Păcatul timpului pierdut

0
698

Păcatul timpului pierdut

Daca am avea in fata ochilor o clepsidra de nisip care curge mereu pana sa se termine, si ne-am gandi ca acesta este timpul vietii noastre pe pamant, atunci s-ar putea sa folosim mai bine timpul dintr-o zi,vazand cat de putin mai avem din viata noastra. Spun asta, deoarece unii dintre noi traim de parca nu am mai muri niciodata, si chiar sunt si oameni batrani care se agata cu disperare de viata aceasta, de parca aici ar fi raiul promis.

In viata de zi cu zi, timpul parca este tot mai scurt, si daca nu luam seama bine, s-ar putea sa treaca ziua fara sa facem nimic.

  Facand parte dintr-o generatie tot mai slabanogita si epuizata fizic, invatata cu confortul si minciuna, incercam sa taiem prin jungla noilor descoperiri si conceptii, si ne tocim creierii sa intelegem ce este bine si ce este rau. Cel mai important mijloc de „educatie” al generatiei actuale este televizorul. Acolo avem profesori diversi: femei care ne invata anatomia corpului, politicieni care au facut ca cei de la circ si de la divertisment sa dea faliment, si oameni certati cu legea, care ajung actori fara sa mai fi avut nevoie de nicio pregatire. In fata acestora, oamenii invata despre actualitatea cotidiana si in fata acestora, oamenii isi petrec sau mai bine zis isi pierd timpul.

 

Cu timpul apare si dependenta, si nu prea mai sunt sanse de schimbare. Subtil si pe nesimtite, lumea este introdusa in sfera violentei si a sexualitatii. Parintii isi pun mainile in cap [din cauza] comportamentului copiilor lor, insa totul este in zadar, caci asa trebuie sa fie oamenii viitorului; dupa educatia primita si raspunsul este unul pe masura, si nimeni nu va putea sa aiba o mai mare influenta in educatia copiilor decat, televizorul.

Oamenii cauta senzationalul, iar mandria merge de mana cu prostia: ai vazut, cel mai mare, cel mai tare, cel mai nu stiu cum si ce s-a mai intamplat? „Lenesul zice: Pe drum trece un leu, un leu pe ulite” (cf. Pilde 26,13), si cu totii navalim sa vedem. La televizor insa, tot timpul trec lei pe drum, ba si elefanti si tot ce vrei, numai sa schimbi canalele. Ceva de genul: „Ai auzit, vecino?” si deja trecem la alt mod de a pierde timpul: cel al indelungii vorbiri. „Cel ce inmulteste cuvintele se face urat tuturor” (cf. Intelepciunea lui Isus Sirah). Oamenii vorbareti insa, isi cauta unul asemenea lor, si iarasi si iarasi vorbesc, ca de, daca nu au posibilitatea sa fie ascultati de mai multi, este bine ca macar un om sa-i asculte. Dar si atunci este vorba de ascultare reciproca, adica fiecare vrea sa spuna ce are de spus, desi celalalt nu a facut decat sa astepte sa-i vina randul.

Sigur, ca sunt multe feluri de a pierde timpul, lenea si curiozitatea fiind principalii vinovati, insa in momentul in care omul isi vine in fire, cauta sa rascumpere timpul pierdut printr-un mod de a petrece viata folositor pentru suflet. Sa ne venim in fire, si sa avem curajul de a renunta la obiceiurile nefolositoare.

Sa folosim spre bine ceea ce avem

Sunt multe lucruri si aspecte in viata noastra peste care trecem cu nebagare de seama, si astfel riscam sa nu ne folosim cum trebuie de ele. Daca, de exemplu, am trage o privire peste timpul pe care in fiecare zi il pierdem cu lucruri care nu ne aduc niciun folos sufletesc, si ne-am reorganiza programul pentru a ne face minimul din datoriile sufletesti, atunci putem avea o bucurie a schimbarii in bine a vietii noastre. Daca am renunta la lucrurile de prisos din casa noastra, si le-am da la cei care nu au, ar fi o alta bucurie. Daca am straluci mai mult cu bunatatea, curatia si intelepciunea, decat cu hainele aratoase, ar fi o alta bucurie. Daca am slavi pe Dumnezeu si am mangaia prin graiul nostru pe cei ce au nevoie si am renunta la clevetiri si defaimari, ne-am folosi si noi si cei din jur. Daca ne-am canaliza inima spre dragostea de Dumnezeu si aproapele, si am respinge gandurile necurate si de ura, atunci am fi mult mai frumosi. Daca ne-am feri ochii de toate destrabalarile din lumea aceasta, si i-am folosi spre a cunoaste calea adevarului, atunci fata noastra ar straluci de bucurie.

Astfel, vedem ca sunt multe aspecte in viata noastra, pe care nu le folosim spre bine, caci putini sunt cu adevarat cei care folosesc spre bine cele enumerate mai sus. Multi nici macar nu iau seama la aceste aspecte si pacatuiesc pe nesimtite. Cine se gandeste ca si zece minute conteaza intr-o zi, ca sa le folosim bine? Multi stau ore in sir in fata televizorului, sau vorbesc la telefon cate o ora cu fiecare persoana. Facem lucrurile acestea, si ne indreptatim ca ni se cuvine, si ca avem dreptul, si ca este viata noastra, insa Hristos a spus ca vom fi judecati si pentru fiecare cuvant spus in desert, iar aici bineinteles se subintelege si timpul petrecut aiurea.

Nu se considera timp pierdut atunci cand organismul are nevoie de odihna, si nu se considera vorba in desert, atunci cand vrei sa inveselesti un suflet intristat, sau pur si simplu sa vorbesti cu cineva, care are nevoie de asta, si nici atunci cand noi insine suntem intr-o stare in care simtim nevoia sa ascultam o muzica sau sa zambim. Toate insa trebuie sa aiba un scop bun si un rost, si atunci ne vom bucura de fiecare clipa din aceasta viata, pentru ca atunci cand toate le folosesti spre bine, simti si multumirea pe care o aduce lucrarea pe care o faci.

 (Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

site sursa www.razbointrucuvant.ro