Unde este femeia creştină de cândva?

0
952

Unde este femeia creştină de cândva?

De fiecare dată când ies pe stradă mă întreb: „Unde sunt femeile creştine”. Privesc în jur şi nu văd femei, bărbaţi mai sunt, dar unde sunte femeile? De asemenea, văd pseudo-bărbaţi, dar niciodată o femeie adevărată. Oare de ce atâtea femei şi fete din ziua de azi îşi doresc să fie imitaţii ale bărbaţilor? Oare de ce femeia modernă pur şi simplu a adoptat tot ce este rău la bărbat, de la meserii la îmbrăcaminte?

Oare de ce femeile îmbrăcându-se ca bărbaţii, cu tunsoarea bărbaţilor, cred că sunt atractive bărbaţilor? Tot ce poate o astfel de femeie să atragă sunt dorinţele de bază ale ticăloşeniei din bărbat. Nu ştiu ce să simt mai întâi când văd o femeie modernă – uimire sau milă? Cel mai rău dintre toate este “femeia-carieră”, un termen care descrie pe cea care şi-a abandonat feminitatea pentru pseudo-bărbăţie.

Una ca aceasta şi-a trădat tot ce e nobil şi frumos în sufletul femeii – s-a negat pe sine. Fetele lor sunt necăjite, obosite înainte de vreme, fete pe care toată frumuseţea feminină s-a pierdut de mult şi a trebuit sa fie înlocuită cu o “frumuseţe” artificială – machiajul. De ce femeile urmează urâţenia hainelor bărbaţilor? Pantalonii, numiţi în greacă “frankopantaloni”, pantalonii francezilor, duşmanii ortodoxiei, sunt o invenţie recentă a Revoluţiei Industriale. Într-adevăr, mulţi bărbaţi în lume încă poartă roba tradiţională, fie în Asia, Africa, Scoţia, Grecia sau cei din clerul ortodox. De ce femeia modernă trebuie să urmeze prostiei bărbatului modern? Când Adam şi Eva au căzut, pedeapsa lui Adam (consecinţa păcatului sau) a fost să muncească pentru a trăi. Şi acum femeia moderna este însetată după aceasta pedeapsă a bărbatului. Nu se mulţumeşte cu ceea ce trebuie să facă şi cu ce îi să în putere. De ce să ia pedeapsă în plus – nu-i este de ajuns durerea naşterii? Nu-i este de ajuns să fie “ajutorul” bărbatului?

 

În respingerea rolului său tradiţional de soţie şi mamă creştină, femeia şi-a pierdut toată puterea asupra bărbatului. În vremuri mai vechi (şi încă astăzi prin unele locuri, slavă Domnului) casa, sau mai degrabă caminul, era un regat în care femeia domnea. Soţul ei era doar atât – legat de casă – şi la sfârşitul săptămânii sau când era plătit dădea banii câştigaţi femeii pentru îngrijirea casei de care femeia era responsabilă. O, femeie, ce ai pierdut! Soţia şi mama creştină, urmatoare tradiţiei milenare, libere de sclavia şi poziţia servilă a femeii din lumea păgână – multe exemple ale acestei servituţi se întâlnesc azi în religiile hinduse, musulmane şi neo-păgâne – creştea copii creştini. Ea îşi influenţa soţul în toate lucrările acestuia iar lumea era echilibrată de bărbat şi femeie împreună. Ea iîşi inspira soţul să se poarte după un nobil auto-sacrificiu, îl făcea să-şi depăşească egoismul în numele unei entităţi mai mare decât familia sau chiar naţiunea, ea îi îmblânzea pasiunile, într-un cuvânt, ea l-a civilizat pe el şi l-a mântuit.

Dar femeia modernă? O imitaţie a ceea ce e mai rău în omul modern, ea şi-a pierdut autoritatea matriarhala în familie, s-a pedepsit singură muncind în afara caminului, încurajând omul slab să divorţeze – respingându-şi firea proprie, se luptă cu propriul suflet de femeie şi mamă şi cu propriul instinct, care stă ascuns adânc sub condiţia prostească pe care bărbatul i-a impus-o în vremurile recente. Iar aceasta sclavie a fost apoi deghizată sub numele de “egalitate”.O egalitate care s-a decrementat într-atât încât nici nu se mai poate de înţeles care este adevăratul sens al acestei egalităţi.

Dar bărbatul modern? Fără ajutorul tovarăşei lui, fără o adevărată mamă pentru copiii lui, fără stralucitul şi motivantul exemplul de feminitate de lângă el, fără intuiţiile ei pline de inspiraţie care să-l călăuzească prin mrejele raţionamentului masculin, este pierdut. Cuvintele soţ şi soţie nu mai sunt folosite, au devenit atât de despiritualizate încât acum se vorbeşte despre “parteneri”, cuvântul folosit pentru animale. Tot ce a rămas este lipsit de sens, gol, irelevant primitivism animalic.

Unde este dragostea? Unde este zâmbetul şi râsul copiilor fericiţi? Unde este societatea? Unde este lumea?

O, femeie, revino-ţi în fire, şi făcând aceasta poţi salva bărbatul din oroarea în care el a împins lumea, încă îl mai poţi salva pe el, care depinde de tine pentru bun simţ şi judecata intuitivă, şi astfel vei salva lumea. Mă doare enorm sulfetul când văd că multe femei nu îşi pot găsi adevăratul său scop! Uită scopul pentru care a fost creată şi nu îşi mai aminteşte de la cine a primit ea numele de „Eva”. Crearea îi aparţine Domnului, dar personificarea îi aparţine bărbatului. De ce oare sunt femei care uită că de fapt bărbatul este acela care o poate desăvârşi. Atât de mult ce s-a devalorizat personalitatea femeii încât ea a ajuns singură să spună că nu îşi mai are rostul lângă bărbat. Cât de mult lucrează diavolul azi prin cele două părţi ale omului, când pe unul dărâmându-l când pe celălalt. Dacă atât de mult a fost devalorizată relaţia dintre bărbat şi femeie, atunci ce să mai spnem de raportul dintre femeie şi îmbrăcămintea sa … ? Să ne ferească Bunul Dumnezeu de zilele ce urmează. Din ce în ce tot mai spre rău mergem!