Marele Muftiu al Arabiei cere distrugerea bisericilor din şase ţări

0
300
Marele Muftiu al Arabiei cere distrugerea bisericilor din şase ţări

Marele Muftiu al Arabiei Saudite – oficialul de top al ţării – a afirmat necesitatea distrugerii tuturor bisericilor creştine din Kuweit, Oman, Yemen, Bahrain, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, potrivit unui raport al Voice of Martyrs din SUA.

Declaraţia muftiului a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu oficialii din Kuweit, ce a avut loc în Arabia Saudită. Fiind întrebat ce trebuie făcut în privinţa bisericilor creştine din ţară, muftiul a răspuns: „Nu ar trebui să existe nicio biserică creştină în Peninsula Arabică”.

Informaţia a apărut doar pe site-ul Consiliului de Relaţii Externe (SUA) şi a fost preluată de cotidianul The Atlantic, afirmă Todd Nettleton, purtătorul de cuvânt al organizaţiei Voice of Martyrs.

Deşi poziţia nu este una surprinzătoare, prin prisma persecuţiilor cu care se confruntă creştinii în toate ţările arabe, aceasta va afecta toate bisericile din Kuweit, Oman, Yemen, Bahrain, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului nu a făcut până acum nicio declaraţie cu privire la încălcarea libertăţii religioase, propuse de Marele Muftiu al Arabiei Saudite, informează Charisma News.

site sursa www.semneletimpului.ro