Despre familia creştină

0
868
alt

Despre familia creştină

Astăzi femeile nu mai au răbdare să-i înveţe iubirea pe bărbaţi. Rânduiala de la Dumnezeu este că bărbatul trebuie să iubească femeia şi femeia să-i răspundă bărbatului la iubire. În deznădejdea trăită astăzi de fete că sunt tot mai puţini băieţi disponibili (fie că aleg să facă familii între ei, fie că au studii de făcut), fiind cumva în criză, pentru că în istoria omenirii au fost întotdeauna mai multe fete decât băieţi, fetele au o frică necreştină de a rămâne nemăritate.

Este necreştină, pentru că femeia creştină nu se teme; ea ştie că este aici ca să se sfinţească, să intre în viaţa veşnică şi să se bucure de bucuria veşnică. Ştie că viaţa însăşi e bucurie, nu ceea ce facem. Putem să fim bucuroşi curăţând cartofi şi nefericiţi zburând cu avionul, pentru că fericirea nu e în avion.

Femeile deci nu mai au răbdare să-i aştepte pe bărbaţi să iubească. La primul semn de iubire, femeia răspunde cu toată iubirea şi nu-şi dă seama că nu e iubire ceea ce oferă. Bărbatul când porneşte spre iubire, mai ales în zilele noastre, pentru că asta oferă societatea, el înţelege sex. Şi el o doreşte, acesta e un lucru pe care l-a învăţat de când era la grădiniţă, iar dacă s-a mai uitat şi la filme şi la nu ştiu ce poze, el se zvârcoleşte. Sunt copii de 12-13 ani care îmi scriu şi mă întreabă ce să facă să scape de păcatul desfrânării; eu am crezut că visez: „Da’ cu cine desfrânezi, mamă?” „Cu femeile pe care le văd pe stradă.” Vă daţi seama că desfrâna în capul lui… Este o lume în care copiii sunt asaltaţi cu aceste lucruri.

Şi atunci tu, când îl vezi că îţi zâmbeşte, crezi că îţi zâmbeşte ţie şi el de fapt are un scenariu, nu de tele-novele cum ai tu, ci de tele-porcării. Şi tu zici „Vai ce frumos se uită la mine!”, dar nu se uită la tine, maică! El are o idee fixă şi ai să vezi că pe urmă nici nu te mai vede. Confundarea poftei cu dragostea este prima capcană pentru viitoare familie. Şi fata neinstruită de părinţi, de şcoală, de Biserică (pentru că ne e frică să vorbim despre lucrurile acestea), crede că e iubită şi dorită. Şi atunci el îi oferă o îmbrăţişare şi ea îi oferă tot: „M-am dăruit, pentru că îl iubesc!” „Pe cine iubeşti, cui te-ai dăruit?” „A zis că-l cheamă Cătălin” „I-ai cerut buletinul? Dacă nu-l cheamă Cătălin?” Şi vine după o vreme: „Maică, am aflat că nu-l cheamă Cătălin!”. Nici n-a ştiut pe cine să dea în judecată pentru paternitate…

Frumuseţea nu se vede de aproape

De unde vin acestea? De la neîncreştinarea copiilor. Părinţii nu şi-au crescut copiii în duh creştin, în duhul de a fi cu Hristos şi de a crede că Hristos ne dă toate, pentru că ne-a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă.”
Dacă bărbatul totuşi iubeşte, şi i se oferă acest plus, acest total, dintr-o dată, iubirea lui se stinge. Pentru că el nu are timp să descopere persoana, va fi absorbit de dorinţa trupească, de plăcerea trupească, şi nu va avea timp să vadă frumuseţea femeii, delicateţea ei, nu va avea timp s-o cunoască. Or această atracţie a trupurilor, dacă nu e hrănită de rugăciune şi nu e hrănită de Duhul Sfânt prin harul Cununiei, trece! E prima care trece.
Mai întâi trece atracţia trupească, apoi trec sentimentele, şi apoi mai rămân câteva valori în comun, dacă sunt. Dar dacă descoperim că aveam valori diferite… Îmi spunea cineva: „Maică, mă plictisesc când ascultă manele!” „Măi, da’ unde erai când te-ai măritat cu el?”. Zice: „N-asculta atunci!” „Da ce făcea?” „Mă pupa!” „Ei acum, că i-a trecut pupatul, s-a întors la manele, ce să facă, dacă cu asta îşi hrănea sufleţelul?”.
Avem deci nevoie de o probă a timpului înainte de căsătorie, o probă în curăţie, în cuminţenie, în care să vedem ce ne place, ce vom face când această furtună a dorinţelor se va aşeza în cuminţenia căsniciei. Deci fata trebuie să îl ţină pe băiat la distanţă şi în felul acesta băiatul o vede. De aproape nu se vede, se simte. Se simt numai fiorii. Cu cât te dai mai departe cu atât de vezi mai bine. Şi atunci îl descoperim pe celălalt.

Ce facem când celălalt nu e credincios?

Ne întoarcem la Hristos. Şi dacă ne întoarcem după căsătorie, cum mă întreba cineva astăzi, şi ne trezim aşa, după o vreme, că ne apucă pe unul să ne ducem la biserică, şi pe celălalt nu îl apucă, ce să facem? Să nu Îl ducem pe Dumnezeu la celălalt sub formă de predici şi morală, pentru că va fugi! Să Îl ducem pe Dumnezeu în inima noastră, în viaţa noastră, în gândul nostru. Noi să vorbim cu Dumnezeu despre persoana iubită, nu cu persoana iubită despre Dumnezeu. Pentru că dacă el vrea să te ia în braţe şi tu începi să îi spui despre perihoreză, nu va înţelege. Sau dacă îi spui: „Ştii ce frumos a spus azi la Sfânta Liturghie?” – nu va auzi, el aude cum îţi bate ţie inima, el ar vrea să pui capul pe pieptul lui, că aşa ai făcut „până te-a apucat chestia asta”.
Ei, dar dacă tu pui capul pe pieptul lui cum făceai până ieri-alaltăieri, înainte de a te duce la Biserică, şi zici: „Doamne, binecuvântează-ne, Doamne, iubeşte-ne! Doamne, pune harul Cununiei în noi! Doamne miluieşte-ne!”, să vezi ce o să se întâmple! Să ne rugăm la Dumnezeu şi când mâncăm, şi când ne spălăm, şi când ne iubim bărbatul, şi când facem de mâncare, nu doar când mergem la Liturghie, că aţi văzut că şi atunci ne zboară gândul! Toate femeile pe care le-am învăţat cum să îşi cucerească bărbaţii cu care sunt căsătorite de mult şi au făcut lucrul acesta au avut un succes teribil. S-au rugat şi şi-au „bombardat” bărbatul cu binecuvântare, în gând: îi binecuvântează perna, aşternutul, mâncarea… Dar dacă zici: „Lua-l-ar, unde-o fi umblând acuma…?”, când vine dă de drac în strachină şi se îndrăceşte. Şi tu zici: „Ce l-o fi apucat?” Ei, l-a apucat ăla pe care l-ai pus tu în strachină. Să îl băgăm deci pe Dumnezeu în toate, să transformăm această tandreţe carnală în tandreţe duhovnicească. Duhul Sfânt abia aşteaptă să între în trupul nostru.

Vorbiţi CU Dumnezeu, nu DESPRE Dumnezeu

Apoi sunt femei care vin la mine şi îmi zic: „Maică, nu ştiu ce să fac, bărbatul meu parcă e apucat! Nu ştiu ce să fac, în post nu mă lasă să postesc! Mă lasă să nu mănânc, dar ştiţi dumneavoastră ce nu mă lasă…” „Păi bre, nu poţi să-l duci cu vorba? Zici: Acuşi vin, iubitul meu, mă duc să fac un ceai! Şi când vii el sforăie. Dar dacă îi spui: Lasă-mă în pace, că sunt în post!, dacă îl provoci aşa, nu te lasă până la ziuă”.
Sf. Ioan Gură de Aur spune un cuvânt uluitor: N-ai venit la rugăciune pentru că ţi-ai îmbrăţişat nevasta şi ai venit deşi ţi-ai vorbit vecinul de rău? Care păcat e mai mare? Îmbrăţişarea nevestei e binecuvântată de Dumnezeu, chiar dacă ne spune: „Pentru rugăciune să vă separaţi”. E BINE să ţinem post. dar nu e un păcat ca minciuna, clevetirea, furtul, privirea la pornografie şi alte păcate. Deci să fim atente cu trupul nostru, care este trupul căsniciei noastre, şi rugăciunea şi delicateţea vor face din bărbatul acela neînţelegător un bărbat înţelegător.
O doamnă şi-a ţinut soţul în post cu un pachet de carne. În fiecare zi scotea şi zicea: „Hai să-ţi fac o friptură!” Şi el zicea: „Ei, până se dezgheaţă… dă-mi mai bine ce ai făcut tu acolo!” A doua zi la fel: „Astăzi să ştii că îţi fac friptură!” „Păi nu ai dezgheţat-o?” „Nu, că m-am gândit că dacă nu vrei…” „Dă-mi nişte ciorbă din aia ce ai tu!” Şi a postit tot postul. Dar ea se oferea să îi facă friptură!
Femeia este făcută de Dumnezeu plină de farmec! Ea poate să îl seducă! Dar dacă se apucă să îi ţină predici nimeni nu se lasă cucerit… Rugăciunea este taina. Să vorbim mai puţin despre Dumnezeu şi mai mult cu Dumnezeu. Rugăciunea face minuni, rugăciunea este o putere extraordinară. Dar noi ne rugăm puţin, şi şi atunci suntem cu gândul în altă parte. Să ne rugăm scurt, cu această minune de rugăciune care este „Doamne, miluieşte!”.

 

fragment din conferinţa ţinută de Maica Siluana
apostolatintarafagarasului.blogspot.com