Întâlnirea cu Dumnezeu!

0
262
alt
Întâlnirea cu Dumnezeu!

Am intrat în Biserică. În biserică nu am fost de mult, adică într-o biserică creştin-ortodoxă. De când s-au deschis hotarele, am reuşit să ajung în Soborul Sfântului Petru, în Roma, în bisericile din Atena, în lăcaşuri de cult din Egipt. Am ajuns chiar şi într-un templu budist. Dar când am fost ultima oară într-o biserică ortodoxă, nu-mi aduc aminte – poate în copilărie, sau puţin mai târziu. Dar precis am fost, cândva.

Chiar e straniu, Andrei, e preot, soţia mea Eugenia, şi ea, după cum s-a dovedit, a reuşit să se arate prin biserică, iar eu pe alături. De ce? Flavian doar cât ma adus până în tinda bisericii şi îndată a ieşit după ceva, iar eu am rămas singur în biserică.
Primul lucru care m-a mirat a fost liniştea, o linişte deosebită. Adică, auzeam prin fereastra deschisă cântatul păsărelelor, voci de oameni grăbiţi, o motocicletă hodorogea pe undeva. Aceste sunete erau alături, dar aici…, şi veneau cumva dintr-un alt spaţiu, care se părea că nu are nici o legătură cu mediul în care mă aflam eu. De parcă m-aş fi trezit într-o altă lume. Anume în altă lume. Am simţit-o cu toată fiinţa mea, în liniştea invizibilă dar vie a bisericii.

Da, da! Am simţit că liniştea e vie! O fiinţă vie, blândă, înţeleaptă, cu numele Linişte. Şi în această linişte a fost revărsată prezenţa vieţii şi nu pur şi simplu a vieţii, ci a VIEŢII, ce se deosebeşte, a unei altfel de vieţi, ADEVĂRATE. De odată mi-am dat seama, VEŞNICE. Doamne, oare nu-mi ies din minţi?
Mi se pare că Pascali, în „Gânduri”, sau Laroşfuco în „Maxime” a spus: „Eu simt, că Dumnezeu este. Şi nu simt că El nu este. Înseamnă că El este”. De odată am înţeles că mă pot semna sub aceste cuvinte. Am simţit că El – este.
Eu singur l-am simţit. Cugetul meu, toată experienţa vieţii mele, logica vieţii mele – toate se împotriveau acestui lucru, acestui simţ, nu ştiu de unde luat că Dumnezeu există! Ceva striga din mine cu o voce straşnică, cu un ţipăt strigent – ieşi, ieşi de aici, fugi în Moscova, tu aici o să-ţi ieşi din minţi, deja ţi-ai ieşit.
Dar simţul meu nu mă lasa – El este! Da, da! El – Dumnezeu – există! Adevăratul şi Viul Dumnezeu există! Eu nu-L vedeam, eu nu-L auzeam, dar cu toată fiinţa mea î-L simţeam. Îi simţeam prezenţa. Este cu mine alături. Posibil că stă chiar după acest perete, după această coloană, sau poate după acele uşi? Şi mă sinţeam bine. Mă simţeam foarte bine. Atât de bine, cum nu m-am simţit niciodată în viaţă. Şi ştiam că aceasta este bine, deoarece El, Dumnezeu, e alături de mine. Stăteam în tinda bisericii, respiram adânc cu acest, necunoscut de mine aer, pătruns de un aromat extraordinar. Mă pătrundea o uşurare ce-mi umplea întreaga fiinţă. Mi se părea că doar făcând un pas şi voi prinde aripi, zburând de asupra icoanelor, pe sub cupola bisericii. O linişte ca în copilărie, pe genunchii bunicii, a pătruns în inima mea, iar aceasta bătea aprins – Doamne, Doamne, Doamne!
Nu deodată mi-am dat seama că în faţa mea stătea Flavian, care demult se uita la mine cu un zâmbet plin de bucurie.
– Andrei! Iartă-mă, Flavian! Iartă-mă părinte Flavian, ascultă!
– Nu e nevoie să spui nimic, Alexei. Eu şi singur văd, V-aţi întâlint! Slavă lui Dumnezeu!
– Nu, ascultă-mă, ce, e adevărat? Ceea ce am simţit, Adevărul acesta, este Dumnezeu? Oare aşa ceva poate să fie?
– Se întâmplă şi aşa. Şi altfel. În mod diferit. În aceasta poţi să nu te îndoieşti. Am crezut că vei putea simţi aşa ceva, cândva. Am crezut că în tine a rămas sufletul viu, necătând la aceea că toată viaţa ta ai tot încercat să-l omori. Nu m-am aşteptat că acest eveniment poate avea loc acum. Dar Dumnezeu vede mai bine când şi cui să se descopere pe Sine. Slavă Lui pentru toate!
– Părinte Flavian, ascultă… dar, ce să fac acum? Ceva s-a întâmplat acum cu mine… Nu prea înţeleg ce… Dar ştiu exact că Dumnezeu există!
– Alexei, dar tu vorbeşte cu El. Vorbeşte cum vorbeşti acum cu mine, pur şi simplu vorbeşte! Spune-I că tu nu ştii nimic despre El, dar vrei să faci cunoştinţă cu El. Povesteşte-i despre tine, despre viaţa ta, despre tot, de ce boleşte sufletul tău. Roagă-L să te ajute, să te înveţe cum să trăieşti mai departe. Ia loc aici, înaintea acestei icoane şi vorbeşte cu El!
– Se poate în genunchi?
– Se poate, desigur se poate!
Când am ieşit din biserică se înopta. Nu am să povestesc cum am vorbit cu Dumnezeu. Este imposibil de povestit. Este taină. Adică, aceasta nu este pentru toţi. Am să spun doar una: în timpul în care am vorbit cu El, ba jelindu-mă, ba plângânnd, ba Învinuidu-L, El a stat înaintea mea şi a ascultat. A ascultat şi a răspuns. A răspuns cu o dragoste fără de sfârşit ce se revărsa, iar eu mă înecam în această dragoste, plin de fericire. Este imposibil de descris. Aceasta poţi doar să simţi. Cine a simţit, mă va înţelege!

Trad. Preot Iulian Raţă
Prot. Alexandru Toric „Flavian” (Moscova 2007)

туры на гоа в октябре