Sfinți și mari duhovnici: Gânduri despre educația ortodoxă a copiilor

0
750

Sfinți și mari duhovnici: Gânduri despre educația ortodoxă a copiilor

Nasterea unui copil este un dar haric al Domnului, dar este totodata si o chemare noua, si o osteneala noua, si o cruce noua pentru soti. Dumnezeu le incredinteaza parintilor pamantesti un prunc, o fiinta inca lipsita de aparare trupeste si sufleteste. Aceasta nu este o bucurie oarecare, nu este o joaca si nu este o distractie: este o mare responsabilitate, caci la Infricosatoarea Judecata parintii vor da socoteala in fata Domnului pentru sufletele vii ale copiilor lor. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

Potrivit marturiei unora dintre scriitorii bisericesti, starea sufleteasca a copilului este in mare masura determinata de starea inimilor parintilor in sfintita clipa a zamislirii. Sotul si sotia, a caror dragoste este sacra, al caror asternut este curat si neprihanit, trebuie sa se ingrijeasca de curatia inimii. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

Cu ce te vei indreptati la urma urmei? ”Oare nu i-am dat copilului, iti va grai Dumnezeu, sa vietuiasca impreuna cu tine de la inceput? Te-am pus peste el ca invatator, povatuitor, purtator de grija si capetenie: nu am dat oare in mainile tale toata stapanirea asupra lui? Si atunci, cum te vei dezvinovati daca te-ai uitat cu nepasare la nebuniile lui? Ce vei spune? Ca este neinfranat si destrabalat? Dar trebuia sa vezi toate astea de la inceput, sa-l infranezi cand era tanar si puteai sa-i pui frau, trebuia sa-l inveti cu ravna, sa-l indreptezi spre cele cuvenite, sa imblanzesti pornirile lui sufletesti atunci cand putea sa fie inraurit; trebuia sa smulgi buruienile atunci cand varsta era mai frageda si puteau fi smulse cu usurinta: atunci, patimile nu ar fi prins putere fiind trecute cu vederea si nu ar fi devenit de neindreptat.” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Singuri ne complicam viata mult alergand dupa bunuri materiale. Nu ne gandim ca cu cat avem mai multe bunuri ale civilizatiei, cu atat mai multe probleme ne adaugam noua insine si familiei noastre.  Ne agitam peste masura, pierzandu-ne pretioasa liniste. Ne imprastiem. Femeia este silita sa lucreze pentru ca, chipurile, nu ajung banii, iar ca rezultat copiii raman lipsiti de mama. Pentru niste lucruri neinsemnate pierdem sensul  si scopul familiei. … Ne inghite desertaciunea si nu ne putem opri deloc, vrem tot mai mult, si ca urmare copiii raman lispiti de atentie. Aceasta este o greseala uriasa, iata ce trebuie sa pricepem. Atunci problema va inceta sa existe. (Staretul Paisie Aghioritul)

Vrednica de dispret este femeia care se poate plictisi cand are copii, si ferice de cea care, mandrindu-se cu titlul sau de mama, isi priveste copiii ca pe cea mai mare podoaba a sa.(Sfantul Filaret al Moscovei)

Suntem parinti rai,nepasatori. Si femeile nu folosesc vremea sarcinii pentru a incepe educatia nu numai duhovniceasca, ci pur si simplu morala. Iar dupa aceea ne miram cum se face ca avem asemenea copii. Or, purtarea acestora , tendintele lor sunt, pe langa toate celelalte, si urmare a educatiei primite de la noi. Pentru ca nu facand morala se educa copiii. Daca in familie este pace si intelegere, liniste si dragoste, copilul deja capata o experienta duhovniceasca normala. Daca in casa sunt neintelegeri, certuri, rivalitate intre parinti, pe scurt, orice manifestare a neiubirii, copilul capata rani sufletesti care apoi vor trebui tratate toata viata, si vindecarea lor sta sub semnul intrebarii. In felul acesta, cu nechibzuinta, ne putem mutila propriii copii. (Protoiereul Vladislav Svesnikov)

Atunci cand cunun, le spun sotului si sotiei: “Relatiile voastre conjugale- respectul, dragostea, tandretea si caldura sufleteasca- sunt 90% din educatia copiilor. Restul trebuie doar subliniat, si nici nu trebuie sa vorbiti mult.” (Protoiereul Valerian Krecetov)

Acum, cand copiii vostri sunt inca mici, trebuie sa-i ajutati sa inteleaga ce este binele. Acesta este sensul cel mai profund al vietii. (Staretul Paisie Aghioritul)

Nu putini sunt parintii  care nu se ingrijesc deloc sa inabuse in copiii lor anumite neajunsuri si insusiri rele, care uneori chiar se bucura si se amuza atunci cand copilul e capricios, cand da dovada de orgoliu, de indaratnicie, cand isi ingaduie sa minta, sa insele si asa mai departe. Ei cred ca toti copiii sunt asa, ca de la ei nu avem ce sa cerem, intrucat sunt prostuti, si ca de-abia cu anii, cand vor creste si inteligenta lor se va maturiza, fata de ei se va putea manifesta mai multa severitate si exigenta. Mare greseala, ratacire de neindreptat! Nu, problemele acestea nu trec niciodata singure. Dimpotriva, ele cresc odata cu copilul si prind radacini tot mai adanc daca nu sunt combatute de la inceput, la fel ca buruienile pe camp atunci cand nu sunt plivite de la inceput. (Sfantul Sfintit Mucenic Vladimir al Kievului)

Copilul trebuie educat in asa fel incat el, simtindu-se puternic si viteaz, sa invete sa-si iubeasca parintii si sa manifeste, pe cat se poate, atentie si grija pentru toti cei din jurul sau…copilul sa se deprinda cu ideea ca el nu este membrul principal al familiei. Ajungand la varsta adolescentei, el trebuie sa vada in sine insusi un ajutor al mamei sale, si va indeplini cu mare satisfactie treburile ce-i sunt incredintate, simtindu-se deja adult. Fie ca este vorba de curatenia din casa, de gatitul mancarii, de spalat, de calcat, in orice ocupatie casnica vom gasi pentru odrasla noastra o munca intru totul accesibila puterilor si mintii sale copilaresti…

Indata ce copilul incepe sa manifeste, parintii intelepti si iubitori ii raspund cu asprime: “Lui Dumnezeu nu Ii place asta! Ia mai bine fa tu cum ti s-a zis, si o sa fie bine.”(Protoiereul Artemie Vladimirov)

Inainte de a creste pana la masura de crestin, omul trebuie sa fie pur si simplu om. Daca veti citi in capitolul 25 al Evangheliei dupa Matei parabola caprelor si a oilor, acolo problema e pusa limpede: oare am fost omenosi, oare am crescut pana la masura impartasirii cu Dumnezeu…? De aceea, trebuie sa-l invatam pe copil sa fie drept, credincios, viteaz, sa-i cultivam insusirile care fac din el om adevarat-si, bineinteles, trebuie sa-l invatam compasiunea si dragostea. (Mitropolitul Antonie al Surojului)

Majoritatea greselilor din educatia religioasa privesc cel de-al treilea aspect al vietii religioase, si anume sfera “expresiilor”. Parintii si dascalii se grabesc sa le imprime o serie de deprinderi exterioare, fara sa le lege cu lumea launtrica a copilului si, mai mult, adesea ignorand de-a dreptul aceasta lume. Sa luam, de pilda, rugaciunea. La o varsta frageda, copiii sunt gata sa repete dupa cei mari cuvintele rugaciunii, sa-si faca cruce, sa sarute iconitele. In urma acestor actiuni exterioare, in sufletul de copil, care este curat si neincetosat duhovniceste, apar cu usurinta miscarile launtrice corespunzatoare. Trebuie insa sa deschidem pentru rugaciune si sufletul copilului, nu doar gura. Cel mai bun mijloc de a imprima in sufletul copilului ceea ce corespunde cuvintelor rugaciunii, sensului semnului crucii, este de a nu asista pur si simplu la rugaciunea copilului, ci a te ruga tu insuti impreuna cu copilul, punand in aceasta rugaciune toata puterea, tot focul sufletului tau. Rugaciunea parintilor se intipareste atat de adanc in sufletul de copil, incat devine pentru el un vector real al experientei duhovnicesti. (Protoiereul Vasilie Zenkovskii)

Cand parintii incearca sa-si induplece copiii sa se indeletniceasca cu stiintele, le spun mereu: “Cutare om de neam prost, desavarsindu-se in retorica, a primit o dregatorie foarte inalta, a dobandit bogatie mare, si-a luat nevasta bogata, si-a facut o casa grozava, a devenit vestit si temut”, pe cand de cele ceresti nimeni nu aminteste macar o data… cantandu-le cantecul acesta chiar de la inceput copiilor vostri, nu-i invatati altceva decat temelia tuturor patimilor, facand sa se salasluiasca in ei doua patimi, cele mai puternice dintre toate: iubirea de castig si slava desarta, care este si mai pacatoasa…. trupul nu poate trai prea mult daca se hraneste cu hrana vatamatoare: nici sufletul, primind asemenea indemnuri, nu se poate gandi vreodata la ceva barbatesc si maret cu adevarat. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Nu putem educa un copil mic fara sa-l pedepsim deloc. Trebuie sa va amintiti ca fac o  foarte mare greseala parintii care sunt indragostiti de copiii lor mici, se extaziaza de ei, le iarta totul, nu ii pedepsesc niciodata. Despre acestia, Inteleptul Sirah a zis: “rasfata-l pe copil, si te va infricosa” (Sir.30,9).

In pedeapsa este nevoie de masura. Copiii nu trebuie pedepsiti cu iritare, cu rautate, cu ura: trebuie pedepsiti cu liniste si cu dragoste. Atunci, ei vor simti aceasta dragoste, vor simti ca merita pedeapsa, si atunci pedeapsa va fi cu folos si-i va indrepta. Multi dintre voi nu se gandesc la un asemenea fel de pedeapsa, si lasa nepedepsite nu numai greselile mici, ci si pe cele grave- chiar si hotia, huliganismul, chiar si viata desfranata a tinerelor.(Sfantul Luca al Crimeii)

Foarte multi parinti, care isi iubesc mult copiii, ii strica intr-un fel, fara sa inteleaga, din pacate, ce mult se vatama acestia atunci cand mama, de pilda, dintr-o iubire trupeasca exagerata, ii zice copilului, imbratisandu-l si sarutandu-l: ce copil bun am, cel mai bun copil din lume!” si asa mai departe. De la o varsta foarte frageda (cand inca nici nu poate sa constientizeze aceasta), copilul dobandeste, fara voia sa, o parere inalta despre sine-  si, bineinteles, inceteaza sa mai simta nevoia puterii  bune a lui Dumnezeu si nu se pricepe sa-I ceara ajutorul. Asa se formeaza in sufletul lui ingamfarea, si foarte multi o iau cu ei in mormant, fiindca nu se pot desparti de ea. (Staretul Paisie Aghioritul)

Casa, oricat ar fi ea de modesta, de mica, pentru un membru iubitor al familiei, trebuie sa fie locul cel mai drag de pe pamant. Ea trebuie sa fie plina de o asemenea dragoste, de o asemenea fericire, ca pe orice meleaguri ar umbla apoi omul, oricati ani ar trece, inima tot acasa il va trage. In toate incercarile si necazurile, casa este limanul sufletului.

Inca un element important al vietii de familie consta in relatiile de dragoste reciproca, si nu de dragoste oarecare, ci de dragoste cultivata in viata de zi cu zi a familiei, exprimarea dragostei prin vorbe si prin fapte, bunavointa nu de forma ci sincera si fireasca, bucuria si fericirea le sunt necesare copiilor nu mai putin decat le sunt necesare plantelor aerul si lumina soarelui.

Cea  mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.

Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor. (Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)

Extrase din cartea: “Cum să educăm ortodox copilul”