„Trebuie să fim în luptă permanentă pentru Înviere“

0
295

„Trebuie să fim în luptă permanentă pentru Înviere“

 Suntem în Sâmbăta lui Lazăr. Mâine, Hristos Domnul intră în Ierusalim, unde va pătimi, va fi răstignit şi va învia. Fiecare creştin trebuie să renunţe în această perioadă la viaţa sa cotidiană şi să fie alături de Hristos. Părintele Mihai Cucoş, preot de caritate la cimitirul Berceni II, ne îndeamnă să ne iertăm aproapele, să ne spovedim, să ne luptăm cu păcatele şi patimile, să renunţăm la mass-media secularizantă, pentru ca să pătimim alături de Hristos şi pentru ca apoi să ne bucurăm de Învierea Sa.

Părinte, mai avem puţin timp până la sărbătoarea Sfintelor Paşti. În aceste zile, credincioşii se apropie mai mult de Biserică. Cum îi sfătuiţi să se pregătească pentru Marele Praznic al Învierii?

Întrebarea aceasta s-a pus şi la începutul Postului Mare, în duminica iertării, când ni s-a spus că trebuie să iertăm toate. Chiar zilele acestea m-a întrebat o domnişoară psiholog ce trebuie să facă să ierte, pentru că sunt oameni care-i greşesc. Şi i-am spus să pună în balanţă greşelile ei faţă de Dumnezeu şi greşelile pe care i le-au făcut oamenii. Şi atunci fără îndoială că vom observa că noi îl supărăm pe Dumnezeu mult mai mult decât ne supără oamenii. Dacă vreau să fiu iertat de cele mari, trebuie să le iert pe cele mici. Unii credincioşi spun „îl iert, dar nu-l uit“, sau „îl iert, dar nu vreau să-l văd“. Asta este iertarea pe care vrem noi să o dăm oamenilor. Dar Dumnezeu altfel iartă. Porunca este clară, să iertăm din inimă, nu altfel, pentru că şi noi la ziua judecăţii vrem să fim iertaţi de Mântuitorul nostru. Deci trebuie să ne pregătim pentru Înviere iertându-l pe aproapele nostru. Şi nu numai iertarea, ci şi iubirea aproapelui.

Dar cum putem trece aşa de uşor de la ură la iubire?

Dar cum trece Dumnezeu atât de uşor peste păcatele noastre, care sunt atât de grele? Noi, ca duhovnici, ştim păcatele care se fac şi cu ce poveri vin fiii noştri duhovniceşti şi apoi pleacă de la noi eliberaţi de păcatele grele prin marea milostivire a lui Dumnezeu. Pentru că este o mare şansă pentru noi să avem posibilitatea să dobândim atât de uşor iertarea păcatelor. Şi dacă ni se iartă atât de mult, mult trebuie să iubim, aşa cum spune Mântuitorul. Fiecare să conştientizeze starea lui de păcătoşenie. Permanent este posibilitatea de mai mult în urcuşul spre Înviere, cum spune părintele Cleopa.

Aveam în altă parohie două surori care nu se înţelegeau de la o casă, care acum este părăsită. Amândouă au murit între timp. Greu am reuşit să le împac. În sfârşit, după multe discuţii, şi sora mai mare s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Când a luat Sfânta Împărtăşanie îi curgeau lacrimile. Am întrebat-o apoi de ce plângea şi mi-a spus că a iertat-o pe sora ei, dar şi-a dat seama că n-o iubeşte. Aceasta este problema, să şi iubim. „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi“, spune psalmistul David. Aici este totul.

Pocăinţa de 20 de minute

Astăzi, oamenii sunt foarte ocupaţi. Grijile lumeşti, serviciul epuizant, responsabilităţile pe care le au îi îndepărtează de la pregătirea pentru Sfânta Înviere, fiind nevoiţi să facă totul în fugă, fără implicare?

Oamenii aceştia trebuie să încerce să meargă să se spovedească, lucru de maximă importanţă. Şi în funcţie de ce hotărăşte duhovnicul, să se împărtăşească. Îmi povestea cineva odată că în Săptămâna Mare se ducea la o biserică, se spovedea, se şi împărtăşea, „în 20 de minute mi se rezolva problema“. Dar după ce a dat de părintele Sofian Boghiu, „spovedania a durat două ore, dar nu vă pot descrie starea de beatitudine pe care am avut-o când am ieşit de acolo“, mi-a spus acesta. Fiilor mei duhovniceşti le cer să se gândească care patimă este la ei dominantă şi să lupte cu ea. Trebuie să fim în luptă permanentă.

Aţi vorbit de pregătirea pentru Paşti prin iertare şi prin spovedanie. Ce ar mai trebui să facem?

Eu recomand credincioşilor post şi de televizor, de calculator, de mass-media. Dacă se întâmplă ceva important, aflăm şi din alte surse. Mie îmi ajung informaţiile pe care le primesc de la buletinul de ştiri al Radioului Trinitas. Din punct de vedere ştiinţific, noi primim astăzi prea multe informaţii pentru posibilitatea pe care o are creierul.

Cu totul greşit, unii dintre credincioşi dau atenţie deosebită mâncărurilor care se gătesc pentru zilele de Paşti. Ce le recomandaţi?

Se face prea multă mâncare doar pentru trei zile. Pentru ce atâta mâncare? După ce ies din post, oamenilor li se pare că trebuie să acumuleze cât mai mult. Dacă problema numărul unu este mâncarea, atunci suntem de plâns. Se diminuează din importanţa trăirilor pe care ar trebui să le avem acum. Să pătimim împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca împreună să înviem! Din cartea arhimandritului Dosoftei Morariu despre Sfântul Serafim de Sarov aflăm că Sfântul avea permanent salutul creştinesc „Hristos a înviat!“. Părintele Dosoftei găsea justificare că Sfântul Serafim de Sarov a pătimit cu Mântuitorul, s-a urcat pe Golgota, s-a răstignit cu El şi acum se bucura de Înviere. Aşa şi noi: nu putem să ne bucurăm de Înviere, nu putem să ne dăm seama de gustul plăcut al dulcelui, dacă n-am gustat şi amarul.

Acum foarte mult se vehiculează şi ideea iepuraşului de Paşti. Simbolul acesta se caută să fie introdus cât mai mult în ochii copiilor şi credincioşilor noştri. Nu trebuie să diminuăm valoarea Învierii oprindu-ne la micile atenţii, cadouri pricinuite în mintea noastră de simbolul iepuraşului.

„Părinte, este ziua Învierii!“

Cum putem trăi cu adevărat bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos?

În măsura în care am ţinut postul şi în măsura în care am sporit duhovniceşte în postul acesta, vom trăi bucuria Învierii. Pentru că dacă postul meu a însemnat numai înfrânarea de la mâncare şi băutură, atunci am făcut din post un scop în sine. Or, nu, el este un mijloc de a mă apropia de Dumnezeu, un mijloc de a mă cerceta în plus. Postul cere o sporire a rugăciunii, a citirii, a lucrărilor duhovniceşti şi în general o atenţie deosebită a curăţirii de patimi, lucru deosebit de important pentru fiecare dintre noi. Trebuie să pătimim împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă în inima noastră nu este o golgotă pe care Domnul Hristos pătimeşte, şi apoi dacă nu este un mormânt din care Domnul Hristos să învieze, trecem prin sărbătoare legaţi doar de cele trupeşti, de mâncare şi băutură mai bună şi mai multă. La asta se limitează totul astăzi.

Şi apoi sfătuiesc pe toţi creştinii să stea la toată slujba de Înviere. Este o singură noapte pe an. Există tendinţa să ia doar lumină şi apoi să plece acasă. Nu este o trăire autentică a momentului dacă nu stăm la slujbă şi nu ne împărtăşim. Şi dacă am început postul prin curăţirea de patimi, să urmăm ceea ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur, care în mod paradoxal îndeamnă ca în ziua de Înviere să continuăm postul. Până acum am lucrat sub aspect duhovnicesc cu noi înşine, dar în continuare trebuie să ţinem post de ceea ce este rău şi de ceea ce am reuşit să înlăturăm.

Părinte, vă rugăm să ne vorbiţi despre bucuria Învierii lui Hristos.

Este foarte greu de descris. Un ucenic îi spune pustnicului: „Părinte, este ziua Învierii!“ Atunci a ridicat mâinile la rugăciune şi trei zile a stat în rugăciune. Ucenicul, când a spus asta, se gândea la mâncare mai multă. Bucuria Învierii ţine de cât am investit în momentul acesta şi de cât conştientizăm valoarea Învierii. Îmi spunea o credincioasă: „Ce mă bucur, părinte, că a înviat Domnul Hristos!“, dar mi-o spunea într-o simplitate plină de credinţă şi dragoste deplină. Care a fost primul cuvânt al Domnului Hristos după Înviere? „Bucuraţi-vă!“

site sursa ziarullumina.ro