Prăznuirea Sfântului Iona din Odessa (17/30 mai)

0
454
Prăznuirea Sfântului Iona din Odessa (17/30 mai)
Sfantul Iona din Odessa este un sfant ortodox ale carui moaste sunt pastrate astazi, cu mare evlavie, in Catedrala Adormirea Maicii Domnului , din Odessa, Ucraina. Sfantul Iona din Odessa a fost canonizatin ziua de 1 iulie 1996, la canonizare descoperindu-se faptul ca trupul sau era inca intreg si frumos la vedere. Sfantul Iona este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 17/30 mai, Sfintele lui Moaste, frumos mirositoare, alungand si astazi duhurile rele si vindecand neputintele trupesti ale celorce se roaga lui cu credinta curata.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi.
Iubiţi credincioşi care v-aţi adunat în casa Dumnezeului celui Viu, încep cuvântul de astăzi amintindu-vă întrebarea pe care a pus-o Sfântul Ioan din Kronştadt pelerinilor care au venit la el din părţile Odessei: „Aveţi şi voi pe-al vostru Ioan de Kronştadt, pe părintele Iona. De ce vă osteniţi să veniţi până la mine?”.

Mare a fost Sfântul Iona, mare a fost lucrarea sa duhovnicească. Pe creştinii care se întreabă cum ar putea duce în mijlocul lumii o viaţă cucernică îi îndemn să ia aminte la Sfântul Iona, apostol al sfinţeniei în viaţa de familie, şi îi întreb: De ce vă osteniţi să căutaţi icoane vii ale credinţei numai în mănăstiri? Voi îl aveţi pe rugătorul rugătorilor, ascetul asceţilor, pe Sfântul Iona făcătorul de minuni!

Sfinte Iona, care ai stat în mijlocul ispitelor precum odinioară proorocul Iona în pântecele chitului şi ai fost aruncat pe ţărmul virtuţilor ca să vesteşti oamenilor pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, roagă-te pentru toţi cei ce au venit la prăznuirea ta, ca să primească întărire duhovnicească şi să trăiască o viaţă bine plăcută lui Dumnezeu.

Să zăbovim puţin, iubiţilor, asupra vieţii acestui iubit păstor al turmei cuvântătoare. Părinţii săi au dus o viaţă curată. Mama sa, Glicheria, a fost urmaşă a vrednicelor mame creştine cu ajutorul cărora a rezistat atâtea secole Biserica. Când sfântul avea numai trei ani, ea a murit, având în suflet o singură dorinţă: ca fiul ei să-şi urmeze tatăl, pe diaconul Moise, şi să Îl slujească pe Dumnezeu în Biserică.

Aceasta a fost grija unei mame care ştia că lasă în urmă un copil fără alt sprijin pământesc. Nu ce va mânca, nu ce va bea, nu cu ce se va îmbrăca. Ci cum va sluji Domnului ! Binecuvântaţi sunt părinţii care înainte de toate se gândesc la creşterea sufletească a copiilor lor. Cei care se gândesc prea mult la cele trupeşti nu îşi dau seama cât rău fac prin aceasta odraslelor lor.

Sfântul Iona a rămas singur pe lume, singur ca atâţia şi atâţia copii care trăiesc din mila celorlalţi. Copilăria sa pare jalnică pentru noi. Dormea în cimitir, mânca din gunoaie. Vai de el, ar putea spune unii, şi ferice de copiii crescuţi cu toate bunătăţile. Dar Hristos, Cel Care a zis : Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia, nu S-a scârbit de murdăria lui trupească. Hristos nu Se scârbeşte de cei aflaţi în greutăţi şi necazuri, oricât de mari ar fi ele. Hristos S-a sălăşluit în sufletul acestui copil, făcându-l mai luminos decât al celorlalţi copii care nu cunoşteau necazurile.

Necazuri! Necazuri! Necazuri! Da, iubiţilor, în văpaia necazurilor inima Îl dobândeşte pe Dumnezeu, Cel ce îi încearcă pe cei iubiţi ai Săi. Să nu uităm însă că atunci când cineva ajunge la capătul puterilor, Domnul îi dă mângâierea promisă. Până la sfârşitul lumii Dumnezeu nu va înceta să dea mângâiere creştinilor care, în necazuri fiind, nu se lasă biruiţi de deznădejde. Aşa şi Sfântului Iona îi odihnea uneori sufletul, îngăduindu-i mamei sale adormite să îi apară în vis.

Departe de noi să fie gândul de a primi mângâiere de la cei adormiţi, căci putem cădea în cursa vrăjmaşului care poate lua chip de înger luminos. La ceva să luăm cu toţii aminte: dacă Sfântul Iona nu asculta sfatul mamei sale de a nu pleca cu corabia, atunci s-ar fi aflat într-o mare primejdie, căci corabia s-a scufundat. Aşa şi voi, creştinilor, dacă nu urmaţi sfaturile părinţilor voştri duhovniceşti şi vă suiţi în corabia neascultării, vă veţi scufunda cu siguranţă.

Să ne oprim puţin asupra vieţii tânărului Iona. De multe ori i se întâmpla să adoarmă la rugăciune. Şi nouă ni se întâmplă câteodată aşa ceva, din lipsă de râvnă. Ba de multe ori când stăm la rugăciune lăsăm mintea să hoinărească. Iona nu făcea aşa. El lua aminte la rugăciune, şi se ruga nu numai câteva minute, nu un ceas, ci cât îi îngăduie timpul. Iar când adormea, adormea ca un viteaz care s-a luptat cu duşmanul până la ultima picătură de sânge. Noi, „înţelepţii”, cei care avem grijă să nu ne obosim prea tare cu rugăciunea, să avem în faţă exemplul acestui tânăr care ardea ca o lumânare, a cărui rugăciune urca la cer ca o tămâie bine primită.

Dumnezeu l-a lăsat în necazuri pe Iona numai atâta vreme cât s-a folosit duhovniceşte din acestea. Viaţa lui în mizerie a luat sfârşit când unchiul său l-a primit în casa sa. După ce a terminat şcoala, după ce a urmat cursurile seminarului, tânărul Iona s-a căsătorit. A ales viaţa de familie. Sufletul său curat, care înseta după Dumnezeu aşa cum însetează cerbul după izvoarele apelor, a ales calea nunţii.

O, cinstită nuntă! O, drum binecuvântat de Dumnezeu! Prea puţin s-a vorbit spre lauda ta! Prea puţin s-a scris despre roadele tale!

Sfântul Iona a răsturnat toate născocirile celor ce văd în nuntă doar un mijloc de satisfacere a poftelor trupeşti, doar un mijloc de a avea urmaşi, doar o ascunzătoare pentru cei care nu au avut curajul să se călugărească.

Sfântul Iona a ales nunta ca să trăiască pentru Dumnezeu alături de Anastasia, fecioara care purta numele Învierii. Şi cu adevărat o înviere a fost căsnicia lor, căci între ei a strălucit ca un soare Hristos.

Mărturisesc că îl simt mai apropiat inimii mele pe Sfântul Iona decât pe Sfântul Ioan din Kronştadt, marele stâlp al Rusiei pravoslavnice. Pentru că deşi minunile Sfântului Ioan au fost mai numeroase, viaţa sa de familie a fost o viaţă aparte: el a trăit cu soţia sa în feciorie până la moarte, fiind modele duhovniceşti pentru soţii care se înfrânează de la dragostea trupească.

Sfântul Iona a mers pe calea firească a familiei. A văzut că nunta este curată în toate ale ei, şi s-a apropiat de femeia sa aşa cum se apropiau drepţii Vechiului Testament de femeile lor.

Anastasia i-a umplut casa de copii. I-a făcut nouă copii, pe care i-a crescut împreună cu părintele cu multă jertfelnicie. Dar oricât de mari şi multe erau grijile familiei, totuşi inima Sfântului Iona nu se dezlipea de Dumnezeu.

Slujirea sa în Biserică, mai întâi ca diacon şi apoi ca preot, a fost mai rodnică decât a multor mari nevoitori din vremea sa, după cum recunoşteau chiar aceştia.

O, Sfinte Iona, tu eşti model pentru toţi preoţii căsătoriţi! Tu eşti un adevărat patron al familiilor creştine!

Sfântul Iona a fost preot model din toate punctele de vedere: prin viaţa sa de rugăciune, de nevoinţă, prin dragostea pe care o arăta oamenilor.

Slujbele pe care le făcea zi şi noapte dădeau credincioşilor putere în lupta cu patimile. Rugăciunile sale îndelungate l-au făcut asemenea marilor sfinţi ai Bisericii, căci ajunsese la măsuri înalte. De multe ori, deşi era departe cu trupul, părintele putea fi văzut în Mănăstirea Buneivestiri sau în alte locuri. Cum se întâmpla aşa ceva este o taină, şi nu ne este de folos să iscodim.

Prin posturile sale foarte aspre, părintele ne-a învăţat pe noi, şi pe toţi creştinii până la sfârşitul lumii, că cine iubeşte nevoinţa poate fi întărit de Dumnezeu chiar în vremurile în care duhul îmbuibării s-a răspândit în toată lumea, ba chiar şi în unele mănăstiri.

Sfântul Iona îşi iubea foarte mult ucenicii, pe care îi creştea ca pe nişte candele aprinse în mijlocul lumii. Ei au încercat să i se asemene părintelui lor prin nevoinţe şi rugăciuni îndelungate. Postul pe care îl ţineau cu binecuvântarea păstorului lor era mult mai aspru decât cel ţinut în mod obişnuit prin mănăstiri.

Dar nu numai pentru îndrumările duhovniceşti cereau ei binecuvântare. Luaţi aminte! Ci pentru orice făceau, cereau mai întâi binecuvântarea părintelui. Auziţi înţelepciune, auziţi taină: ucenicii făceau toate cu binecuvântare şi toate erau binecuvântate de Dumnezeu.

Fără să ţină seama de ranguri şi demnităţi lumeşti, ucenicii sfântului erau una: bogatul şi săracul, înţeleptul şi cel mai puţin înţelept. Erau una pentru a fi împreună ai lui Hristos.

Aproape toţi ucenicii săi, mireni sau monahi, mergeau pe calea cea îngustă care duce spre Împărăţia Cerurilor; şi mare parte dintre ei se bucură acum împreună cu părintele lor de frumuseţile Raiului.

Oare credeţi că cele două sute de maici de la Mănăstirea Buneivestiri care au primit mucenicia s-ar fi putut învrednici de această cunună dacă nu ar fi fost crescute în spiritul de jertfă pentru Hristos? Oare credeţi că având un păstor nevrednic ar fi avut toate acelaşi curaj în faţa morţii? Nu, iubiţilor, pentru că unui suflet îi este foarte greu să meargă spre Hristos, prin labirintul vieţii, fără să aibă o călăuză iscusită.

Cine ne arată aceasta? Tocmai viaţa Sfântului Iona. Când a venit preot în satul Cardaşovca, l-a găsit plin de eretici. Oare nu mai fusese acolo alt preot înaintea sa? Bineînţeles că da. Dar acela nu reuşise să-i întoarcă pe rătăciţi. Sfântul Iona nu numai că a întors două sute dintre ei la dreapta credinţă, dar l-a întors chiar pe întâi-stătătorul lor. Astfel a rodit dragostea adevărată. Nu i-a lăsat în rătăcirea lor, ci a încercat să îi convingă de adevărul dreptei credinţe. Sfântul Iona, asemenea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, nu numai că nu încerca să facă vreun compromis cu ereticii, ci lupta cu toate puterile pentru a mărturisi învăţătura cea adevărată. O, dacă ar trăi astăzi Sfântul Iona… Pentru mulţi ar fi piatră de poticnire. Căci au apărut unii care se cred mai plini de dragoste faţă de oameni decât Sfinţii din Sinaxar, care cred că este mai bine să îi lăsăm pe cei rătăciţi să creadă ce vor, fără a le vorbi despre învăţătura Bisericii. Să dea Dumnezeu ca Sfântul Iona să aibă cât mai mulţi urmaşi care să nu se teamă de a propovădui dreapta credinţă!

Odată a venit în Odessa cineva care amăgea poporul că este însuşi antihrist. Sfântul Iona s-a rugat împreună cu credincioşii ca acela să vină în biserica lor. Rugăciunea le-a fost ascultată şi amăgitorul a venit. Sfântul Iona l-a izgonit pe diavol din om, şi acesta şi-a venit în fire. Sfântul nu se scârbea de nimeni, ci se ruga fierbinte pentru întoarcerea celor rătăciţi.

Ce învăţăm de la Sfântul Iona? Că oricât de răi ar fi oamenii, trebuie să le dorim binele. Că oricât de rău ar cădea nu trebuie să contenim a ne ruga pentru întoarcerea lor.

În vremuri grele pentru întreaga Biserică, Sfântul Iona a fost prigonit nu numai de către puterea comunistă, care a martirizat mii de preoţi şi călugări, care a distrus bisericile şi a închis mănăstirile. A fost prigonit chiar şi de preoţii fără frică de Dumnezeu care au părăsit ascultarea faţă de Întâi-stătătorul lor, Sfântul Patriarh Tihon, şi au devenit ascultători faţă de duşmanii lui Hristos. Dar, de la începutul răspândirii credinţei creştine, între păstorii turmei credincioase au fost şi lupi răpitori. Să ştiţi că Iuda a avut o familie mare, cu fii şi nepoţi, dintre care unii trăiesc până în zilele noastre. Ei l-au dat jos pe Sfântul Ioan Gură de Aur de pe scaunul Patriarhiei de Constantinopol. Ei l-au dat jos pe Sfântul Nectarie din Eghina de pe scaunul arhieresc din Pentapolis. Ei sunt cei care, batjocorind învăţătura Mântuitorului, au făcut de-a lungul secolelor atâta tulburare în popor.

Dintre ei sunt cei care l-au prigonit pe nedrept pe Sfântul Iona, încercând chiar să-l otrăvească. Sfântul Iona nu numai că nu i-a cerut Domnului pedepsirea lor, ci s-a rugat ca ei să se pocăiască. Ţineţi minte aceasta, că deşi au fost şi vor mai fi slujitori prin care vine sminteala, până la a doua Venire a lui Hristos vor fi în biserică şi slujitori sfinţi, precum Sfântul Iona, care păstrează cu sfinţenie predaniile Părinţilor. Dacă întâlnim în viaţa noastră slujitori nevrednici să nu ne smintim, ci să ne rugăm pentru ei, aşa cum s-a rugat Sfântul Iona pentru cei care s-au îndreptat, mai apoi, prin pocăinţă.

Înainte de a ne îngriji de scăderile altora, să ne îngrijim de scăderile noastre. Pentru că la Înfricoşata Judecată nu ne va mântui doar faptul că am fost botezaţi în credinţa ortodoxă.

Ceea ce i s-a întâmplat Sofiei, fiicei Sfântului Iona, trebuie să ne dea de gândit. Ea a primit o creştere aleasă, a fost înconjurată cu multă dragoste, a văzut atâtea şi atâtea fapte minunate ale tatălui ei. Şi totuşi a apucat-o pe căi greşite. Cât de înşelător este vrăjmaşul! Nu a putut să-l biruiască pe sfânt, atunci a încercat să-i biruie pe cei de aproape ai săi. Daţi-vă seama ce fel de viaţă a dus Sofia, dacă sfântul s-a rugat ca ea să aibă parte de o moarte năpraznică, prin care să i se ierte păcatele… Sofia şi-a pierdut minţile şi şi-a sfârşit zilele fiind împuşcată. Fiica unui sfânt făcător de minuni să aibă parte de un aşa sfârşit. Cât de ciudate sunt căile Domnului!

A fost drept să se întâmple aşa? Nu ne este nouă a judeca aceasta. Noi trebuie să înţelegem însă că dacă nu părăsim păcatul şi nu punem început bun mântuirii, atunci nimic nu ne poate ţine departe de cursele diavolului şi de pedeapsa lui Dumnezeu. Iadul este plin de gânduri bune care nu au fost duse la împlinire. Credinţa fără fapte este moartă. Putem fi nepoţi de preoţi, nepoţi de patriarhi, nepoţi de sfinţi. Dacă nu trăim ca fii ai Bisericii, porţile raiului ne sunt închise. Să nu ne smintim dar atunci când vedem cum urmaşi ai unor preoţi mai cunoscuţi se poartă cu nevrednicie. Ci să ne rugăm pentru ei cu dragoste, şi poate că îşi vor da seama de felul în care ar trebui să îşi îndrepte viaţa.

Una dintre cursele pe care ni le întinde vrăjmaşul este aceasta: să nu facem binele bine. Şi pe mulţi creştini îi biruie prin această ispită. Pentru cei care nu înţeleg despre ce este vorba aduc lămurire: la parastase, de exemplu, creştinii zilelor noastre fac tot felul de ospeţe la care invită numai rudele şi prietenii. Aproape toţi se înfruptă din multele bunătăţi, în timp ce gazda se bucură că aşa face pomană pentru cei adormiţi. De parcă ospăţul i-ar ajuta cu ceva. În timpul acesta săracii mor de foame pe străzi, şi nimeni nu se gândeşte la ei. Nu era mai bine ca pomana să fie cu adevărat pomană, şi să fie hrăniţi mai ales cei flămânzi? Bineînţeles că da. Când sfântul s-a arătat în vis femeii care vroia să-i facă bărbatului ei răposat un monument funerar, a sfătuit-o să renunţe la planul ei, şi să-l ajute pe omul căzut în patima beţiei. Dacă Sfântul Iona vi s-ar arăta în vis, v-ar povăţui şi pe voi să chibzuiţi mai mult atunci când vreţi să faceţi un bine.

Vă aduc aminte că, asemenea Sfântului Ioan din Kronştadt, Sfântul Iona propovăduia credincioşilor marele folos al desei împărtăşiri. Urmând tradiţia creştinilor din primele veacuri, care se împărtăşeau des, Sfântul Iona îi învăţa pe ucenici să se pregătească prin post şi rugăciune, şi îi împărtăşea. Pentru Sfântul Iona, Sfânta Împărtăşanie era izvorul rodirii duhovniceşti; el trăia clipă de clipă cu Hristos, în Hristos şi pentru Hristos.

Sfântul avea mare evlavie la Preacurata Maică a Domnului şi la sfinţii Bisericii. Nici nu putea fi altfel! Nimeni nu poate ajunge la sfinţenie dacă nu calcă pe drumurile bătătorite de înaintaşi. Sfântul Iona a mers pe urmele lor, deşi nu a imitat pe nimeni. El a mărturisit prin propria viaţă că sfinţenia nu se dobândeşte imitând fără dreaptă socoteală, ci jertfindu-te pentru Dumnezeu pe măsura talanţilor primiţi.

Pentru jertfa sa, Sfântul Iona a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, darul tămăduirii bolilor trupeşti şi al izgonirii duhurilor necurate. Moaştele sale întregi izvorăsc tămăduiri celor ce aleargă la ele cu credinţă.

Să nu şovăim a alerga la ajutorul său! Să nu şovăim a lua putere de la cel care prin aspre nevoinţe s-a arătat mucenic! Să ne fie vie în faţa ochilor icoana sa, ca să putem duce lupta cea bună şi să ne învrednicim de cunună!

O, Doamne Dumnezeul nostru, Care aşa precum ai călăuzit oarecând pe poporul lui Israel în pustie, tot aşa l-ai călăuzit pe robul Tău, Iona, prin pustiul duhovnicesc, dăruieşte-ne nouă înţelepciune şi pricepere, ca să mergem pe calea mântuirii şi să ne învrednicim a ne bucura de Tine în raiul cel preafrumos. Amin!
Troparul, glasul al 8-lea

Râvnitorule apărător al Ortodoxiei, dezrădăci­nătorule al schismei şi eresului, tămăduitorule din Odessa şi fierbinte rugătorule către Dumnezeu, prin viaţa şi minunile tale te-ai asemuit Făcătorului de minuni Ioan din Kronştadt, Sfinte Iona; roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne mântuiască sufletele noastre.
Condacul, glasul al 8-lea

Nevoinţele cele de multe feluri ale vieţii tale cine le va spune? Milele lui Dumnezeu cele de multe feluri, arătate prin tine, cine le va socoti? Ci îndrăznirea ta către Atotînduratul Dumnezeu şi către Preacurata Născătoare de Dumnezeu binecunoscând-o, întru umilinţa inimii strigăm ţie: nu ne lipsi nici pe noi de ajutorul şi solirea ta, păstorule al lui Hristos şi Făcătorule de minuni, Iona.
 

Sursa:www.razboiulnevazut.org