să ațipesc aș vrea, să pot să mă odihnesc așa cum lângă prispa-mi mereu mă așezam și spre înaltu cer priveam și inima-mi cânta și rugi și psalmi și doine. Un falnic brad eram, puternic în statură.
O, Doamne, e vis ori nu e vis? La groapa cea comună pe mine-mi aruncat, nu voi avea nici Cruce la mine-n țintirim, nici flori la-l meu mormânt, de nimeni pomenit, nici dalbe parastase, nici calde lumânări?!
Când Doamne fu momentul când Tu ai hotărât să cerci un suflet slab?

Aud în depărtare cum pașii lor prea grei se-ndreaptă către mine, cu ură și mânie zăvoarele deschid și urlă ca de fiare:
– Ei, n-ai murit? Bandit nenorocit! De țară trădător! Văd că vă tot place ca niște viermi să stați. Ei și i-a spune, de șapte zile stai, flămând și-ncarcerat, în astea șapte zile poate te-oi îndreptat și noi te-om scoate acuma, te vor reeduca, un post bun îți vom da. Mai crezi tu, vierme, în Ăl (Hristos) cel Răstignit? Te-ai lepădat ori ba? Să știi c-a ta nevastă pe tine te-a lăsat și-ai tăi copii tot noi i-am învățat că nu-i nici Dumnezeu, nici Maică, nici Hristos, tot nouă s-au supus, să știi te-or părăsit.
Ascult și mă-nfior, văd colții de aramă ce-s plini de sânge negru și clocot dintru iad. Ce fiare! Dar nu-s ei vinovați, să-ți fie Doamne milă, de ei preablestemați.
– Să-l lepăd pe Cel care pe prispă-mi tot vorbea de Rai, de Cer, de Viață, prin psalmi se cobora, și-n inimă-mi ședea?!
– Bandit nenorocit! Te vrei ori răstignit? Deci nu vrei să te lepezi? Îți arătam noi Cruce! Pe ea te-om țintui și-n cuie pironi!
– Primesc cu bucurie și voi să mulțumesc, ce sfântă bucurie, spre cer să pot zbura!
– Las’, ajutor îți vom da rapid să poți zbura! Da pân’ la pironit, vei lua mulțimi de bice, să văz eu tot mai crezi? Ori ai înebunit? Bandiți nenorociți! Văd că iubiți durerea! Ce ființe! Lepădături! Gunoaie, secături! Să-i dai mă, că vezi că lui îi place, să-i dai mai cu aplomb!
Cu glasu-stins strig: „- Doamne în ale Tale mâini mă dau! Cu mine fă ce vrei!”
Ce liniște… Deși-i șirag de sânge, de lacrimi și durere, zăbrele nu mai sunt și parcă jos în colț, acolo-n mucegai, îi văd cum răstignesc a meu trup ostenit și văd cum râd și dau și-n cuie mă înfing.
Văd aripi argintate și eu îs doar un fulg… E-atâta pace-n jur și văd de undeva, din zare apărând un Uriaș ca parcă-un Împărat, în jurul Lui alai. Se apropie și tremur și cad și-ntreb:
– Ești Tu Hristoase? Venit-ai să mă iei? A meu iubit Iisus!
– Da, bunul meu copil.
– Dar, Doamne i-atâtă sânge pe haina-ți și pe trup!
– Da, fiul meu iubit. Îs cuiele cu care ai tăi frați te-au legat de lemnul greu și rece. Am luat a ta durere. Pe veci voi-ți fii al tău Sfânt Frate Dumnezeu căci nu te-ai rușinat și nici te-ai lepădat de Tatăl cel ceresc, ci Crucea tu ai luat, pe Mine m-ai urmat și-n lacrimi și dureri.
– O, Doamne! Iubitul meu Iisus! O rugăminte am.
– Cere-mi, iubite fiu.
– Să-i ierți pe frații mei și milă ai de ei!
„Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Matei 5, 11-12).
Sfinților Mucenici ai temnițelor comuniste, rugați-vă pentru noi!

www.ortodoxiatinerilor.ro