Vă rog, daţi Ortodoxia mai tare!

0
316

Vă rog, daţi Ortodoxia mai tare!

Adesea, ascultând câte o predică sau o cântare liturgică îmi vine să le strig din adâncul inimii preoţilor şi cântăreţilor din strane: Vă rog, daţi Ortodoxia mai tare! Nu cuvintele, ci glasul lor. Să se nevoiască să facă auzit glasul Lui. Să spargă fagurii harului, cuvintele, căci s-au uscat şi întărit în noi ca nişte table de piatră ale Legii; şi să lase să curgă mierea iubirii dumnezeieşti. Căci Ortodoxia e, în primul rând, glasul lui Hristos.

Credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10,17)

  Mă priveşte zâmbind cu un amestec de milă şi vag dispreţ intelectual: Ce nevoie am eude Hristos? A citit revista pe care i-am dăruit-o, a venit la Liturghie. S-a lămurit: oferta nu o vizează… Frumoasei adolescente din faţa mea, dintr-o familie înstărită, o super-elevă şi aflată într-o poveste ideală de iubire cu un băiat de calitate, nu-i lipseşte nimic. Hristos nu pare să fie ceva în plus la fericirea ei de om tânăr şi sănătos.

Pentru mulţi tineri, ca şi pentru adolescenta din amintirea mea, Hristos e… ceva.  De ce? Au citit o carte, o revistă, un îndemn colegial. Au venit la biserică şi au ascultat cuvântul lui Hristos. Da,  I-au ascultat cuvintele, unii chiar cu atenţie nedisimulată; dar, …nu I-au auzit glasul! Cuvintele comunică un gând, un mesaj, o informaţie. Însă glasul, glasul e cu totul altceva: e prezenţa sonoră a unei Persoane; glasul nu comunică ceva, ci pe cineva. Şi, mai ales: comunică duhul, conţinutul lăuntric, al acelui cineva. Gândiţi-vă la o fiinţă dragă care nu e lângă voi. Ce i-ar putea evoca mai persuasiv, mai emoţionant, fiinţa decât amintirea glasului ei? Ce v-ar face inima să tresară mai din adânc?

 

Când Hristos a înviat, El nu a mai putut fi recunoscut după înfăţişare. Maria Magdalena L-a întâlnit în grădina Mormântului şi L-a confundat cu un grădinar. Dar când „grădinarul” i-a vorbit, ea a recunoscut glasul lui Iisus…

Pentru cei mai mulţi dintre tinerii de azi, din pricina limbajului specializat, Ortodoxia e un film mut. Dar tocmai aceasta e fabuloasa lor şansă, una după care mulţi studenţi teologi tânjesc ca după o inocenţă pierdută: şansa de a intra în Biserică pe uşa împărătească a iubirii, nu prin labirintul cunoaşterii raţionale; labirint unde puţini sunt cei care nu se usucă şi nu se transformă în ziduri. Căci ei, neştiutorii, nepricepând cuvintele, ar putea auzi Glasul lor. Şi aşa s-ar putea întâmpla minunea minunilor: ca Hristos să le meargă drept la inimă! Şi, cu siguranţă ar face minunea aceasta dacă inimile Ie-ar fi deschise. De aceea Hristos spune: „Iată, stau la uşă (a inimii, n.m.)şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3,20). Cuvintele Evangheliei, cuvintele celor ce propovăduiesc credinţa, cântările, rugăciunile, clopotele, chiar liniştea ei – prin acestea toate, Biserica bate în uşile inimilor: ca să se deschidă pentru glasul lui Dumnezeu! „Auzi glasul Celui drag! El la uşă bătând zice: Deschide-mi surioară, deschide-mi, iubita mea!” (Cântarea Cântărilor 5,2). Dacă am auzi glasul lui Hristos, am înţelege şi noi, taina creştinismului: că inima noastră e iubita Lui.

Oricine ascultă  sau citeşte Evanghelia, încercând să audă glasul lui Hristos, e cu adevărat prezent în Biserică, e în mod real în căutarea Adevărului. E un suflet care sincer încearcă să afle cine este El. Pentru că Biserica aruncă de două milenii cea mai mare provocare lumii şi fiecărui om în parte: CĂ HRISTOS ESTE CEL DUPĂ CARE TÂNJEŞTE FUNDAMENTAL TOATĂ FĂPTURA! CĂ EL ESTE DRAGOSTEA FĂRĂ MARGINI ÎN CARE NE VOM PUTEA ODIHNI DESĂVÂRŞIT! CĂ EL ESTE  IUBITUL TAINIC PE CARE ÎL CĂUTĂM ÎN TOŢI CEI DRAGI ŞI ÎN TOATE IUBIRILE VIEŢII NOASTRE FĂRĂ A-L AFLA! Şi acest adevăr îl desconspiră doar glasul Lui.

***

Adesea, ascultând câte o predică sau o cântare liturgică îmi vine să le strig din adâncul inimii preoţilor şi cântăreţilor din strane: Vă rog, daţi Ortodoxia mai tare! Nu cuvintele, ci glasul lor. Să se nevoiască să facă auzit glasul Lui. Să spargă fagurii harului, cuvintele, căci s-au uscat şi întărit în noi ca nişte table de piatră ale Legii; şi să lase să curgă mierea iubirii dumnezeieşti. Căci Ortodoxia e, în primul rând, glasul lui Hristos: „Oile Mele ascultă glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele; şi ele vin după Mine” (IOAN 10, 27).

Iar pe cei care ascultă slujbele sau predicile asemenea îmi vine să îi implor: Vă rog, daţi volumul inimilor mai mare, ca să auziţi glasul lui Hristos! Căci oricât de tare am da Ortodoxia, dacă urechile inimii (singurele care pot auzi glasul – cele ale capului aud doar cuvintele), nu sunt deschise, e în zadar. Totul e să caute un specialist, un ORL-ist de inimi. Acesta se numeşte duhovnic… Duhovnicul, prin Spovedanie, scoate ceara, mizeria, murdăria adunată în urechile inimii; prin Sfânta Împărtăşanie vindecă timpanul atrofiat. Iar prin canonul de rugăciune face exerciţii de recuperare a auzului.

De acea întrebarea lui Hristos ”Voieşti să te faci sănătos?”  înseamnă, în primul rând: „Vrei să auzi glasul Meu?” Căci prin glasul lui Hristos puterea iubirii Sale se revarsă în noi. Făcându-ne inimile să se ridice din paralizia necredinţei, să-şi ia trupurile şi să umble numai în şi pentru dragoste.

  O, Tu, ce în grădini (biserici) sălăşluieşti, prietenii (sfinţii) vor să-Ţi asculte glasul: fă-mă să-l aud şi eu cu ei! (cf. Cântarea Cântărilor 8,13).

Marius Iordăchioaia