Milostenia

0
803

Milostenia

Friciți cei milostivi, că aceia se vor milui. (Mt.5,7), ne spune Mîntuitorul.

Dar ce înseamnă mila sau milostenie?

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi, ne spune Sf. Ioan Gura de Aur. Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii.
Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deşi nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei.
Cel ce are milă de sărman, împrumută Domnului, spune Înț. Solomon.(Pilde 19,17). Dar ce ințelegem prin aceasta? Ca să dăm cu împrumut, căutăm un om de la care putem lua dobândă mare. În schimb, lui Dumnezeu, Care ne întoarce însutit ce I-am dat, nu Îi împrumutăm din ce avem, ci împrumutăm celor care nu ne dau nimic înapoi, adică patimilor noastre, care sunt lăcomia pântecelui, slava deşartă, lăcomia, iubirea de plăceri şi multe altele. Ce anume ne dă lăcomia pântecelui înapoi? Ne dă numai grăsime şi greutate în mişcare. Ce ne dă înapoi slava deşartă? Invidie şi îndreptare împotriva celuilalt. Ce ne dă înapoi iubirea de argint? Griji şi necazuri. Ce ne dă înapoi iubirea de plăceri? Iad şi suferinţă. Iată cine sunt cei care se folosesc de bogăţiile noastre! Iar dobânda ce o primim în schimb sunt nenorocirile din această viaţă şi iadul din cea de dincolo.

Adesea ne apare întrebarea: va fi ea un beneficiu pentru cel ce cere, sau îi va aduce mai multă pagubă. În „Învățătura celor Doisprezece Apostoli” (Didahia) se spune: „Oricui îţi cere, dă-i. Binecuvântat este cel ce dă din poruncă, pentru că nu este vinovat! Vai de cel care ia! Deoarece dacă ia şi o face din nevoie, atunci e nevinovat, iar cel ce o face fără a avea nevoie, va răspunde pentru ce a luat”. Cu toate acestea, Didahia ne cheamă şi la o anumită precauţie: „fie ca milostenia ta să aburească în mână, înainte de a afla cui o vei da”. Cu toate acestea, Sfântul Vasile cel Mare insista asupra momentului: „Negreşit nu-i folositoare dărnicia celor care alcătuiesc cântece plângăreţe, ca să moaie inimile femeilor, nici celor care fac din infirmităţile trupului lor şi din răni prilej de neguţătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Lătratul unora ca aceştia trebuie potolit cu câţiva bani; trebuie, însă, să arătăm milă şi iubire de fraţi faţă de cei care sunt învăţaţi să sufere necazul cu răbdare”. În îndemn semilar îl avem şi Vechiul Testament- Dă celui binecredincios, şi să nu ajutorezi pe cel păcătos (Ecclesiasticul 12,4). Însă milostenia nu consta numai a da bani săracilor și gata. Mintuitorul Hristos ne spune pilda omului căzut intre tîlhari, unde ne evidențiază 3 steriotipuri: preotul, levitul și samarineanul cel de alt neam. Preotul și levitul știau legea și ei erau datori ca să-l ajute dar n-au facut-o. Samarineanul, care era socotit blestemat, spune că i s-a făcut milă și a avut grijă de el. IPS. Bartolomeu Anania comentînd această pericopă evanghelică spune următoarele: este diferență între a face milă și a ți se face milă. A ți se face milă este un sentiment, dar a face milă este o faptă. Deoarece întâlnim diferite sfaturi chiar şi la sfinţii părinţi – fiecare creștin ar trebui singur să decidă care e alegerea sa.
Însă diac. Andrei Curaev ne propune două repere pentru orientare. În primul rând, putem să găsim în anturajul nostru o persoană sau o familie care o duc mult mai greu ca noi. Și să încercăm să-i ajutăm și nu doar o singură dată, ci permanent. Deasemenea ţinând minte că omul are necesitate nu numai de alimente sau îmbrăcăminte. Copii și studenții au nevoie de cărți, au nevoie de informații care i-ar mai sustrage de la shourile televizate și i-ar învăța să gândească. De aceea un film bun sau o carte ziditoare deasemenea pot fi o milostenie. Şi în al doilea rând, milostenia mereu trebuie să fie una suficient de mare. Dacă dai cu adevărat nişte bănuţi, atunci nu ţi-a fost milă de acel om, ci doat ţi-ai eliberat buzunarele de mărunţiş şi nimic mai mult. Aici nu este nici un sacrificiu, și, prin urmare nici dragoste pentru cel căruia i-ai dat. O milostenie adevărată, e una care ai fi putut să o cheltui pentru propriile necesităţi.

Cocier Alexandru, student anul III,
Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova.
13.02.2014