Procesiunea cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu

0
192

Procesiunea cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu

Catedrala Patriarhală şi-a sărbătorit, astăzi, 21 mai 2014, hramul istoric închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. În cadrul manifestărilor religioase dedicate hramului s-a aflat şi Procesiunea cu moaştele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Evenimentul s-a desfăşurat, începând cu orele 15:00 de la Catedrala patriarhală până la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti (sfinţită în anul 1707), unde a fost înmormântat acest sfânt martir al poporului român, în anul 1720.
La ceremonie au luat parte reprezentaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul ţării, Preafericitul Părinte Daniel şi nu în cele din urmă mulţi români care au dorit astfel să-i aducă cinstire sfântului, fiind prezenţi peste 10.000 de oameni.
Procesiunea s-a desfăşurat pe traseul Catedrala patriarhală, aleea Dealul Mitropoliei, cu oprire la Crucea brâncovenească, strada Bibescu Vodă, bulevardul Unirii, strada Sfinţii Apostoli, cu oprire la Biserica „Aşezămintele Brâncoveneşti Domniţa Bălaşa”, strada Palatul Justiţiei, strada Danielopol Gheorghe, strada Poenaru Bordea, strada Operetei, bulevardul Naţiunile Unite, Calea Victoriei, bulevardul Regina Elisabeta, cu oprire la Universitatea Bucureşti (în vecinătatea căreia au existat Mănăstirea „Sfântul Sava” şi „Academia Domnească”, rezidite în anul 1709 de Sfântul Constantin Brâncoveanu şi susţinute material de către familia domnitorului martir). Aici, Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universităţii din Bucureşti, a rostit un cuvânt.
S-a mers în continuare pe bulevardul Ion C. Brătianu, iar apoi procesiunea s-a încheiat la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” care a fost înconjurată cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Apoi, racla cu moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a fost aşezată spre venerare în baldachinul special amenajat în această ctitorie brâncovenească.
La final, a urmat cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
În continuare, are loc la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” slujba Privegherii Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Traseul este similar celui pe care, în urmă cu 80 de ani, în ziua de 21 mai 1934, a avut loc procesiunea solemnă de reînhumare a osemintelor Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu de la Catedrala patriarhală până la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti.

www.basilica.ro