Cum să ne păzim mintea de răspândire și de curiozitate – Sfântul Nicodim Aghioritul

0
803
Cum să ne păzim mintea de răspândire și de curiozitate
După cum se cuvine să ne ferim mintea de neștiință, la fel este de trebuință  să ne păzim  și de răspândirea în multe lucruri, care este opusul neștiinței. Pentru că, dacă ne umplem mintea cu multe gânduri zadarnice și  dezordonate și vătămătoare, o facem neputincioasă și de aceea nu va putea să înțeleagă ce anume se potrivește pentru adevărata omorâre a patimilor și pentru desăvârșire. De aceea, trebuie să fii ca unul cu desăvârșire mort față de orice cercetare a lucrurilor lumești, care, chiar dacă sunt îngăduite, nu sunt totuși de folos. Și, adunându-ți mereu mintea, pe cât îți este cu putință, înlăuntru, fă-te nepriceput față de toate lucrurile lumii.
Mesajele, știrile și toate modificările și transformările mai mici sau mai mari ale lumii și ale statelor, să fie pentru tine ca și cum nu ar exista. Dar chiar și dacă îți sunt oferite de către alții, împotrivește-te lor, îndepărtează-le din inima și din închipuirea ta. Mai bine este să fii doritor să înțelegi lucrurile duhovnicești și cerești, fără să vrei să cunoști altă învățătură din lume în afara Celui Răstignit, viața și moartea Lui, și ce anume cere El de la tine. În același timp, fii mulțumitor lui Dumnezeu care îi are ca iubiți și aleși ai Săi pe cei care Îl iubesc la rândul lor și se îngrijesc să facă voia Lui.
Deoarece, orice altă căutare și cercetare înseamnă egoism și mândrie, încătușări și capcane ale diavolului care, ca un viclean, văzând că este puternică voința acelora care sunt cu luare aminte la viața duhovnicească, caută să le câștige mintea cu asemenea curiozități, ca să-i stăpânească și pe unii și pe alții. Așadar, diavolul obișnuiește de multe ori să dea gânduri, chipurile!, înalte, gânduri de subțirime și ciudate, atât celor ageri la minte, cât și celor care cu ușurință își fac gânduri înalte despre sine. Pentru că acești prizonieri ai plăcerilor și ai conversațiilor cu acele gânduri ”înalte”, prin care cred în mod fals, că se bucură de Dumnezeu, uită să-și curețe inima și să se roage pentru cunoașterea smerită a propriului sine și a adevăratei omorâri a patimilor. Astfel, din moment ce se leagă cu legătura mândriei, devin idoli ai propriei minți și, în continuare, treptat, fără să înțeleagă, ajung să considere că nu mai au nevoie de sfatul și de părerea altora, deoarece s-au obișnuit să apeleze în fiecare necaz la idolul propriei judecăți, lucru care este foarte periculos și greu de vindecat, fiindcă mândria minții este mult mai periculoasă decât mândria voinței, căci mândria voinței, când se vădește minții, ar putea fi ușor vindecată, dacă s-ar supune cui trebuie. Mintea totuși, când este mereu sigură că judecata ei este mai bună decât a altora, de către cine ar putea fi vindecată și cum ar putea fi înfățișată judecății altora mai prejos ca ea? Dacă ochiul sufletului, care este mintea, cu care omul poate să cunoască și să curețe mândria voinței, este el însuși bolnav, orb și plin de mândrie, cine poate să îl vindece? Și dacă lumina este întuneric, iar rânduiala este greșită, cum vrea să lumineze sau să îndrepte altele? De aceea, trebuie să te împotrivești cât mai grabnic acestei mândrii a minții, înainte ca ea pătrundă până în măduva oaselor tale și, împotrivindu-te, pune frâu ascuțimii minții tale și supune părerea ta părerii celorlalți și fă-te ca unul fără de minte pentru dragostea lui Dumnezeu şi astfel vei fi mai înțelept decât Solomon: “Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înțelept, în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înțelept”. ( 1 Corinteni 3,18)

Cum să ne păzim mintea de răspândire și de curiozitate – Sfântul Nicodim Aghioritul

După cum se cuvine să ne ferim mintea de neștiință, la fel este de trebuință  să ne păzim  și de răspândirea în multe lucruri, care este opusul neștiinței. Pentru că, dacă ne umplem mintea cu multe gânduri zadarnice și  dezordonate și vătămătoare, o facem neputincioasă și de aceea nu va putea să înțeleagă ce anume se potrivește pentru adevărata omorâre a patimilor și pentru desăvârșire. De aceea, trebuie să fii ca unul cu desăvârșire mort față de orice cercetare a lucrurilor lumești, care, chiar dacă sunt îngăduite, nu sunt totuși de folos.

 Și, adunându-ți mereu mintea, pe cât îți este cu putință, înlăuntru, fă-te nepriceput față de toate lucrurile lumii.Mesajele, știrile și toate modificările și transformările mai mici sau mai mari ale lumii și ale statelor, să fie pentru tine ca și cum nu ar exista. Dar chiar și dacă îți sunt oferite de către alții, împotrivește-te lor, îndepărtează-le din inima și din închipuirea ta. Mai bine este să fii doritor să înțelegi lucrurile duhovnicești și cerești, fără să vrei să cunoști altă învățătură din lume în afara Celui Răstignit, viața și moartea Lui, și ce anume cere El de la tine. În același timp, fii mulțumitor lui Dumnezeu care îi are ca iubiți și aleși ai Săi pe cei care Îl iubesc la rândul lor și se îngrijesc să facă voia Lui.

Deoarece, orice altă căutare și cercetare înseamnă egoism și mândrie, încătușări și capcane ale diavolului care, ca un viclean, văzând că este puternică voința acelora care sunt cu luare aminte la viața duhovnicească, caută să le câștige mintea cu asemenea curiozități, ca să-i stăpânească și pe unii și pe alții. Așadar, diavolul obișnuiește de multe ori să dea gânduri, chipurile!, înalte, gânduri de subțirime și ciudate, atât celor ageri la minte, cât și celor care cu ușurință își fac gânduri înalte despre sine. Pentru că acești prizonieri ai plăcerilor și ai conversațiilor cu acele gânduri ”înalte”, prin care cred în mod fals, că se bucură de Dumnezeu, uită să-și curețe inima și să se roage pentru cunoașterea smerită a propriului sine și a adevăratei omorâri a patimilor. Astfel, din moment ce se leagă cu legătura mândriei, devin idoli ai propriei minți și, în continuare, treptat, fără să înțeleagă, ajung să considere că nu mai au nevoie de sfatul și de părerea altora, deoarece s-au obișnuit să apeleze în fiecare necaz la idolul propriei judecăți, lucru care este foarte periculos și greu de vindecat, fiindcă mândria minții este mult mai periculoasă decât mândria voinței, căci mândria voinței, când se vădește minții, ar putea fi ușor vindecată, dacă s-ar supune cui trebuie. Mintea totuși, când este mereu sigură că judecata ei este mai bună decât a altora, de către cine ar putea fi vindecată și cum ar putea fi înfățișată judecății altora mai prejos ca ea? Dacă ochiul sufletului, care este mintea, cu care omul poate să cunoască și să curețe mândria voinței, este el însuși bolnav, orb și plin de mândrie, cine poate să îl vindece? Și dacă lumina este întuneric, iar rânduiala este greșită, cum vrea să lumineze sau să îndrepte altele? De aceea, trebuie să te împotrivești cât mai grabnic acestei mândrii a minții, înainte ca ea pătrundă până în măduva oaselor tale și, împotrivindu-te, pune frâu ascuțimii minții tale și supune părerea ta părerii celorlalți și fă-te ca unul fără de minte pentru dragostea lui Dumnezeu şi astfel vei fi mai înțelept decât Solomon: “Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înțelept, în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înțelept”. ( 1 Corinteni 3,18)

site sursă: www.pemptuosia.ro