Botezul Domnului – Boboteaza

0
4381
alt
Botezul Domnului – Boboteaza

Pe 6 (19) ianuarie prăznuim Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă şi denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă şi înseamnă „arătare”, „descoperire”. De ce arătare sau descoperire?

Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).În acest sens, Sfântul Ioan Gura de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a nascut, ci când S-a botezat”.

Boboteaza – scurt istoric

Sărbătoarea Bobotezei este amintită din secolul al II lea, la Sfântul Clement Alexandrinul. Menţionăm că în primele secole, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie. Începând cu secolul al IV lea, cele două sărbători au fost despărţite: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului şi 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Boboteaza, ziua îm care Hristos S-a descoperit lumii

Afară de cele grăite de Iisus la vârsta de 12 ani în templu, Hristos nu a săvărşit nici o minune şi nu a rostit niciun cuvânt reţinut de evanghelişti. Incepând cu Botezul Său, Hristos iese din umbră şi începe să propovăduiască. A primit botezul la 30 de ani, vârsta maturităţii la evrei.

Iisus a venit la Ioan şi i-a cerut să-L boteze, nu pentru că avea nevoie de curăţire de păcate, căci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinţi creaţia. Că Mântuitorul nu a venit să primească iertare de păcate de la Ioan, reiese şi din faptul că botezul lui Ioan îl ajuta pe om să conştientizeze starea păcătoasă, însă, nu oferea iertarea. De aceea se şi spune că era „spre iertarea păcatelor” (Luca 3, 3), pe care avea s-o aducă Hristos.

El primeşte botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfânt în creaţie. Prin căderea în păcat, omul Îl pierduse pe Sfântul Duh, aşa cum ne mărturiseşte Sfântul Chiril al Alexandriei. Botezul Mântuitorului reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om şi pentru întreaga creaţie. Prin cuvintele din rugăciunea citită la Bobotează: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”, nu trebuie să înţelegem că harul lui Dumnezeu se pogoara în timpul slujbei de sfinţire a apei peste toată apa care exista în diverse locuri, ci doar peste apa pregatită din timp pentru acest lucru.

În Botezul Domnului stau începutul şi temeiul Sfintei Taine a Botezului creştin

Acceptand să Se cufunde în Iordan, Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam şi a început astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce să cureţe, ci au fost ele insele purificate. Hristos a curăţit prin cufundarea Sa în Iordan, creaţia intinată de căderea omului în păcat şi a înlăturat puterea satanei. Astfel, în clipa când El S-a lăsat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorât peste creaţie.

În rugăciunea de sfinţire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curăţirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea să devină, prin pogorârea deplină a Duhului, loc al naşterii omului nou în Hristos.

Astfel, ritualul Botezului creştin repeta aceste momente, care semnifică trecerea dintr-o etapă existenţială în alta: el se deschide cu lepădarile, menite să alunge puterea satanei şi se încheie cu primirea darului Sfântului Duh.

Boboteaza – sfinţirea apei

În ajunul şi în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunile arhiereilor şi preoţilor se sfinţeşte Agheasma Mare.

Creştinii ortodocşi gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile. Agheasma Mare este folosită, în Ajunul Bobotezei, la sfinţirea caselor credincioşilor şi locuitoror acestora. Tot cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi: binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, sfinţirea crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.