Marturisirea unei tinere – Ma machiam sa fiu in rand cu lumea!

0
1464

Mărturisirea unei tinere: ”Mă machiam să fiu în rând cu lumea!”

De ce ne vopsim, de ce ne coafăm, pentru cine vrem să arătăm „bine”? E la modă de la mic la mare să-ți schimbi look-ul, să-ți schimbi culoarea să te mai mucegăiești la ochi, acolo unde probabil viermilor nu le v-a plăcea, nu-i așa? 
 Știați că… așa încep curiozitățile din Atlas-uri…. și totuși, știați că ceata măștilor (așa se numesc de fapt ceata diavolilor) vă dă impresia că sunteți  mai „frumoase” cu roz și verde-n păr?

Dar cu albastru pe la ochi? Ca să nu mai vorbim de negreala de rimel! Oau, dar și cerceii au rostul lor, îmi fac urechile mai mari și fără ei cei din jur mă vor considera „țărancă” sau mai nou „țaran”, nu-i așa? (dar și cuvântul țaran sau țarancă, dacă ar ști lumea cu adevărat ce-nseamnă ar aprecia, pentru că sunt oameni muncitori)….

Și dacă ai ști cum se prăpădesc de râs satanele în spatele oglinzii când tu te schimonosești… Și cum să nu te vopsesti când ești atât de palidă și ai părul atât de alb? Ce dacă sunt și bărbați vopsiți doar e moda, nu? Și la liceu nu pot intra pe poartă dacă nu am colorit…. Păi dacă Bunul Dumnezeu mă creea așa, mă nășteam cu albastru în jurul ochilor și cu roți de car la urechi, dar Bunul Dumnezeu, în marea Bunătate cerească ne-a făcut pe toți frumoși după „chipul și asemănarea Sa”… De ce stricăm creația și frumusețea care ne-a dat-o Tatăl Nostru Bun și Drag, Bunul Dumnezeu?

Astăzi s-au facut mari companii care se ocupă de „cosmetice”, ca să nu mai vorbim de experiențele care le fac pe bietele animale drept cobai care trec prin chinuri. Păi ce are dragă, nu trebuie să arăt bine pe stradă? Ce, vrei să spună lumea că nu sunt îngrijită? Păi da, dar lumea vede frumusețea sufletului? Comercianții de cosmetice au creat adevărate „mituri” despre produsele „minunate” care nu îmbătrânesc niciodată, care îți scoat în evidență tot ce vrei: pomeți, gura, ochi, sprâncene…

De ce să dau pomană unui sărac sau unui copil că n-am de unde, mai bine-mi fac o manechiură de vreun million că oricum îmi fac picturi rupestre pe ele și am să mă fălesc în lume iar cei care m-or vedea sigur mă vor aprecia….. Până unde duce aceasta înșelare? De ce nu ne aducem aminte în fiecare clipă ca trupul este putreziciune și fără suflet este hoit?

Mi-e milă de bietele copile care încep de prin clasa a șasea „chinul” de a se prăfui pe fetele nevinovate cu tot felul de boieli la îndemnul binevoitor al mamei. Dar oare mama a văzut vreo Sfântă Icoană colorată? Admiră frumusețea unei icoane! Și poate le aduce bucurie vederea aceasta, dar se gândește la o rugăciune în loc de învățăminte proaste de „cosmetizare”? Stau și mă gândesc la ce impresie lasă o femeie colorată… ori e o ușuratică… ori o paiață….. „Și pe deasupra îmi mai pun și pe toate degetele mâinii câte un inel de aur sau câte două… și la picior brățară că nah… sunt tare admirată! Păi ce, sunt așa de proastă, să nu fiu și eu ca altele? Păi vecina din dreapta e mov, cea din stânga e roșie eu de ce să nu fiu roz? Și colac peste pupază mai intru și-n Biserică ca un clown de la circ și uite că acolo sunt judecată, cu voie sau fără voie…… dar pe stradă oricum atrag privirile multor bărbați și uite așa îmi crește inima de mândră ce-s”….. Și așa întreaga ceată de satane și-au făcut rostul și au mai câștigat un suflet în putoarea veșnica a iadului. Sulemenirea ne oprește sufletul la vamă și atunci groaznice dureri vor fi.

De ce ne lăsăm legați la ochi de viclenia vrășmașului? V-a fost dragă vreodată vreo persoană simplă și frumoasă? Frumusețea interioară se arată pe faţă, și de multe ori fără să vrem, vedem pe chipul unui om bunătatea sau răutatea afișată de acel chip.

Sinceră să fiu, înainte de a cunoaște credința eram cu același „spirit de turmă”, mă vopseam și mă chinuiam cu cosmeticele, dar acum privind în urmă nu mă înțeleg. Pentru ce faceam toate acestea? Probabil pentru „scuză” că lucrez într-un domeniu de relații cu publicul și masca colorată a satanei creau o falsă impresie depre mine ca om?

Și într-o bună zi am cunoscut frumusețea credinței și din acel moment am văzut cât am fost de înșelată de ceata măștilor, iar de atunci am renunțat la tot… cercei.. vopsele…. M-am simțit liberă, m-am simțit fericită fără ele pentru că-n sfârșit mi-am dat seama că vrăjmașul făcuse din mine o marionetă, o carpă care din acel moment se rupse… Mi-e greu de multe ori să mă abțin să nu judec și fără voia mea, involuntar când văd atât de mult curcubeu pe o singură față… și-n acel moment mă judec pe mine pentru cum am fost și eu odată….

Aveam o prietenă care nu a renunțat dintr-o dată, ci treptat, înca puțin ruj „nevinovat” că doar nu e atât de mare păcat… păi dacă așa a șoptit satana…

Nu am scris acest articol pentru a judeca, ferescă Dumnezeu, dar vreau doar să vă mărturisesc că toate acestea sunt tîcluirile celui rău care-și bat joc de slaba credință și fac din femei „papițoi” după care umple Iadul… Să vedem frumusețea sufletului și nu masca schimonosită a fardurilor, pentru că nu de oameni trebuie să ne pese nouă, ci de mila Bunului Dumnezeu și de mântuirea noastră.

Bunul Dumnezeu să ne ierte! Doamne ajută!

(Carmen)